„România se află într-un moment decisiv pentru parcursul său către un nou ciclu de dezvoltare”, se apreciază în debutul Programului de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR-GRUPUL PARLAMENTAR AL MINORITĂȚILOR NAȚIONALE, în 88 de pagini încercându-se să se traseze liniile directoare pentru concretizarea intențiilor unui „Guvern puternic”, capabil să își asume „implementarea unor reforme structurale fundamentale, bună guvernare, dezvoltarea României, respectul pentru cetățeni și consolidarea democrației”.
Ce să zicem? Că, fără să ne asumăm lectura cuvânt cu cuvânt a celor 88 de pagini, repede convinși asupra „aspirațiilor” noului val de reforme (oare le mai știe cineva numărul?), n-am prea reușit să vedem vreo măsură pe cât de mică care să ne vorbească despre faptul că ne va fi mai bine și că nivelul nostru de trai va crește? Adevărat, dar poate că nu am fost noi suficient de atenți, iar totodată ne cam lipsește abilitatea de a „deduce” din toate măsurile preconizate faptul că „râurile de lapte și miere” își vor găsi calea pe meleagurile noastre (cu speranța că nu într-atât încât să ne trezim inundați), împlinind până și elucubrațiile care rătăcesc Țara Făgăduinței pe meleagurile mioritice.
Sau poate doar suntem noi prea chițibușari sau de-a dreptul irevențioși față de marele „adevăr” al ideii că „ne-am născut pentru a munci” (...pentru alții)...
Dar nu vom face politică (când trebuie să „înjuri” pe mai toată lumea, ce sens mai are să „înjuri”?)! Rămânem doar la măsurile preconizate, iar dintre acestea cele care vizează educația în mod direct (Programul de guvernare 2025-2028 în integralitatea sa este atașat acestui articol). Astfel, undeva pe la pagina 59 debutează secțiunea dedicată educației și cercetării, iar pe mai puțin de trei pagini („răi” până la capăt, am spune că „greutatea” educației în programul de guvernare este pe măsura bugetului acordat acesteia) se „rezolvă” cam tot ceea ce este de pus la punct în această privință întru rezolvarea „crizei economico-financiare a țării” în care ne-am trezit cumva peste noapte (?!).
Lăsând de-o parte faptul că întreaga situație cam aduce cu lucruri pe care le-am mai trăit (de înțeles pe undeva, mulți dintre „fruntașii” actuali fiind aceeași sau măcar „hrăniți” din același izvor care tot propovăduiește „salvarea Românei” – ptiu... chiar ne-a trecut prin minte că am fi mai salvați dacă nu s-ar tot încerca să fim salvați, dar am aruncat repede pe fereastră ideea: de ce salvarea nu ar fi și ea un instrument la fel de bun pentru a obține puterea politic? - iar dacă nu ne-au ieșit ochii suveranizați, se pare că ne vor ieși în dorința de a fi salvați cu orice preț), vom indica doar noutățile...
Ce ziceți? Ați mai auzit, ba chiar de multă vreme astfel de „chestii”? Evident. Pe când credeam că s-a reușit inversarea trendului în ceea ce privește educația românească și începeam să avem impresia că nu banii sunt principalul obiectiv în domeniu, ci chiar educația, mai mult ca sigur în viitor va fi nevoie să o luăm de la capăt. Un „capăt” care se anunță chiar mai dificil, munca zi-lumină și plata ca pentru necalificați ridicându-se ca veritabili stâlpi ai reformării educației.
Regândirea „titularizării”, comasări/restructurări de unități școlare, tăieri de sporuri și indemnizații, generalizarea învățământului dual în învățământul tehnologic etc. sunt și ele măsuri „aflate pe țeavă”, urmând pe cât de curând să „stropească” în toate direcțiile.
Cu alte cuvinte, și în încheiere, este nevoie de vidanjare, ba chiar de o mare vidanjare, deși se pare că vom rămâne la datul cu mătura, fără să „îndrăznească” cineva să ridice covoarele fie doar și pe la colțuri...
Este bine măcar că măturile se dovedesc un instrument universal, arătându-se pe zi ce trece că vom fi obligați și noi să apelăm la ele, chiar dacă în cu totul alte scopuri decât cele preconizate de „puternicul Guvern Taie de unde poți!” cu care ne-am procopsit. Evident că vom încerca, fiindcă ținând-o tot așa, peste câțiva ani o să fim mai rău decât eram la finalul lui 2024, iar resentimentul va fi într-atât de răspândit că nici măcar cea „din urmă soluție” nu ne va mai fi la îndemână.
