„România se află într-un moment decisiv pentru parcursul său către un nou ciclu de dezvoltare”, se apreciază în debutul Programului de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR-GRUPUL PARLAMENTAR AL MINORITĂȚILOR NAȚIONALE, în 88 de pagini încercându-se să se traseze liniile directoare pentru concretizarea intențiilor unui „Guvern puternic”, capabil să își asume „implementarea unor reforme structurale fundamentale, bună guvernare, dezvoltarea României, respectul pentru cetățeni și consolidarea democrației”.
Ce să zicem? Că, fără să ne asumăm lectura cuvânt cu cuvânt a celor 88 de pagini, repede convinși asupra „aspirațiilor” noului val de reforme (oare le mai știe cineva numărul?), n-am prea reușit să vedem vreo măsură pe cât de mică care să ne vorbească despre faptul că ne va fi mai bine și că nivelul nostru de trai va crește? Adevărat, dar poate că nu am fost noi suficient de atenți, iar totodată ne cam lipsește abilitatea de a „deduce” din toate măsurile preconizate faptul că „râurile de lapte și miere” își vor găsi calea pe meleagurile noastre (cu speranța că nu într-atât încât să ne trezim inundați), împlinind până și elucubrațiile care rătăcesc Țara Făgăduinței pe meleagurile mioritice.
Sau poate doar suntem noi prea chițibușari sau de-a dreptul irevențioși față de marele „adevăr” al ideii că „ne-am născut pentru a munci” (...pentru alții)...
Dar nu vom face politică (când trebuie să „înjuri” pe mai toată lumea, ce sens mai are să „înjuri”?)! Rămânem doar la măsurile preconizate, iar dintre acestea cele care vizează educația în mod direct (Programul de guvernare 2025-2028 în integralitatea sa este atașat acestui articol). Astfel, undeva pe la pagina 59 debutează secțiunea dedicată educației și cercetării, iar pe mai puțin de trei pagini („răi” până la capăt, am spune că „greutatea” educației în programul de guvernare este pe măsura bugetului acordat acesteia) se „rezolvă” cam tot ceea ce este de pus la punct în această privință întru rezolvarea „crizei economico-financiare a țării” în care ne-am trezit cumva peste noapte (?!).
Lăsând de-o parte faptul că întreaga situație cam aduce cu lucruri pe care le-am mai trăit (de înțeles pe undeva, mulți dintre „fruntașii” actuali fiind aceeași sau măcar „hrăniți” din același izvor care tot propovăduiește „salvarea Românei” – ptiu... chiar ne-a trecut prin minte că am fi mai salvați dacă nu s-ar tot încerca să fim salvați, dar am aruncat repede pe fereastră ideea: de ce salvarea nu ar fi și ea un instrument la fel de bun pentru a obține puterea politic? - iar dacă nu ne-au ieșit ochii suveranizați, se pare că ne vor ieși în dorința de a fi salvați cu orice preț), vom indica doar noutățile...
Ce ziceți? Ați mai auzit, ba chiar de multă vreme astfel de „chestii”? Evident. Pe când credeam că s-a reușit inversarea trendului în ceea ce privește educația românească și începeam să avem impresia că nu banii sunt principalul obiectiv în domeniu, ci chiar educația, mai mult ca sigur în viitor va fi nevoie să o luăm de la capăt. Un „capăt” care se anunță chiar mai dificil, munca zi-lumină și plata ca pentru necalificați ridicându-se ca veritabili stâlpi ai reformării educației.
Regândirea „titularizării”, comasări/restructurări de unități școlare, tăieri de sporuri și indemnizații, generalizarea învățământului dual în învățământul tehnologic etc. sunt și ele măsuri „aflate pe țeavă”, urmând pe cât de curând să „stropească” în toate direcțiile.
Cu alte cuvinte, și în încheiere, este nevoie de vidanjare, ba chiar de o mare vidanjare, deși se pare că vom rămâne la datul cu mătura, fără să „îndrăznească” cineva să ridice covoarele fie doar și pe la colțuri...
Este bine măcar că măturile se dovedesc un instrument universal, arătându-se pe zi ce trece că vom fi obligați și noi să apelăm la ele, chiar dacă în cu totul alte scopuri decât cele preconizate de „puternicul Guvern Taie de unde poți!” cu care ne-am procopsit. Evident că vom încerca, fiindcă ținând-o tot așa, peste câțiva ani o să fim mai rău decât eram la finalul lui 2024, iar resentimentul va fi într-atât de răspândit că nici măcar cea „din urmă soluție” nu ne va mai fi la îndemână.
