Federațiile sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învățământ preuniversitar și superior – FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE „SPIRU HARET” și FEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ „ALMA MATER” – afiliate confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național C.S.D.R, C.N.S.L.R. – FRĂȚIA și Carte Alfa, resping categoric ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar.
Propunere de introducere a unei indemnizații „de senioritate” este umilitoare, iar întreaga anexă privitoare la învățământ (în care nu se regăsesc propunerile argumentate ale organizațiilor sindicale) demonstrează desconsiderarea personalului din educație.
PREȘEDINTE PREȘEDINTE PREȘEDINTE
F.S.L.I. F.S.E. „SPIRU HARET” F.N.S. „ALMA MATER”
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR Anton HADĂR
O victorie cu gust amar…
sau despre zeloți și mileiști autohtoni
Suntem în preajma unui nou an școlar, unul care se anunță deja ca greu și zbuciumat. Ca și cel pe care tocmai l-am trăit, anticiparea din debutul celui abia trecut cum că va sta sub semnul „austerității, minciunilor și ... al protestelor” confirmându-se cu vârf și îndesat. Am avut parte din toate acestea, iar lucrurile nu par să se fi încheiat, în pofida blocării deocamdată a mult-discutatei legi a salarizării în sistemul public.
Un fapt îmbucurător, dar care nu ar trebui să ne oprească din a auzi tot mai frecventele clamări care vehiculează o nețărmurită admirație pentru un individ ajuns la putere prin Argentina, Javier „Drujbă” Milei pe numele și supranumele sale, și ale sale „mari” reforme. Exemplu preferat al liberalilor și useriștilor români, este privit aproape cu adulație de indivizi ziși politicieni preocupați însă mai curând de averile celor mai avuți decât de cei care se mai recunosc încă români. „Marcator”, se spune, al unui mare succes: eficiența abordării de tip „drujbă” în ceea ce privește cheltuielile publice. Copiată aceasta, este drept într-un stil ceva mai „șmecheresc”, și de cel care va rămâne în posteritate drept „Ilie Sărăcie” (aflat într-o concurență acerbă pentru „cel mai bun din parcare” cu „Piticul atomic” sau „Premierul-zero”), abordarea a reușit în Argentina să triumfe împotriva inflației, ba chiar să genereze o creștere economică (speranțele și amintitului confrate mioritic). De apreciat la o primă vedere, dar în realitate un avertisment sumbru despre unde pot duce abordările libertariano-progresiste (iar aici citiți ce trebuie raportat la politica românească). „Marile succese” sunt în fapt rezultatele unui colaps deliberat și orchestrat al veniturilor populației, salariile și pensiile fiind într-atât de zdrobite încât partea din „plăcinta” națională (cunoscută sub numele de „P.I.B.”) s-a tot și se tot micșorează pentru cetățeanul de rând. Instituționalizarea unor salarii și pensii mici, a unui nivel de trai redus la minim și „modernizarea muncii” (a se citi creșterea numărului de ore de muncă și dereglementarea legislativă în sensul revenirii la un statut al muncii aducând cu cel din secolul XIX) sunt adevăratele unelte ale „marii victorii”.
Sună cunoscut toate acestea? Cu siguranță. Limbajul nu este același, dar măsurile luate sau încercate sunt suficient de străvezii pentru a nu exista umbră de îndoială în ceea ce privește modelul. Începând cu reducerile drastice ale cheltuielilor publice (cu precădere în domenii vitale precum educația și sănătatea, dar fără a leza „scurgerile” bugetare atâta vreme cât nu este vorba de salarii, pensii sau responsabilitate socială), încercările de destructurare a instituțiilor statului (nu pentru o mai bună funcționare, ci pentru un transfer al controlului din public în privat sau chiar mai simplu adesea, pe modelul „pleacă ai voștri ca să vină ai noștri”) și mergând până la recent eșuata lege a salarizării.
