Joi, 12 noiembrie, ca urmare a unei invitații relativ oficiale, S.I.P. Județul Hunedoara a participat, prin trei reprezentanți, la o acțiune din cadrul proiectului „Dialog social transparent, deschis și participativ”. Derulată la Hotel Sarmis din Deva, acțiunea, proiectată pe durata a două zile, a fost dedicată reprezentanților partenerilor sociali, precum și reprezentanților instituțiilor publice care colaborează cu aceștia în domeniul relațiilor de muncă, ocupării, protecției sociale și dialogului social.
Evenimentul a debutat cu luările de cuvânt a reprezentanților celor implicați, într-un fel sau altul, în dialogul social, după cum urmează: Maria Ștefănie – Instituția Prefectului Județul Hunedoara, Georgeta Angelica Tomuța – AJOFM Hunedoara, Adrian-Florin Bozdog – ITM Hunedoara, Dumitru Sandu – ISJ Hunedoara, Alexandra Braica – Camera Deputaților, Pencea Claudia – Senatul României și Angelica Săbiescu, managerul de proiect.
Iar aici s-a cam încheiat și participarea reprezentanților S.I.P. Județul Hunedoara, lămuriți fiind de „consistența” dialogului social astfel inițiat... prezența reprezentanților sindicali, oricum aceștia în număr mic, dar și a angajatorilor, chiar dacă aceștia prezenți, din câte s-a dat de înțeles, într-un număr destul de mare, fiind dezirabilă mai curând la nivelul de umplere al sălii (oricum, relativ improprie, fără să mai intrăm în detalii).
Totuși, pentru a nu rămâne doar la reiterarea „dezamăgirilor” legate de modul în care dialogul social este înțeles și practicat de la înălțimea diferitelor scaune, vom puncta pe scurt și unele aspecte ale luărilor de cuvânt din această primă parte a evenimentului.
Astfel, deschiderea a revenit doamnei Maria Ștefănie, trecută de pe funcția de inspector școlar general pe cea de prefect, care a apreciat că dialogul social este extraordinar de relevant pentru o societate echilibrată (adevăr grăind, chiar dacă percepția structurată de-a lungul anilor cam contrazice, local, o astfel de afirmație), acesta, începând cu disponibilitatea de a asculta (din nefericire, cel mai adesea formal vărsată într-un „dialog al surzilor”), netrebuind privit doar ca o obligație procedurală (experiența interorganizațională ne-a arătat cel mai adesea că chiar și o astfel de derulare este departe de modul concret în care acest dialog se realizează). Apreciind o cunoaștere a importanței relațiilor de colaborare (din experiență, constând cu precădere în comunicarea mai mult decât formală, cel mai adesea exclusiv verbală, a unor fragmente de decizii/hotărâri/rapoarte/măsuri etc.), a exprimat convingerea că toată lumea încearcă să optimizeze dialogul social (chiar dacă cel mai adesea ne-ar ajunge degetele din dotarea personală pentru a număra fie doar și respectarea normelor procedurale ale unor relații interorganizaționale), prin dialog putându-se identifica soluții pentru orice problemă (covârșitor, „soluții” comunicate înainte de supunerea la vot și „soluții” constant penalizatoare ale salariaților din educație).
Iar lucrurile au continuat cam într-un același stil, cu nenumărate „osanale” aduse diferitelor instituții, centrale sau deconcentrate ale statului, pe de o parte, angajatorilor, pe de altă parte, cu sindicatele, ca să nu mai vorbim de angajați, uitate uneori sau cu menționări aruncate așa în treacăt. De notat totuși și o excepție, cea a domnului Bozdog, care s-a adresat în primul rând, după cum ar fi normal într-un dialog social real, sindicatelor și patronatelor, ceilalți părând să uite în permanență, dacă au știut-o vreodată că rolul lor primordial este acela de facilitatori, iar abia după aceea acela de administratori ai diferitelor domenii.
Dar ce să facem? Dacă la o întâlnire dedicată dialogului social ni se subliniază deosebita relevanță a elevilor, fără măcar a șopti vreun cuvânt despre cei care se „ostenesc” cu aceștia, dacă ni se reafirmă importanța învățământului dual (pe care, cel puțin la nivelul județului nostru, nu am reușit să îl percepem până în prezent decât ca un eșec peste care tot încercăm să tragem preșul) într-un astfel de context, dacă aprecierile la adresa sindicatelor puteau fi interpretate cel puțin ca „malițioase”, este de înțeles de ce singurii cărora nu li s-au „descoperit” cuvintele sunt sindicatele și patronatele.
