Stimați colegi,
Ne aflăm la finalul perioadei destinate simulărilor pentru Evaluarea Națională, un moment care a demonstrat, încă o dată, că forța noastră stă în unitate și în curajul de a ne apăra demnitatea. Motivul principal pentru care am recurs la protestul de a nu participa la aceste simulări este clar pentru noi toți: Guvernul continuă să ne ignore revendicările. Nu putem accepta la nesfârșit ca educația să funcționeze doar pe baza sacrificiului și a muncii neplătite sau subevaluate a cadrelor didactice!
Din păcate, aceste zile ne-au arătat și o altă față a sistemului, una a constrângerilor și a managementului prin frică. Am asistat la manevre disperate din partea unor persoane aflate vremelnic în funcții de conducere, care au schimbat peste noapte centrele de examen sau au improvizat comisii. Aceste măsuri nu au fost luate în interesul elevilor, ci exclusiv din dorința de a „petici” lipsa profesorilor și de a masca în fața opiniei publice amploarea reală a protestului nostru.
Vrem să transmitem cele mai sincere mulțumiri zecilor de mii de membri de sindicat care au semnat pentru declanșarea acestui protest. Semnătura fiecăruia dintre voi a fost un act de responsabilitate față de profesia noastră și un semnal de alarmă pe care Ministerul Educației și Cercetării nu îl mai poate ignora. Ați demonstrat că nu suntem doar o masă de manevră, ci o voce care cere respect.
O mențiune specială și o profundă apreciere se îndreaptă către profesorii din școlile în care simularea nu s-a ținut deloc. Unitatea de care ați dat dovadă este un exemplu pentru noi toți. Atunci când o cancelarie este unită, nicio presiune nu poate sparge solidaritatea. Vă mulțumim pentru verticalitate!
Dragi colegi, lupta noastră nu trebuie să se oprească aici!
Săptămâna viitoare urmează simulările pentru Examenul de bacalaureat, un nou test al hotărârii noastre. Facem un apel la toți colegii profesori, membri de sindicat, care ar trebui să fie implicați în aceste simulări: rămâneți uniți și fermi pe poziții!
Nu cedați în fața intimidărilor!
Nu vă lăsați dezbinați!
Drepturile noastre nu se negociază în genunchi, ci se câștigă prin luptă și solidaritate. Fiți alături unii de ceilalți, comunicați orice formă de abuz către liderii de sindicat și amintiți-vă că forța stă în unitate.
Dragi elevi,
Protestul nostru nu este împotriva voastră, ci împotriva măsurilor care distrug școala românească. Clasele supraaglomerate, lipsa investițiilor și tăierile de fonduri vă afectează direct șansele la o educație de calitate. Facem acest pas extrem astăzi, pentru a vă putea oferi mâine școala pe care o meritați.
Stimați părinți,
Înțelegem pe deplin îngrijorarea dumneavoastră și regretăm disconfortul resimțit de elevii care nu au putut susține simularea Evaluării Naționale. Vă asigurăm că acest demers sindical nu este îndreptat împotriva copiilor. Luptăm pentru finanțarea corectă a școlii românești și ne dorim să fiți alături de noi. Nemulțumirile domniilor voastre trebuie să se îndrepte către Guvernul României, care a luat măsurile anti-educație, nicidecum către profesori, care luptă și pentru ca sistemul de educație să fie performant pentru toți elevii. Atât timp cât profesorii sunt umiliți de guvernanți, alături de noi vor avea de suferit și elevii!
Cu solidaritate,
Colegiul liderilor FSLI
Colegiul liderilor FSE „SPIRU HARET”
18 martie 2026
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” atrag atenția asupra unui fenomen extrem de grav și periculos care se desfășoară în aceste zile în unitățile de învățământ din România. Deși referendumul nostru a arătat o dorință clară de boicotare a simulărilor examenelor naționale, suntem asaltați de semnale că tot mai mulți colegi sunt forțați să semneze pentru participare.
S-a ajuns la presiuni și intimidări nemaiîntâlnite venite din partea conducerilor unităților de învățământ și a inspectoratelor școlare, mai mari decât la greva din 2023.