În această ultimă privință, am înclina mai întâi să spunem că o parte a clasei politice românești s-a mai trezit la realitate, ba chiar ne-am dori o astfel de trezire care să scoată România din fruntea topurilor cu creșterea marilor averi și a acumulărilor de capital și poate să o urce de pe ultimele poziții în ceea ce privește salarizarea, pensiile și nivelul de trai. Nu de alta, dar „fantasticul” P.I.B. despre care ni se tot povestește ar permite cu vârf și îndesat. Ne-am dori, o repetăm, deși eșecul acestei legi pare a se datora mai curând (doar?) presiunilor sindicale (din educație și sănătate, respectiv domeniul public), beneficiare acestea, trebuie să o recunoaștem, de anumite jocuri politice al căror scop rămâne încă neclar. Evident, ar fi de dorit ca cei care au blocat proiectul așa-zisei legi a salarizării în domeniul public, o lege a sărăcirii în fapt, să o fi făcut convinși că și cei de rând merită să trăiască și ei mai bine, dar avem încă rezerve în acest sens.
Iar motivele sunt destul de simple: chiar dacă la nivel general s-a blocat această lege menită să ne facă mai săraci, zbaterea cotidiană își păstrează ritmul, pe zi ce trece mai tăindu-se câte ceva. Iar începutul de an școlar pare să vină cu o intensificare a măsurilor menite să mai distrugă și ceea ce mai funcționează. Fără îndoială, ne gândim la nenumăratele inițiative de încadrare în subfinanțarea programată a sistemului educațional, în prezent fiind în curs „adecvarea” personalului didactic auxiliar și administrativ la numărul de formațiuni de studiu și numărul de copii/elevi. Inițiată și aceasta, ca multe altele, prin tot felul de circulare și adrese (multe abuzând de o interpretare „creativă” a legii), venerate acestea mai ceva ca textele sfinte de către tot ocupantul de funcție, chiar dacă prin fiecare dintre acestea responsabilitatea efectivă este pusă în cârca executantului ținător de scaun, se purcede la înfăptuirea sa. Cu alte cuvinte, va urma un nou „măcel”, pompos îmbrăcat în sintagma „încadrarea în buget”, actanți fiind zeloții isejiști întru zelotificarea celor care diriguiesc la firul ierbii, se spune, bunul mers al școlilor (în realitate „terorizați” cu proiectatul concurs de scaune din acest an). Oarecum de înțeles zelul, având în vedere criticile ministeriale relative la faptul că educația hunedoreană numără cei mai puțini copii/elevi pe cap de personal didactic auxiliar, respectiv pe cap de personal administrativ, bucurându-se totodată de un loc eminent în depășirea bugetului alocat. De înțeles, de acord, dar numai în măsura în care tot ceea ce contează este scaunul propriu, indiferent care ar fi acela, fiindcă altfel ne-am putea gândi că situația educației hunedorene este cea mai bună în ceea ce privește încadrarea cu personal (în realitate insuficient, în pofida bălmăjelilor lemnoase cu care ministerialii împroașcă isejiștii, iar aceștia directorii), totodată dovedind fără drept de apel că celebrul „cost per capita” este de fapt un instrument de degradare programată a educației.
Dar să ne bucurăm de victoria obținută (lăsând de-o parte pentru moment norma didactică crescută, plata cu ora anemică, reduceri de venituri, reduceri de activitate, prime de carieră didactică cu care nu prea ai ce face, manuale lipsă, standarde de evaluare inaplicabile etc.), cu atât mai mult atunci când guvernanții, dintre care mulți nu au călcat pe la un loc de muncă adevărat în viața lor sau dacă au făcut-o vreodată au dat de mult uitării o astfel de „înjosire” existențială, iar „pensia” și-o programează prin Monaco sau Dubai, clamează că eșecul legii salarizării în domeniul public se datorează „șantajiștilor sindicali”. Parcă ți se încarcă inima de energie și voie bună. Din păcate, revenind la realitate, „victoria” este doar una de etapă. Obținută cu foarte mare greutate, ținând seama de o anumită dezimplicare a membrilor de sindicat (lipsa apetenței pentru mișcări de protest, acceptarea îngăduitoare a măsurilor reductive, a comasărilor/reducerilor de clase și școli etc.), este doar un pas, lupta guvernanților întru organizarea „scurgerilor” banului public în alte buzunare fiind doar amânată pentru ultima parte a acestui an.