În rest, vă așteptăm la proteste... și concediu plăcut!
Dragi colegi,
Ne aflăm, fără îndoială, într-un moment crucial pentru viitorul învățământului românesc și, implicit, pentru viitorul nostru, al angajaților din învățământ. Ceea ce Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării propun nu este doar un set de măsuri politice, ci reglementări care vor influența direct salarizarea noastră, condițiile de muncă, finanțarea educației și chiar statutul și demnitatea profesiei didactice. NOI am ajuns pentru EI doar niște cifre într-o filă contabilă.
În timp ce EI își văd liniștiți de treabă, de sinecurile politice, pe NOI ne obligă să suportăm costurile exceselor lor, diminuându-ne veniturile.
Printre măsurile anunțate este și cea conform căreia ar urma să crească norma didactică de predare cu maximum 2 ore, lucru pe care îl respingem, având în vedere consecințele acesteia. Măsura este propusă în contextul în care, în sistemul de învățământ preuniversitar, sunt mulți colegi care, peste cele 18 ore de predare efectivă, mai au și ore de învățare remedială, ore de pregătire suplimentară pentru concursuri/olimpiade, ore de consiliere, precum și activități extracurriculare/extrașcolare, de întocmire a dosarelor pentru burse sociale etc.
În acest context, nu putem să nu ne întrebăm:
De ce NOI trebuie să suferim pentru că EI nu sunt capabili sau nu vor să stopeze evaziunea fiscală?
De ce NOI trebuie să suferim pentru că EI și-au angajat rudele și pilele pe salarii de zeci de mii de euro?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să beneficieze de pensii speciale?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să meargă cu avionul la clasa business?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să-și deconteze chiria de la bugetul de stat?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să meargă cu automobile cumpărate de la bugetul de stat?
DE CE NOI TREBUIE SĂ SUFERIM PENTRU BUNĂSTAREA LOR?
Dragi colegi,
Puterea noastră stă în unitate și în acțiuni comune. Fragmentarea și apatia nu ne vor aduce niciun beneficiu. Acum este momentul să fim mai solidari ca niciodată, să lăsăm deoparte orice divergențe minore și să ne concentrăm pe obiectivul comun: un învățământ de calitate, respectat și finanțat corespunzător.
Nu trebuie să ne temem să ne facem vocea auzită! Să cerem răspunsuri la întrebările de mai sus politicienilor locali, parlamentarilor din circumscripțiile noastre! Să ne arătăm nemulțumirea și în mediul online împotriva celor cu putere de decizie!
Trebuie ca, prin presiunea pusă de NOI, să-i determinăm pe EI să ia toate măsurile necesare pentru ca învățământul să nu fie afectat.
Sperăm ca EI să identifice măsurile și sursele corecte, care să conducă la diminuarea deficitului bugetar, astfel încât să nu fim tot NOI sacrificații „de serviciu”!
Dacă guvernanții nu vor înțelege importanța educației, trebuie o mobilizare masivă din partea noastră, a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare.
Marți, 24 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă cererile de pensionare la limită de vârstă pentru 4 cadre didactice, începând cu data de 01.09.2025.
2. Se aprobă cererea unui cadru didactic de pensionare anticipată.
3. Se aprobă obținerea titlului de Colegiu Național pentru Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara.
4. Se aprobă cererea de concediu de odihnă a directorului Școlii Primare Hășdău.
5. Se informează despre hotărârea Consiliului Local Geoagiu pentru schimbarea destinației Școlii Primare Cigmău.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
Partea a III-a - Concluzii
Altfel spus, soluÈ›ii? Multe, iar dintre acestea o să enumerăm È™i noi câteva. „Părerea noastră!” (sic), ca să fim È™i noi în modă...
1. Debirocratizarea - un termen drag multora, deÈ™i „luptele seculare” duse împotriva sa nu au înregistrat nici cel mai mic succes, ba chiar mai mult, după fiecare luptă birocraÈ›ia ieÈ™ind È™i mai întărită. Apreciem că nicio acÈ›iune care îÈ™i va propune un astfel de rezultat nu va avea succes dacă ea nu vizează activitățile, ci doar hârtiile (uÈ™or de inventat È™i de multiplicat), la fel cum n-a avut succes în societatea noastră nici măcar informatizarea, care nu a făcut decât să multiplice È™i mai mult numărul documentelor, oricât de paradoxal ne poate pare aÈ™a ceva. Astfel, o debirocratizare efectivă ar însemna în primul rând ca în fiecare È™coală cadrul didactic să fie degrevat de orice altă activitate care nu are tangență cu catedra, ceea ce ar însemna asigurarea de personal pentru: secretariat, contabilitate, consiliere psihologică, securitate, programe sociale, asistență socială, situaÈ›ii de urgență, pază È™i protecÈ›ie împotriva incendiilor, protecÈ›ia muncii, bibliotecă etc. (fără a trimite în derizoriu acest „etc.”: din cele 40 de ore săptămânal, 18 ore sunt norma didactică, iar alte câteva ore cadrul didactic mai face câteva lucruri care au legătură directă cu acestea, dar celelalte È™i în multe cazuri destul de multe peste cele 40, sunt ocupate cu activități din gama celor enumerate).
