Dicționarele precizează în legătură cu acest termen că se enunță despre ceea ce are calitatea de a fi relevant, despre ceea ce iese în evidență, are însemnătate, o semnificație deosebită. Lăsând de o parte însă simpla semnificație de dicționar și apropiindu-ne de uzul său cotidian, vom constata destul de repede că a rosti cuvântul, mai ales pus în legătură cu sindicatul, fiindcă evident, în acest context, despre o astfel de abordare este vorba, va stârni imediat ba fiori (de dispreț?), ba furori (de adeziune?). Probabil că personalizarea este inevitabilă, deși extremele, lupta cu îndârjire întru condamnare, respectiv eroismul întru apărare, contestatari care aruncă cu ouă clocite, respectiv depuneri pioase de ofrande, nu prea par să-și găsească locul în normalitate.
Greu, dacă nu imposibil, să pui capăt disputelor stârnite mai ales când taberele cumva ajunse în vecinătate se cațără pe metereze, încredințați cu toții fie că poți muri din prea multă relevanță, fie că te poți asfixia în absența sa.
Indiferent despre care dintre tabere este vorba, ignoranța, voită sau nu, este însă aceeași: măsura în care nu este vorba despre cineva anume, eu sau tu sau el, o persoană, ci de grup, cel în care avem anumite roluri asumate iar prin prisma acestora interacționăm, în așa mod că se pot recunoaște cele fără de care ceva sau altceva, important pentru cea mai mare parte dintre membrii grupului, dacă nu pentru toți, nu s-ar fi realizat, nu ar fi existat.
Asta înseamnă însă că relevanța are nevoie de considerație, adică acceptare, evaluare obiectivă și recunoaștere. În absența acestora nu rămâne decât lupta din tranșee.
Acceptarea și recunoașterea țin destul de mult de cum suntem fiecare dintre noi, deși chiar și aici se pot gândi poziții rezonabile, adică poziții și judecăți raționale, cumpătate, dispuse la echidistanță, așa încât, mai ales atunci când ne raportăm la organizații și nu la un om anume, ceea ce rămâne la îndemână pentru a judeca pe cât se poate de bine relevanța este doar evaluarea obiectivă.
Ajungând însă aici, cel puțin prin prisma a ceea ce dorim să subliniem în articolul de față, lucrurile s-au simplificat brusc deosebit de mult în a aprecia relevanța, după cum probabil bine ați ghicit deja, organizațiilor sindicale.
Iar pentru a face acest lucru, ținând seama de faptul că una dintre solicitările curente este aceea de a verifica corectitudinea salarizării și încercând să rămânem la o perspectivă comună, adică una care nu ține seama de „umorile” personale, ne-am oprit asupra ultimei solicitări de acest gen.
Ce am constatat?
O diferență consistentă în ceea ce privește salariul de bază în mai puțin de un an de zile (mai exact, fiind vorba despre un profesor cu gradul I și o vechime de peste 25 de ani, o trecere de la 6872 lei la 9623 lei, cu perspectiva ca din iunie salariul să ajungă 10232), cu creșteri corespunzătoare ale sumelor cuvenite pentru, după caz, gradația de merit, dirigenție, predarea simultană, învățământ special sau control financiar preventiv.
Ne amintim: creșterile salariale au fost obținute numai datorită protestelor organizate de sindicate anul trecut, iar plata drepturilor amintite mai sus în raport cu salariul de bază aflat în plată, doar prin procesele derulate tot de sindicate și modificarea ulterioară a legislației la inițiativa acestora.
Educația este de altfel singurul domeniu în care astfel de drepturi sunt calculate în acest mod, în toate celelalte domenii ele fiind înghețate din 2018, cazul și în ceea ce ne privește, de exemplu, cu sporul de suprasolicitare.
Creșteri proporționale, desigur, și în ceea ce privește plata cu ora, totodată în ceea ce privește indemnizația de concediu, aceasta reflectând diferențele înregistrate, inclusiv prin includerea indemnizației de hrană în determinarea sa, rezultat tot al acțiunii sindicale care a reușit să impună modificarea legislației.
