Dezinformarea, denigrarea și minciuna - metode de convingere ???
Tipul știrii:
Actualitate
Data știrii:
13.12.2007
Data ultimei actualizări:
18.04.2025
Numărul de vizualizări:
2500
În primul rând, ne cerem anticipat scuze tuturor celor care vor citi aceste rânduri, pentru tenta acuzatoare a materialului pe care îl prezentăm, modalitate de argumentare care, în mod normal, nu ne caracterizează.
Suntem, în continuare, adepții ideii că o organizație sindicală trebuie să aibă preocupări legate de promovarea și apărarea drepturilor celor pe care îi reprezintă. Suntem convinși că pluralismul sindical este, în ultimă instanță, un principiu aplicat în avantajul celor care doresc să facă parte dintr-o structură sindicală și au posibilitatea de a alege organizația care să îi reprezinte, după criterii care le aparțin. Credem, în continuare, în solidaritatea sindicală și în reușita lucrului în echipă.
Am fost, însă, nevoiți să apelăm la această formă de răspuns, pentru a contracara, într-un mod (încă) politicos, atacurile repetate la care suntem supuși de mai multă vreme, de către un reprezentant al unei federații sindicale din învățământul preuniversitar (FEN), care nu mai are alte mijloace decât dezinformarea, denigrarea și minciuna, pentru a-și convinge proprii membri de legitimitatea acțiunilor pe care le desfășoară.
Vă prezentăm următoarele date și fapte:
1. POLITIZAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
F.S.I. ,,Spiru Haret'' a semnalat în repetate rânduri riscul politizării învățământului. Consultați materialele și comunicatele existente pe site-ul organizației noastre și veți constata că reprezentanții noștri au făcut publice tentativele de schimbare a unor directori de unități școlare sau a unor inspectori pe considerente politice. FEN acuză existența unei ,,monstruoase coaliții Adomniței - Cornea - Isvoranu'' îndreptată spre ascunderea ,,problemelor grave cu care se confruntă învățământul românesc'' și ,,dezavuarea demersului legitim'' al FEN.
Să vedem, însă, cine vorbește despre neamestecul politicului în activitatea sindicală: dl. președinte Croitoru - fost candidat PD în alegerile parlamentare din 2000, dl. Cătălin Croitoru - fost membru marcant al ApR în perioada cînd la conducerea acestei formațiuni politice se afla Teodor Meleșcanu sau dl. Croitoru - susținător fervent al PSD și secretar executiv al Asociației cadrelor didactice membre PSD în perioada 2001 - 2002ș
2. CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ
Afirmațiile legate de valabilitatea Contractului Colectiv de Muncă pe Ramura Învățământ și neangajarea negocierii colective anuale obligatorii de către MECT demonstrează o gravă necunoaștere a legii. La data invocată de scrisoarea FEN (31 decembrie 2006) contractul era perfect valabil, afirmație făcută nu numai de noi, ci pronunțată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dovadă este și faptul că acest contract și-a produs efectele pe tot parcursul anului școlar 2006 - 2007, (un exemplu în acest sens ar fi ajutoarele, primele și indemnizațiile acordate în acest interval, plătite tocmai în baza contractului colectiv la nivel de ramură).
Federația ,,Spiru Haret'' a afirmat în permanență că acest document, valabil pentru întreaga ramură învățământ, este perfectibil și a avansat o serie întreagă de propuneri în acest sens, propuneri care au fost făcute publice prin intermediul site-ului. În schimb, unde este contribuția FENș Dincolo de acuze nefondate, neparticipări la rundele de negocieri și ignorarea repetată a invitațiilor la dialog cu partenerii sociali, ce a făcut această organizație pentru îmbunătățirea cadrului legislativ al învățământului (prin cadru legislativ vizăm atât actele fundamentale ale educației, dar și ordine, metodologii, norme emise de minister și inclusiv contractul colectiv de muncă)ș Apreciem, în schimb, enumerarea de instituții publice implicate, de documente și numere de înregistrare ale acestora, prezentate intenționat într-o ordine cronologică inexactă și într-un amalgam de fraze din care cititorul răspunsului FEN ar trebui să deducă marea contribuție a acestei organizații la semnarea Contractului Colectiv de Muncă la ministerul de resort.
3. SALARIUL MINIM DE 880 LEI
Sunt lăudabile demersurile FEN pentru acordarea salariului minim de 880 lei pentru salariații care sunt încadrați pe funcții pentru care se cer studii de lungă durată, demersuri inițiate, după spusele lor, în data de 15.06.2007.
Le precizăm, însă, celor din conducerea FEN, că USLIP Iași, membră a Federației ,,Spiru Haret'', a declanșat procesul referitor la același obiectiv încă din februarie 2007, a ajuns la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în primăvara aceluiași an, iar la Curtea Constituțională, în luna mai. În aceste condiții, intervențiile FEN, foarte corecte de altfel, au mers pe un drum deja bătătorit de unele dintre organizațiile noastre.
4. CREȘTEREA SALARIILOR CU 10% PENTRU PERSONALUL DIDACTIC CU GRADUL II, DEFINITIV ȘI DEBUTANȚI
Creșterea salariilor cu 10% pentru personalul didactic debutant, cu definitivat și cu gradul doi a reprezentat un nou prilej pentru președintele FEN de a-și cultiva imaginea de sindicalist dedicat trup și suflet reprezentării intereselor angajaților din învățământ.
