Un ministru care vrea sindicate „restartate” și reduse la tăcere
nu are ce căuta într-un guvern democratic!
SOLICITĂM DEMITEREA IMEDIATĂ A MINISTRULUI DANIEL DAVID!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” reacționează ferm la atacul fără precedent lansat de ministrul educației, Daniel David, împotriva reprezentanților salariaților din învățământ. Într-un recent podcast, demnitarul a afirmat: „în timp, sindicatele vor înțelege că nu mai pot avea un rol important într-un sistem așa cum îl avem acum” și că este nevoie de un „restart pentru a construi alte paradigme în educație, inclusiv pentru ei ca sindicate”.
Aceste declarații nu sunt simple opinii, ci reprezintă un manifest pentru autoritarism. Ele trădează intenția clară de a elimina singurul obstacol rămas în calea unor reforme făcute „din pix”, fără consultare și fără contact cu realitatea din clase: dialogul social.
Domnul ministru David confundă Ministerul Educației și Cercetării cu un laborator personal de psihologie experimentală. Într-o democrație funcțională, sindicatelor nu li se dictează „paradigmele” de funcționare; ele nu se „restartează” la comanda puterii politice. Rolul nostru, al sindicatelor, este garantat constituțional tocmai pentru a proteja sistemul de abuzurile puterii executive. A dori sindicate care să nu mai aibă un rol important înseamnă a dori angajați fără drepturi și un sistem educațional obedient. În ultimele decenii, sindicatele au fost singurele organizații care au apărat consecvent drepturile cadrelor didactice, au semnalat abuzurile administrative, au intervenit ori de câte ori politicile educaționale au pus în pericol integritatea profesiei și șansele elevilor la un învățământ de calitate și s-au implicat constant în îmbunătățirea actelor normative care vizează sistemul de învățământ.
Încercarea ministrului de a lega existența sindicatelor și activitatea profesorilor de rata analfabetismului funcțional reprezintă o manipulare ieftină. Domnule ministru, analfabetismul funcțional nu este produs de sindicate! Este rezultatul zecilor de ani de subfinanțare cronică, de programe școlare neadaptate, de lipsă a resurselor și de instabilitatea legislativă generată de politicieni, nu de dascăli și de organizațiile sindicale. Profesorii sunt cei care au ținut școala românească în viață, adesea în condiții umilitoare, în timp ce miniștrii experimentau „reforme” eșuate.
Avertizăm partidele din coaliția de guvernare, pe prim-ministrul Ilie Bolojan și pe Președintele României Nicușor Dan că nu au voie să tacă, după o astfel de declarație.
Tăcerea în fața acestui derapaj înseamnă complicitate.
Dacă viziunea României Educate include reducerea la tăcere a partenerilor sociali, atunci România a părăsit valorile europene.
Un ministru care vede în sindicate o piedică ce trebuie eliminată este incompatibil cu funcția publică. Deciziile în educație se iau prin dialog, nu se impun prin dictat.
În consecință, solicităm public demiterea domnului Daniel David din funcția de ministru al educației.
Nu putem accepta un „partener” de dialog care planifică reformarea mișcării sindicale pentru a o transforma într-o structură obedientă.
5 Decembrie 2025
Protestele nu sunt expresia unor simple „supărări”, ci simptomul colapsului provocat de „Legea Bolojan”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” (FSE „SPIRU HARET“) își exprimă dezaprobarea față de declarațiile recente ale ministrului educației și cercetării, Daniel David.
În cadrul unui podcast, domnia sa a ales să minimalizeze amploarea protestelor din educație, reducând nemulțumirile legitime ale angajaților din învățământ la simple și trecătoare „stări de supărare”, limitate, în opinia sa, strict la „zona sindicală”.
Acest mod de a descrie situația actuală din învățământ denotă nu doar o lipsă gravă de înțelegere a realității școlii românești, ci și o încercare periculoasă de a discredita vocea celor care avertizează asupra efectelor dezastruoase ale Legii nr. 141/2025 („Legea Bolojan”).
Prin acest act normativ, Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării au destabilizat un sistem deja fragil, transformându-l într-o improvizație ale cărei victime sigure sunt elevii și profesorii.
Ceea ce ministrul numește simplist „supărare” este manifestarea unei frustrări acumulate. Măsurile recente au lovit direct în fundamentul sistemului, prin:
S-a creat o situație imposibilă. Vorbim despre o suprasolicitare reală, despre scăderea vizibilă a atractivității profesiei didactice și despre pierderea condițiilor minime pentru un act educațional de calitate. A afirma că „le va trece supărarea” înseamnă a trata cu superioritate și cinism o categorie profesională deja împovărată și umilită.