Iar aici ne-am reamintit că suntem la început de aprilie, chiar trecuți de „mai zglobiul întâi aprilie”, iar odată cu salariile din această lună vom primi și diferențele salariale rezultate din diferitele procese, în primul rând cele legate de drepturile cuvenite trecerii într-o altă tranșă de vechime (la vremea sa problemă împinsă și aceasta până la modificarea legislației) și cele privind drepturile salariale mai sus amintite. Sume care au început să devină „frumoase” ținând seama de cuantumul tranșelor aferente, viitorul urmând să adauge aici și drepturile cuvenite din recalcularea indemnizațiilor de concediu.
Sunt și „pierderi” (deși, din punct de vedere strict logic, nu prea ai cum să pierzi ceea ce nu ți se cuvine prin prisma legii): indemnizația de hrană și voucherele de vacanță de către colegii care au depășit nivelul de 8000 lei net la funcția de bază (excepție valabilă doar pentru învățământ, în toate celelalte domenii fiind luate în calcul toate veniturile, modificarea legislativă fiind tot rezultatul acțiunii sindicale), deși, chiar admițând „pierderea”, dacă am pune cifrele în calcul, am vedea că plusul rezultat este covârșitor în raport cu minusul suportat... Chiar adăugând la „pierdere”, după cum se mai obiectează, și creșterea corespunzătoare a cotizațiilor sindicale datorită succeselor de mai sus.
Am putea continua cu aspecte care nu sunt la fel de ușor cuantificabile, dar atunci credem că am cădea chiar în unul dintre „păcatele” de mai sus. Considerând însă fie doar și acestea apreciem că este facil de stabilit relevanța organizațiilor sindicale. Și nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru noi toți.
În încheiere ar mai fi totuși de subliniat ceva: a recunoaște relevanța organizațiilor sindicale înseamnă a recunoaște relevanța fiecăruia dintre noi. Neexistând un personaj Sindicatul, deși mai toată lumea se raportează la organizația sindicală ca și cum acesta ar exista la propriu și i se pot pune în cârcă toate cele (avem aici un proces de personificare), sindicatul, indiferent cum apreciem această afirmație, este fiecare dintre noi, așa încât atât reușitele, cât și eșecurile, sunt ale noastre ale tuturor.
Cât despre ceilalți, cei adânciți în tranșee, „luptă sprâncenată”!
Prin O ME nr. 4308/22.04.2024 a fost aprobată Metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2024.
Actul normativ din acest an aduce modificări minore , atât din punct de vedere procedural, cât și în ceea ce privește criteriile și subcriteriile evaluate.
Limitându-ne la fișa sintetică de (auto)evaluare pentru cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal, modificările semnalate regăsindu-se, după caz și specific, și în celelalte fișe de evaluare, semnalăm următoarele:
1. introducerea la subcriteriul 1. c) și a tematicilor incluzive alături de cele inovative;
2. introducerea la subcriteriul 1. f) a etapelor locale în ceea ce privește calitatea de membru al comisiilor de evaluare/organizare a olimpiadelor/concursurilor de profil;
3. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 c.) cu 1 punct;
4. introducerea la criteriul 2 f.) și a activității din cadrul comisiilor de acordare a burselor;
5. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 h.) cu 1 punct;
6. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 i.) cu 1 punct;
7. introducerea unui subcriteriu la criteriul 2, respectiv 2 j.), relativ la participarea la organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale, căruia îi sunt alocate 3 puncte;
8. introducerea la subcriteriul 3 b1.) a coordonării activităților din cadrul Programului „Săptămâna verde”;
9. creșterea nivelului maximal al punctajului în cazul subcriteriilor 4 a2.) și 4 a3.), fără însă a se modifica punctajul maximal acordat pentru subcriteriul 4 a.);
10. eliminarea din subcriteriul 4 c.) a activității în cadrul comisiilor și consiliilor.
