În cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației 2024”, în perioada 1-31 octombrie, se va organiza, la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, Salonul Județean „ProfArt”.
Acesta are drept scop să aducă în atenția publicului colegii profesori care îmbină activitatea la catedră cu preocuparea pentru artele vizuale.
Tema ediției din acest an: „eleganța culorii”.
Înscrierea, cu maxim trei lucrări, în tehnici și dimensiuni la libera alegere a creatorului, se va realiza prin depunerea lucrărilor la sediul I.S.J. Hunedoara (str. Gheorghe Barițiu nr. 2) – Robert Humel, în perioada 01-30 septembrie 2024.
Pe spatele fiecărei lucrări se vor preciza titlul lucrării, dimensiunile, tehnica, anul realizării, numele și prenumele cadrului didactic, școala, localitatea, însoțite de datele de contact (telefon și e-mail).
Anterior depunerii lucrărilor se va transmite la adresa de e-mail siphunedoara@gmail.com cel puțin câte o imagine de calitate superioară pentru fiecare lucrare (însoțită de datele tehnice ale lucrării), precum și o scurtă autoprezentare a creatorului.
Vernisajul Salonului Județean „ProfArt”, sub patronajul S.I.P. Județul Hunedoara, se va realiza, în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației”, vineri, 4 octombrie 2024.
Curatorul expoziției: Robert Humel.
Afiș: „ProfArt 2024 – eleganța culorilor”
În perioada 4-11 octombrie 2024, S.I.P. Județul Hunedoara va organiza, în cadrul manifestărilor din „Săptămâna educației”, a X-a ediție a concursului de manuscrise „Magister”.
Concursul de manuscrise se adresează membrilor de sindicat S.I.P Județul Hunedoara și se desfășoară în cadrul a trei secțiuni:
1. Manuscrise cu tematică educațională (manuale, auxiliare didactice, metodică, pedagogie etc.);
2. Literatură de specialitate (cercetare științifică, tratate, studii etc.);
3. Literatură (proză, poezie).
Concursul se finalizează prin publicarea, în cadrul fiecărei secțiuni, a unei lucrări inedite. Tipărirea volumelor va începe imediat după jurizare (decizia juriului va fi suverană, definitivă și irevocabilă).
Lansarea volumelor a se va realiza în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” (04.10.2024 -11.10.2024) organizate de S.I.P. Județul Hunedoara.
Condiții de participare: manuscrisul va fi depus atât în format electronic (într-o formă editabilă), cât și în format print (letric) la sediul S.I.P. Județul Hunedoara (Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2, corp B, mansardă), însoțit de datele de identificare ale autorului/autorilor (nume, prenume, adresă, unitatea școlară, telefon, e-mail).
Termen de depunere a manuscriselor: 30 august 2024
Afiș „Magister” 2024
A fost definitivat programul activităților ce vor fi organizate de S.I.P. Județul Hunedoara cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, în perioada 4-11 octombrie, sub genericul ,,Săptămâna educației 2024''.
Programul activităților:
• Vineri, 4 octombrie, Deva, sediul I.S.J. Hunedoara, sala „Spiru Haret”: conferința-dezbatere „Educație și (re)formare”;
• Vineri, 4 octombrie, Deva, Galeria Națională de Artă „Forma”: vernisajul salonului județean „ProfArt 2024 - Eleganța culorii”; lansarea volumului „ProfArt 2023 – Inspirație”
• Vineri, 4 octombrie, Deva, Galeria Națională de Artă „Forma”: lansare de carte – concursul de manuscrise „Magister”;
• Vineri, 11 octombrie, Hunedoara, „EuroSportCenter” și Colegiul Economic ,,Emanuil Gojdu”: activități sportive – „Cupa Educatorului” la fotbal și gimnastică.
Salonul Județean ProfArt – ediția 2024
Tema ediției: eleganța culorii
Înscrierea, cu maxim trei lucrări, în tehnici și dimensiuni la libera alegere a creatorului, se va realiza prin depunerea lucrărilor la sediul I.S.J. Hunedoara (str. Gheorghe Barițiu nr. 2) – Robert Humel, în perioada 1-30 septembrie 2024.