În loc să fie solidari cu colegii lor de cancelarie, unii directori și inspectori au ales să se transforme în instrumente de constrângere ale Ministerului Educației și Cercetării. Le transmitem un mesaj clar: deveniți complici la perpetuarea crizei din educație! Voi sunteți cei care ați ales să înăbușiți vocea disperării prin frică, forțând profesorii să presteze o muncă inutilă, neremunerată și ignorată de mulți elevi.
Înțelegem teama colegilor, dar vrem să le reamintim că singura noastră forță este solidaritatea. Prin fiecare pas înapoi pe care îl facem acum, validăm tacticile lor abuzive. Alegerea este în fiecare unitate: fie protestăm și luptăm pentru drepturilor noastre, fie cedăm presiunilor și rămânem resemnați și tăcuți.
Considerăm că nu putem lăsa aceste tactici de intimidare să ne distragă de la adevăratul dezastru. Prin măsurile anti-educație luate de Guvernul Bolojan prin Legea nr. 141/2025, am ajuns categoria socială cu cea mai dramatică scădere a puterii de cumpărare (între 15 și 20%). Printre măsurile luate amintim: creșterea normei didactice, supraaglomerarea efectivelor de beneficiari primari la clasă/grupă, comasarea unităților de învățământ, reducerea plafonului până la care se acordă indemnizația de hrană și voucherele de vacanță, precum și neplata sumelor provenite din hotărâri judecătorești.
A boicota aceste simulări este un act minim de demnitate, o formă de protest care nu ne afectează financiar, dar care trimite un semnal puternic. Este doar un test premergător protestelor masive de la finalul anului școlar.
Indiferent cât de mari vor fi presiunile și intimidările din partea celor care, vremelnic, ocupă funcții de conducere, vor fi multe unități de învățământ unde simulările la examenele naționale vor fi boicotate!
Miercuri, 25 martie 2026, s-a desfășurat Conferința de alegeri a Casei de Ajutor Reciproc (Instituție Financiar Nebancară) a Salariaților din Învățământul Preuniversitar Județul Hunedoara. La lucrările conferinței au participat un număr de 131 delegați din toate zonele județului nostru.
Agenda de lucru a Conferinței a cuprins:
- Raportul Comitetului de supraveghere;
- Raportul financiar contabil; bilanțul contabil;
- Raportul Comisiei de cenzori;
- Dezbateri;
- Aprobarea materialelor și a propunerilor prezentate;
- Prezentarea candidaturilor/propunerilor pentru funcțiile de președinte, membru al Comitetului de supraveghere, membru al Comisiei de cenzori;
- Alegerea candidaților pe funcții.
Materialele prezentate în cadrul Conferinței sunt postate pe site-ul nostru, aici: https://nou.siphd.ro/?a=2355
În urma dezbaterilor au fost aprobate toate materialele prezentate.
În următorul mandat, 2026-2030, conducerea organizație va fi exercitată astfel:
Președinte ales: Paul RUSU;
Membri Comitet de supraveghere aleși: Camelia BACIU, Ovidiu MOLDOVAN, Dija STOICA, Crina STURZA;
Membri Comisie de cenzori aleși: Mihaela CAZACU, Claudia ȘOȘ, Lidia FLORICEL.
Informații despre modul de funcționare al asociației sunt prezentate în pliantul transmis în grupele sindicale, postat pe site și atașat articolului.
În curând, după cum bine cunoaștem, se va împlini un an de la adoptarea unei noi legi a învățământului preuniversitar, și anume Legea nr. 198/2023 (publicată în Monitorul Oficial la 5 iulie 2023 și intrată în vigoare începând cu 3 septembrie 2023).
Anunțată cu „surle și trâmbițe” la acel moment, subliniindu-se inclusiv că respectiva lege constituie un răspuns adecvat la problemele existente în educația românească, cele mai grave dintre acestea semnalate cu fără drept de apel și de greva generală derulată în învățământul preuniversitar, constatăm la ora actuală că respectiva lege este aproape „degeaba”.