Ținând seama de întârzierea cu care a fost adoptat în acest an ordinul de ministru, calendarul concursului este unul destul de strâns:
1. 29-30 aprilie 2024: detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară, stabilirea numărului gradațiilor de merit și a punctajului minim pe categorii de personal/domenii;
2. 8-10 mai 2024: aprobarea numărului de locuri, pe categorii de personal și discipline/domenii, în baza hotărârii comisiei paritare, de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar;
3. 13-21 mai 2024: depunerea dosarelor de către candidați la secretariatul unității/instituției de învățământ;
4. 22-23 mai 2024: depunerea dosarelor de către unitățile de învățământ la secretariatul inspectoratului școlar;
5. 24 mai-12 iunie 2024: analiza dosarelor, evaluarea dosarelor, aprobarea listei punctajelor acordate;
6. 13-14 iunie 2024: depunerea contestațiilor și stabilirea numărului gradațiilor de merit ce pot fi redistribuite;
7. 17 iunie-28 iunie 2024: soluționarea contestațiilor și validarea rezultatelor finale;
8. până la 4 iulie 2024: înaintarea listelor către Ministerul Educației;
9. până la 9 august 2024: emiterea ordinului de ministru.
Transmițând succes tuturor candidaților la concursul pentru obținerea gradației de merit din acest an, S.I.P. Județul Hunedoara se va implica, în conformitate cu prevederile legale, prin intermediul observatorilor desemnați, în toate etapele ce urmează a se desfășura.
METODOLOGIA și GRAFICUL concursului sunt postate la rubrica JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ – GRADAȚIA DE MERIT sau aici: https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2024.
FIȘELE DE EVALUARE și NUMĂRUL DE LOCURI acordate pentru toate categoriile de personal vor fi postate miercuri, 8 mai, la același topic: https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2024.
Joi, 25 aprilie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Avizare listă posturi angajare pe perioadă nedeterminată
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă lista cu posturile cu viabilitate de 4-5 ani, conform Anexei.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
Propunerea PreÅŸedintelui de desfiinÅ£are a actualelor judeÅ£e ÅŸi de creare a 8 regiuni este analizată în cele ce urmează după modelul SWOT.
Puncte tari / Avantaje
(precizate de cei care au iniţiat proiectul):
- se va reduce semnificativ corupţia şi se vor elimina relaţiile de castă create la nivel local;
* contraargument: deÅŸi teoretic se reduce numărul de coruptibili în sistem (nu mai sunt 41, ci doar 8, puterea celor 8 va fi mai mare, având o ÅŸi mai mare forţă în a „negocia” favorabil contractele cu statul;
- se vor face economii substanţiale la bugetul statului;
* contraargument: simplificarea birocratică este iluzorie în acest caz pentru că cele mai multe instituÅ£ii ale statului în teritoriu nu sunt cele judeÅ£ene, ci cele locale, astfel încât economiile nu vor fi însemnate; în plus, economiile rezultate vor fi transferate în cea mai mare parte asupra cetăţeanului;
- fondurile europene vor fi mai bine alocate ÅŸi accesate în teritoriu;
* contraargument: este o iluzie pentru că o bună parte din aceste fonduri se alocă deja pe regiunile acceptate de UE ÅŸi ele funcÅ£ionează fără probleme; accesarea fondurilor europene depinde mai puÅ£in de câte judeÅ£e are România ÅŸi mai mult de birocraÅ£ia excesivă propusă de la centru, lipsa unor idei ÅŸi iniÅ£iative la nivel local, întârzierile cu care se alocă fondurile (ceea ce presupune cheltuieli suplimentare din partea iniÅ£iatorilor proiectelor);
- descentralizarea puterii statului;
* contraargument: este o aparenţă, având în vedere că alocarea iniÅ£ială a resurselor se face de la centru, se vor accentua relaÅ£iile clientelare.
Puncte slabe / Dezavantaje
- cheltuieli bugetare majore pentru susţinerea reorganizării;
- inducerea unui stres accentuat la nivel de populaÅ£ie care trebuie să îÅŸi modifice toate actele, cu costuri semnificative, fie la nivelul populaÅ£iei, fie la nivelul statului (în măsura în care cheltuielile sunt asumate de acesta - economiile obÅ£inute din reorganizare ar putea reprezenta o sumă infimă în raport cu cheltuielile)
- accentuarea relaÅ£iilor clientelare (structurile de acest gen se vor restructura în sensul definirii mai clare a dependenÅ£elor);
- canalizarea resurselor spre noile centre de putere;
- atenuarea/dispariÅ£ia sentimentului de apartenenţă (judeÅ£ele au o întemeiere relativ istorică, cu conexiune inclusiv la nivel de regiune istorică; modul de trasare a regiunilor nu are o întemeiere istorică, chiar ÅŸi criteriile iniÅ£iale de delimitare a euroregiunilor fiind doar de ordin cantitativ - populaÅ£ie ÅŸi suprafaţă, neÅ£inându-se seama nici măcar de criterii economice).
