O LEGE A SALARIZĂRII CU ORICE PREȚ?
MAI ARE EDUCAȚIA VREO VALOARE ÎN OCHII GUVERNULUI?
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de activitate învățământ preuniversitar și universitar, care reprezintă interesele a peste 300.000 de salariați – resping categoric propunerea privind salarizarea personalului din învățământ, prezentată în data de 11 august 2026. Aceasta nu răspunde revendicărilor susținute constant de către reprezentanții salariaților și nu asigură profesiei didactice locul cuvenit în viitoarea ierarhie salarială a sectorului public.
În cadrul întâlnirii desfășurate la Palatul Cotroceni au fost prezentate două materiale privind proiectul Legii salarizării.
Primul conține o serie de modificări față de variantele anterioare, printre care acordarea, pentru dirigenție, a unui spor de 10%, 15% sau 20% din valoarea de referință de 4.100 de lei, în funcție de numărul de elevi din clasă, precum și modificarea modalității de calcul pentru plata cu ora, prin raportarea salariului de bază la 120 de ore. Pentru învățământul superior au fost efectuate unele reechilibrări ale coeficienților din grilele anterioare în zona personalului didactic de predare și s-a acceptat, pentru tutorat, acordarea unui spor de 10% din valoarea de referință de 4.100 de lei.
Cel de-al doilea propune o grilă de salarizare cu coeficienți cuprinși între 2,12 pentru profesorul debutant cu studii superioare și 2,55, la gradația 0, pentru profesorul cu studii superioare, gradul didactic I și peste 25 de ani vechime, grilă aplicabilă începând cu 1 septembrie 2028.
Pentru învățământul superior grila de salarizare propune coeficienți cuprinși între 2,12 pentru asistentul universitar - cu vechime până la 3 ani și 4,05 pentru profesorul universitar cu peste 25 de ani vechime - la gradația 0, cu aplicare începând din 1 septembrie 2028.
Discuțiile începute la Palatul Cotroceni au continuat la Ministerul Muncii, fără ca, în final, să fie identificată o soluție pentru problema esențială: grila de salarizare.
Deși unele dintre corecțiile prezentate răspund parțial problemelor semnalate de către federațiile sindicale, acestea nu schimbă problema de fond a proiectului: nivelul coeficienților de ierarhizare și poziționarea personalului didactic în noua grilă de salarizare.
Susținem în continuare o grilă de salarizare în care coeficienții de ierarhizare pentru personalul didactic să fie cuprinși între 2,10 și 2,90. Numai astfel evoluția în carieră, experiența și responsabilitatea profesională vor fi reflectate în mod real în salarizare, iar profesia didactică își va recăpăta atractivitatea.
Pentru învățământul superior susținem în continuare o grilă de salarizare în care coeficienții de ierarhizare pentru personalul didactic să fie cuprinși între 2,25 și 4,05, valori care înglobează și indemnizația pentru titlul științific de doctor.
Actualele constrângeri bugetare nu pot determina nivelul final al coeficienților și, implicit, locul pe care educația îl va ocupa pentru anii următori în sistemul public de salarizare.
Cu atât mai greu de înțeles este această abordare cu cât, în urma grevei generale din anul 2023, Guvernul și-a asumat public reașezarea salarizării personalului din educație pe baze care să redea atractivitatea carierei didactice, iar în anul 2024, în cadrul procesului derulat la Ministerul Muncii împreună cu reprezentanții Băncii Mondiale, a fost elaborată o grilă construită pe principii de ierarhizare fundamental diferite comparativ cu grila propusă de către Guvernul Bolojan.
În lipsa asumării unei grile care să răspundă acestor principii, actualul proiect de Lege a salarizării nu va rezolva problemele salariale din educație, ci le va perpetua, afectând atât evoluția profesională a actualilor salariați, cât și capacitatea sistemului de învățământ de a atrage și de a menține personal calificat.
Efectele măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 sunt deja vizibile în învățământul preuniversitar: numărul cadrelor didactice necalificate a ajuns la aproximativ 6.300. Este un semnal de alarmă care nu poate fi ignorat într-un sistem care se confruntă deja cu dificultăți tot mai mari în atragerea și în menținerea personalului calificat. Într-un asemenea context, o nouă grilă care nu oferă o perspectivă salarială reală riscă să accentueze, nu să corecteze, această tendință.