Oricum, „șantajiști sindicali” sună foarte bine venind din partea celor care ne conduc, deși de dorit ar fi ca „șantajul” să îmbrace cămașa forței, una suficient de mare pentru ca aberanți de genul care produc astfel de sintagme sau care țin să precizeze că „bugetarii și pensionarii nu produc nimic, ci doar generează costuri, fiind paraziți care își vor omorî curând gazda, sugând prea mult sânge” să-și găsească, oricât de necreștinește sună, obștescul sfârșit... politic și social. Din nefericire, incapacitatea salariaților din mediul privat de a se organiza, de a-și apăra și promova propriile interese (faptul că aproape o treime dintre ei sunt plătiți la salariul minim, chiar și acesta departe de posibilitățile pe care le oferă P.I.B.-ul României, se datorează chiar acestei incapacități de organizare sindicală) și subminarea permanentă a sindicatelor din domeniul public, ne plasează destul de departe de o astfel de forță. Ceea ce nu înseamnă că lupta nu se poate sau nu ar mai trebui dusă...
Fiind conștienți că la întrebarea „ce te-ar face să dai votul unui politician care prin ideologie și program îți spune că nu-l interesează amărâții de salariați și pensionari, ci cei care „duc în spate” România spre culmi de bunăstare și progres?” nu vom reuși să dăm vreun răspuns, după cum rămân la fel de misterioase bălmăjelile antisindicale având în vedere că doar prin faptul că mai rezistăm în aceste organizații ne este un pic mai bine, pornim cu încredere în noul an școlar, încredere că va trebui să luptăm... și o vom face indiferent de numărul zeloților și mileiștilor ieșiți în cale.
Un an școlar pe cât se poate de fructuos!
Luni, 7 septembrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Evaluare directori unități învățământ
III. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Se aprobă situația calificativelor acordate celor 167 de directori și directori adjunct astfel:
165 de directori și directori adjunct au obținut calificativul „Foarte bine” și 2 calificativul „Bine”.
III. Diverse:
1. Se aprobă diminuarea cu 1 clasă a IX-a, învățământ profesional.
2. Se aprobă rapoartele de doctorat pentru directorii unităților de învățământ.
3. Se aprobă protocolul de colaborare dintre „Fund World Vision” și I.S.J. Hunedoara.
4. Se aprobă numirea reprezentantului legal al I.S.J. Hunedoara în cele 2 proiecte în parteneriat cu C.J.R.A.E. Hunedoara.
5. Se prezintă, spre informare, ordinul de serviciu – corp control M.E.C, tematica de control.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
Punct de vedere al Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a fost exprimat la ședința cu directorii de la Inspectoratul Școlar al municipiului București de președintele Federației, dl. Marius Nistor.
„Pot să vă spun că mă uitam aseară, am văzut un titlu de film foarte interesant – chestia aia cu „Furios și Iute”, pot să vă spun că am venit foarte furios aici. Am încercat să mă calmez și să vă spun exact cum văd eu lucrurile în momentul de față. Dacă eram mai tânăr, într-adevăr, genul acesta de acțiuni m-ar fi impresionat: aranjamente florale în sală, toți directorii în straie de sărbătoare, invitați de marcă aici în sală, avem niște rapoarte extraordinare, avem cifre formidabile, statistici care ne arată cât de bine funcționează învățământul bucureștean, respectiv învățământul românesc. Presupun că toată chestia asta face parte din starea de normalitate pe care ne-o prezenta Ministerul Educației la începutul anului școlar, mai ales pe 8 septembrie. Dar cred că că normalitatea nu este aceasta. Normalitatea cred că o simțim cu toții.