În plus, declarația conform căreia doar „zona sindicală este afectată“ este o manipulare. Realitatea demonstrează contrariul:
Prezentarea sindicatelor ca un grup izolat contravine misiunii unui ministru al educației, care ar trebui să valorizeze dialogul social, nu să îl antagonizeze.
Constatăm că domnul ministru a ales să folosească expertiza de psiholog și a transformat-o într-o armă politică de tip „dezbină și cucerește”. Încercarea domniei sale de a reduce criza sistemică la o simplă „stare emoțională” sau „supărare” trecătoare, nu este altceva decât o tehnică manipulatoare menită să fragmenteze solidaritatea corpului didactic și să inducă ideea falsă că problemele sunt doar în mintea liderilor sindicali. Domnule ministru, vedeți că, după atâta dezbinare, s-ar putea să nu mai aveți ce să cuceriți!...
În continuare ministrul încearcă să se războiască cu corpul profesoral, făcând referire la analfabetismul funcțional, însă chiar politicile aplicate de acesta în 2025 contrazic flagrant soluțiile dovedite științific. În timp ce Europa reduce numărul de elevi la clasă pentru a combate decalajele, România aglomerează clasele și reduce timpul alocat elevului.
Învățământul românesc de astăzi este oglinda nepăsării tuturor guvernelor post-decembriste, însă actualul Executiv atinge apogeul operei de colapsare a sistemului. Invocarea analfabetismului funcțional în acest context este doar o metodă de a eluda responsabilitatea politică pentru dezastrul creat.
Cu toții cunoaștem că educația nu se poate reforma prin negarea problemelor. Însă, reformele durabile se construiesc împreună cu profesioniștii din sistem, nu împotriva lor.
Solicităm ministrul educației să facă un „efort“ și să înceteze minimalizarea efectelor dezastruoase ale măsurilor dispuse împotriva sistemului de învățământ prin Legea nr. 141/2025, iar Guvernului să se angajeze în procesul de corectare a acestora.
FSLI și FSE „SPIRU HARET” vor continua să apere drepturile angajaților din educație și să susțină, prin toate mijloacele legale, o școală publică puternică, stabilă și orientată spre elev.
Marți, 2 decembrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă diminuarea unor fracțiuni de posturi pentru școlarizări la domiciliu, conform Anexei 2.
2. Se prezintă raportul de la Arhivele Naționale, termenele, constatările și măsurile.
3. Se prezintă apelul de proiecte pentru unitățile de învățământ din mediul rural. Se va posta pe grupul de directori.
4. Se aprobă Procedura Operațională referitor la calculul drepturilor salariale conform OUG nr. 48/2022 și Hotărârea nr. 875/2022.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
Dicționarele precizează în legătură cu acest termen că se enunță despre ceea ce are calitatea de a fi relevant, despre ceea ce iese în evidență, are însemnătate, o semnificație deosebită. Lăsând de o parte însă simpla semnificație de dicționar și apropiindu-ne de uzul său cotidian, vom constata destul de repede că a rosti cuvântul, mai ales pus în legătură cu sindicatul, fiindcă evident, în acest context, despre o astfel de abordare este vorba, va stârni imediat ba fiori (de dispreț?), ba furori (de adeziune?). Probabil că personalizarea este inevitabilă, deși extremele, lupta cu îndârjire întru condamnare, respectiv eroismul întru apărare, contestatari care aruncă cu ouă clocite, respectiv depuneri pioase de ofrande, nu prea par să-și găsească locul în normalitate.
Greu, dacă nu imposibil, să pui capăt disputelor stârnite mai ales când taberele cumva ajunse în vecinătate se cațără pe metereze, încredințați cu toții fie că poți muri din prea multă relevanță, fie că te poți asfixia în absența sa.
Indiferent despre care dintre tabere este vorba, ignoranța, voită sau nu, este însă aceeași: măsura în care nu este vorba despre cineva anume, eu sau tu sau el, o persoană, ci de grup, cel în care avem anumite roluri asumate iar prin prisma acestora interacționăm, în așa mod că se pot recunoaște cele fără de care ceva sau altceva, important pentru cea mai mare parte dintre membrii grupului, dacă nu pentru toți, nu s-ar fi realizat, nu ar fi existat.
Asta înseamnă însă că relevanța are nevoie de considerație, adică acceptare, evaluare obiectivă și recunoaștere. În absența acestora nu rămâne decât lupta din tranșee.