2. Depolitizarea - cu dragă inimă, dar numai în măsura în care nu se înÈ›elege prin aceasta doar plecarea alor lor È™i venirea alor noÈ™tri, aÈ™a cum s-a întâmplat până în prezent (incluzând aici È™i „fenomenalele” concursuri pentru ocuparea funcÈ›iilor, adesea acestea aducând în scaune incompetenÈ›i pe care greu de crezut că È™i-ar fi asumat cineva să-i numească pe acele funcÈ›ii). Nu È™tim care ar fi cea mai bună soluÈ›ie aici, dar este evident că nici concursurile È™i nici dosarele nu îmi rezolvă problema. Poate încercarea de profesionalizare efectivă a funcÈ›iilor de director È™i de inspector, cu degrevări totale (indiferent de mărimea È™colii în cazul directorilor, diferenÈ›ele de mărime urmând a fi abordate prin numărul adjuncÈ›ilor), în condiÈ›ii foarte stricte de accedere în acestea (grad didactic I, excelență profesională recunoscută etc.), un rol consistent trebuind acordat È™i cadrelor didactice (nu le pot pretinde „vocaÈ›ie”, dar după aceea îi trec repede în categoria subordonaÈ›ilor, iar decizia o împrăștii pe la consiliile de administraÈ›ie, nefuncÈ›ionale È™i acestea, inspectorate, primării, consilii locale etc.). Nu este o soluÈ›ie desfiinÈ›area (inspectoratelor, de exemplu, iar inspecÈ›ia È™colară dată cine È™tie căror „specialiÈ™ti” care s-au autobotezat „meÈ™teri în ale educaÈ›iei”, deÈ™i ar avea ceva dificultăți până È™i în a defini termenul) sau alocarea către alte domenii a unor funcÈ›ii (cum se mai vehiculează uneori că am avea nevoie de „manageri” de profesie, adică de un gen de „habarniÈ™ti” totali). Dacă asta ne paÈ™te, credem că o soluÈ›ie mult mai viabilă ar fi desfiinÈ›area ministerului È™i oferirea întregului sistem educaÈ›ional Academiei Române - dacă nici lor nu le iese, atunci cu siguranță nu avem nicio È™ansă È™i mai bine o lăsăm baltă.
3. Demodelizarea - recunoaÈ™tem, acest termen este invenÈ›ia noastră, dar nu am dorit prin el decât să subliniem avalanÈ™a de modele care se tot încearcă să se înghesuie pe gâtul sistemului educaÈ›ional, pornind de la faptul că de cele mai multe ori ne ignorăm problemele, apreciind că ele dispar dacă o să copiem (prost de altfel) o idee de aiurea È™i mergând până la tot felul de alternative È™i variaÈ›ii educaÈ›ionale. Avem un sistem educaÈ›ional, cu bunele È™i relele sale. De fapt ar trebui să îl luăm aÈ™a cum este, să îl analizăm unde merge È™i unde nu merge È™i să intervenim punctual (aÈ™a cum reparăm o maÈ™ină: dacă trebuie schimbată o bujie, o schimbăm pe aceea, nu ne apucăm să reproiectăm motorul cu speranÈ›a că poate acea defecÈ›iune o să dispară; iar aceasta este o sinteză a tuturor reformelor ce s-au dorit implementate în sistemul educaÈ›ional).
4. Masterul didactic - de acord, dar făcut doar aÈ™a, ca să mai adăugăm acolo, de „ochii lumii”, o formă, el nu va avea niciun rezultat palpabil, în sensul unui progres calitativ. Apreciem că un beneficiu mult mai mare ar avea o formă (care, de altfel, se poate adăuga masterului didactic) de rezidenÈ›iat educativ. O durată de doi ani a acestuia, zi de zi în È™coală, salarizat corespunzător, alături de un cadru didactic cu gradul I sau cu un grad didactic superior (introdus în mod special pentru cei care au deja de un număr de ani gradul I È™i dovedesc competenÈ›e didactice de nivel superior, chiar cu un examen, nu un dosar, de obÈ›inere a unui astfel de grad didactic), ar asigura o pregătire mult mai temeinică pentru o viitoare carieră didactică. Abia după finalizarea rezidenÈ›iatului educativ, aspirantul ar avea dreptul de a încerca să devină titular sau suplinitor al sistemului.