Cu alte cuvinte, nu am avut decât o reconfirmare, de unde și scurtimea participării (nici aceasta una singulară, însăși oficialitățile, în majoritate, dispărând pe nesimțite în pauza de după această primă parte), a adevăratului chip al dialogului social (experiența mai mult decât vastă pe relația cu ISJ Hunedoara oferind posibilități incredibile în acest sens), respectiv acela în care conținutul acestuia se reduce la pălăvrăgeala, concretă sau legislativă, despre dialogul social. În rest, realitatea ne-a arătat și ne arată că mai întotdeauna singurul dialog social eficient este acela de pe „poziții de forță” din partea salariaților, adică acelea în care aceștia conștientizează, prin sindicate, că „Împreună suntem puternici!”.
În perioada 9-11 noiembrie 2026, în conformitate cu prevederile statutare și cu motivații în starea învățământului preuniversitar românesc, s-au derulat lucrările Consiliului Liderilor F.S.E. „Spiru Haret”, S.I.P. Județul Hunedoara fiind prezent la aceste lucrări prin doi reprezentanți.
Debutul întâlnirii a reiterat în primul rând parcursul educației preuniversitare din ultimii ani, pornind de la măsurile antieducaționale adoptate de guvernarea Bolojan și de la ministeriatul domnului Daniel-Ovidiu David, ministrul care nu s-a obosit vreodată să coboare în stradă, în pofida zecilor de proteste care „i-au bătut în ușă”, trecând prin interimatul domnului Bolojan la educație, ministrul despre care nu prea se știe dacă a călcat în minister în cele două luni în care a asumat această funcție și ajungând la Mihai Dimian, cel care din mare „revoluționar” în timpul grevei din 2023 s-a metamorfozat într-un „surd” instituțional deosebit de eficient, „gustul” rămas după aproape toate întâlnirile fiind acela al vorbirii unor limbi total diferite.
A urmat „ruperea căruței” și intrarea într-un interimat generalizat, lung acesta, dar care în cele din urmă s-a soldat cu marele eșec al „împărțirii a două paie la cinci măgari”, respectiv de la mult-negata și până la mult-dezbătuta lege a salarizării, în realitate marea „noutate” a acestei legi fiind aceea de a reduce și mai mult veniturile salariaților din educație, până la pierderea a cam tot ceea ce se câștigase prin greva generală din 2023.
Interimatul recent finalizat a adus o nouă echipă guvernamentală, la educație având chiar un duet, învățământul preuniversitar ajungând să beneficieze de un ministru delegat. Primele întâlniri în noul context politic au fost mai curând unele de tatonare și de comunicare, din partea sindicală, a realelor probleme ale sistemului educațional românesc, desigur nu fără a recepta și „entuziasmele” noilor diriguitori în ale educației.
Pornind de la „marele sfat” al mai vechilor diriguitori, prilej cu care au fost rearanjate și tablourile cu miniștrii educației post-revoluționare (nu mai puțin de 35 în cam tot atâția ani), trecând prin „visul umed” al reorganizării inspectoratelor școlare potrivit prevederilor legale („umezeala” provenind din ruptura dintre realitatea în care ne bălăcim și necesitățile unei astfel de reforme, respectiv bani mulți și mai multe mii de posturi), trecând și prin „explozia stelară” a debirocratizării (deși la ora actuală mai în toate școlile se realizează un proces intens de dublare a portofoliului personal al cadrelor didactice, alături de formatul fizic fiind impusă și o existență electronică), bifând unele întâlniri pe tema violenței școlare (care a suscitat declarații „înălțătoare” a angajării a mii de paznici și a mii de consilieri de toate felurile), perplecși ascultând și diferitele „basme” despre încă în curs de desfășurare concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct (lozinca „depolitizării” a prins foarte bine, deși mai toată lumea din sistem știe că este vorba, prin acest concurs, la modul general, doar despre o justificare mascată a politizării), am putea să tot trecem în revistă nesfârșita listă a problemelor văzute de ocupanții actuali de scaune.