În rest, vă așteptăm la proteste... și concediu plăcut!
Dragi colegi,
Ne aflăm, fără îndoială, într-un moment crucial pentru viitorul învățământului românesc și, implicit, pentru viitorul nostru, al angajaților din învățământ. Ceea ce Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării propun nu este doar un set de măsuri politice, ci reglementări care vor influența direct salarizarea noastră, condițiile de muncă, finanțarea educației și chiar statutul și demnitatea profesiei didactice. NOI am ajuns pentru EI doar niște cifre într-o filă contabilă.
În timp ce EI își văd liniștiți de treabă, de sinecurile politice, pe NOI ne obligă să suportăm costurile exceselor lor, diminuându-ne veniturile.
Printre măsurile anunțate este și cea conform căreia ar urma să crească norma didactică de predare cu maximum 2 ore, lucru pe care îl respingem, având în vedere consecințele acesteia. Măsura este propusă în contextul în care, în sistemul de învățământ preuniversitar, sunt mulți colegi care, peste cele 18 ore de predare efectivă, mai au și ore de învățare remedială, ore de pregătire suplimentară pentru concursuri/olimpiade, ore de consiliere, precum și activități extracurriculare/extrașcolare, de întocmire a dosarelor pentru burse sociale etc.
În acest context, nu putem să nu ne întrebăm:
De ce NOI trebuie să suferim pentru că EI nu sunt capabili sau nu vor să stopeze evaziunea fiscală?
De ce NOI trebuie să suferim pentru că EI și-au angajat rudele și pilele pe salarii de zeci de mii de euro?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să beneficieze de pensii speciale?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să meargă cu avionul la clasa business?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să-și deconteze chiria de la bugetul de stat?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să meargă cu automobile cumpărate de la bugetul de stat?
DE CE NOI TREBUIE SĂ SUFERIM PENTRU BUNĂSTAREA LOR?
Dragi colegi,
Puterea noastră stă în unitate și în acțiuni comune. Fragmentarea și apatia nu ne vor aduce niciun beneficiu. Acum este momentul să fim mai solidari ca niciodată, să lăsăm deoparte orice divergențe minore și să ne concentrăm pe obiectivul comun: un învățământ de calitate, respectat și finanțat corespunzător.
Nu trebuie să ne temem să ne facem vocea auzită! Să cerem răspunsuri la întrebările de mai sus politicienilor locali, parlamentarilor din circumscripțiile noastre! Să ne arătăm nemulțumirea și în mediul online împotriva celor cu putere de decizie!
Trebuie ca, prin presiunea pusă de NOI, să-i determinăm pe EI să ia toate măsurile necesare pentru ca învățământul să nu fie afectat.
Sperăm ca EI să identifice măsurile și sursele corecte, care să conducă la diminuarea deficitului bugetar, astfel încât să nu fim tot NOI sacrificații „de serviciu”!
Dacă guvernanții nu vor înțelege importanța educației, trebuie o mobilizare masivă din partea noastră, a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare.
Marți, 1 iulie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă desemnarea Colegiului Național „Decebal” Deva centru de evaluare zonală pentru titularizare.
2. Se aprobă cererile de pensionare anticipată pentru 1 cadru didactic, începând cu data de 01.07.2025.
3. Se aprobă cererile de pensionare anticipată pentru 3 cadre didactice, începând cu data de 01.09.2025.
4. Se aprobă 2 Proceduri operaționale referitor la admitere specială + elevi olimpici și etapa a II-a de admitere, ediția 1.
5. Se aprobă înlocuirea unui reprezentant IMI.
6. Se aprobă menținerea avizului conform fără structura Școala primară Ciungani.
7. Se informează despre adresa Consiliului Județean al Elevilor Hunedoara referitor la greva pe perioadă nelimitată ca urmare a modificării burselor școlare.
8. Se informează despre raportul încheiat ca urmare a verificării situației de la Colegiul Național „Regina Maria” Deva.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
Descriind sintetic modul în care se învăța meserie la „fabrica de popi de la Fălticeni”, cuvintele lui Creangă, în brambureala politico-socială în care rătăcim, par mai actuale ca niciodată, până într-acolo că viața de fiecare zi, una care pare să fi abandonat de mult în derularea sa orice logică, nu face decât să le confirme aproape la fiecare pas.