Aici vi se adresează mulțumiri, toată lumea vă apreciază, dar mulțumirile acelea sunt transformate prin ceea ce constatați în fiecare zi în viața pe care o aveți în unitățile de învățământ preuniversitar. Realitatea și adevărata normalitate este cea pe care o vedem din declarații publice, ale celor care au putere de decizie, ale celor care nu ne mulțumesc, în presă în niciun caz, ba din contră. Pe unii îi acuză că ocupă niște funcții fără concurs, chipurile doar pe criterii politice, iar pe ceilalți că sunt vinovați de creșterea fără precedent a analfabetismului funcțional și a abandonului școlar. Poate că suntem vinovați și de violența care se manifestă în unitățile de învățământ preuniversitar… Câte declarații de genul acesta nu ați văzut? Câte declarații de genul acesta n-au apărut în mass-media și pe posturile de televiziune? Mai ales pe posturile de televiziune?
Câte acuzații n-au curs la adresa corpului profesional și, vedeți, asta este diferența dintre normalitatea prezentată cu ocazia unei astfel de acțiuni și normalitatea pe care o știm noi.
Spunea domnul Ghigiu, la un moment dat, că ar trebui să fim prioritate națională. Domnul Ghigiu, păi suntem prioritate națională, am constatat-o. Anul acesta am constatat-o! Suntem primii care ne-am adus contribuția, nu pentru că am vrut, ci pentru că așa ați decis dumneavoastră la reducerea formidabilă cu 0,00 nu știu cât, a deficitului bugetar. Și atunci clar, ne simțim într-adevăr prioritate națională.
Când cineva a pus o întrebare, «dar de ce ați început cu Educația»? răspunsul a fost la fel de formidabil: Pentru că de la educație se poate tăia cel mai ușor. Și adevărul e că atunci când ai un ministru care acceptă aceste lucruri și le susține, pentru că este un program politic, și domnia sa nu încalcă acest lucru, ce mai avem de spus?!
Domnule inspector școlar general, să nu vă supărați pe mine și nici stimați invitați, dar mulțumeați la un moment dat distinșilor colegi ai noștri care ocupă funcții de mare responsabilitate în Parlamentul României. Aș fi dorit să am posibilitatea să le mulțumesc pentru faptul că nu și-ar fi dat votul pe măsurile asumate pe Legea 141. N-am avut această posibilitate, dar sper să am posibilitatea să vă mulțumesc atunci când veți vota prorogarea acelor măsuri asumate pe această lege. Atunci când veți vota revenirea la norma didactică de predare, așa cum a fost ea inițial, atunci când veți reveni pe modul în care se face plata cu ora în sistemul de învățământ preuniversitar, atunci când vom rediscuta alocările de burse pentru elevi și când vom mai discuta și despre degrevările celor pe care, chipurile, în spatele cărora punem soarta unităților școlare, a zecilor de mii de salariați din învățământ și, bineînțeles, a sutelor de mii de elevi. Atunci, da, o să fiu primul care o să vă mulțumească. Deocamdată, aștept, sper să nu așteptăm prea mult.
Spuneați la un moment dat că «știm problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ preuniversitar». Și dacă știm ce? Asta ne ajută pe noi, toți cei care suntem aici și pe cei care sunt unitățile de învățământ preuniversitar, să se simtă mai bine? Vă spun că nu, nu este suficient să știm, toți știu treaba asta. Pe mine mă interesează ce facem ca să reparăm niște nedreptăți. Ce facem ca să nu mai raportăm sistemul de învățământ în permanență doar la costuri și la resursă umană. „Vă încadrați la alocațiile asigurate de Ministerul de Finanțe și numărul de posturi aprobat. Nu ne interesează cum funcționează școala” – cel puțin așa spun factorii decidenți. Asta mi-aș dori foarte mult.
