Noi suntem
SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR JUDEȚUL HUNEDOARA

În timp ce studenții se răscoală în toată Europa împotriva transformării educației în produs de consum, în România nu prea există voci critice sau măcar o dezbatere nuanțată pe marginea procesului Bologna.

Studenții din Vest se simt amenințați de sistemul Bologna. In Romania e liniște. Sute de mii de studenți și elevi au demonstrat în ultimele săptămâni pe tot cuprinsul Germaniei cerând condiții mai bune de școlarizare și finanțare pentru educație. Manifestanții sunt nemulțumiți de introducerea taxelor de școlarizare în Germania și de implementarea sistemului Bologna care prevede trei ani de facultate, urmați de doi ani de master pentru definitivarea studiilor. De asemenea, ei deplâng privatizarea sistemului educațional și transformarea învățământului într-o marfă de consum, dar și standardizarea studiilor, ceea ce face ca multe dintre cursurile importante să fie lăsate deoparte din cauza imperativelor de la Bologna care cer ca educația, așa cum recent a grăit și președintele Băsescu vorbind de ,,tinichigii'' și ,,filozofi'', să formeze indivizi cu aptitudini cerute de piața muncii.

Francezii le-au luat-o înainte germanilor. Încă de la începutul anului, studenții și profesorii universitari din Hexagon au mărșăluit pe străzi plângându-se de efectele reformelor concepute sub imperiul Declarației de la Bologna.

România face parte dintre semnatarii inițiali ai Declarației de la Bologna în 1999. S-au făcut diverși pași către implementarea actului, dar numai în 2004 a fost adoptat un cadru legislativ în această direcție. De atunci, în România a absolvit prima generație de produse Bologna, dar nu multă lume știe ce înseamnă acest sistem și ce modifică și care-i sunt părțile pozitive și negative.

Valentin Săndulescu, doctorand în istorie la Central European University din Budapesta, spune că, fiind în ultimul an de studiu doctoral la o universitate americană, nu este mai deloc afectat de sistemul Bologna. Recunoaște însă totodată că sfera publică românească este săracă în dezbateri pe acest subiect.

Simplificând, așa cum însuși afirmă, profesorul Daniel Barbu, conducătorul școlii doctorale a Facultății de Științe Politice din Universitatea București, vede un singur aspect pozitiv în procesul declanșat de Bologna: relativa uniformizare a nivelurilor de studiu în Uniunea Europeană. „Orice parcurs universitar este la fel în Finlanda, România, Spania, Franța“, crede Barbu. Când vine vorba despre aspectele negative, profesorul Barbu este mult mai tranșant și se așează de partea studenților protestatari. ,,Partea negativă este centrală și dureroasă și este că totul se reduce la bani, dincolo de orice discurs politic'', subliniază Barbu, care deplânge reducerea serioasă a duratei învățământului superior în România, de la 10-11 la doar opt ani. „Ce e dureros e că s-a generat un discurs cu privire la calitate care pretinde universităților din Europa, care sunt evident subfinanțate, să fie competitive cu cele din SUA. Dar nu poți face învățământ de calitate fără bani. Harvardul, de exemplu, are un buget anual echivalent cu 5% din bugetul României; e evident că va scoate în continuare laureați de Nobel'', spune Barbu. Mai mult, profesorul bucureștean este nemulțumit și de orientarea către piață a învățământului superior. ,,Universitățile sunt locuri ale cunoașterii, de formare intelectuală, nu de deprindere a unei meserii. În schimb, în România, și nu numai, vrem să-i facem pe studenți, încă din liceu, un fel de iobagi, de șerbi ai unei meserii anume: mecanici, avocați, economiști“, se revoltă Daniel Barbu.

,,Mi se pare un dezastru să vedem universitatea drept centru de perfecționare în muncă, pentru că asta e imposibil. Aici înțeleg protestele studenților din Berlin, Lyon sau Paris, că nu te duci să faci școală ca să ieși cu o meserie pe care s-o practici la stat sau la multinațional, ci te duci ca să afli ce poate mintea ta și cum e lumea construită, te duci să capeți simț critic și să-l dezvolți'', spune Constantin Vică, doctorand la Facultatea de Filozofie din București. ,,În România, problema nu e numărul de locuri gratuite în universități, ci faptul că ele sunt subfinanțate. O altă problemă este că sistemul permite mobilitate studenților, dar nu profesorilor, și Bologna permite plecarea celor din Est în Vest, dar nu oferă motivație celor din Vest să vină în est. Universitățile din Est au nevoie de mai mulți bani și o mobilitate continuă a profesorilor'', a mai adăugat acesta.

,,În dezbaterea pentru educație se suprapun două viziuni diferite: ca proces de acumulare de cunoaștere bazat pe relația profesor-student, cunoaștere relevantă personal și care permite individului să-și împlinească mai bine vocația, și ca proces de obținere de aptitudini care să permită o poziție cât mai bună pe piața muncii. În momentul de față, sistemul oferă un set universal de cunoștințe în manieră iluministă. Acesta este însă un produs de nișă care îi interesează doar pe puțini dintre cei care doresc să facă studii superioare. O mare parte dintre ei văd în diplomă o resursă care asigură un job și nu îi interesează studiile. Soluția o reprezintă o reformă completă și despărțirea de facto a celor două tipuri de activități educaționale. Așa ar fi posibilă o targetare mai bună pentru ambele categorii. Discuția stat-piață se poate rezolva pe coordonate simple. Dacă există piață pentru aceste servicii, piața liberă va acoperi această nevoie, iar statul, pe baza unor principii asistențiale, poate interveni pentru a corecta situația celor mai dezavantajați, putând de asemenea să concureze pe piața învățământului cu instituții publice'', este de părere Andrei Trandafira, coordonator de programe la Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională și doctorand la SNSPA.

