În data de 28 mai 2026, au avut loc consultări legate de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, între reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și cei ai Ministerului Muncii, inclusiv domnul ministru Dragoș Pîslaru (precedate de întâlnirea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării cu cei ai Ministerului Muncii).
Partea sindicală a propus următoarele:
1. Modificarea coeficientului de ierarhizare astfel încât să se respecte principiile stabilite în anul 2024, la negocierile cu Ministerul Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. Astfel, grila propusă trebuie să fie construită pornind de la principiul că salariul profesorului debutant S trebuie să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, iar evoluția salarială, în carieră, trebuie să fie motivantă.
Răspuns: Se va analiza propunerea și se va face un studiu de impact, fără a se garanta că se acceptă.
2. Păstrarea majorării salariale de 10% pentru profesorii diriginți, profesori pentru învățământ primar și preșcolar, învățători și educatoare.
Răspuns: Se acceptă această propunere, dar schimbându-se modul de calcul, în sensul că această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă (având în vedere că atribuțiile celor care ocupă această funcție sunt identice), fără a se depăși cuantumul actual.
3. Păstrarea procentului maxim de 20% al sporului acordat personalului didactic din zonele izolate.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
4. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru predarea simultană.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
5. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru practică pedagogică.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
6. Acordarea, în continuare, a majorării salariale de 15% pentru învățământ special, sub formă de spor, inclusiv pentru personalul didactic din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
7. Acordarea, în continuare, a indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Răspuns: Se analizează propunerea, dar, în principiu Ministerul Muncii dorește eliminarea acestui drept.
8. Eliminarea anomaliilor legate de neconcordanța dintre indemnizațiile secretarilor șefi și contabililor șefi din învățământul preuniversitar și salariile celor care ocupă funcțiile de execuție de secretar și administrator financiar.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
10. Acordarea premiului de performanță personalului din sistemul de învățământ, în cuantum de 10% - 20% din salariu, pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru 30% din personalul angajat la nivel de unitate/instituție, fără a afecta drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs.
Răspuns: Prin hotărâre de Guvern se va stabili procedura de acordare.
11. Reglementarea în lege a transferului personalului din sectorul bugetar.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
12. Calculul sporului de handicap prin raportare la salariul de bază deținut, nu la salariul de referință.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
13. Completarea Anexei I, Cap. I lit. A, pct. 3b) cu poz. 23, cu funcția de administrator patrimoniu-șef.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
Simion HANCESCU, Președinte F.S.L.I.,
Marius Ovidiu NISTOR, Președinte F.S.E. „SPIRU HARET”
Concursul pentru acordarea gradației de merit, sesiunea 2026, se apropie de final.
Conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2026, săptămâna aceasta:
- s-a încheiat analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ;
- s-au completat rapoartele motivate referitoare la activitatea candidatului în specialitate;
- s-a finalizat verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse.
În ședința Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, desfășurat miercuri, 10 iunie, s-a aprobat lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării (listă atașată).
Eventualele contestații, însoțite de o copie după cartea de identitate, pot fi depuse la Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 11-12 iunie 2026 sau pot fi transmise pe adresa de e-mail: inspectorat@isj.hd.edu.ro.
Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la avizierul și pe site-ul inspectoratului școlar se va realiza în perioada 15 – 19 iunie.
În cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara și apoi în cadrul Consiliului de administrație s-a aprobat redistribuirea celor 6 locuri rămase disponibile (4 la personalul didactic de predare și 2 la personalul didactic auxiliar), astfel:
- 1 loc educatoare;
- 1 loc învățători;
- 1 loc educație fizică;
- 1 loc discipline tehnice;
- 1 loc secretar;
- 1 loc informatician.
În redistribuirea acestor locuri s-a ținut cont, în principal, de prevederea din Metodologie privind acordarea unui număr de gradații egal cu 16 % din angajații în specialitate respectivă.
Alte detalii se regăsesc pe site-ul organizației, la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ - GRADAȚIA DE MERIT - 2026,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Metodologia - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041877.pdf
Graficul desfășurării concursului - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041878.pdf
Numărul de locuri alocate pe fiecare disciplină - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041904.pdf
Fișele de (auto)evaluare (15) - https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Rezultatele inițiale: https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041931.pdf
Miercuri, 10 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi a fost înscrisă următoarea problemă:
I. Aprobare listă cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor în cadrul concursului de acordare a gradației de merit, sesiunea 2026
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării dosarelor în cadrul concursului de acordare a gradației de merit, sesiunea 2026: 93 locuri la personalul didactic, 3 locuri la personal didactic de conducere/îndrumare și control și 15 locuri la personalul didactic auxiliar.
