În data de 28 mai 2026, au avut loc consultări legate de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, între reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și cei ai Ministerului Muncii, inclusiv domnul ministru Dragoș Pîslaru (precedate de întâlnirea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării cu cei ai Ministerului Muncii).
Partea sindicală a propus următoarele:
1. Modificarea coeficientului de ierarhizare astfel încât să se respecte principiile stabilite în anul 2024, la negocierile cu Ministerul Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. Astfel, grila propusă trebuie să fie construită pornind de la principiul că salariul profesorului debutant S trebuie să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, iar evoluția salarială, în carieră, trebuie să fie motivantă.
Răspuns: Se va analiza propunerea și se va face un studiu de impact, fără a se garanta că se acceptă.
2. Păstrarea majorării salariale de 10% pentru profesorii diriginți, profesori pentru învățământ primar și preșcolar, învățători și educatoare.
Răspuns: Se acceptă această propunere, dar schimbându-se modul de calcul, în sensul că această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă (având în vedere că atribuțiile celor care ocupă această funcție sunt identice), fără a se depăși cuantumul actual.
3. Păstrarea procentului maxim de 20% al sporului acordat personalului didactic din zonele izolate.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
4. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru predarea simultană.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
5. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru practică pedagogică.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
6. Acordarea, în continuare, a majorării salariale de 15% pentru învățământ special, sub formă de spor, inclusiv pentru personalul didactic din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
7. Acordarea, în continuare, a indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Răspuns: Se analizează propunerea, dar, în principiu Ministerul Muncii dorește eliminarea acestui drept.
8. Eliminarea anomaliilor legate de neconcordanța dintre indemnizațiile secretarilor șefi și contabililor șefi din învățământul preuniversitar și salariile celor care ocupă funcțiile de execuție de secretar și administrator financiar.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
10. Acordarea premiului de performanță personalului din sistemul de învățământ, în cuantum de 10% - 20% din salariu, pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru 30% din personalul angajat la nivel de unitate/instituție, fără a afecta drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs.
Răspuns: Prin hotărâre de Guvern se va stabili procedura de acordare.
11. Reglementarea în lege a transferului personalului din sectorul bugetar.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
12. Calculul sporului de handicap prin raportare la salariul de bază deținut, nu la salariul de referință.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
13. Completarea Anexei I, Cap. I lit. A, pct. 3b) cu poz. 23, cu funcția de administrator patrimoniu-șef.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
Simion HANCESCU, Președinte F.S.L.I.,
Marius Ovidiu NISTOR, Președinte F.S.E. „SPIRU HARET”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învățământ preuniversitar, universitar și cercetare, reunind interesele a peste 300.000 de salariați – vor picheta joi, 25 iunie 2026, începând cu ora 11:00, Palatul Parlamentului.
Cu această ocazie, reprezentanții angajaților din învățământ vor depune la Registratura Parlamentului cele peste 160.000 de semnături strânse pentru susținerea inițiativei cetățenești care are ca scop modificarea și completarea Legilor Educației (Legea nr. 198/2023 și Legea nr. 199/2023).
Prin acest demers legislativ solicităm anularea prevederilor anti-educație distructive impuse prin Legea nr. 141/2025.
Proiectul de lege vine să corecteze derapajele legislative din ultimii ani și să asigure un act educațional de calitate, stipulând mai multe măsuri esențiale, printre care:
- Combaterea supraaglomerării școlare: Susținem reducerea și reglementarea strictă a numărului de beneficiari la clasă/grupă. De exemplu, în învățământul primar, o clasă trebuie să aibă, maximum 22 de elevi, în cel gimnazial maximum 26 de elevi, iar în cel liceal maximum 26 de elevi.
- Calculul corect pentru tarifele la orele în regim de plata cu ora: susținem revenirea la modul de calcul de dinainte de Legea nr. 141/2025.
- Respect pentru experiența la catedră: Solicităm revenirea la norma didactică de dinainte de Legea nr. 141/2025 și reducerea acesteia cu două ore pentru profesorii cu gradul I și peste 25 de ani vechime.