Oportunităţi:
- posibilitatea „retrasării” influenÅ£ei politice la nivel local (inclusiv la nivelul oraÅŸelor ÅŸi comunelor, proiectul precizat aducând în discuÅ£ie ÅŸi o reorganizare la acest nivel).
Ameninţări:
- incapacitatea de a implementa o astfel de reformă, având în vedere opoziÅ£ia structurilor de putere locale (aduse în discuÅ£ie în rândul avantajelor prin dispariÅ£ia lor);
- instalarea unui haos administrativ până la reorganizarea instituÅ£iilor statului, cu riscul unor cheltuieli deosebit de mari (atât la nivelul populaÅ£iei, cât ÅŸi la nivel bugetar);
- accentuarea potenÅ£ială a discursurilor/acÅ£iunilor de extremă dreaptă (naÅ£ionaliste) ÅŸi chiar apariÅ£ia unor tensiuni etnice (dispar „comunităţile” Harghita ÅŸi Covasna, cu populaÅ£ie preponderent de etnie maghiară) - potenÅ£ial reprezintă o ameninÅ£are de acest gen ÅŸi soluÅ£ia unificării în aceeaÅŸi structură a judeÅ£elor Harghita, Covasna ÅŸi MureÅŸ (în acesta din urmă populaÅ£ia română este majoritară);
- accentuarea dezechilibrelor economice ÅŸi de nivel de trai (ÅŸi în cazul judeÅ£elor actuale, cea mai mare parte a resurselor se concentrează către capitala de judeÅ£, acelaÅŸi fenomen înregistrându-se ÅŸi în perioada în care în România au mai funcÅ£ionat regiuni);
- reducerea ratei de absorbÅ£ie a fondurilor europene pe termen scurt (1-3 ani) ÅŸi mediu (3-5 ani) ÅŸi chiar stoparea ÅŸi necesitatea restituirii anumitor finanţări (există programe europene care sunt deja aprobate pe sectoare mai ales în infrastructură ÅŸi în energie - sectoare care Å£in de legături intrajudeÅ£ene. Aceste legături intrajudeÅ£ene vor deveni legături intraregiuni. Din acest punct de vedere vor fi dificultăţi cu finanÅ£area în continuare a acestor programe ÅŸi cu punerea lor în practică, pentru că sistemul de referinţă ÅŸi monitorizare a banilor europeni se va schimba);
- privarea unei părÅ£i mai mari a populaÅ£iei de actul administrativ de nivel acum judeÅ£ean, transformat în act administrativ de nivel regional (datorită creÅŸterii cheltuielilor ÅŸi a distanÅ£elor mult mai mari de parcurs).
Întrebări:
1. Cum se vor aloca resursele pentru investiţii la nivelul acestor judeţe mari?
NiÅŸte exemple: TârgoviÅŸte - judeÅ£ul DâmboviÅ£a, Buzăul - judeÅ£ul Buzău făceau parte din regiunea Prahova. Aceste două oraÅŸe n-au avut absolut nici o dezvoltare investiÅ£ională până nu au devenit judeÅ£. Până atunci toate resursele au fost concentrate la nivelul PloieÅŸtiului.
Slobozia nu exista, era aproape un sat. UitaÅ£i-vă ce s-a întâmplat cu Hunedoara, care fusese capitală de regiune. Când Deva a devenit reÅŸedinţă de judeÅ£, a început declinul Hunedoarei. Vasluiul era în umbra Bârladului, care fusese capitală de regiune.
Deja s-au creat niÅŸte poli de dezvoltare în România care absorb foarte multe resurse, în special forţă de muncă calificată - e vorba de BucureÅŸti, ConstanÅ£a, IaÅŸi, TimiÅŸoara, Cluj etc., aÅŸa încât aceste tendinÅ£e probabil se vor accentua.