Dacă Guvernul României nu își asumă o grilă care să reflecte în mod corect valoarea și responsabilitatea muncii personalului din învățământ, Parlamentul are obligația morală fie să adopte grilele propuse de sindicatele din educație, fie să respingă proiectul Guvernului Bolojan.
VIITORUL EDUCAȚIEI ÎNCEPE CU RECUNOAȘTEREA VALORII CELOR CARE ÎL CONSTRUIESC!
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE, PREȘEDINTE,
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR Anton HADĂR
Federațiile din educație refuză negocierile formale!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de activitate învățământ preuniversitar și universitar, reunind interesele a peste 300.000 de salariați – anunță public că nu vor participa la așa-zisele discuții pe tema legii salarizării, programate pentru astăzi la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Nu vom gira cu prezența noastră un simplu exercițiu de imagine. Cele trei federații și-au transmis deja punctul de vedere comun, fundamentat și detaliat, în cadrul discuțiilor anterioare. Nu putem valida soluții conjuncturale sau ajustări minimale care nu răspund în mod real problemelor semnalate. În contextul în care Guvernul și ministrul Muncii ne-au transmis deja, sec și cinic, că „mai mult de atât nu se poate”, participarea noastră la întâlnirea de astăzi ar fi complet inutilă, servind strict intereselor de imagine publică ale guvernanților.
Atragem atenția că actualul proiect de lege încalcă flagrant tocmai actele normative adoptate de Executiv odată cu finalizarea grevei generale din anul 2023. Este o dovadă de ipocrizie și o desconsiderare totală a angajamentelor luate în fața societății. Ceea ce face Guvernul astăzi nu este doar o încălcare a legii, ci o abandonare directă a întregului sistem educațional, dovedind încă o dată că pentru actualul Executiv educația nu reprezintă o prioritate.
Nu putem sta la masa unor negocieri false, menite doar să bifeze o acțiune pe agenda publică a Ministerului. Mimarea consultării publice nu va diminua revolta legitimă a colegilor și nu poate substitui responsabilitatea reală pe care autoritățile trebuie să o manifeste față de educație.
Amintim poziția fermă a celor trei federații din învățământ și anume aceea că parlamentarii României trebuie să opteze între două variante: să refuze inițierea acestui pseudo-proiect al legii salarizării sau să promoveze o lege sănătoasă, în care salariații din învățământ să fie poziționați conform importanței muncii depuse, așa cum a fost proiectul lucrat la Ministerul Muncii împreună cu reprezentanții Băncii Mondiale în anul 2024.
Educația cere respect!
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE, PREȘEDINTE,
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR Anton HADĂR
23 iulie 2026
Luni, 17 august a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Detașarea în interesul învățământului pe funcțiile de conducere
II. Aprobarea listei posturilor de director și director adjunct, valabilă pentru concurs
III. Solicitări de la unități de învățământ
IV. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă lista cu directorii și directorii adjunct care și-au dat acordul pentru continuarea activității până la organizarea și desfășurarea concursului, conform Anexei 1.
Se prezintă legislația și metodologia de concurs pentru funcțiile de director și director adjunct.
Se prezintă situația posturilor la I.S.J. Hunedoara. Organigrama rămâne neschimbată, cu unele excepții: 1 post de management, câte o jumătate de normă la doi inspectori școlari, rămâne neocupat ca urmare a reducerilor cheltuielilor bugetare, inspectorul școlar pentru disciplina informatică nu mai dorește sa continue activitatea, iar inspectorul școlar de la disciplina educație fizică se pensionează.
II. Se aprobă calendarul concursului pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct și lista posturilor de director și director adjunct, conform Anexei 2.
Se organizează concurs doar pentru unitățile de învățământ din județ, nu pentru unități conexe, palate și cluburi.
III. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 3.
a. Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani – se aprobă modificarea planului de școlarizare;
b. Școala Gimnazială Vața de jos, structura Școala Târnava – se aprobă închiderea structurii și respingerea cererii părinților pe motiv că este contrar legii;
c. Colegiul Național de Informatică „Iancu de Hunedoara” Hunedoara – se aprobă suplimentarea locurilor;
d. Seminarul Teologic Ortodox Prislop – se respinge suplimentarea unei grupe deoarece nu există suficienți copii.
