În data de 28 mai 2026, au avut loc consultări legate de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, între reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și cei ai Ministerului Muncii, inclusiv domnul ministru Dragoș Pîslaru (precedate de întâlnirea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării cu cei ai Ministerului Muncii).
Partea sindicală a propus următoarele:
1. Modificarea coeficientului de ierarhizare astfel încât să se respecte principiile stabilite în anul 2024, la negocierile cu Ministerul Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. Astfel, grila propusă trebuie să fie construită pornind de la principiul că salariul profesorului debutant S trebuie să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, iar evoluția salarială, în carieră, trebuie să fie motivantă.
Răspuns: Se va analiza propunerea și se va face un studiu de impact, fără a se garanta că se acceptă.
2. Păstrarea majorării salariale de 10% pentru profesorii diriginți, profesori pentru învățământ primar și preșcolar, învățători și educatoare.
Răspuns: Se acceptă această propunere, dar schimbându-se modul de calcul, în sensul că această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă (având în vedere că atribuțiile celor care ocupă această funcție sunt identice), fără a se depăși cuantumul actual.
3. Păstrarea procentului maxim de 20% al sporului acordat personalului didactic din zonele izolate.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
4. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru predarea simultană.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
5. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru practică pedagogică.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
6. Acordarea, în continuare, a majorării salariale de 15% pentru învățământ special, sub formă de spor, inclusiv pentru personalul didactic din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
7. Acordarea, în continuare, a indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Răspuns: Se analizează propunerea, dar, în principiu Ministerul Muncii dorește eliminarea acestui drept.
8. Eliminarea anomaliilor legate de neconcordanța dintre indemnizațiile secretarilor șefi și contabililor șefi din învățământul preuniversitar și salariile celor care ocupă funcțiile de execuție de secretar și administrator financiar.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
10. Acordarea premiului de performanță personalului din sistemul de învățământ, în cuantum de 10% - 20% din salariu, pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru 30% din personalul angajat la nivel de unitate/instituție, fără a afecta drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs.
Răspuns: Prin hotărâre de Guvern se va stabili procedura de acordare.
11. Reglementarea în lege a transferului personalului din sectorul bugetar.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
12. Calculul sporului de handicap prin raportare la salariul de bază deținut, nu la salariul de referință.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
13. Completarea Anexei I, Cap. I lit. A, pct. 3b) cu poz. 23, cu funcția de administrator patrimoniu-șef.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
Simion HANCESCU, Președinte F.S.L.I.,
Marius Ovidiu NISTOR, Președinte F.S.E. „SPIRU HARET”
Concursul pentru acordarea gradației de merit, sesiunea 2026, se apropie de final.
Conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2026, săptămâna aceasta:
- s-a încheiat analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ;
- s-au completat rapoartele motivate referitoare la activitatea candidatului în specialitate;
- s-a finalizat verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse.
În ședința Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, desfășurat miercuri, 10 iunie, s-a aprobat lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării (listă atașată).
Eventualele contestații, însoțite de o copie după cartea de identitate, pot fi depuse la Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 11-12 iunie 2026 sau pot fi transmise pe adresa de e-mail: inspectorat@isj.hd.edu.ro.
Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la avizierul și pe site-ul inspectoratului școlar se va realiza în perioada 15 – 19 iunie.
În cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara și apoi în cadrul Consiliului de administrație s-a aprobat redistribuirea celor 6 locuri rămase disponibile (4 la personalul didactic de predare și 2 la personalul didactic auxiliar), astfel:
- 1 loc educatoare;
- 1 loc învățători;
- 1 loc educație fizică;
- 1 loc discipline tehnice;
- 1 loc secretar;
- 1 loc informatician.
În redistribuirea acestor locuri s-a ținut cont, în principal, de prevederea din Metodologie privind acordarea unui număr de gradații egal cu 16 % din angajații în specialitate respectivă.