Acceptarea și recunoașterea țin destul de mult de cum suntem fiecare dintre noi, deși chiar și aici se pot gândi poziții rezonabile, adică poziții și judecăți raționale, cumpătate, dispuse la echidistanță, așa încât, mai ales atunci când ne raportăm la organizații și nu la un om anume, ceea ce rămâne la îndemână pentru a judeca pe cât se poate de bine relevanța este doar evaluarea obiectivă.
Ajungând însă aici, cel puțin prin prisma a ceea ce dorim să subliniem în articolul de față, lucrurile s-au simplificat brusc deosebit de mult în a aprecia relevanța, după cum probabil bine ați ghicit deja, organizațiilor sindicale.
Iar pentru a face acest lucru, ținând seama de faptul că una dintre solicitările curente este aceea de a verifica corectitudinea salarizării și încercând să rămânem la o perspectivă comună, adică una care nu ține seama de „umorile” personale, ne-am oprit asupra ultimei solicitări de acest gen.
Ce am constatat?
O diferență consistentă în ceea ce privește salariul de bază în mai puțin de un an de zile (mai exact, fiind vorba despre un profesor cu gradul I și o vechime de peste 25 de ani, o trecere de la 6872 lei la 9623 lei, cu perspectiva ca din iunie salariul să ajungă 10232), cu creșteri corespunzătoare ale sumelor cuvenite pentru, după caz, gradația de merit, dirigenție, predarea simultană, învățământ special sau control financiar preventiv.
Ne amintim: creșterile salariale au fost obținute numai datorită protestelor organizate de sindicate anul trecut, iar plata drepturilor amintite mai sus în raport cu salariul de bază aflat în plată, doar prin procesele derulate tot de sindicate și modificarea ulterioară a legislației la inițiativa acestora.
Educația este de altfel singurul domeniu în care astfel de drepturi sunt calculate în acest mod, în toate celelalte domenii ele fiind înghețate din 2018, cazul și în ceea ce ne privește, de exemplu, cu sporul de suprasolicitare.
Creșteri proporționale, desigur, și în ceea ce privește plata cu ora, totodată în ceea ce privește indemnizația de concediu, aceasta reflectând diferențele înregistrate, inclusiv prin includerea indemnizației de hrană în determinarea sa, rezultat tot al acțiunii sindicale care a reușit să impună modificarea legislației.
Iar aici ne-am reamintit că suntem la început de aprilie, chiar trecuți de „mai zglobiul întâi aprilie”, iar odată cu salariile din această lună vom primi și diferențele salariale rezultate din diferitele procese, în primul rând cele legate de drepturile cuvenite trecerii într-o altă tranșă de vechime (la vremea sa problemă împinsă și aceasta până la modificarea legislației) și cele privind drepturile salariale mai sus amintite. Sume care au început să devină „frumoase” ținând seama de cuantumul tranșelor aferente, viitorul urmând să adauge aici și drepturile cuvenite din recalcularea indemnizațiilor de concediu.
Sunt și „pierderi” (deși, din punct de vedere strict logic, nu prea ai cum să pierzi ceea ce nu ți se cuvine prin prisma legii): indemnizația de hrană și voucherele de vacanță de către colegii care au depășit nivelul de 8000 lei net la funcția de bază (excepție valabilă doar pentru învățământ, în toate celelalte domenii fiind luate în calcul toate veniturile, modificarea legislativă fiind tot rezultatul acțiunii sindicale), deși, chiar admițând „pierderea”, dacă am pune cifrele în calcul, am vedea că plusul rezultat este covârșitor în raport cu minusul suportat... Chiar adăugând la „pierdere”, după cum se mai obiectează, și creșterea corespunzătoare a cotizațiilor sindicale datorită succeselor de mai sus.
Am putea continua cu aspecte care nu sunt la fel de ușor cuantificabile, dar atunci credem că am cădea chiar în unul dintre „păcatele” de mai sus. Considerând însă fie doar și acestea apreciem că este facil de stabilit relevanța organizațiilor sindicale. Și nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru noi toți.
În încheiere ar mai fi totuși de subliniat ceva: a recunoaște relevanța organizațiilor sindicale înseamnă a recunoaște relevanța fiecăruia dintre noi. Neexistând un personaj Sindicatul, deși mai toată lumea se raportează la organizația sindicală ca și cum acesta ar exista la propriu și i se pot pune în cârcă toate cele (avem aici un proces de personificare), sindicatul, indiferent cum apreciem această afirmație, este fiecare dintre noi, așa încât atât reușitele, cât și eșecurile, sunt ale noastre ale tuturor.
Cât despre ceilalți, cei adânciți în tranșee, „luptă sprâncenată”!