Măsurile preconizate a fi adoptate de actualul Guvern al României, cu susținerea coaliției formate după alegerile prezidențiale, sunt deja publice și cunoscute.
Indiferent de motivațiile care stau la baza acestor măsuri, acestea se limitează la a lovi înainte de toate în nivelul de trai al celor mai mulți dintre noi, salariați, pensionari și familiile acestora.
Discuțiile purtate de sindicate cu premierul Bolojan și cu diferiții reprezentanți ai Guvernului în cursul zilei de azi (4 iulie) în cadrul diferitelor structuri de dialog social, Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social și Consiliul Economic și Social înainte de toate, cu scopul de a se sublinia impactul negativ al acestor măsuri, nu au reușit să determine în niciun fel, în pofida avizelor negative date, renunțarea sau revenirea asupra acestora.
Concluzia tuturor discuțiilor purtate, așa cum s-a desprins și în cadrul Consiliului Liderilor F.S.E. „Spiru Haret”, derulat pe mai bine de o jumătate de zi, este că la ora actuală Guvernul României, prin premierul Bolojan, nu este dispus să asculte niciun fel de argumente și nici să adopte măsuri menite să stimuleze cu adevărat ratele de colectare la bugetul de stat.
Confirmând ca principiu de acțiune ignorarea oricărui dialog social veritabil, atitudinea premierului României a fost rezumată de exclamația „Protestați, că-i dreptul vostru!”, subliniindu-se astfel că măsurile vor fi adoptate indiferent de reacțiile sindicatelor.
Ca atare, luni, 7 iulie, când se preconizează asumarea răspunderii pe măsurile ce urmează a fi adoptate, structurile sindicale vor organiza o zi de proteste, în primul rând pichetarea Parlamentului României și a sediilor partidelor din coaliție.
Dintre măsurile preconizate a fi adoptate în educație (subiectiv, premierul Bolojan pare să fie afectat de o anumită „traumă” în raport cu educația), posibil domeniul care va cunoaște cele mai importante reduceri financiare, sunt de amintit:
1. creșterea normei didactice cu 2 ore, inclusiv prin includerea în posturile din învățământul primar a 2 ore de educație remedială (până la debutul anului școlar 2029-2030);
2. reducerea cuantumului remunerației pentru plata cu ora, prin raportare nu la norma didactică, ci la timpul de lucru (1/160);
3. creșterea numărului de copii în cadrul formațiunilor de studiu;
4. reducerea degrevărilor de normă didactică pentru personalul de conducere (maxim 30% din norma crescută) și personalul de îndrumare și control (maxim 50% din norma crescută), fiind instituită totodată interdicția de a derula ore în regim de plata cu ora sau la cumul pentru aceste categorii de personal;
5. coborârea pragului maxim până la care se acordă vouchere de vacanță și indemnizație de hrană la 6000 lei net;
6. creșterea pragurilor relative la numărul de educabili începând cu care o unitate școlară poate dobândi personalitate juridică;
7. restructurarea sistemului de burse cu scopul reducerii sumelor totale alocate în acest scop etc.
Din informațiile deținute, pregătirea implementării unora dintre măsurile amintite a început deja, tot în cursul zilei de azi (vineri, 04 iulie) având loc o videoconferință a Ministerului Educației și Cercetării cu inspectorii școlari generali, existând semnale că zilele următoare vor fi elaborate și ordinele de ministru aferente, iar directorii vor fi rechemați din concedii pentru a modifica încadrarea personalului propriu.
Ținând cont de natura măsurilor, de modul în care acestea sunt adoptate și de consecințele dominant negative atât în ceea ce privește veniturile salariaților din educație, dar și în ceea ce privește educația propriu-zisă, organizațiile sindicale din educație, alături de celelalte structuri sindicale naționale, vor iniția și vor derula toate acțiunile permise de lege, mergând până la greva generală (legală în actualele condiții chiar și în situația existenței unor contracte colective de muncă) dacă va fi nevoie.
Dragi colegi,
Ne aflăm, fără îndoială, într-un moment crucial pentru viitorul învățământului românesc și, implicit, pentru viitorul nostru, al angajaților din învățământ. Ceea ce Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării propun nu este doar un set de măsuri politice, ci reglementări care vor influența direct salarizarea noastră, condițiile de muncă, finanțarea educației și chiar statutul și demnitatea profesiei didactice. NOI am ajuns pentru EI doar niște cifre într-o filă contabilă.