Pe spatele fiecărei lucrări se vor preciza titlul lucrării, dimensiunile, tehnica, anul realizării, numele și prenumele cadrului didactic, școala, localitatea, însoțite de datele de contact (telefon și e-mail).
Anterior depunerii lucrărilor se va transmite la adresa de e-mail siphunedoara@gmail.com cel puțin câte o imagine de calitate superioară pentru fiecare lucrare (însoțită de datele tehnice ale lucrării), precum și o scurtă autoprezentare a creatorului.
Vernisajul Salonului Județean ProfArt, sub patronajul S.I.P. Județul Hunedoara, se va realiza în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” (04.10.2024 -11.10.2024).
Curatorul expoziției: Robert Humel.
Concursul de manuscrise „Magister” – ediția 2024
Concursul de manuscrise se adresează membrilor de sindicat S.I.P Județul Hunedoara și se desfășoară în cadrul a trei secțiuni:
1. Manuscrise cu tematică educațională (manuale, auxiliare didactice, metodică, pedagogie etc.);
2. Literatură de specialitate (cercetare științifică, tratate, studii etc.);
3. Literatură (proză, poezie).
Concursul se finalizează prin publicarea, în cadrul fiecărei secțiuni, a unei lucrări inedite. Tipărirea volumelor va începe imediat după jurizare (decizia juriului va fi suverană, definitivă și irevocabilă).
Lansarea volumelor a se va realiza în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” (04.10.2024 -11.10.2024) organizate de S.I.P. Județul Hunedoara.
Condiții de participare: manuscrisul va fi depus atât în format electronic (într-o formă editabilă), cât și în format print (letric) la sediul S.I.P. Județul Hunedoara (Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2, corp B, mansardă), însoțit de datele de identificare ale autorului/autorilor (nume, prenume, adresă, unitatea școlară, telefon, e-mail).
Termen de depunere a manuscriselor: 30 august 2024
Cupa „Educatorul” la minifotbal și gimnastică
Participarea este deschisă tuturor membrilor de sindicat constituiți în echipe de băieți și fete la nivelul celor 13 zone sindicale. Contează participarea și buna dispoziție și mai puțin locul în clasament.
Afiș: „Săptămâna educației 2024”
Luni, 10 octombrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Solicitări din partea unităților de învățământ, după cum urmează:
a. se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă desemnarea Centrului de examen național de definitivat la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, precum și componența Comisiei județene de organizare a definitivatului.
2. Se aprobă transferul unui elev de la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, pe motive medicale.
3. Se respinge transferul unui elev din clasa a IX-a de la Colegiul Economic „Hermes” Petroșani la Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani, deoarece nu este caz special și nu are medie.
4. Se respinge transferul unui elev de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara, de la o specialitate la altă specialitate, deoarece nu este caz special și nu are medie.
5. Se aprobă transferul unui elev de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, pe motive medicale.
6. Se aprobă constituirea unei comisii la nivelul I.S.J. Hunedoara, precum și componența comisiei, în vederea analizării aspectelor sesizate la Școala Gimnazială Vața de Jos.
7. Se aprobă școlarizarea la domiciliu a unui elev cu CES de la Școala Gimnazială Romos.
8. Se aprobă amenajarea unui spațiu recreativ în curtea Școlii Gimnaziale Brănișca.
9. Se acordă aviz pentru trimiterea documentelor pentru vizita externă ARACIP la Grădinița Betleem.
10. Se aprobă plata cu ora pentru 1 inspector de management și 4 directori, în limita de ore stabilită în Consiliul de Administrație al I.S.J. Hunedoara.
11. Referitor la aspectele sesizate la Școala Gimnazială Boșorod, Comisia de verificare a I.S.J. Hunedoara a constatat că nu a fost încălcată legislația în vigoare.
12. În urma verificării aspectelor sesizate la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara, s-a decis demiterea directorului unității.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE