În cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației 2024”, în perioada 1-31 octombrie, se va organiza, la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, Salonul Județean „ProfArt”.
Acesta are drept scop să aducă în atenția publicului colegii profesori care îmbină activitatea la catedră cu preocuparea pentru artele vizuale.
Tema ediției din acest an: „eleganța culorii”.
Înscrierea, cu maxim trei lucrări, în tehnici și dimensiuni la libera alegere a creatorului, se va realiza prin depunerea lucrărilor la sediul I.S.J. Hunedoara (str. Gheorghe Barițiu nr. 2) – Robert Humel, în perioada 01-30 septembrie 2024.
Pe spatele fiecărei lucrări se vor preciza titlul lucrării, dimensiunile, tehnica, anul realizării, numele și prenumele cadrului didactic, școala, localitatea, însoțite de datele de contact (telefon și e-mail).
Anterior depunerii lucrărilor se va transmite la adresa de e-mail siphunedoara@gmail.com cel puțin câte o imagine de calitate superioară pentru fiecare lucrare (însoțită de datele tehnice ale lucrării), precum și o scurtă autoprezentare a creatorului.
Vernisajul Salonului Județean „ProfArt”, sub patronajul S.I.P. Județul Hunedoara, se va realiza, în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației”, vineri, 4 octombrie 2024.
Curatorul expoziției: Robert Humel.
Afiș: „ProfArt 2024 – eleganța culorilor”
În perioada 4-11 octombrie 2024, S.I.P. Județul Hunedoara va organiza, în cadrul manifestărilor din „Săptămâna educației”, a X-a ediție a concursului de manuscrise „Magister”.
Concursul de manuscrise se adresează membrilor de sindicat S.I.P Județul Hunedoara și se desfășoară în cadrul a trei secțiuni:
1. Manuscrise cu tematică educațională (manuale, auxiliare didactice, metodică, pedagogie etc.);
2. Literatură de specialitate (cercetare științifică, tratate, studii etc.);
3. Literatură (proză, poezie).
Concursul se finalizează prin publicarea, în cadrul fiecărei secțiuni, a unei lucrări inedite. Tipărirea volumelor va începe imediat după jurizare (decizia juriului va fi suverană, definitivă și irevocabilă).
Lansarea volumelor a se va realiza în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” (04.10.2024 -11.10.2024) organizate de S.I.P. Județul Hunedoara.
Condiții de participare: manuscrisul va fi depus atât în format electronic (într-o formă editabilă), cât și în format print (letric) la sediul S.I.P. Județul Hunedoara (Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2, corp B, mansardă), însoțit de datele de identificare ale autorului/autorilor (nume, prenume, adresă, unitatea școlară, telefon, e-mail).
Termen de depunere a manuscriselor: 30 august 2024
Afiș „Magister” 2024
Luni, 22 iulie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, după cum urmează:
a) Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara - se acordă aviz organizare concurs 1 post paznic.
II. Diverse:
1. Se aprobă schimbarea centrului de examen pentru definitivat de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva la Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva.
2. Se aprobă Procedura operațională privind repartizarea preșcolarilor/ antepreșcolarilor, etapa de ajustări.
3. Se aprobă 2 cereri de pensionare anticipată a unor cadre didactice, începând cu data de 01.08.2024.
4. Se acordă aviz pentru eliberarea actelor de studii, după cum urmează:
a. diplomă bacalaureat, promoția 2008;
b. diplomă bacalaureat, promoția 2003.
5. Se aprobă recuperarea programului de lucru din ziua de 16.08.2024 prin prelungirea programului de lucru cu 30 de minute dimineața și 30 de minute după amiaza în intervalul 01-08.08.2024.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
Convenția încheiată de F.S.E. „Spiru Haret” cu BENEFIT CLUB SOLUTIONS S.R.L., de care membrii S.I.P. Județul Hunedoara pot beneficia ținând cont de afilierea la această federație sindicală, are ca obiect furnizarea, prin platforma Samsung Club, a unor produse, servicii dedicate, oferte și beneficii financiare pentru membrii de sindicat.
Pentru a putea beneficia de avantajele acestei convenții, trebuie parcurși următorii pași:
Pasul 1 - se descarcă Formularul de aderare, atașat, se completează și se trimite la adresa samsungclub@fsespiruharet.ro pentru a se obține codul de invitație. Formularul se completează în format electronic, pe calculator. Nu este nevoie de semnătură.
Pasul 2 - se descarcă gratuit aplicația SAMSUNG CLUB din Google Play sau AppStore.
Pasul 3 - se intră în aplicație și se realizează înregistrarea în SAMSUNG CLUB.
Pasul 4 - accesați e-mailul primit, la adresa pe care ați indicat-o și setați parola.
Pasul 5 - reintrați în aplicație cu noua parolă și „Spor la cumpărături!”.
Pentru a primi în mod curent cele mai noi oferte, bifați căsuța „Abonează-te la newsletter”.
P.S. Ca întotdeauna când este vorba de reduceri, este recomandat ca înainte de a face achiziția să realizăm o minimă comparație de prețuri.
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
1 | Oferta Samsung - mai 2024 | 676.181 | APPLICATION/PDF | 2024-05-13 19:51:42 |
2 | Oferta Samsung - aprilie 2024 | 696.514 | APPLICATION/PDF | 2024-04-03 17:32:42 |
3 | Oferta Samsung - martie 2024 | 713.240 | APPLICATION/PDF | 2024-03-19 17:04:41 |
4 | Samsung - Formular de aderare | 219.392 | APPLICATION/PDF | 2020-02-28 13:26:23 |