Pornind din start cu decalaje mari în ceea ce privește implementarea unora dintre măsuri, ineficacitatea sa a fost accentuată de seria de măsuri economico-financiare adoptate la finalul anului trecut, majoritatea prevederilor implicând creșterea bugetului educației, cu excepția salarizării, fiind amânate pentru anul școlar 2025-2026 (inclusiv reorganizările instituționale).
Mai mult, chiar dacă Ministerul Educației a publicat periodic calendare prin care își asuma, cu termene precise, elaborarea actelor normative subsecvente, puține dintre termenele respective au și fost respectate. Nu știm foarte precis câte din cele aproape 300 de acte normative au fost adoptate, ordinele ministrului educației fiind lovite într-o mare măsură de o secretomanie care le face adesea greu accesibile, dar am fi tentați să pariem că numărătoarea pe degete ar putea fi arhisuficientă.
Iar dacă este să privim rezultatele, ajungem uneori să regretăm chiar și așteptarea...
Un foarte bun exemplu în această privință sunt recentele proiecte ale Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, respectiv Statutul elevului.
Nu vom intra aici în amănuntele conținutului acestor proiecte, de analizat și de încercat a fi corectate în alte contexte, inclusiv prin propuneri trimise direct către Ministerul Educației și/sau către organizațiile sindicale, dar spiritul acestor documente, în pofida tuturor dificultăților și problemelor pe care educația este nevoită să le înfrunte zi de zi, este ușor de recunoscut în prevederi mult discutate în aceste zile.
Ne gândim aici în primul rând la dublarea numărului de absențe nemotivate la care intervine sancțiunea scăderii notei la purtare, respectiv 40 de absențe. Inițiativă, se pare, chiar a doamnei ministru, fără nicio justificare rațională (exceptând poate cine știe ce speranțe politice), cu atât mai mult cu cât, chiar dacă problema este trecută curent sub preș, principala problemă a calității educației în România este absenteismul, motivat sau nemotivat, oficial sau neoficial, poate avea un succes teribil în măsura în care ne dorim ceea ce în ultimul număr al Buletinului Informativ „Magister” numeam „școala fără școală”.
Fiindcă, la un calcul elementar, nu rămâne prea multă școală: un an școlar are în medie 36 de săptămâni de cursuri, de aici trebuind eliminate din start „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, la care inevitabil sunt de adăugat (cu indulgență), dacă nu suntem tentați de ipocrizie, prima și ultima săptămână de școală, aproximativ o săptămână reprezentată de diferitele sărbători legale și aproximativ o săptămână dedicată diferitelor simulări și testări.
Au rămas aproximativ 30 de săptămâni de cursuri, din care va trebui să scădem desigur zilele de învoire la cererea părinților, dar și nenumăratele motivări medicale, care vor reduce și mai mult timpul pe care elevii îl petrec efectiv la cursuri, fără să uităm desigur activitățile extracurriculare, acestea având cu siguranță utilitatea lor, dar care, realizate aproape exclusiv în timpul orelor de curs, contribuie și ele din plin la „îmbunătățirea” rezultatelor școlare.
Ce rămâne? Maxim două treimi din numărul inițial de săptămâni de cursuri (cu suspiciunea că ne dovedim destul de generoși). Cam de aici discutăm atunci când vorbim de absențe nemotivate. Iar 40 de absențe sunt aproape o săptămână și jumătate de cursuri (facem abstracție de măsura în care sunt consemnate respectivele absențe nemotivate), așa încât, bazându-ne pe cifrele medii privind absenteismul, cu siguranță cam tot elevul va mai beneficia de aproape două săptămâni de timp liber fără ca acest lucru să atragă după sine vreo sancțiune. Iar dacă își mai asumă și vreun punct-două pe la purtare și douăzeci de săptămâni de cursuri vor putea să pară cam prea mult (iar dacă aproape va bufnit râsu-plânsu, gândiți-vă și la prevederea potrivit căreia unitatea de învățământ anunță pe cei competenți să intervină atunci când elevul a absentat la 75% din numărul orelor de curs). Cu siguranță, la disciplinele cu o oră de curs pe săptămână cam așa stau lucrurile (iar între noi fie vorba, ținând seama de ușurința cu care se obțin motivările medicale, pe care nimeni nu vrea să le reglementeze, și de măsura în care se consemnează absențele, chiar și 20 de absențe nemotivate pentru un punct la purtare se dovedește în realitate prea mult)...