- Stimularea predării în zone defavorizate: Susținem acordarea, începând cu anul școlar 2026-2027, a unei prime de instalare neimpozabile echivalentă cu 3 salarii de bază cadrelor didactice care se titularizează în zone izolate sau defavorizate, cu condiția rămânerii pe post timp de 5 ani.
- Fără învățământ simultan în clasa a VIII-a: Susținem organizarea separată a clasei a VIII-a, indiferent de numărul de elevi. Șanse egale pentru toți!
- Susținerea tinerilor și a excelenței (Învățământul Superior): Studenții de la licență didactică cu dublă specializare sau masterat didactic vor primi burse egale cu salariul net al unui profesor debutant. De asemenea, liceenii medaliați la olimpiadele internaționale își vor păstra bursa de excelență pe toată durata studiilor universitare de licență în România, dacă își mențin performanța.
Cu această ocazie, facem un apel către parlamentarii din Parlamentul României, solicitându-le discutarea în regim de urgență a acestei inițiative legislative, astfel încât anul școlar 2026-2027 să înceapă în condiții optime, atât pentru angajații din învățământ, cât și pentru beneficiarii direcți ai sistemului educațional.
Luni, 25 mai a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Aprobarea numărului de locuri, pe categorii de personal, pentru concursul de acordare a gradațiilor de merit
II. Solicitări de la unități de învățământ
III. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă numărul de locuri pe domenii, conform hotărârii Comisiei paritare, în cadrul concursului de acordarea a gradației de merit, sesiunea 2026, astfel: 93 locuri personal didactic, 3 locuri personal de conducere, îndrumare și control, 15 locuri personal didactic auxiliar, conform Anexei 1.
II. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 2.
III. Diverse
1. Se aprobă Procedura operațională referitor la acordarea gradației de merit pentru personalul didactic și didactic auxiliar, sesiunea 2026, conform Anexei 3.
2. Se aprobă desemnarea centrelor de examen pentru titularizare 2026 la Liceul cu program Sportiv „Cetate” Deva și Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva.
3. Se informează despre primirea raportului de audit. Se va întocmi un plan de măsuri.
4. Se informează despre organizarea paradei absolvenților de liceu, promoția 2026, în data de 04.06.2026.
5. Se informează despre organizarea maratonului meseriilor în data de 28.05.2026.
6. Președintele S.I.P. Județul Hunedoara informează că a apărut proiectul metodologiei referitor la concursul pentru directorii unităților de învățământ.
7. Președintele S.I.P. Județul Hunedoara solicită precizări referitor la punctajul necesar pentru fișele de evaluare pentru gradațiile de merit pentru personalul didactic auxiliar.
8. Președintele S.I.P. Județul Hunedoara solicită precizări referitor la raportul de audit, dacă este document public.
9. Președintele S.I.P. Județul Hunedoara precizează că nu a primit fișele de evaluare pentru gradațiile de merit, Procedura operațională de acordare a gradațiilor de merit și raportul de audit.
Anexele (Anexa 2) la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
(https://nou.siphd.ro/?a=3420&e=2026)
Anexele 1 și 3 sunt postate la JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ – GRADAȚIIE MERIT
(https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026)
Miercuri, 11 decembrie 2024, a avut loc ședința Consiliului Liderilor S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat 146 lideri de grupe sindicale, lideri de zonă, președintele, consilierul juridic al organizației, alături de aceștia fiind prezenți membrii Comitetului de Supraveghere C.A.R. (I.F.N.) SIP Județul Hunedoara, precum și membrii Comisiilor de cenzori S.I.P. Județul Hunedoara și C.A.R. (I.F.N.) SIP Județul Hunedoara. De asemenea, cu această ocazie a fost realizată și o ședință a Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins următoarea problematică: informare privind probleme profesionale și sindicale; probleme organizatorice; probleme diverse, ridicate de liderii de sindicat prezenți.
