Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a implementat împreună cu societatea emitentă, Pluxee, o procedură privind înlocuirea cardurilor pierdute, furate, nefuncționale sau emise cu date incorecte.
Conform procedurii, angajații din școli care au pierdut sau nu mai pot folosi cardurile de primă de carieră și de carieră profesională din diverse motive, pot primi unele noi. Aceștia trebuie să contacteze compania prin telefon sau email.
„Reprezentanții emitentului cardului Pluxee vor prelua solicitările, vor prelucra informațiile și ulterior se va plasa comanda pentru înlocuirea suporturilor electronice.
Pentru a se emite carduri noi, beneficiarii O.U.G. nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat pot contacta Pluxee:
• număr de telefon: 021 207 27 27;
• adresă de email: socialplus.ro@pluxeegroup.com.”
Documente atașate
Adresa Pluxee către Ministerul Educației și Cercetării
Ca urmare a sesizărilor primite din partea organizațiilor afiliate, cu adresa Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” nr. 368/01.04.2025, am solicitat Ministerului Educației și Cercetării un punct de vedere privind frecvența depunerii certificatului de cazier judiciar și a certificatului/adeverinței de integritate comportamentală de către personalul didactic, în conformitate cu prevederile Metodologiilor-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de la art. 168 alin. (7) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare
Prin adresa nr. 26504/09.04.2025, Ministerul Educației și Cercetării – Direcția Generală Management, Carieră Didactică și Rețea Școlară în Învățământul Preuniversitar ne-a comunicat că „Prezentarea certificatului de cazier judiciar și a certificatului/adeverinței de integritate comportamentală (...) este reglementată de metodologiile-cadru privind mobilitatea (...), respectiv în perioadele prevăzute în Calendarul mobilității personalului didactic de predare pentru:
- încadrarea personalului didactic de predare la nivelul unităților de învățământ;
- modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, conform prevederilor art. 180 din Legea nr. 198/2023 (...);
- înscrierea/validarea înscrierii la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar;
- înscrierea la concursul județean, respectiv testarea organizată la nivel județean pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate;
- înregistrarea cererilor privind repartizarea candidaților pe perioadă determinată în baza rezultatelor obținute la concursurile naționale, sesiunile anterioare (maximum 6 sesiuni anterioare);
- înregistrarea cererilor privind angajarea în regim de plata cu ora a personalului didactic asociat și pensionat;
- în perioadele de înscriere la orice etapă a mobilității personalului didactic de predare care presupun încheierea unui contract individual de muncă pe perioadă determinată/nedeterminată la nivelul unei unități de învățământ.”
Adresa M.E.C. confirmă punctul de vedere exprimat de reprezentanții F.S.E. „SPIRU HARET” pe această problemă: obligarea personalului didactic de predare titular de a depune certificatul de cazier judiciar și certificatul/adeverința de integritate comportamentală la fiecare 6 luni – pe motiv că cele anterioare și-au pierdut valabilitatea – este lipsită de fundament.
Faptul că respectivele certificate au valabilitate de 6 luni nu înseamnă că trebuie depuse de 2 ori pe an, ci că, atunci când sunt depuse (în situațiile și perioadele stabilite de metodologia-cadru și calendarul mobilității personalului didactic), acestea trebuie să fie valabile (să fie în interiorul termenului de 6 luni de la eliberare).
Marți, 8 aprilie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se prezintă Procedura operațională referitoare la fișele posturilor din cadrul I.S.J. Hunedoara. Se amână până la ședința viitoare pentru verificare.
2. Se aprobă reînmatricularea unui elev la Școala Gimnazială ”Dr. Aurel Vlad” Orăștie.
3. Se respinge transferul unui elev de la școala profesională, clasa a IX-a, la Liceul de Arte ”Sigismund Toduță” Deva, începând cu anul școlar 2025/2026, deoarece nu permite legislația transferul elevilor de la școala profesională la liceu.
4. Se aprobă lista excepții plata cu ora, cadre didactice, luna martie 2025, conform Anexei 2.
5. Se aprobă rapoartele de doctorat ale inspectorilor școlari și directori unități de învățământ, luna martie 2025.
6. Se respinge închirierea unei garsoniere din sediul I.S.J. Hunedoara.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“, în numele salariaților din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, au respins ieri, 21 mai 2023, așa-zisa ofertă a Guvernului României.
NU avem nevoie de ajutoare sociale!
NU suntem asistați social!
AVEM nevoie de salarii decente!
NU am decis să facem grevă peste noapte!
NU facem jocuri politice!
ESTE greva oamenilor școlii, este greva celor peste 200.000 de angajați din învățământ, care s-au săturat de nepăsarea guvernanţilor. Este greva celor care spun răspicat: AȘA NU SE MAI POATE!
ACUM, mai mult ca oricând, este important să dăm dovadă de unitate.
Le mulţumim pentru susţinere şi înţelegere părinţilor şi elevilor!
Atenție, însă, la manipulările și dezinformările de pe rețelele sociale și cele care apar în spaţiul public pe anumite site-uri! Facem apel atât la jurnalişti, cât şi la membrii de sindicat să verifice informațiile la nivelul organizațiilor sindicatele teritoriale sau la federaţiile reprezentative din învăţământ!
De aproape doi ani tragem semnale de alarmă, organizăm acțiuni de protest. Din anul 2021 și până în prezent, când s-a luat decizia declanșării grevei, am avut următoarele acțiuni de protest:
• 6 decembrie 2021 – am depus la Registratura Guvernului 163.000 de petiții ale angajaților din învățământ prin care aceștia au solicitat majorarea în regim de urgență a salariilor;
• 20-22 decembrie 2021 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 13 ianuarie 2022 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 19 ianuarie 2022 – am organizat o grevă de avertisment de două ore;
• 25 mai 2022 – am organizat un miting de protest în Piața Victoriei;
• 1 februarie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 21 februarie 2023 – am anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că vom declanșa greva generală;
• 29 martie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 25-26 aprilie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 10 mai 2023 – am organizat un marș de protest la care au participat peste 15.000 de angajați din învățământ;
• 17 mai 2023 – am organizat o grevă de avertisment de două ore.
Atenționăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluționarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învățământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâți ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă.
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
1 | Comunicat de presă | 251.793 | APPLICATION/PDF | 2023-05-22 17:11:32 |