În timp ce EI își văd liniștiți de treabă, de sinecurile politice, pe NOI ne obligă să suportăm costurile exceselor lor, diminuându-ne veniturile.
Printre măsurile anunțate este și cea conform căreia ar urma să crească norma didactică de predare cu maximum 2 ore, lucru pe care îl respingem, având în vedere consecințele acesteia. Măsura este propusă în contextul în care, în sistemul de învățământ preuniversitar, sunt mulți colegi care, peste cele 18 ore de predare efectivă, mai au și ore de învățare remedială, ore de pregătire suplimentară pentru concursuri/olimpiade, ore de consiliere, precum și activități extracurriculare/extrașcolare, de întocmire a dosarelor pentru burse sociale etc.
În acest context, nu putem să nu ne întrebăm:
De ce NOI trebuie să suferim pentru că EI nu sunt capabili sau nu vor să stopeze evaziunea fiscală?
De ce NOI trebuie să suferim pentru că EI și-au angajat rudele și pilele pe salarii de zeci de mii de euro?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să beneficieze de pensii speciale?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să meargă cu avionul la clasa business?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să-și deconteze chiria de la bugetul de stat?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să meargă cu automobile cumpărate de la bugetul de stat?
DE CE NOI TREBUIE SĂ SUFERIM PENTRU BUNĂSTAREA LOR?
Dragi colegi,
Puterea noastră stă în unitate și în acțiuni comune. Fragmentarea și apatia nu ne vor aduce niciun beneficiu. Acum este momentul să fim mai solidari ca niciodată, să lăsăm deoparte orice divergențe minore și să ne concentrăm pe obiectivul comun: un învățământ de calitate, respectat și finanțat corespunzător.
Nu trebuie să ne temem să ne facem vocea auzită! Să cerem răspunsuri la întrebările de mai sus politicienilor locali, parlamentarilor din circumscripțiile noastre! Să ne arătăm nemulțumirea și în mediul online împotriva celor cu putere de decizie!
Trebuie ca, prin presiunea pusă de NOI, să-i determinăm pe EI să ia toate măsurile necesare pentru ca învățământul să nu fie afectat.
Sperăm ca EI să identifice măsurile și sursele corecte, care să conducă la diminuarea deficitului bugetar, astfel încât să nu fim tot NOI sacrificații „de serviciu”!
Dacă guvernanții nu vor înțelege importanța educației, trebuie o mobilizare masivă din partea noastră, a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare.
Dragi colegi,
Așa cum ați aflat, Guvernul României a luat decizia să adopte, în regim de urgență, proiectul de lege privind unele măsuri fiscale.
Acest act normativ prevede, printre altele:
De asemenea, personalul de conducere va beneficia de degrevare doar pentru maxim 30% din norma de 20 de ore, iar personalul de îndrumare și control pentru maxim 50% din aceeași normă. În plus, mai puțini colegi vor beneficia de vouchere de vacanță și indemnizație de hrană, deoarece raportarea se va face la salariul de 6000 de net, și nu la cel de 8000 de lei net, cât este în prezent.
Cele trei federații din învățământ au solicitat, în ultima perioadă, mai multe autorizații pentru pichetarea sediului Guvernului, ale sediilor partidelor aflate la guvernare și a sediului Parlamentului. Însă, așa cum am precizat, Guvernul intenționează să aprobe în regim de urgență acest proiect de lege.
Din această cauză, singura noastră posibilitate pentru a trage un semnal de alarmă este pichetarea sediului Parlamentului luni, 7 iulie, între orele 1100-1300. Dacă acest proiect va fi adoptat în această zi, celelalte pichetări pentru care am obținut aprobare nu-și vor mai avea rostul.
Acesta nu este doar un simplu protest, ci este un moment crucial în care vocea noastră trebuie să fie auzită!
Este foarte important ca să fim prezenți într-un număr cât mai mare (am solicitat autorizație pentru 2000 de persoane).
Împreună putem transmite un mesaj puternic. Nu putem sta deoparte în timp ce drepturile noastre sunt puse în pericol!
Acest protest este doar începutul. Trebuie să ne mobilizam pentru următoarele acțiuni de protest pe care, după cum stau lucrurile, vom fi obligați să le organizăm.
