Miercuri, 05 martie 2025, a avut loc la Colegiul Național „Sf. Sava” din București, în organizarea Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, dezbaterea publică a proiectelor planurilor-cadru pentru învățământul liceal.
Întâlnirea, desfășurată pe parcursul a mai bine de șase ore, la care au participat peste 150 de cadre didactice/lideri de sindicat din toate județele țării, s-a bucurat de prezența reprezentanților la vârf ai Ministerului Educației și Cercetării (M.E.C.): ministrul educației, Daniel Ovidiu David, precum și secretarii de stat Sorin Ion și Bogdan Cristescu.
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a fost reprezentat de Gabriel Vrînceanu, șef serviciu, și Ana Pauliuc, consilier.
Din partea Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic au participat Dana Stroe, director adjunct și Camelia Ghețu, șef serviciu.
Au mai fost prezenți Ruxandra-Eugenia Regalia, inspector școlar general adjunct și Eugen Ilea, președintele Federației Naționale a Părinților ProEdu.
Apreciem acțiunea ca fiind un real succes:
- singura dezbatere, în afara celei organizate de M.E.C. la care a participat conducerea ministerului;
- cea mai lungă dezbatere, peste 6 ore, prelungindu-se cu peste o oră și jumătate față de programul inițial;
- peste 40 de colegi au putut să ia cuvântul și să-și prezinte opiniile;
- un dialog deschis cu reprezentanții instituțiilor responsabile.
Vom reveni cu o sinteză a discuțiilor. Până atunci atașăm acestui articol materialele supuse dezbaterii de către M.E.C. și un material sintetic al Federației noastre.
Urmează ca Ministerul Educației și Cercetării să facă modificările potrivit celor rezultate din dezbaterile publice, planurile-cadru rezultate să fie din nou discutate cu noi, iar apoi să fie aprobate în comisia de validare.
MATERIALE ATAȘATE
Materiale F.S.E. „Spiru Haret”
- Agenda evenimentului
- Planurile-cadru pentru învățământul liceal - de la viziune la realitate
Materiale M.E.C. - Prezentarea proiectelor planurilor-cadru de învățământ pentru învățământul liceal
- Aspecte cheie;
- Impactul asupra cadrelor didactice. Oportunități;
- Aspecte care vizează elevii;
- Aspecte de interes pentru părinți;
- Aspecte care vizează operatorii economici;
- Puncte de vedere asupra principalelor observații exprimate în cadrul consultării publice privind planurile cadru de învățământ liceal.
Prin Ordinul nr. 3463 din 4 martie 2025, emis de ministrul educației și cercetării, a fost stabilită structura anului școlar 2025-2026.
Astfel, anul școlar 2025-2026 începe la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 și are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Excepții: clasele a VIII-a (35 săptămâni), clasele din învățământul liceal-filiera tehnologică (37 săptămâni), clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă (34 săptămâni).
Cursurile anului școlar 2025-2026 încep la data de 8 septembrie 2025.
Anul școlar 2025-2026 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel:
a) intervale de cursuri:
- de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025;
- de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025;
- de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20 februarie
2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii
primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de
învățământ;
- de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor
școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
- de miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026;
b) intervale de vacanță:
- de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025;
- de sâmbătă, 20 decembrie, 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;
- o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie-1 martie
2026;
- de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marți, 14 aprilie 2026;
- de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.
Programul național "Școala altfel" și Programul "Săptămâna verde" se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025-
3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de
învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
Alte detalii la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – ORGANIZAREA SITEMULUI EDUCAȚIONAL – STRUCTURA ANULUI ȘCOLAR
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2432&q=2&r=20
Vineri, 14 martie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Analiză prevederi OUG nr. 9/2025
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se prezintă modificările legislative aduse de OUG nr. 12/2025, respectiv se prorogă termenul de aplicare al art. 38, alin. 10 și se vor organiza concursuri pentru posturile vacantate și vacantabile.
II. Diverse:
1. Se aprobă pensionarea la limită de vârstă a unui cadru didactic, începând cu data de 01.04.2025.
Comisia de Cenzori este organ unic de control în probleme economico-financiare și de patrimoniu ale sindicatului.
Comisia de Cenzori este compusă din 5 membri, care nu pot face parte și din alte organe de conducere ale S.I.P. Județul Hunedoara, aleși pentru un mandat de 4 ani de Conferința Județeană.
Locurile vacantate în timpul exercitării mandatului vor fi ocupate prin decizie a Consiliului Liderilor.
Comisia de Cenzori se întrunește anual și ori de câte ori este nevoie la solicitarea Președintelui, a Biroului Executiv sau a Consiliului Liderilor.
Comisia de Cenzori are următoarele competențe:
a) verifică anual și ori de cate ori este nevoie, la solicitarea Biroului Executiv sau a Consiliului Liderilor, activitatea financiară și patrimoniul sindicatului;
b) prezintă anual și ori de câte ori este nevoie rapoarte asupra activității, în ședințele Biroului Executiv, Consiliului Liderilor sau Conferinței Județene.
Componența Comisiei de cenzori S.I.P. Județul Hunedoara
Bolog Rodica - zona Petrila
Cazacu Mihaela - zona Lupeni
Șchiopu Vasilica - zona Petroșani
Șoș Claudia - zona Hunedoara
Trif Lidia - zona Deva