Au fost renegociate reducerile de preț pentru membrii de sindicat care au primit, la cerere, prin Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, carduri Catena.
Astfel, în anul 2026, se acordă următoarele reduceri:
17% pentru:
- gamele de produse Naturalis (suplimente si cosmetice),
- cosmetice Nesti Dante,
- Foramen,
- Color& Soin si
- tensiometrul Assista;
15 % pentru:
- o selectie de produse pentru imunitate, vitamine si alte produse pentru menținerea sănătății din gamele Supradyn, Redoxon, Vitamax, Molekin, Centrum Junior, Minimartieni;
- dermatocosmetice din gamele Rilastil, Bioclin, Avene, Ducray, Vichy, La Roche Posay, Cerave, Bioderma, Ivatherm;
- cosmetice Farmec & Gerovital, Comodynes, Skin Republic, Baylis & Harding, Genera, Difeel;
- o selecție de produse din categoria „Mama si copilul” (produse selectate din categoriile medicamente eliberate fără prescripție medicala, suplimente alimentare, cosmetice si dermato-cosmetice);
12% pentru:
- medicamente eliberate fără prescripție medicală, suplimente alimentare si cosmetice;
3% pentru:
- alte produse cu consum redus.
Opinia dumneavoastră contează!
Având în vedere faptul că, după mai bine de 6 luni de proteste, atât membrii Guvernului, cât și Președintele României, domnul Nicușor Dan, rămân indiferenți la doleanțele noastre, s-a convenit la nivelul conducerilor celor două federații trimiterea în teritoriu a chestionarului anexat.
Scopul acestuia este de a evalua starea de spirit a membrilor de sindicat și de a stabili acțiunile la care sunteți dispuși să participați efectiv.
Este important pentru noi să știm care sunt formele de protest pe care le susțineți.
Vă rugăm ca acest chestionar să fie completat de către toți membrii de sindicat, cu maximă responsabilitate și sinceritate.
Opinia dumneavoastră este esențială pentru fundamentarea unei strategii sindicale realiste și eficiente, pe termen scurt și mediu, având în vedere problemele grave cu care se confruntă sistemul de învățământ și salariații acestuia, în contextul măsurilor anti-educație („de austeritate”) impuse de Guvernul Bolojan.
Implicarea dumneavoastră contribuie direct la consolidarea dialogului social și la creșterea capacității de reprezentare a membrilor de sindicat, de promovare a intereselor și de apărare a drepturilor acestora.
Chestionarul este anonim (răspunsurile fiind analizate exclusiv în scop statistic și de informare sindicală) și NU va fi folosit pentru demararea acțiunilor de protest extreme (neîncheierea situației școlare, neparticiparea la examenele naționale, greva generală) – pentru acestea fiind necesar să semnați referendumul promovat de federațiile sindicale.
Răspunsul la acest chestionar trebuie trimis până în data de 28 ianuarie 2026.
Urgența este justificată de intenția Guvernului de a-și asuma un nou pachet de măsuri de austeritate, care va conduce la noi diminuări de venituri, inclusiv disponibilizări.
Chestionar:
https://forms.gle/59msHhEHERagzR6x5
Marți, 13 ianuarie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Validarea rezultatelor evaluării, ca urmare a solicitărilor directorilor și directorilor adjunct, în vederea prelungirii contractelor de management
II. Solicitări de la unități de învățământ
III. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se prezintă raportul comisiei de evaluare a activității manageriale pentru dosarele depuse: 57 directori și 24 directori adjunct.
Au fost admise 56 dosare pentru directori și 28 dosare pentru directori adjunct.
II. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
III. Diverse:
1. Se prezintă spre informare OMEC nr. 3009/08.01.2026, referitor la suspendarea cursurilor cu prezență fizică.
2. Se prezintă solicitarea Instituției Prefectului Județului Hunedoara referitor la propuneri teme pentru Comisia de Dialog Social.
3. Se aprobă punctajele evaluării anuale pentru personalul contractual.
4. Se aprobă rapoartele de activitate ale inspectorilor școlari și directorilor de instituții de învățământ care nu au obligație de catedră.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
Vineri, 4 octombrie, în cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației” și dedicate Zilei Mondiale a Educației, a avut loc, la sala „Spiru Haret” de la I.S.J. Hunedoara, în organizarea S.I.P. Județul Hunedoara și a instituției gazdă, conferința/dezbatere „Educație și (Re)Formare!?”.
La lucrările Conferinței au participat 212 persoane: lideri de sindicat, directori, inspectori, cadre didactice.
Au participat și o serie de reprezentanți ai administrației publice centrale, județene și locale:
Natalia Intotero – Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse - ministru;
Laurențiu Nistor – Consiliul Județean Hunedoara - președinte;
Constantin Fulga – Instituția Prefectului Județul Hunedoara - subprefect;
Radu Trifon – Episcopia Devei și Hunedoarei – consilier eparhial învățământ și activități cu tineretul;
Ilie Toma – deputat P.S.D.;
Vetuța Stănescu – deputat P.N.L.;
Vasilică Potecă – senator A.U.R;
Pollyanna Hannellore Hangan – deputat U.S.R.;
Iulius Marian Firczak – deputat U.C.R.R.;
Călin Petru Marian – fost prefect, candidat la Senat;
Vasile Jurca – Primăria Orașului Petrila – primar;
Emil Ioan Rișteiu – Primăria Simeria – primar ales;
Anișor Pârvu – Primăria Hunedoara – consilierul primarului;
Maria Ștefănie – Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara – inspector școlar general;
Adrian Dinu – Federația Asociațiilor de Părinți din Județul Hunedoara – președinte.
Principalele momente ale manifestării au fost:
Probabil că dezbaterea ar fi fost mult mai interesantă, dar suprapunerea cu o altă acțiune în organizarea I.S.J. Hunedoara și presiunea timpului au scurtat opiniile invitaților, iar un dialog real cu sala nu a mai fost posibil.
Activitățile din prima parte a zilei s-au finalizat, într-o notă festivă, la restaurantul Casina Bachus.
După prânz, la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, au continuat activitățile dedicate Zilei Mondiale a Educatorilor.
Astfel, de la ora 15:00 a avut loc vernisajul Salonului „ProfArt”, manifestare ajunsă la XI-a ediție și care și-a propus să aducă în atenția publicului colegii profesori care îmbină activitatea la catedră cu preocupările pentru artele vizuale. Au răspuns invitației de a „ilustra” tema, generoasă, propusă în acest an, „Eleganța culorii”, 41 dintre colegii noștri.
În același cadru a fost lansat și albumul cu lucrările celor ce au expus în cadrul salonului „ProfArt 2023 – Inspirație”.
Acțiunea s-a încheiat cu o altă lansare de carte: cele patru volume premiate în cadrul concursului de manuscrise „Magister” 2024.
Imagini surprinse în cadrul tuturor manifestărilor menționate vor fi postate la rubrica GALERIA FOTO, precum și pe contul de Facebook.
DOCUMENTE ATAȘATE
„Educație și (Re)Formare!?” - material suport
„Educație și (Re)Formare!?” – text explicativ
|
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
| 1 | Educație și (Re)Formare!? - material suport | 9.945.627 | APPLICATION/PDF | 2024-10-08 19:20:07 |
| 2 | Educație și (Re)Formare!? - text explicativ | 204.384 | APPLICATION/PDF | 2024-10-08 19:22:01 |