În curând, după cum bine cunoaștem, se va împlini un an de la adoptarea unei noi legi a învățământului preuniversitar, și anume Legea nr. 198/2023 (publicată în Monitorul Oficial la 5 iulie 2023 și intrată în vigoare începând cu 3 septembrie 2023).
Anunțată cu „surle și trâmbițe” la acel moment, subliniindu-se inclusiv că respectiva lege constituie un răspuns adecvat la problemele existente în educația românească, cele mai grave dintre acestea semnalate cu fără drept de apel și de greva generală derulată în învățământul preuniversitar, constatăm la ora actuală că respectiva lege este aproape „degeaba”.
Pornind din start cu decalaje mari în ceea ce privește implementarea unora dintre măsuri, ineficacitatea sa a fost accentuată de seria de măsuri economico-financiare adoptate la finalul anului trecut, majoritatea prevederilor implicând creșterea bugetului educației, cu excepția salarizării, fiind amânate pentru anul școlar 2025-2026 (inclusiv reorganizările instituționale).
Mai mult, chiar dacă Ministerul Educației a publicat periodic calendare prin care își asuma, cu termene precise, elaborarea actelor normative subsecvente, puține dintre termenele respective au și fost respectate. Nu știm foarte precis câte din cele aproape 300 de acte normative au fost adoptate, ordinele ministrului educației fiind lovite într-o mare măsură de o secretomanie care le face adesea greu accesibile, dar am fi tentați să pariem că numărătoarea pe degete ar putea fi arhisuficientă.
Iar dacă este să privim rezultatele, ajungem uneori să regretăm chiar și așteptarea...
Un foarte bun exemplu în această privință sunt recentele proiecte ale Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, respectiv Statutul elevului.
Nu vom intra aici în amănuntele conținutului acestor proiecte, de analizat și de încercat a fi corectate în alte contexte, inclusiv prin propuneri trimise direct către Ministerul Educației și/sau către organizațiile sindicale, dar spiritul acestor documente, în pofida tuturor dificultăților și problemelor pe care educația este nevoită să le înfrunte zi de zi, este ușor de recunoscut în prevederi mult discutate în aceste zile.
Ne gândim aici în primul rând la dublarea numărului de absențe nemotivate la care intervine sancțiunea scăderii notei la purtare, respectiv 40 de absențe. Inițiativă, se pare, chiar a doamnei ministru, fără nicio justificare rațională (exceptând poate cine știe ce speranțe politice), cu atât mai mult cu cât, chiar dacă problema este trecută curent sub preș, principala problemă a calității educației în România este absenteismul, motivat sau nemotivat, oficial sau neoficial, poate avea un succes teribil în măsura în care ne dorim ceea ce în ultimul număr al Buletinului Informativ „Magister” numeam „școala fără școală”.
Fiindcă, la un calcul elementar, nu rămâne prea multă școală: un an școlar are în medie 36 de săptămâni de cursuri, de aici trebuind eliminate din start „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, la care inevitabil sunt de adăugat (cu indulgență), dacă nu suntem tentați de ipocrizie, prima și ultima săptămână de școală, aproximativ o săptămână reprezentată de diferitele sărbători legale și aproximativ o săptămână dedicată diferitelor simulări și testări.
Au rămas aproximativ 30 de săptămâni de cursuri, din care va trebui să scădem desigur zilele de învoire la cererea părinților, dar și nenumăratele motivări medicale, care vor reduce și mai mult timpul pe care elevii îl petrec efectiv la cursuri, fără să uităm desigur activitățile extracurriculare, acestea având cu siguranță utilitatea lor, dar care, realizate aproape exclusiv în timpul orelor de curs, contribuie și ele din plin la „îmbunătățirea” rezultatelor școlare.