Lista este postată aici:
https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041931.pdf
Joi, 07.05.2020, de la ora 16.00, a avut loc, în sistem videoconferință, ședința cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Hunedoara. La ședință au participat și inspectorii coordonatori. Au fost „prezente” 142 persoane.
Ordinea de zi a cuprins:
1. Analiză sintetică a activității on-line (exemple de bună practică, aspecte pozitive/negative) în unitățile de învățământ. Concluzii desprinse din videoconferința cu inspectorii coordonatori.
2. Precizări legate de activitățile care se vor desfășura în perioada următoare în învățământul preuniversitar.
3. Diverse.
În cadrul lucrărilor au fost parcurse următoarele puncte:
Ilie Pârvan, inspector școlar general, I.S.J. Hunedoara:
- deschiderea ședinței, anunțarea ordinii de zi;
- precizări cu caracter general:
- modul de desfășurare al ședinței;
- necesar dispozitive electronice (3131);
- solicitare Consiliul Județean al Elevilor Hunedoara (flexibilitate program 02-12 iunie);
- organizare consilii profesorale on-line cu invitarea inspectorului coordonator;
- organizarea de ședințe cu părinții on-line (unde este posibil);
- recomandare de a se acționa fără excese;
- se așteaptă reglementări de la MEC pentru mai multe aspecte.
Gabriela Berbeceanu, inspector școlar-învățământ preșcolar, I.S.J. Hunedoara:
- precizări privind înscrierile/reînscrierile la grădiniță:
- modalitate transmitere documente (doar pe fax sau e-mail);
- registrul de înscriere, rubricatura, consemnare cine transmite datele și cine le preia;
- grupa mare – frecvența obligatorie pentru copiii cu vârsta de 5 ani împliniți.
Marta Mate, inspector școlar general adjunct, I.S.J. Hunedoara:
- precizări privind programul „Euro 200”;
- precizări privind evaluarea națională, încheierea situațiilor școlare - 12 iunie;
- recuperarea manualelor școlare de la clasele terminate;
- chestionarele de feed-back (profesori, elevi, părinți) postate pe forumul I.S.J.
Lavinia Ilina, inspector școlar general adjunct, I.S.J. Hunedoara:
- aspecte generale referitoare la examenul de bacalaureat și certificare competențe.
Daniela Bufnea, inspector școlar-dezvoltarea resurselor umane, I.S.J. Hunedoara:
- aspecte privind gradele didactice (cine are dreptul de a intra în examen, probele specifice).
Oana Mureșan, consilier-rețea școlară, plan școlarizare, I.S.J. Hunedoara:
- aprobarea cifrelor de școlarizare conform solicitărilor fiecărei unități cu excepția unor clase de seral, postliceală și frecvență redusă;
- precizări privind ridicarea ștampilelor și a actelor de studii.
Elena Bogdan, consilier, normare-salarizare, I.S.J. Hunedoara:
- noua variantă de EduSal;
- plata cu ora pentru luna aprilie – maxim 7 zile;
- alte precizări privind plata salariilor.
Mariana Miertoiu, contabil șef, I.S.J Hunedoara:
- precizări privind plata salariilor, plata cu ora, plata altor drepturi pentru personal și elevi;
- antrenarea în activitățile specifice perioadei și a altor categorii de personal didactic auxiliar.
Ionuț Nistor, consilier juridic, I.S.J. Hunedoara:
- sinteză a principalelor acte normative apărute în această perioadă, unde sunt postate, cum pot fi accesate.
Paul Rusu, președinte, S.I.P. Hunedoara:
- modificarea contractului individual de muncă și a fișei postului este inoportună și fără suport legal;
- monitorizarea activității on-line – inventivitate, dar fără exagerări; pontaj/fișă de activitate săptămânală;
- proiecte de acte normative/administrative primite de la MEC ce urmează a fi supuse Comisiei de Dialog Social în săptămâna viitoare.