Ministrul Educației a declarat, și chiar i-am spus când l-am văzut în sală, îmi spunea domnul inspector general să nu fiu dur, dar nu pot să nu spun, ne spunea domnia sa următorul lucru: „măsurile de austeritate, dragi colegi, absolut necesare, au încetat odată cu măsuri asumate prin Legea 141”. Și vreau să vă întreb pe dumneavoastră mai credeți așa ceva? (din sală se aude „Nuuu”)
Păi parcă-mi aduc aminte că recent a apărut ordonanța 52, aia care amână hotărâre judecătorești în învățământul preuniversitar până în 2026. Nu este tot o măsură de sancțiune? Nu este tot o discriminare care este menținută în sistemul de învățământ preuniversitar – unii cu drepturile luate pe ordonanța 48, acolo unde Guvernul n-a umblat, și alții cu hotărâri judecătorești care trebuie să mai aștepte un an. Și ne spuneți aici că au încetat sau ni se spune aici că au încetat măsurile de austeritate îndreptate împotriva noastră? Nu mai credem așa ceva!
Și poate vă întrebați la un moment dat de ce sunt furios. Păi, știți și dumneavoastră, că doar veniți din școli. Ce s-a întâmplat în ultima vreme cu EduSal-ul? Au scăzut veniturile, nu salariile, într-adevăr, au scăzut veniturile. Sporul de uzură neuropsihică, chipurile, s-a calculat în mod eronat, s-au diminuat veniturile cu sume de la 50 lei până la 200 lei. Nu? Și facem și noi adresă oficială către Ministerul Educației și solicităm o explicație. O explicație absolut normală, că în momentul în care modifici EduSal-ul și afectezi veniturile trebuie să spui și de ce. Și după săptămâni de tăcere primim răspunsul astăzi – mulțumim celor de la Edupedu – în care nu mă interesează conținutul, nu mă interesează ce anume spune ministerul despre Curtea de Conturi, mă deranjează finalul: «Federațiile sindicale au știut». Ce am știut domnule secretar de stat, că sunteți aici și veți fi într-un fel paratrăsnet? Ce am știut? Și mă obligați în momentul de față să spun niște lucruri care trebuiesc cunoscute. Când a apărut această problemă sunteți primul pe care l-am sunat. Erați în drum către Timișoara. Mai știți ce mi-ați spus atunci? Că nu știți și că o să vă informați, că aveți doar, așa, niște presupuneri. L-am sunat pe domnul Păunică, nu a răspuns la telefon. De fapt, domnul Păunică nu mai răspunde de multă vreme la telefon. L-am sunat pe domnul Daniel David și i-am spus următorul lucru: nu este treaba mea, ca sindicat, să dau notă explicativă de ce anume a apărut acea modificare a EduSal-ului. Cel care a făcut-o, el trebuie să explice. Și domnul ministru, care la fel nu era prea bine informat, ne-a promis că se va informa și că este absolut corect să fie înștiințate unitățile școlare despre ce s-a întâmplat. Noi nu puteam să ne dăm cu presupusul, mai ales că era un control al Curții de Conturi.
Am mai discutat și cu alți secretari de stat și ne-au spus „aveți răbdare, aveți răbdare până apare raportul final al Curții de Conturi și atunci vom veni și cu explicațiile de rigoare”. Și care au fost explicațiile de rigoare? Ceea ce a apărut în Edupedu în momentul de față?