Cum se va prezenta nevoia de bugetare a unei regiuni după contopirea unor judeţe cu nivel de dezvoltare foarte diferit?
Este nevoie de un buget conceput pe un alt tip de metodologie, pe programe multi-anuale ÅŸi pe alt tip de ordonator de credite.
2. Cum vor fi preîntâmpinate fenomene de centrifugare, mai ales în ordine economică?
Pe termen lung va apare aÅŸa-numitul fenomen al centrifugării. Prin crearea regiunilor, potenÅ£ialul economic nu va fi mai mare, pentru că numărul judeÅ£elor mai puÅ£in dezvoltate este mai mare în România decât cel al celor dezvoltate. Se va înregistra o scădere a nivelului de dezvoltare al acestor regiuni în comparaÅ£ie cu nivelul de dezvoltare al unor judeÅ£e actuale. Aceasta va duce la o centrifugare, pentru că în economie există această regulă: mediul de afaceri, capitalul ÅŸi factorii de producÅ£ie, se orientează către zonele unde pot fi mai bine valorificaÅ£i. Procesul care deja a început în România - prin înscrierea firmelor în Bulgaria ÅŸi Republica Moldova, prin înscrierea automobilelor în Bulgaria - se va accentua pentru că aceste regiuni vor deveni mult mai slabe faţă de mediul exterior.
3. Se vor realiza economii?
Prin dispariÅ£ia judeÅ£elor vor dispare ÅŸi instituÅ£iile de nivel judeÅ£ean. O astfel de dispariÅ£ie nu înseamnă în mod necesar reducerea cheltuielilor. Volumul activităţii va rămâne acelaÅŸi, după cum la nivel de reprezentare, pentru a asigura reprezentarea tuturor cetăţenilor numărul consilierilor regionali va fi probabil apropiat de numărul cumulat al consilierilor judeÅ£eni. Efectiv, reducerea cheltuielilor se va realiza doar la nivel de funcÅ£ii de conducere. Există chiar posibilitatea creÅŸterii cheltuielilor, datorită distanÅ£elor mai mari ce va fi necesar a fi parcurse, cel mai probabil aceste cheltuieli fiind transferate asupra populaÅ£iei ÅŸi firmelor. În plus actul administrativ acum de nivel regional, transformat în act administrativ de nivel regional va fi mai puÅ£in accesibil populaÅ£iei.
4. Există o presiune UE în sensul modificării structurii administrative?
Potrivit Nomenclatorului Unităţilor Teritoriale pentru Statistică (NUTS) stabilit prin Reglementarea CE nr. 1059/2003, conform căruia există trei nivele de unităţi de raportare: NUTS 1 - cu o populaÅ£ie intre 3 ÅŸi 7 milioane locuitori, NUTS 2 - între 800 mii ÅŸi 3 milioane locuitori, NUTS 3 - între 150 mii ÅŸi 800 mii locuitori. În acest moment, România are 4 macroregiuni care corespund nivelului NUTS 1, 8 regiuni NUTS 2 ÅŸi 41 de judeÅ£e care corespund nivelului NUTS 3. Regulamentul UE nu obligă statele să se organizeze administrativ-teritorial pe unul din aceste modele, ci doar solicită ca datele din rapoartele către Eurostat să fie comasate conform nomenclatorului statistic. Macroregiunile ÅŸi regiunile din România îÅŸi pot păstra, fără probleme, actualul statut juridic, iar organizarea administrativ-teritoriala să se menÅ£ină la nivelul NUTS 3.