Ce rămâne? Maxim două treimi din numărul inițial de săptămâni de cursuri (cu suspiciunea că ne dovedim destul de generoși). Cam de aici discutăm atunci când vorbim de absențe nemotivate. Iar 40 de absențe sunt aproape o săptămână și jumătate de cursuri (facem abstracție de măsura în care sunt consemnate respectivele absențe nemotivate), așa încât, bazându-ne pe cifrele medii privind absenteismul, cu siguranță cam tot elevul va mai beneficia de aproape două săptămâni de timp liber fără ca acest lucru să atragă după sine vreo sancțiune. Iar dacă își mai asumă și vreun punct-două pe la purtare și douăzeci de săptămâni de cursuri vor putea să pară cam prea mult (iar dacă aproape va bufnit râsu-plânsu, gândiți-vă și la prevederea potrivit căreia unitatea de învățământ anunță pe cei competenți să intervină atunci când elevul a absentat la 75% din numărul orelor de curs). Cu siguranță, la disciplinele cu o oră de curs pe săptămână cam așa stau lucrurile (iar între noi fie vorba, ținând seama de ușurința cu care se obțin motivările medicale, pe care nimeni nu vrea să le reglementeze, și de măsura în care se consemnează absențele, chiar și 20 de absențe nemotivate pentru un punct la purtare se dovedește în realitate prea mult)...
Un alt exemplu, la fel de bun, mai ales din perspectiva percepției sociale, este cel legat de deja celebrele „centre de detenție” care ar urma să se înființeze în școli. Desigur, proiectele în cauză nu pomenesc de așa ceva, ci doar de posibilitatea ca „în cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc.”
Ceva de speriat? Nicidecum, ci am spune că o rezolvare oarecum doar în glumă a solicitării mereu reiterate de cadrele didactice de a li se furniza instrumentele necesare pentru a putea desfășura netulburați activitatea didactică. Dreptul la educație revine fiecărui elev, așa încât elevul care împiedică derularea unei ore de curs se face vinovat nu numai de acest lucru, ci și de încălcarea flagrantă a dreptului la educație al tuturor celorlalți elevi, fără a uita respectul datorat cadrului didactic, care ar trebui să fie cel puțin pe măsura respectului solicitat.
Fără să fie vorba măcar despre reținerea în activitatea școlară după orele de curs (oricum, este de estimat că limitarea la durata acelei ore de curs va accentua în primul rând doar „traficul” din școală), deși o astfel de măsură este practicată în multe alte sisteme educaționale, printre acestea și dintre cele către care privim cu invidie, întreaga mass-media românească, dovedind o maximă „apreciere” față de educație, a titrat doar despre „centrele de detenție” care urmează a fi înființate în școli.
În ce ne privește, suntem tentați să liniștim pe toată lumea: chiar dacă o astfel de măsură ar putea reprezenta un plus pentru derularea în condiții mai bune a orelor de curs, eliberate acestea de toți acei elevi care au chef de orice altceva cu excepția educației (intervenția aici cu mereu repetatele idei legate de motivație, supraîncărcare a programelor, predarea învechită etc. nu ar face, ținând seama de realitatea în care ne „bălăcim”, nimic altceva decât să aducă argumente în plus pentru existența marțienilor), chiar și în măsura în care prevederea va trece de „oprobiul” public, ea va fi aproape inaplicabilă: va fi necesară cel puțin o sală (evident, în școlile mari mult mai multe, fiindcă nu prea am vedea eficiența unei măsuri prin care aduni „zurbagiii” laolaltă), dar mai ales cadre didactice care să se ocupe îndeaproape de respectivii elevi... Ceea ce înseamnă bani! Ori, nu credem că mai este un secret pentru cineva, orice idee este bună în educație până la bani, moment în care se rupe filmuʼ.
Exemplele ar putea continua, dar credem că exemplele aduse în discuție sunt suficiente, iar proiectele mai sus amintite nu fac decât să ne întărească o idee enunțată și aceasta în ultimul număr al Buletinului informativ „Magister”, respectiv aceea în care estimam o „incapacitate funcțională” care pare să fi lovit Ministerul Educației. Reconfirmată mult prea frecvent, constatarea pare să anunțe ceva ce în economie se numește simplu „faliment”...
Cu siguranță nu ne vom confrunta cu un faliment efectiv al Ministerului Educației, dar nici bucuria rezolvării vreuneia dintre probleme nu ne va fi dat să o trăim. Mai ales că se anunță multe altele de calibru asemănător: accentuarea descentralizării (în pofida faptului că fiecare nouă măsură în acest sens a mai salvat din banii și responsabilitățile ministeriale, dar asta doar în schimbul subminării calității educației), proiectele unor noi planuri cadru, noi programe școlare, noi standarde profesionale pentru cadrele didactice (realizate de o echipă de experți în care nu este prezent niciun profesor din învățământul gimnazial sau liceal), standarde de evaluare (strecurate și ele ca idee în proiectele amintite) etc.