Nu ar ajuta însă la mai nimic. În realitate, în ultima perioadă, s-a reușit cu greu evitarea unei rectificări bugetare mult mai drastice a bugetului educației, una care punea în pericol însăși salariile până la finalul acestui an, și se derulează o luptă destul de grea în limitarea politicilor „reducționiste” la care educația continuă să fie supusă. Sunt frumoase „sforăitoarele” declarații despre alocații bugetare capabile să coboare raiul pe pământul educațional, când în realitate nu prea se aprobă niciun fel de organizare a concursurilor de ocupare a posturilor vacante, posturile vacante neocupate sunt tăiate în număr tot mai mare de la o săptămână la alta, iar festivalul comasărilor continuă într-o veselie instituțională generalizată (la nivelul județului Hunedoara, ultima măsură de acest gen, în absența oricărui dialog social pe această temă, este aceea a comasării cluburilor sportive, pe de o parte, palatelor și cluburilor copiilor pe de altă parte, hazlia motivație fiind aceea a asigurării unor servicii educaționale de nivel superior, deși, de exemplu în cazul cluburilor sportive, elevii acestora nu vor putea participa în urma unei astfel de reorganizări la nicio competiție, fiind necesară mai întâi o derulare completă a procesului de relegitimare).
Intermezzo: poate că ne înșelăm într-o anumită măsură, dar, la nivel județean, tot participând la ședințe în care se dezbat măsuri de reducere, nu ne-am putut îndepărta impresia, oricât ne-am ostenit în această privință, că astfel de măsuri cam „fericesc” pe cei prezenți din partea instituției diriguitoare la nivel județean în ale educației, ba chiar pe alocuri având impresia că putem citi dacă nu o anumită „ură”, cel puțin un anumit dispreț la adresa celor care trebăluiesc prin școli.
În realitate, revenind la conținutul ședinței, ne aflăm doar în etapa entuziasto-declarativă de la începutul oricărei guvernări, într-un moment în care nici măcar nu se știe cum va arăta bugetul anului viitor și într-o tradiție în care „mânuitorii” banilor, începând cu celebrul personaj din minister (al cărui nume nu-l vom aminti aici, dar pe care credem că îl știe toată lumea) căruia prea puțin îi pasă de „viniturile” care se tot perindă pe scaunul de ministru, își văd de treburile lor. Desigur, entuziasmul este atât de debordant încât avem până și „sclipiri” de genul celor care se gândesc să numească drept consilieri ministeriali pentru învățământul preuniversitar extraordinari specialiști precum Staș (veșnicul reformator pentru care corpul profesoral este format cu precădere din leneși și incompetenți) sau Szekely (vajnicul promotor al finlandizării educației, desigur pe taxe care numără multe mii de euro)...
Între timp? Pe lângă „orgiile” desființărilor și anihilărilor de toate genurile, cohorte de corpuri de control și de audituri, care controlează ceea ce au controlat controalele precedente în căutarea unor teme pentru controale viitoare, la ora actuală ținta principală fiind sentințele judecătorești. Neinteresând pe nimeni că acestea, de ordinul multor mii de-a lungul anilor doar în județul Hunedoara, reprezintă tot atâtea încălcări ale legii, preocuparea principală este tăierea pe cât se poate a tot ceea ce se poate, fie de ordin legal, fie obținut prin sentință judecătorească, până la „elucubrații” de genul solicitărilor de a depune întâmpinări împotriva unor hotărâri judecătorești aflate deja în plată de 2-3 ani. Din fericire, aberația de gândire a corpurilor de control instrumentate de sinistrul finanțist din minister și de diferiții ciraci juriști și auditori, cu discipoli fideli mai prin fiecare județ, mai primește când și când și câte o „palmă” zdravănă, cum ar fi cea a imputării de către Curtea de Conturi unor primării a sumelor cheltuite cu avocații și procesele pentru decontul navetei, apreciindu-se că legislația este clară, că decontul trebuia realizat și că nu se impuneau cheltuieli suplimentare cu procesele (fiind deosebit de tentant să solicităm Curții de Conturi o vizită pe această temă, cea a proceselor cerute a fi duse până în pânzele albe în pofida evidentei încălcări a legii, și pe la instituțiile diriguitoare în ale educației).
Concluzii? Problemele reale ale educației sunt cunoscute, cel puțin la nivelul organizațiilor sindicale, fiind totodată permanent aduse în atenția autorităților centrale sau locale. Lipsesc însă disponibilitatea reală pentru dialog și identificare a unor soluții viabile, dar mai ales disponibilitatea de alocare a resurselor necesare. Evident nimic nou, așa încât, dincolo de semnalarea problemelor, momentul actual, din punct de vedere sindical, este acela al unei așteptări a soluțiilor identificate de actualii guvernanți, indiferent de nivel, urmând ca în funcție de acestea să fie identificate cele mai adecvate reacții. Conștienți că puterea noastră constă în acțiunea unitară a salariaților din educație, timpul trebuie să fie totodată unul al strângerii rândurilor pentru viitoarele lupte care inevitabil vor trebui date.