Alte detalii se regăsesc pe site-ul organizației, la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ - GRADAȚIA DE MERIT - 2026,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Metodologia - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041877.pdf
Graficul desfășurării concursului - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041878.pdf
Numărul de locuri alocate pe fiecare disciplină - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041904.pdf
Fișele de (auto)evaluare (15) - https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Rezultatele inițiale: https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041931.pdf
Miercuri, 10 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi a fost înscrisă următoarea problemă:
I. Aprobare listă cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor în cadrul concursului de acordare a gradației de merit, sesiunea 2026
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor în cadrul concursului de acordare a gradației de merit, sesiunea 2026: 93 locuri la personalul didactic, 3 locuri la personal didactic de conducere/îndrumare și control și 15 locuri la personalul didactic auxiliar.
Lista este postată aici:
https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041931.pdf
Miercuri, 10 mai 2023, în organizarea federațiilor sindicale reprezentative din educație, s-au derulat la București, în locațiile/traseul Piața Victoriei – Palatul Parlamentului, mitingul și marșul de protest cu participare națională, în susținerea revendicărilor sindicale din educație.
Participarea la această acțiune a fost una numeroasă, 14.000 participanți după estimările Jandarmeriei Române, mai mult de 15.000 după estimările sindicatelor, fiind de apreciat ca una reușită. Participarea reprezentanților județului Hunedoara se poate aprecia, prin prisma distanței și a unei deplasări care a sărit bine de 24 de ore, drept una numeroasă, 150 de lideri și membri de sindicat militând pentru educație și drepturile salariaților din educație.
Totuși, ceva a lipsit pentru a putea aprecia mobilizarea sindicaliștilor din educație drept una total reușită: o reacție din partea guvernanților, respectiv una care să denote interes și preocupare pentru educație și pentru cei mai bine de 250.000 de salariați reprezentați.
În această situație, ieri au fost depuse de către reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ trei adrese, și anume la Președinție, Guvern și Camera Deputaților. Astfel, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ îi cer în primul rând lui Klaus Iohannis, „în calitate de mediator între stat și societate“ să stabilească o întâlnire în perioada următoare pentru a rezolva problemele cu salarizarea cadrelor didactice și personalului din educație, precum și cele reale ale sistemului educațional. O adresă asemănătoare a fost înaintată premierului Nicolae Ciucă, președintele PNL, și lui Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, anunțat drept viitor premier și actual președinte al PSD.
Totodată, cel puțin în rândul participanților, dar și prin prisma semnalelor privind referendumul pentru declanșarea grevei generale începând cu 22 mai 2023, rezultatele la nivel național ale acestuia urmând a fi anunțate zilele următoare, a fost unanimă ideea necesității de a continua acțiunile sindicale, greva generală impunându-se pe zi ce trece drept singura modalitate de a încerca obținerea unor reacții adecvate din partea celor care, de pe scaunele pe care le ocupă, de la nivel local și până la nivel național, sunt responsabili de situația actuală.
De altfel, pe zi ce trece guvernanții reconfirmă incapacitatea de a ieși din festivismul politic și declarativ în care s-au afundat, preluat cu un deosebit succes și de cei de la nivelurile administrative inferioare, relevantă în acest sens fiind și trecerea proiectelor de legi „România Educată” prin votul Camerei Deputaților chiar în cursul zilei de ieri. Mai mult, pentru a marca această „reușită”, estimată de sindicate drept încă o lopată de pământ aruncată peste coșciugul educației, declarațiile festiviste au reușit să ofere întreaga dovadă a îndepărtării totale de realitate, apreciindu-se, de către un „ilustru” politician nu tocmai străin de cauză (președinta Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților), că „este recunoscută și cinstită munca dascălilor și a întregului personal din învățământ: ei vor putea să lucreze și după împlinirea vârstei de pensionare până la vârsta standard prevăzută de lege pentru bărbați, anume vârsta de 65 de ani”.
Reamintim că principalele solicitări formulate de organizațiile sindicale, în numele membrilor de sindicat, sunt:
1. majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
2. instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
3. plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
4. acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
5. acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
6. creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
7. renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.
|
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
| 1 | Adresa comună a federațiilor sindicale din educație | 717.179 | APPLICATION/PDF | 2023-05-11 14:15:27 |