Un alt exemplu, la fel de bun, mai ales din perspectiva percepției sociale, este cel legat de deja celebrele „centre de detenție” care ar urma să se înființeze în școli. Desigur, proiectele în cauză nu pomenesc de așa ceva, ci doar de posibilitatea ca „în cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc.”
Ceva de speriat? Nicidecum, ci am spune că o rezolvare oarecum doar în glumă a solicitării mereu reiterate de cadrele didactice de a li se furniza instrumentele necesare pentru a putea desfășura netulburați activitatea didactică. Dreptul la educație revine fiecărui elev, așa încât elevul care împiedică derularea unei ore de curs se face vinovat nu numai de acest lucru, ci și de încălcarea flagrantă a dreptului la educație al tuturor celorlalți elevi, fără a uita respectul datorat cadrului didactic, care ar trebui să fie cel puțin pe măsura respectului solicitat.
Fără să fie vorba măcar despre reținerea în activitatea școlară după orele de curs (oricum, este de estimat că limitarea la durata acelei ore de curs va accentua în primul rând doar „traficul” din școală), deși o astfel de măsură este practicată în multe alte sisteme educaționale, printre acestea și dintre cele către care privim cu invidie, întreaga mass-media românească, dovedind o maximă „apreciere” față de educație, a titrat doar despre „centrele de detenție” care urmează a fi înființate în școli.
În ce ne privește, suntem tentați să liniștim pe toată lumea: chiar dacă o astfel de măsură ar putea reprezenta un plus pentru derularea în condiții mai bune a orelor de curs, eliberate acestea de toți acei elevi care au chef de orice altceva cu excepția educației (intervenția aici cu mereu repetatele idei legate de motivație, supraîncărcare a programelor, predarea învechită etc. nu ar face, ținând seama de realitatea în care ne „bălăcim”, nimic altceva decât să aducă argumente în plus pentru existența marțienilor), chiar și în măsura în care prevederea va trece de „oprobiul” public, ea va fi aproape inaplicabilă: va fi necesară cel puțin o sală (evident, în școlile mari mult mai multe, fiindcă nu prea am vedea eficiența unei măsuri prin care aduni „zurbagiii” laolaltă), dar mai ales cadre didactice care să se ocupe îndeaproape de respectivii elevi... Ceea ce înseamnă bani! Ori, nu credem că mai este un secret pentru cineva, orice idee este bună în educație până la bani, moment în care se rupe filmuʼ.
Exemplele ar putea continua, dar credem că exemplele aduse în discuție sunt suficiente, iar proiectele mai sus amintite nu fac decât să ne întărească o idee enunțată și aceasta în ultimul număr al Buletinului informativ „Magister”, respectiv aceea în care estimam o „incapacitate funcțională” care pare să fi lovit Ministerul Educației. Reconfirmată mult prea frecvent, constatarea pare să anunțe ceva ce în economie se numește simplu „faliment”...
Cu siguranță nu ne vom confrunta cu un faliment efectiv al Ministerului Educației, dar nici bucuria rezolvării vreuneia dintre probleme nu ne va fi dat să o trăim. Mai ales că se anunță multe altele de calibru asemănător: accentuarea descentralizării (în pofida faptului că fiecare nouă măsură în acest sens a mai salvat din banii și responsabilitățile ministeriale, dar asta doar în schimbul subminării calității educației), proiectele unor noi planuri cadru, noi programe școlare, noi standarde profesionale pentru cadrele didactice (realizate de o echipă de experți în care nu este prezent niciun profesor din învățământul gimnazial sau liceal), standarde de evaluare (strecurate și ele ca idee în proiectele amintite) etc.