Chiar dacă este de acord că învățământul ar trebui să fie gratuit, Valentin Săndulescu observă că elementele politice și economice care circumscriu contextul actual pun mari probleme statului. ,,Aș spune mai degrabă că publicul și privatul în educație ar trebui să fie într-o relație de complementaritate și nu într-una de opoziție sau de excludere reciprocă.''

Aidoma lui Valentin Săndulescu, Alina-Sandra Cucu a plecat din România înainte ca Bologna să devină literă de lege. Acum doctorandă în sociologie la Oxford, tânăra cercetătoare a observat însă că în țară multe cursuri pe care le consideră drept esențiale pentru formarea profesională a unui sociolog s-au volatilizat din programă în numele Bologna. ,,Cursul de designul cercetării de exemplu a devenit opțional și e un curs de bază. De asemenea, s-au scos cursuri de statistică avansată și cel de teorii sociologice contemporane'', spune Alina-Sandra Cucu.

,,Părinți bogați pentru toată lumea!'' vs ,,studenții sunt niște leneși''

Onur Cobanli, doctorand la Universitatea Humboldt din Berlin, povestește pentru Cotidianul ce s-a întâmplat luna trecută în Germania și care sunt revendicările studenților. ,,Au ieșit studenți din toate orașele în stradă, dar Humboldt este importantă pentru că aripa stângă e foarte puternică. Nu suportă liberalii, dar susțin partide precum Linke (socialiștii), detestă ecologiștii, FDP (Partidul Democrat) și CDU (creștin-democrații). Cea mai mare demonstrație a avut loc miercuri, 17 iunie când au ieșit în stradă 15.000 de studenți de la mai multe universități și licee din toată Germania. Au ieșit în stradă și asistenți universitari, însă majoritatea profesorilor și-au exprimat sprijinul față de studenți prin liderii de sindicat. Peste 30.000 de oameni au ieșit în stradă doar în Berlin și toate facultățile erau acoperite cu pancarte pe care scria ,,Părinți bogați pentru toată lumea!'', pentru că un semestru de școală costă în medie 600 de euro, sau ,,Oamenii proști sunt mai ușor de manipulat».''

Reacția autorităților nu a fost foarte demnă, spune Onur Cobanli. ''Mulți politicieni au declarat presei că manifestanții nu sunt decât studenți leneși care nu vor să muncească. A fost însă un protest interesant la un liceu, unde elevii au pus școala în carantină, au purtat haine de protecție și au spus că sistemul educațional este bolnav și are nevoie să fie tratat. Studenții sunt furioși că guvernul investește foarte mulți bani în firmele de real estate sau în Opel ca să le salveze de faliment și cu o mică parte din banii ăia putea mulțumi studenții. Atitudinea asta va distruge spiritul tinerimii berlineze pentru că toți vorbesc despre faptul că, deși Germania este cunoscută ca o țară socialistă, acum nu mai e valabil.''

Protestele studenților, animate de atașamentul față de ,,statul social''

Istoricul Valentin Săndulescu dă o explicație de cultură politică protestelor studenților francezi și germani față de reformarea sistemului de educație. ,,E vorba și de credința puternică în rolul primordial al statului în sistemul educațional, de faptul că există o tradiție îndelungată a serviciilor gratuite, asigurate de stat. Este vorba, de asemenea, și despre viziuni diferite asupra rolului sistemului educațional: perfecționare și împlinire personală prin cunoaștere vs pregătire pragmatică pentru piața muncii'', spune istoricul.

Bologna, standardizarea academică a Europei

Declarația de la Bologna, semnată inițial, în 1999, de 29 de state - între timp s-a ajuns la 46 de semnatari -, caută să facă învățământul superior din Europa mai competitiv într-o eră a globalizării. ,,Prin procesul de la Bologna, europenii caută să își maximizeze competitivitatea la nivel internațional, mai ales în raport cu Statele Unite în ceea ce privește sistemul educațional. Se pare că unele dintre mijloacele alese pentru a maximiza această competitivitate au dat naștere nemulțumirilor pe care le observăm astăzi în Germania'', explică Valentin Săndulescu. Într-adevăr, studiile anuale care realizează o ierarhizare a universităților plasează predominant în top 10 universități nord-americane. Singurele universități care își fac loc în vârful clasamentelor sunt cele britanice de la Oxford și Cambridge, care, spre deosebire de marile universități germane sau franceze, nu sunt finanțate de stat. Concret, obiectivul Declarației de la Bologna prevede implementarea unui cadru comun care să permită citirea și compararea eficientă a diplomelor academice, până în 2010. Sistemul anglo-saxon, cu învățământ de licență (bachelor) de maximum trei ani prin care să se dezvolte aptitudini relevante pentru piața muncii, urmat de continuarea studiilor prin doi ani de master, urmează să fie completat și cu implementarea unui model de credite transferabile care să augmenteze compatibilitatea universităților europene și să încurajeze mobilitatea studenților.

(Articol preluat din ,,Cotidianul'', 12 iulie 2009, autori: IOANA CALEN, ADRIAN DEOANCĂ)