Aspecte istorice
JudeÅ£ele provin cam de la 1400 în Å¢ara Românească ÅŸi de la 1500 în Moldova, unde se numeau Å£inuturi. Până la reforma lui Alexandru Ioan Cuza din 1864, judeÅ£ele ÅŸi Å£inuturile din „Principatele Unite Moldova ÅŸi Å¢ara Românească” erau mai mult niÅŸte simple zone de împărÅ£ire a unei fascicule de putere. Nu trebuie uitat că, până în perioada modernă, voievodatele corespundeau ducatelor din vestul continentului, nu regatului. Astfel, în Å¢ara Românească, din feudalism până la 1864, judeÅ£ele erau conduse de un jude (uneori doi juzi simultan...), apoi de căpitan de judeÅ£ sau ispravnic. În Moldova, Å£inuturile erau conduse de pârcălabi, deveniÅ£i apoi ispravnici. AtribuÅ£iile lor erau militare, judecătoreÅŸti ÅŸi administrative. În 1864, Å£inuturile din Moldova sunt redenumite judeÅ£e, precum în Å¢ara Românească ÅŸi apar Consiliile JudeÅ£ene. JudeÅ£ele vechiului regat au funcÅ£ionat în această forma (cu câteva modificări ale legii administraÅ£iei) până în 1925, la următoarea reformă administrativă cu implicaÅ£ii structurale.
În 1938, regele Carol al II-lea îÅŸi impune dictatura personală. În perioada absolutismului carlist, democraÅ£ia parlamentară se restrânge la un Consiliu de Coroană lărgit, în timp ce pluripartitismul se reduce la Frontul RenaÅŸterii NaÅ£ionale, partidul personal al regelui. După modelul german din epocă (restructurarea administrativă a landurilor în gau-uri), Carol al II-lea impune o modificare a hărÅ£ii administrative. Astfel, Å£inuturile reapar, devenind o suprastructură între judeÅ£ ÅŸi stat ÅŸi deposedând judeÅ£ul de o parte din putere. Nu trebuie uitat faptul că în perioada interbelică mai exista ÅŸi plasa, o formă administrativă între judeÅ£ ÅŸi comună. În 1940 Å£inuturile sunt eliminate ÅŸi redată forÅ£a administrativă judeÅ£elor.
O dată cu instalarea comunismului în România, dispar cele 58 de judeÅ£e rămase după război, cu tot cu cele 424 de plăşi ÅŸi 6.276 de comune rurale ÅŸi urbane, în favoarea a 28 de regiuni compuse din 177 de raioane, 148 de oraÅŸe ÅŸi 4.052 de comune. În 1952, prin comasări, în scopul reducerii cheltuielilor cu administraÅ£ia numărul de regiuni se reduce la 18, apărând ca element de noutate Regiunea Autonomă Maghiară în zona MureÅŸ-Harghita-Covasna. Între 1956-1960 a fost o perioada intermediară în care singurele modificări au fost dispariÅ£ia regiunilor Arad (unită cu TimiÅŸoara în Regiunea Banat) ÅŸi Bârlad (împărÅ£ită între Bacău, IaÅŸi ÅŸi GalaÅ£i). În 1960, se reduce iarăşi numărul de regiuni, la 16, iar Regiunea Autonomă Maghiară devine Regiunea MureÅŸ-Autonomă Maghiară.
Nicolae CeauÅŸescu pune în practică o nouă organizare administrativă în 1968. O nouă hartă care modifica fundamental harta pe care o trasase cu 20 de ani înainte mentorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, partea bună fiind reinstituirea judeÅ£elor. În orice caz, în prezent avem 41 de judeÅ£e ÅŸi municipiul BucureÅŸti, care are rang de judeÅ£. Ultimul judeÅ£ (re)creat este Ilfov, redus de Nicolae CeauÅŸescu în 1981 la dimensiuni minimale ÅŸi transformat în braÅ£ul rural-agricol al capitalei, sub titulatura de - Sectorul Agricol Ilfov (SAI).
Propunere
Având în vedere toate aceste evoluÅ£ii, cea mai la îndemână ÅŸi întemeiată soluÅ£ie la ora actuală ar fi menÅ£inerea judeÅ£elor ÅŸi introducerea unui nivel administrativ intermediar, regional (cu argumente inclusiv istorice). Acest nivel ar urma să preia doar atribuÅ£iile Consiliilor judeÅ£ene. În plus, organizarea regională ar trebui realizată pe criteriile regiunilor istorice, pentru menÅ£inerea specificului cultural. ApariÅ£ia unei unităţi administrative între judeÅ£ ÅŸi stat ar fi benefică, fie ea ÅŸi regiune/provincie, dar cu condiÅ£ia unor atribuÅ£ii clar definite ÅŸi cu păstrarea judeÅ£ului.