5. Restructurare normativă - sistemul educativ, din punct de vedere normativ, este un haos. Cu aproape treizeci de ani de „reformă” în spate, de „experimente” È™i de „bun plac”, mai nimic nu se desfășoară „aÈ™a cum trebuie”, problema reprezentând-o chiar acest „trebuie”, devenit atât de vag, de multiplu È™i de plastic, încât, cu anumită doză de exagerare, cam fiecare este, vorba aceea, „în legea lui”. Cu alte cuvinte, ar fi nevoie de o stabilizare È™i mai ales de o simplificare a cadrului normativ, eliminând întregul balast, atât de consistent încât poate să aducă a minune faptul că lucrurile merg È™i aÈ™a cum merg.
6. Bani, bani, bani... - veÈ™nica problemă a sistemului educaÈ›ional românesc, mereu clamată, ignorată cu desăvârÈ™ire È™i niciodată rezolvată. Este nevoie de bani pentru a readuce lucrurile pe un făgaÈ™ de normalitate, iar după aceea pentru a pune problema unui progres (deÈ™i însăși normalitatea ar fi un progres deosebit de important). Mai precis, pentru ce? Cam pentru orice, ar fi răspunsul imediat, dar cu precădere pentru: spaÈ›ii (multe dintre spaÈ›iile utilizate de educaÈ›ie sunt insuficiente, de unde supraaglomerarea, improprii, până într-acolo încât în multe locuri idei precum laboratoare, ateliere, biblioteci, săli de sport, terenuri de sport, „masa caldă”, „after school”, cluburi etc., apar drept niÈ™te glume destul de proaste, fără niciun fel de haz, ci È›inând mai curând de sadismul îndelung experimentat al decidenÈ›ilor de diferite ranguri), dotări (există bănci È™i scaune, manuale, pe ici pe colo câte un laborator mai mult sau mai puÈ›in dotat È™i câteva materiale didactice, rătăcite când È™i când înspre È™coli, după cum la un moment sau altul vreun politician a vrut să-È™i lege numele de câte un program, iar în rest nimic, un „nimic” atât de amplu că singura soluÈ›ie ar mai fi asigurarea unei finanțări suplimentare, consistente È™i constante, cel puÈ›in un deceniu de acum încolo; poate cineva se gândeÈ™te ca celebra finanÈ›are pe elev să includă È™i o componentă de dotări, pe măsura „nimicului” semnalat) È™i personal (marea problemă a distorsiunilor activității didactice este absenÈ›a personalului didactic auxiliar - secretare, contabile, administratori, laboranÈ›i, informaticieni, bibliotecari, asistenÈ›i sociali, consilieri psihologici, consilieri vocaÈ›ionali etc. - È™i a personalului nedidactic - personal de îngrijire, personal de sprijin (la grădiniÈ›e), muncitori calificaÈ›i, fochiÈ™ti, È™oferi, bucătari etc. -, până într-acolo încât oricare ar fi măsurile adoptate în ceea ce priveÈ™te educaÈ›ia, actul didactic va avea posibilitatea de a reveni la o relativă normalitate doar în măsura în care cadrul didactic va fi eliberat de toate cele câte trebuie să le facă È™i care nu au niciun fel de legătură cu catedra).
P.S. „Sadismul” (am pus ghilimele, deÈ™i ele nu sunt necesare, având în vedere că „părerologi” cu funcÈ›ii sau fără au descoperit subit că „ignorarea” bugetară a educaÈ›iei este un fapt pozitiv, de o înălțătoare relevanță calitativă) guvernamental nu se dezminte: ultima propunere de buget pentru educaÈ›ie, ca procent din PIB, este după chipul È™i asemănarea relevanÈ›ei părerilor tot exprimate, adică va concura cu un real succes cu anii cei mai săraci pentru educaÈ›ie de după 1990. Dar ce să-i faci, când È›i se explică că (nu È™tiu dacă ne-au mai scăpat astfel de perle, dar asta este una autentică) 2,7% înseamnă de fapt 3,8%, mai că-È›i vine să-È›i dai palme (gândul propriu-zis vehicula ceva È›epe È™i nu era reflexiv)...