Dragi elevi, părinți și studenți,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional ce provoacă în învățământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 PICHETAREA sediului Guvernului României, urmată de un MARȘ DE PROTEST până la Palatul Cotroceni.
Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educației.
Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației și pentru viitorul României.
Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru DREPTATE. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim:
Dragi elevi, părinți și studenți,
Este evident că măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învățământului prin Legea nr. 141/2025 vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației și statutul profesional și social al angajaților din învățământ și viitorul beneficiarilor primari.
Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți: cheltuielile pentru educația sunt o INVESTIȚIE, nu un cost.
Vrem ca elevii și studenții să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta. Vrem să fie pregătiți pentru o lume modernă și competitivă, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o educație solidă și fără profesori motivați.
Vă rugăm să înțelegeți importanța luptei noastre și să ne fiți alături, întrucât este în joc și viitorul vostru, al tinerelor generații care se formează și se vor forma în sistemul educațional.
Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ȘCOALA ROMÂNEASCĂ.
Din aceste motive, vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025.
Vă mulțumim!
După amplul protest din data de 8 septembrie 2025 – peste 20.000 de salariați din învățământ, elevi și studenți au mărșăluit în București și alte mii au pichetat prefecturile din țară, iar în unitățile de învățământ, cu puține excepții, deschiderea anului școlar a fost boicotată – se pare că prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul educației, Daniel David, continuă să ignore problemele generate de măsurile din Legea nr. 141/2025.
Nici faptul că, în multe unități de învățământ, a continuat boicotarea activităților didactice în data de 9 septembrie, nu i-a impresionat pe cei care pot remedia măsurile luate prin Legea 141/2025 și care au afectat profund sistemul educațional.
În aceste condiții, acțiunile de protest vor continua!
În perioada imediat următoare, forurile de conducere ale celor trei federații din învățământ vor propune membrilor de sindicat calendarul și formele următoarelor acțiuni de protest, astfel gândite încât să aibă un impact maxim, dar cu sacrificii minime pentru elevi și studenți. În funcție de rezultate, periodic, vom actualiza tipul și calendarul acțiunilor de protest.
Opinia publică trebuie să înțeleagă faptul că revolta dascălilor nu este pentru că aceștia ar fi pierdut „privilegii” – așa cum afirmă, în mod fals, unii decidenți – ci pentru salvarea învățământului românesc!
Nu este o lozincă, este o realitate!
Elevii și studenții acestei țări merită să beneficieze de un sistem educațional de calitate, așa cum îl au cei din alte state membre ale Uniunii Europene!
Colegiul Național al Liderilor F.S.L.I.
Colegiul Liderilor F.S.E. „SPIRU HARET“,
Consiliul Național de Conducere F.N.S. „ALMA MATER“
București, 11.09.2025
MATERIALE ATAȘATE
Comunicat
Luni 8 septembrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ referitor la ocupare posturi, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă rapoartele de doctorat aferente lunii august 2025 pentru inspectori școlari/directori unități de învățământ.
2. Se prezintă situația numărului de ore în catedră pentru directori/directori adjunct din unități de învățământ.
3. Se aprobă numirea unu inspector școlar pentru monitorizarea activității directorilor de grădinițe.
4. Se prezintă soluția pentru transferul unui elev din clasa a IX-a de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara.
Se propune transmiterea către unitatea școlară..
5. Se aprobă cererea de pensionare pentru limită de vârstă a unui cadru didactic, începând cu data de 01.09.2025.
6. Se aprobă constituirea comisiei de etică de la nivelul I.S.J. Hunedoara, conform deciziei.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
Astăzi, duminică, 16 august, a avut loc, pe durata a mai bine de două ore și jumătate, o ședință (online) cu liderii/colegii din toate județele.
Principalele teme discutate:
- amânarea creșterilor salariale (stabilite prin lege pentru 01.09.2020);
- modul de reluare a cursurilor.
S-au stabilit o serie de măsuri/reacții care se vor aplica la nivel național. Vom reveni cu amănunte.
Pe de altă parte, comentând puțin situația în care ne aflăm angajații din educație, constatăm că, orice scenariu se va aplica pentru reluarea cursurilor, este nevoie de un efort suplimentar din partea tuturor.
În mod paradoxal, se solicită un efort suplimentar din partea noastră pentru începerea anului școlar, dar se refuză, din nou, ca și în 2008, aplicarea unei legi privind creșterea salariilor.
Și atunci, în contextul în care:
- creșterea salarială prevăzută de lege nu se aplică,
- foarte multe posturi sunt blocate, deci nu avem suficient personal,
- predarea în condiții de distanțare socială nu va fi posibilă,
- nici școala online nu va fi posibilă: lipsesc resursele și pentru elevi și pentru profesori: calculatoare, tablete, platforme educaționale adevărate (nu aplicații video) la dispoziția școlilor ...,
- clasa politică nu își asumă nicio responsabilitate, decizia reluării cursurilor urmând să fie luată local, în consiliile de administrație,
- nu sunt bani pentru educație, dar sunt pentru servicii,
- premierul ne „trimite” la cârciumă să facem rost de bani,
- nu mai vorbim de „mizeria” în care se „scaldă” zilnic tot politicul nostru,
- ...
se poate pune întrebarea:
CE I-AR PUTEA MOTIVA PE PROFESORI SĂ SE ÎNHAME LA ACEST EFORT SUPLIMENTAR SOLICITAT?
În contextul descris, doar propria conștiință nu credem că mai este suficientă ...
Pentru început vă invităm să reacționați în mediul online.
Vă propunem și o adresă a Guvernului României, unde ni s-a declarat dragoste și respect etern: https://www.facebook.com/304735519648377/posts/3068352766619958/
Vă rugăm ca explicațiile/argumentele exprimate de dumneavoastră să fie respectuoase.