IV. Diverse:
1. Se aprobă cererile de pensionare pentru limită de vârstă pentru 3 cadre didactice, începând cu data de 01.09.2026.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
Prezentăm mai jos o serie de ASPECTE IMPORTANTE pentru toți salariații din sistemul de învățământ preuniversitar care NU PARTICIPĂ la activitățile privind organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale din luna Martie 2026:
1. Simulările examenelor naționale nu sunt activități cuprinse în fișa postului și drept urmare salariatul nu poate fi obligat în niciun fel să participe la acestea.
Eventuala participare este una voluntară, iar neparticiparea nu poate atrage sancțiuni disciplinare.
2. Obligarea unui salariat să presteze activități care nu sunt în fișa postului reprezintă muncă forțată ceea ce contravine prevederilor art. 42 alin. (1) din Constituția României și poate fi sancționată penal conform art. 212 din Codul penal.
3. Mai mult, conducerea unității este obligată să creeze toate condițiile necesare bunei desfășurări a activității oricărui salariat în conformitate cu atribuțiile acestuia (art. 40, alin. (2) lit. b) Legea 53/2003 – Codul Muncii).
4. Drept urmare, salariatului care nu participă la simulările examenelor naționale trebuie să i se faciliteze desfășurarea activităților în conformitate cu atribuțiile care îi revin conform fișei postului și orarului unității de învățământ.
5. Astfel, dacă unitatea decide suspendarea cursurilor, iar salariatul este prezent la locul de muncă, nu i se poate imputa acestuia nerealizarea sarcinilor de serviciu și nu i se poate „tăia ziua de muncă”.
6. Eventuala inducere a temerii în rândul persoanelor care refuză participarea la aceste simulări, precum că vor avea salariul diminuat în mod corespunzător, intră sub incidența art. 207 alin. (1) – Codul penal (infracțiunea de șantaj).
Pentru ca acțiunea de protest prin neparticiparea la simulările examenelor naționale (Evaluare Națională, Bacalaureat) să aibă impact, este necesar să acționăm unitar:
➢ Refuzăm să ne înscriem în comisiile de organizare a simulărilor examenelor
naționale;
➢ Refuzăm să participăm la activitățile din cadrul acestora:
- Nu ne prezentăm la instruiri;
- Nu preluăm dosare/liste etc.;
- Nu instruim elevii;
- Nu supraveghem elevii în sălile de clasă;
- Nu scanăm tezele elevilor;
- Nu evaluăm teze (este posibil ca în anumite unități cu număr foarte mic de elevi, probele scrise să poată fi susținute – eventual sub supravegherea directorilor).
- Nu diseminăm rezultatele.
STIMAȚI COLEGI, MEMBRI DE SINDICAT SAU NU,
În contextul Legii nr. 141/2025, solidaritatea nu mai este o opțiune, ci o necesitate.
Problemele sistemului ne afectează pe toți, indiferent de funcție sau apartenență sindicală.
Unitatea este singura noastră forță!
PRIN DEMERSUL NOSTRU PROTESTĂM FERM ÎMPOTRIVA:
• măsurilor politice care ignoră realitatea cruntă din învățământul preuniversitar;
• inechităților salariale și lipsei de finanțare care ne vizează în mod egal;
• creșterii numărului de elevi la clasă, măsură ce îi afectează în mod direct pe elevi;
• creșterii normei didactice cu două sau chiar patru ore în cazul profesorilor cu peste 25 de ani vechime și gradul I — o lovitură directă asupra celor mai experimentați dintre noi și asupra cărora surmenajul își face acut simțită prezența;
• creșterii normei didactice a directorilor și a inspectorilor, care afectează eficiența în managementul școlar;
• scăderea drastică a numărului de burse acordate elevilor .
Experiența ne-a învățat că împreună am obținut rezultate și am depășit obstacole majore.
Facem un apel către toți colegii care nu au aderat încă la forma noastră de protest:
Veniți alături de noi!
Doar uniți putem forța clasa politică să revină asupra acestor măsuri abuzive care ne transformă în simple cifre statistice.
ÎMPREUNĂ SUNTEM PUTERNICI!