Luni, 16 noiembrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație (C.A.) al Inspectoratului Școlar Județean (I.S.J.) Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Acordare aviz conform rețea școlară pentru anul școlar 2027-2028
II. Solicitări de la unități de învățământ
III. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă raportul referitor la acordarea avizului conform rețelei școlare pentru anul școlar 2026-2027, conform Anexei 1.
II. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 2.
III. Diverse:
1. Se aprobă școlarizarea la domiciliu.
2. Se prezintă, spre informare, OMEC nr. 6056/12.11.2026 referitor la numărul de posturi aprobate.
3. Se aprobă respingerea plângerii prealabile a S.I.P. Județul Hunedoara referitor la reorganizarea cluburilor sportive școlare din județ.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
Punct de vedere al Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a fost exprimat la ședința cu directorii de la Inspectoratul Școlar al municipiului București de președintele Federației, dl. Marius Nistor.
„Pot să vă spun că mă uitam aseară, am văzut un titlu de film foarte interesant – chestia aia cu „Furios și Iute”, pot să vă spun că am venit foarte furios aici. Am încercat să mă calmez și să vă spun exact cum văd eu lucrurile în momentul de față. Dacă eram mai tânăr, într-adevăr, genul acesta de acțiuni m-ar fi impresionat: aranjamente florale în sală, toți directorii în straie de sărbătoare, invitați de marcă aici în sală, avem niște rapoarte extraordinare, avem cifre formidabile, statistici care ne arată cât de bine funcționează învățământul bucureștean, respectiv învățământul românesc. Presupun că toată chestia asta face parte din starea de normalitate pe care ne-o prezenta Ministerul Educației la începutul anului școlar, mai ales pe 8 septembrie. Dar cred că că normalitatea nu este aceasta. Normalitatea cred că o simțim cu toții.
Aici vi se adresează mulțumiri, toată lumea vă apreciază, dar mulțumirile acelea sunt transformate prin ceea ce constatați în fiecare zi în viața pe care o aveți în unitățile de învățământ preuniversitar. Realitatea și adevărata normalitate este cea pe care o vedem din declarații publice, ale celor care au putere de decizie, ale celor care nu ne mulțumesc, în presă în niciun caz, ba din contră. Pe unii îi acuză că ocupă niște funcții fără concurs, chipurile doar pe criterii politice, iar pe ceilalți că sunt vinovați de creșterea fără precedent a analfabetismului funcțional și a abandonului școlar. Poate că suntem vinovați și de violența care se manifestă în unitățile de învățământ preuniversitar… Câte declarații de genul acesta nu ați văzut? Câte declarații de genul acesta n-au apărut în mass-media și pe posturile de televiziune? Mai ales pe posturile de televiziune?
Câte acuzații n-au curs la adresa corpului profesional și, vedeți, asta este diferența dintre normalitatea prezentată cu ocazia unei astfel de acțiuni și normalitatea pe care o știm noi.
Spunea domnul Ghigiu, la un moment dat, că ar trebui să fim prioritate națională. Domnul Ghigiu, păi suntem prioritate națională, am constatat-o. Anul acesta am constatat-o! Suntem primii care ne-am adus contribuția, nu pentru că am vrut, ci pentru că așa ați decis dumneavoastră la reducerea formidabilă cu 0,00 nu știu cât, a deficitului bugetar. Și atunci clar, ne simțim într-adevăr prioritate națională.
Când cineva a pus o întrebare, «dar de ce ați început cu Educația»? răspunsul a fost la fel de formidabil: Pentru că de la educație se poate tăia cel mai ușor. Și adevărul e că atunci când ai un ministru care acceptă aceste lucruri și le susține, pentru că este un program politic, și domnia sa nu încalcă acest lucru, ce mai avem de spus?!