Numai simplul fapt că ne acuzați că știam… știam ce? Credeți că cei de la Curtea de Conduri ne-au contactat pe noi, federațiile sindicale, să ne spună care sunt erorile din EduSal? Este inadmisibil! Este o palmă pe care ați dat-o partenerilor sociali și nu trebuie să vă mirați că vom fi în continuare în fața Ministerului Educației și că vom cere în continuare același lucru: demisia celui care nu este acum în sală, dar poate va reveni după ședința de coaliție, o demisie de onoare. (ropote de aplauze în sală)
Și mai stau să mă gândesc la următorul lucru: deci în patria domnului Păunică și a EduSal-ului, care este suveran, când nu poți face o singură plată eronată, ca apare bulină roșie, puteți să-mi spuneți și mie cum a apărut această eroare vizavi de sporul de uzură neuropsihică? Nu s-a prins nici domnul Păunică, nu s-a prins, nici EduSal-ul, iar acum noi suportăm consecințele? Dar o să vă spun punctul meu de vedere: unii își imaginează că este o eroare acolo, că s-a calculat spor la spor. Că vedeți, domnule, cei cu gradație de merit și dirgenție au băgat frumos cele două beneficii salariale, le-au băgat în salariul de bază și au calculat, chipurile, sporul de uzură neuropsihică. Păi, dacă citiți Legea 153, și asta vom susține în permanență, nici gradația, nici dirigenția nu sunt sporuri, sunt majorări salariale și așa au fost gândite din start, iar ceea ce faceți în momentul de față îl considerăm un abuz, care trebuie corectat.
Sunt multe de spus. Spuneați, domnule secretar de stat, și vă apreciez pentru treaba aceasta, „cei din afara sistemului acuză de multe ori că directorii sunt numiți pe criterii politice”. Cei care nu știu, și vă apreciez pentru treaba aceasta. Dar v-ați consultat și cu domnul Bolojan? Știți de ce, și repet acest lucru, la o întâlnire pe care am avut-o în Consiliul Național Tripartit, ridicând problema degrevărilor pentru dumneavoastră, ca inspectori și directori. Știți ce mi-a spus domnul Bolojan? – și nu eram singurul în sală – «haideți, domnule, lăsați-mă cu directorii, că ce nu o să mai aibă la plata cu ora sau nu o să mai aibă degrevări, vor rămâne pe funcții pentru că sunt doritori de funcții și au pe cineva în spate». Deci, când cineva vine și vă mulțumește pentru ceea ce faceți, să vă gândiți că în realitate, în spatele acelor uși, tot ei vor gândi la modul următor că sunteți doar niște doritori de funcții, care veți accepta absolut orice doar pentru a rămâne pe funcțiile în cauză.
Și eu aș vrea să vă spun următorul lucru: dacă nu ați fi dumneavoastră, dacă nu ar fi și unii din Ministerul Educației, nu toți, dacă nu ar fi unii din ISMB, dacă nu ar fi miile de colegi ai noștri, cadre didactice de predare și chiar colegii noștri administrativi și cadre didactice auxiliare, școala românească s-ar aduce de râpă cu adevărat. Dumneavoastră meritați toate aprecierile.
Îmi aduc aminte că m-au invitat elevii la acea gală unde trebuie să fac parte din juriu, care notează și stabilește profesorul de nota 10. Nu pot să-mi apreciez colegii, nu pot să fac diferențe între ei, dar pentru faptul că încă mai avem un învățământ de stat funcțional, vi se datorează și li se datorează în cea mai mare măsură. Și indiferent cât veți fi acuzați de toate relele din învățământul preuniversitar, să nu uite nimeni niciodată: deciziile n-au fost niciodată la dumneavoastră, deciziile n-au fost niciodată la noi, deciziile au fost în altă parte. Iar cei care au decis și cei care n-au adus în această situație nu au răspuns niciodată, răspundem doar noi. Și cred că este vremea să spunem Stop!. Și dacă vreți să aflați principalele probleme: birocratizarea, finanțarea, lăsați-ne să facem exact meseria pe care ne-am ales-o și pentru care avem vocație. Atâta tot!”.