Dragi elevi, părinți și studenți,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional ce provoacă în învățământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 PICHETAREA sediului Guvernului României, urmată de un MARȘ DE PROTEST până la Palatul Cotroceni.
Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educației.
Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației și pentru viitorul României.
Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru DREPTATE. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim:
Dragi elevi, părinți și studenți,
Este evident că măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învățământului prin Legea nr. 141/2025 vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației și statutul profesional și social al angajaților din învățământ și viitorul beneficiarilor primari.
Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți: cheltuielile pentru educația sunt o INVESTIȚIE, nu un cost.
Vrem ca elevii și studenții să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta. Vrem să fie pregătiți pentru o lume modernă și competitivă, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o educație solidă și fără profesori motivați.
Vă rugăm să înțelegeți importanța luptei noastre și să ne fiți alături, întrucât este în joc și viitorul vostru, al tinerelor generații care se formează și se vor forma în sistemul educațional.
Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ȘCOALA ROMÂNEASCĂ.
Din aceste motive, vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025.
Vă mulțumim!
După amplul protest din data de 8 septembrie 2025 – peste 20.000 de salariați din învățământ, elevi și studenți au mărșăluit în București și alte mii au pichetat prefecturile din țară, iar în unitățile de învățământ, cu puține excepții, deschiderea anului școlar a fost boicotată – se pare că prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul educației, Daniel David, continuă să ignore problemele generate de măsurile din Legea nr. 141/2025.
Nici faptul că, în multe unități de învățământ, a continuat boicotarea activităților didactice în data de 9 septembrie, nu i-a impresionat pe cei care pot remedia măsurile luate prin Legea 141/2025 și care au afectat profund sistemul educațional.
În aceste condiții, acțiunile de protest vor continua!
În perioada imediat următoare, forurile de conducere ale celor trei federații din învățământ vor propune membrilor de sindicat calendarul și formele următoarelor acțiuni de protest, astfel gândite încât să aibă un impact maxim, dar cu sacrificii minime pentru elevi și studenți. În funcție de rezultate, periodic, vom actualiza tipul și calendarul acțiunilor de protest.
Opinia publică trebuie să înțeleagă faptul că revolta dascălilor nu este pentru că aceștia ar fi pierdut „privilegii” – așa cum afirmă, în mod fals, unii decidenți – ci pentru salvarea învățământului românesc!
Nu este o lozincă, este o realitate!
Elevii și studenții acestei țări merită să beneficieze de un sistem educațional de calitate, așa cum îl au cei din alte state membre ale Uniunii Europene!
Colegiul Național al Liderilor F.S.L.I.
Colegiul Liderilor F.S.E. „SPIRU HARET“,
Consiliul Național de Conducere F.N.S. „ALMA MATER“
București, 11.09.2025
MATERIALE ATAȘATE
Comunicat
Luni 8 septembrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ referitor la ocupare posturi, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă rapoartele de doctorat aferente lunii august 2025 pentru inspectori școlari/directori unități de învățământ.
2. Se prezintă situația numărului de ore în catedră pentru directori/directori adjunct din unități de învățământ.
3. Se aprobă numirea unu inspector școlar pentru monitorizarea activității directorilor de grădinițe.
4. Se prezintă soluția pentru transferul unui elev din clasa a IX-a de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara.
Se propune transmiterea către unitatea școlară..
5. Se aprobă cererea de pensionare pentru limită de vârstă a unui cadru didactic, începând cu data de 01.09.2025.
6. Se aprobă constituirea comisiei de etică de la nivelul I.S.J. Hunedoara, conform deciziei.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
SIP Hunedoara se va adresa instanțelor de judecată pentru a solicita obligarea unităților de învățământ la acordarea voucherelor de vacanță pentru personalul care nu a beneficiat de acestea din diverse motive (contract individual de muncă suspendat, nou încadrat în unitate), în perioada 2017/2018-2020.
Începând cu anul 2018 (pentru perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018), 2019 și 2020, inclusiv, personalul din învățământ a beneficiat de acordarea voucherelor de vacanță.
În conformitate cu prevederile
- Ordinului ministrului educației naționale (O MEN) nr. 3.560/2018 privind stabilirea modalității de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ de stat, Ministerul Educației Naționale și alte unități din subordinea/coordonarea acestuia, cu modificările și completările ulterioare,
- O MEN nr. 3956/2019 privind stabilirea modalității de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ de stat, Ministerul Educației Naționale și alte unități/instituții din subordinea/coordonarea acestuia,
- O MEC nr. 4635/2020 privind stabilirea modalității de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ de stat, Ministerul Educației și Cercetării și alte instituții publice din subordinea acestuia, pentru anul 2020,
personalul încadrat în unitățile/instituțiile de învățământ de stat, care a desfășurat activitate în perioada 1 iulie 2017 – decembrie 2020, indiferent de durata acesteia, inclusiv personalul pensionat/detașat sau aflat în perioade de incapacitate temporară de muncă și cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal și concediului pentru îngrijirea copilului bolnav era îndreptățit să beneficieze de vouchere de vacanță.
Actele normative mai sus invocate prevăd expres faptul că salariaților din unitățile/instituțiile de învățământ de stat li se acordă indemnizația de vacanță, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, indiferent de perioada lucrată în acel an. Constatăm însă că personalul încadrat în sistem după data acordării voucherelor de vacanță, respectiv 1 septembrie, nu a beneficiat de acest drept, deși a solicitat acest lucru.
Pentru deschiderea acțiunilor în instanță sunt necesare următoarele documente: împuternicire și adeverință eliberată de unitatea de învățământ.
Documente atașate:
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
1 | Model adeverință | 27.136 | APPLICATION/MSWORD | 2021-02-22 19:08:37 |
2 | Model împuternicire | 32.256 | APPLICATION/MSWORD | 2021-02-22 19:09:26 |
3 |
Procedura SIP
voucherele de vacanță |
168.462 | APPLICATION/PDF | 2021-02-24 19:22:20 |