Domnule inspector școlar general, să nu vă supărați pe mine și nici stimați invitați, dar mulțumeați la un moment dat distinșilor colegi ai noștri care ocupă funcții de mare responsabilitate în Parlamentul României. Aș fi dorit să am posibilitatea să le mulțumesc pentru faptul că nu și-ar fi dat votul pe măsurile asumate pe Legea 141. N-am avut această posibilitate, dar sper să am posibilitatea să vă mulțumesc atunci când veți vota prorogarea acelor măsuri asumate pe această lege. Atunci când veți vota revenirea la norma didactică de predare, așa cum a fost ea inițial, atunci când veți reveni pe modul în care se face plata cu ora în sistemul de învățământ preuniversitar, atunci când vom rediscuta alocările de burse pentru elevi și când vom mai discuta și despre degrevările celor pe care, chipurile, în spatele cărora punem soarta unităților școlare, a zecilor de mii de salariați din învățământ și, bineînțeles, a sutelor de mii de elevi. Atunci, da, o să fiu primul care o să vă mulțumească. Deocamdată, aștept, sper să nu așteptăm prea mult.
Spuneați la un moment dat că «știm problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ preuniversitar». Și dacă știm ce? Asta ne ajută pe noi, toți cei care suntem aici și pe cei care sunt unitățile de învățământ preuniversitar, să se simtă mai bine? Vă spun că nu, nu este suficient să știm, toți știu treaba asta. Pe mine mă interesează ce facem ca să reparăm niște nedreptăți. Ce facem ca să nu mai raportăm sistemul de învățământ în permanență doar la costuri și la resursă umană. „Vă încadrați la alocațiile asigurate de Ministerul de Finanțe și numărul de posturi aprobat. Nu ne interesează cum funcționează școala” – cel puțin așa spun factorii decidenți. Asta mi-aș dori foarte mult.
Ministrul Educației a declarat, și chiar i-am spus când l-am văzut în sală, îmi spunea domnul inspector general să nu fiu dur, dar nu pot să nu spun, ne spunea domnia sa următorul lucru: „măsurile de austeritate, dragi colegi, absolut necesare, au încetat odată cu măsuri asumate prin Legea 141”. Și vreau să vă întreb pe dumneavoastră mai credeți așa ceva? (din sală se aude „Nuuu”)
Păi parcă-mi aduc aminte că recent a apărut ordonanța 52, aia care amână hotărâre judecătorești în învățământul preuniversitar până în 2026. Nu este tot o măsură de sancțiune? Nu este tot o discriminare care este menținută în sistemul de învățământ preuniversitar – unii cu drepturile luate pe ordonanța 48, acolo unde Guvernul n-a umblat, și alții cu hotărâri judecătorești care trebuie să mai aștepte un an. Și ne spuneți aici că au încetat sau ni se spune aici că au încetat măsurile de austeritate îndreptate împotriva noastră? Nu mai credem așa ceva!
Și poate vă întrebați la un moment dat de ce sunt furios. Păi, știți și dumneavoastră, că doar veniți din școli. Ce s-a întâmplat în ultima vreme cu EduSal-ul? Au scăzut veniturile, nu salariile, într-adevăr, au scăzut veniturile. Sporul de uzură neuropsihică, chipurile, s-a calculat în mod eronat, s-au diminuat veniturile cu sume de la 50 lei până la 200 lei. Nu? Și facem și noi adresă oficială către Ministerul Educației și solicităm o explicație. O explicație absolut normală, că în momentul în care modifici EduSal-ul și afectezi veniturile trebuie să spui și de ce. Și după săptămâni de tăcere primim răspunsul astăzi – mulțumim celor de la Edupedu – în care nu mă interesează conținutul, nu mă interesează ce anume spune ministerul despre Curtea de Conturi, mă deranjează finalul: «Federațiile sindicale au știut». Ce am știut domnule secretar de stat, că sunteți aici și veți fi într-un fel paratrăsnet? Ce am știut? Și mă obligați în momentul de față să spun niște lucruri care trebuiesc cunoscute. Când a apărut această problemă sunteți primul pe care l-am sunat. Erați în drum către Timișoara. Mai știți ce mi-ați spus atunci? Că nu știți și că o să vă informați, că aveți doar, așa, niște presupuneri. L-am sunat pe domnul Păunică, nu a răspuns la telefon. De fapt, domnul Păunică nu mai răspunde de multă vreme la telefon. L-am sunat pe domnul Daniel David și i-am spus următorul lucru: nu este treaba mea, ca sindicat, să dau notă explicativă de ce anume a apărut acea modificare a EduSal-ului. Cel care a făcut-o, el trebuie să explice. Și domnul ministru, care la fel nu era prea bine informat, ne-a promis că se va informa și că este absolut corect să fie înștiințate unitățile școlare despre ce s-a întâmplat. Noi nu puteam să ne dăm cu presupusul, mai ales că era un control al Curții de Conturi.