Credeți că exagerăm? Pare la o primă vedere, dar vă garantăm că fără umbră de îndoială „ne-am prins urechile” în încercările noastre de a înțelege de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă, de a înțelege cum nici una dintre problemele cu care se confruntă educația nu își găsește rezolvarea, deși ele sunt cunoscute și arhicunoscute de toată lumea.
Dar să ne explicăm...
După cum bine cunoașteți, începutul acestui an nu a fost prea darnic cu salariații din educație (și nu numai), chiar dacă promisiunile au fost și sunt multe, ba chiar tot stă pe țeavă și o nouă lege a educației menită, cel puțin declarativ, să reașeze lucrurile pe o traiectorie cât se poate de bună. Situația totuși tulbure în care ne bălăcim, foarte departe de „piscinele” prin care par să se scalde guvernanții (de la cei mai mari și până la mai mărunții din teritoriu), a determinat sindicaliștii din educație să încerce să intervină pe cât se poate în procesul de elaborare al noilor legi ale educației, „cârpind” ceea ce se poate cârpi înainte ca găurile să se tot lărgească, pe de o parte, pe de altă parte fiind demarate o serie de acțiuni de protest prin care să se sublinieze că veniturile din educație abia de-ți permit să trăiești de azi pe mâine.
Toate bune, veți spune, până la urmă aceasta fiind menirea organizațiilor sindicale: să tragă de mânecă atunci când „vorbitorul” pare să fie pe lângă subiect. Și am tot tras și tragem...
Dar știți toate acestea. De altfel, scopul acestui articol nu este să vă reamintească astfel de lucruri, ci doar să vă povestim despre perplexitatea care ne-a reamintit cuvintele lui Creangă.
Mai precis? Dezbateri, ședințe, comisii, comitete, pichete, marșuri, negocieri... sunt activitățile derulate în acest început de an, numeroase, în toate acestea întâlnindu-ne cu diferiți ocupanți de funcții în care nu poți ajunge decât pe scara „politichiei”. Iar în toate, mai devreme sau mai târziu, ne-am trezit cam într-o aceeași situație, și anume că cei care fac legile, cei care decid, cei care, în cele din urmă, prin ceea ce fac, ignoră problemele, ba chiar le creează sau le amplifică, ne-au chestionat „cu profundă mânie proletară” într-o privință la care nici nu vă duce gândul: de ce sindicatele nu rezolvă...? Ce anume? Problemele din educație, creșterea salariilor, respectarea legii, reducerea vârstei de pensionare și cam tot ce vă mai poate trece prin cap.
Adică, mai pe șleau, cel îndreptățit și abilitat să rezolve astfel de lucruri (fiecare pe „moșia” lui, ori de cine este vorba: deputați, senatori, prefecți, inspectori școlari generali etc.) ne cere nouă, sindicaliști pârliți, să rezolvăm ceea ce stă în puterea sa să rezolve, dar nu o face. Cu alte cuvinte, pe când ne plângem de ignorarea/nerespectarea legii răspunsul primit este „nu ne asumăm așa ceva” (adică respectarea legii), dar „voi sindicatele ce faceți să se respecte legea”; pe când strigăm că proiectele de legi sunt pline de inutilități care nu rezolvă mai nimic, ba chiar vor genera noi și noi probleme, suntem întrebați de ce sindicatele nu intervin pentru modificarea acelor aspecte de chiar cei care fac legea; pe când arătăm că salariile din educație sunt pe atât de mici că ar trebui să ne mutăm prin cine știe ce țară de mâna a șaptea suntem nevoiți să liniștim „hohotele de plâns” cu privire la propriile salarii chiar ale celor care au puterea să le crească; pe când arătăm cu degetul politizarea tot mai adânc implementată în educație, suntem criticați de chiar oamenii politici că nu ne opunem acesteia; pe când ne lamentăm că nu mai avem niciun instrument prin care să ținem sub ascultare elevii, darămite ca aceștia să mai învețe câte ceva, ni se reproșează că nu reușim să-i ținem sub ascultare și să-i facem să învețe de chiar cei care după aceea ne dau în cap cu drepturile și statutul elevului, copilului, omului, universului...
Iar exemplele ar putea continua. Dar credem că ați înțeles ceea ce era de înțeles, mai ales că titlul nostru, cuvintele lui Creangă ar fi stat deosebit de bine în gura unuia dintre cele mai celebre personaje literare, și anume Don Quijote de La Mancha.