Materiale suport folosite în cadrul ședinței au fost: Buletinul informativ „Magister”; Raport sintetic al activității F.S.E. „Spiru Haret”; Situație statistică noiembrie 2024; Situații financiare noiembrie 2024; Adresa ME nr. 89397/04.12.2024 privind modul de decontare a primelor de carieră; Model „Declarație” cf. O ME nr. 3956/18.12.2023; Adresa comună a federațiilor sindicale nr. 443/1013/03.12.2024 privind calculul indemnizației de concediu.
În cadrul ședințelor au fost abordate problemele de actualitate, insistându-se în special pe următoarele aspecte:
1. Așteptările privind ultima etapă de creșteri salariale – angajamentele financiare față de salariații din educație, asumate în urma grevei generale din anul 2023, posibilă prin independența financiară și politică a sindicatelor din educație, au fost respectate până în prezent, dar nu există certitudini relativ la ultima etapă de creșteri salariale, mai ales având în vedere „atmosfera” politică din prezent;
2. Decontarea formării profesionale – în urma refuzurilor I.S.J. Hunedoara de a înregistra cererile de decont, în conformitate cu prevederile legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, precum și a adresei transmisă în teritoriu de această instituție, potrivit căreia obligația decontării formării profesionale (a gradelor didactice în primul rând) cade în sarcina unităților de învățământ, colegii trebuie să depună și să înregistreze cererile de decont la unitățile de învățământ;
3. Calculul indemnizației de concediu – recenta hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin care se precizează că indemnizația de hrană nu intră în baza de calcul a indemnizației de concediu de odihnă a fost implementată de Ministerul Educației, programul EduSal fiind modificat în consecință – federațiile sindicale din educație, printr-o adresă comună, au solicitat Ministerului Educației menținerea modului de calcul al indemnizației de concediu ținând seama de prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar, unde este stipulat că indemnizația de hrană trebuie luată în calculul indemnizației de concediu;
4. Decontarea primelor de carieră aferente anului școlar 2022-2023 – potrivit celor transmise de ME, fiecare beneficiar trebuie să completeze o declarație potrivit celei din anexa O ME nr. 3956/18.12.2023, singurele documente justificative ce urmează a fi depuse fiind diplomele/certificatele obținute în cadrul programelor/cursurilor plătite din aceste sume;
5. Distribuirea cardurilor de carieră didactică și a cardurilor profesionale – au fost distribuite/sunt în curs de distribuire și ultimele carduri de carieră aferente anului școlar trecut, alimentarea acestora, în măsura în care distribuirea se finalizează în timp util, urmând să se realizeze după data de 20 decembrie (următoarea etapă de alimentare va fi în ianuarie 2025);
6. Acordarea de tichete sociale membrilor de sindicat S.I.P. Județul Hunedoara – în conformitate cu solicitările existente și deciziile adoptate, ținând cont de veniturile din educație și de datele economice, fiecare membru de sindicat (în măsura îndeplinirii prevederilor statutare) va primi tichete sociale în valoare de 150 lei;
7. Necesitatea menținerii și întăriri organizațiilor sindicale – ținând seama de faptul că acordarea majorității drepturilor salariaților din educație se datorează demersurilor sindicale, dar mai ales având în vedere „amenințările” care se profilează dinspre politic („solicitările” de descentralizare extremă a sistemului public de educație, incluzând aici desființarea totală a inspectoratelor școlare, angajarea la nivelul unității de învățământ, consilii de administrație cu o majoritate de reprezentare din partea părinților; „transformarea” titularizării (de la dispariție la obligativitatea unor examene de reconfirmare periodice; „spiritul” viitoarelor planuri-cadru, cu presiuni pe o reducere semnificativă a disciplinelor de învățământ și totodată pe o preponderență a opțiunii elevilor etc.), menținerea și întărirea organizațiilor sindicale reprezintă singura modalitate de a ajunge să ne opunem eficient oricăror măsuri menite să precarizeze statutul și drepturile salariaților din educație.
Toate materialele utilizate în cadrul ședinței se regăsesc la rubrica S.I.P. HUNEDOARA / Activitate / Consiliul Liderilor - link direct: https://nou.siphd.ro/?a=3122&t=2024.