Am mai discutat și cu alți secretari de stat și ne-au spus „aveți răbdare, aveți răbdare până apare raportul final al Curții de Conturi și atunci vom veni și cu explicațiile de rigoare”. Și care au fost explicațiile de rigoare? Ceea ce a apărut în Edupedu în momentul de față?
Numai simplul fapt că ne acuzați că știam… știam ce? Credeți că cei de la Curtea de Conduri ne-au contactat pe noi, federațiile sindicale, să ne spună care sunt erorile din EduSal? Este inadmisibil! Este o palmă pe care ați dat-o partenerilor sociali și nu trebuie să vă mirați că vom fi în continuare în fața Ministerului Educației și că vom cere în continuare același lucru: demisia celui care nu este acum în sală, dar poate va reveni după ședința de coaliție, o demisie de onoare. (ropote de aplauze în sală)
Și mai stau să mă gândesc la următorul lucru: deci în patria domnului Păunică și a EduSal-ului, care este suveran, când nu poți face o singură plată eronată, ca apare bulină roșie, puteți să-mi spuneți și mie cum a apărut această eroare vizavi de sporul de uzură neuropsihică? Nu s-a prins nici domnul Păunică, nu s-a prins, nici EduSal-ul, iar acum noi suportăm consecințele? Dar o să vă spun punctul meu de vedere: unii își imaginează că este o eroare acolo, că s-a calculat spor la spor. Că vedeți, domnule, cei cu gradație de merit și dirgenție au băgat frumos cele două beneficii salariale, le-au băgat în salariul de bază și au calculat, chipurile, sporul de uzură neuropsihică. Păi, dacă citiți Legea 153, și asta vom susține în permanență, nici gradația, nici dirigenția nu sunt sporuri, sunt majorări salariale și așa au fost gândite din start, iar ceea ce faceți în momentul de față îl considerăm un abuz, care trebuie corectat.
Sunt multe de spus. Spuneați, domnule secretar de stat, și vă apreciez pentru treaba aceasta, „cei din afara sistemului acuză de multe ori că directorii sunt numiți pe criterii politice”. Cei care nu știu, și vă apreciez pentru treaba aceasta. Dar v-ați consultat și cu domnul Bolojan? Știți de ce, și repet acest lucru, la o întâlnire pe care am avut-o în Consiliul Național Tripartit, ridicând problema degrevărilor pentru dumneavoastră, ca inspectori și directori. Știți ce mi-a spus domnul Bolojan? – și nu eram singurul în sală – «haideți, domnule, lăsați-mă cu directorii, că ce nu o să mai aibă la plata cu ora sau nu o să mai aibă degrevări, vor rămâne pe funcții pentru că sunt doritori de funcții și au pe cineva în spate». Deci, când cineva vine și vă mulțumește pentru ceea ce faceți, să vă gândiți că în realitate, în spatele acelor uși, tot ei vor gândi la modul următor că sunteți doar niște doritori de funcții, care veți accepta absolut orice doar pentru a rămâne pe funcțiile în cauză.
Și eu aș vrea să vă spun următorul lucru: dacă nu ați fi dumneavoastră, dacă nu ar fi și unii din Ministerul Educației, nu toți, dacă nu ar fi unii din ISMB, dacă nu ar fi miile de colegi ai noștri, cadre didactice de predare și chiar colegii noștri administrativi și cadre didactice auxiliare, școala românească s-ar aduce de râpă cu adevărat. Dumneavoastră meritați toate aprecierile.
Îmi aduc aminte că m-au invitat elevii la acea gală unde trebuie să fac parte din juriu, care notează și stabilește profesorul de nota 10. Nu pot să-mi apreciez colegii, nu pot să fac diferențe între ei, dar pentru faptul că încă mai avem un învățământ de stat funcțional, vi se datorează și li se datorează în cea mai mare măsură. Și indiferent cât veți fi acuzați de toate relele din învățământul preuniversitar, să nu uite nimeni niciodată: deciziile n-au fost niciodată la dumneavoastră, deciziile n-au fost niciodată la noi, deciziile au fost în altă parte. Iar cei care au decis și cei care n-au adus în această situație nu au răspuns niciodată, răspundem doar noi. Și cred că este vremea să spunem Stop!. Și dacă vreți să aflați principalele probleme: birocratizarea, finanțarea, lăsați-ne să facem exact meseria pe care ne-am ales-o și pentru care avem vocație. Atâta tot!”.