Din nefericire, când se lăuda mai tare cu reușita organizației sale, un comunicat de presă al Camerei Deputaților a restabilit adevărul: propunerea de mărire salarială a aparținut, în fapt, d-nei Lia Olguța Vasilescu, președintele Comisiei de Învățământ, știință, Tineret și Sport a Camerei Deputaților, amendamentul fiind votat de cele două comisii de specialitate ale Parlamentului.
Scuza domnului Croitoru a fost jalnică: ,,nu a participat la ședință și nu a avut cum să știe despre aprobarea acestui amendament''. În schimb, au fost prezenți alți doi reprezentanți ai organizației: dl. Constantin Ciosu, secretar general și dl. Dragoș Neacșu, director de comunicare. Ce fel de comunicare se promovează în interiorul acestei organizații, dacă nici fluxul informațional ierarhic nu funcționeazăș șefului nu i se aduce la cunoștință ce s-a discutat într-o ședință parlamentarăș Ori subiectul nu a fost de interes, ori în FEN nu știe stânga ce face dreapta!
5. CREȘTERILE SALARIALE PENTRU 2008
Creșterile salariale pentru 2008 reprezintă un subiect deosebit de sensibil pentru fiecare salariat din învățământ. Cunoscând foarte bine acest fapt, scrisoarea FEN încearcă să acrediteze ideea că organizația în cauză este singura promotoare a acestui subiect, fiind unica aflată în situația de a cere începerea negocierilor salariale.
Nimic mai fals. Aceleași demersuri au fost inițiate și de celelalte federații. Mai mult, Federația ,,Spiru Haret'' a prezentat Parlamentului o serie de amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pentru 2008, în scopul identificării resurselor bugetare necesare asigurării acestor creșteri. Într-o logică normală a evenimentelor, abia după ce sunt aprobate aceste resurse, se poate demara procesul de negociere cu MECT în vederea stabilirii nivelului creșterii salariale.
6. PACHETUL LEGISLATIV PRIVIND DOMENIUL EDUCAȚIEI
Scrisoarea FEN acuză lipsa de solidaritate și negocierea ,,în secret'' a pachetului legislativ privind educația.
Negocierea purtată între reprezentanții MECT și cei ai federațiilor sindicale a fost cu atât mai secretă cu cât s-a desfășurat într-un spațiu public, ce-i drept în afara Bucureștiului, a fost prezentată în mass-media și comentată în toate felurile. Probabil a rămas secretă exclusiv pentru dl. Cătălin Croitoru, care nu a dat curs invitației la negocieri, savurând, probabil, câteva zile de concediu în plus. Evident, versiunea oficială a fost că neparticiparea reprezentanților FEN la negocieri reprezintă o formă de protest sindical față de modul incorect în care au fost organizate acestea. De aici, probabil, și acuzația de manipulare și coalizare ,,monstruoasă'' cu care președintele FEN a umplut, ulterior, spațiul media.
Este adevărat că pachetul legislativ nu a mai fost lansat public, însă acesta nu a fost efectul luptei sindicale duse de FEN ci rezultatul unor intervenții generate de factori politici. Nu vrem să dezvoltăm acest subiect, am făcut-o la momentul respectiv, dar apreciem capacitatea președintelui FEN de a utiliza orice eveniment pentru a mai câștiga o fărâmă de capital de imagine, chiar cu prețul unor informații distorsionate conștient și a unor fapte asumate fără nici un drept. În anumite dicționare, această practică se cheamă manipulare!!
și tot în acest context, considerăm că trebuie să amintim faptul că, în timp ce Federația ,,SPIRU HARET'' a militat constant pentru menținerea titularizării în învățământ și a acționat întotdeauna în consecință, nu același lucru se poate spune despre FEN. Invităm persoanele interesate să acceseze site-ul FEN și să lectureze școala Românească nr. 5 din mai 2007 unde se precizează clar că, cu ocazia Congresului Educației organizat la Eforie, FEN a decis să susțină Ministerul Educației în luarea unor măsuri mai nepopulare, cum ar fi titularizarea pe unitate, nu la nivel de sistem.
7. PAIUL DIN OCHI... ȘI BÂRNA DIN OCHIUL ALTUIA !!!
Sunt deosebit de interesante acuzațiile președintelui FEN din finalul scrisorii: folosirea sindicatelor ca masă de manevră, practica unor lideri de sindicat de a urmări o serie de interese proprii, păstrarea cu orice preț a unor funcții de conducere în federațiile sindicale, chiar peste vârsta legală de pensionare etc.
Referitor la calitatea de președinte al federației, ce părere aveți despre următoarele prevederi din Statutul FEN: ,,PREșEDINTE FONDATOR al F.E.N. este domnul Catalin Croitoru. Președintele fondator este conducătorul F.E.N., coordonatorul Biroului Executiv si președintele Consiliului Național. Președintele fondator reprezintă interesele F.E.N. la nivel confederativ și în relațiile internaționale, relațiile cu instituțiile centrale ale puterii de stat, relațiile cu partidele politice. Este principalul autor al politicilor și strategiilor FEN, și în calitate de negociator principal FEN, desemnează componența echipelor de negocieri ale federației din rândul membrilor Biroului Executiv. [...] Președintele Fondator are drept de veto. Președintele Fondator este administratorul finanțelor federației; [...]. Președintele Fondator desemnează și demite componenți ai echipei executive [...] Președintele Fondator numește și demite, la propunerea Secretarului general, secretarii executivi.'' Nu există nici o prevedere cu privire la alegerea unui președinte. Avem, deci, de-a face cu un Președinte Pe Viață. A ce vă sună aceasta, dumneavoastră, celor care ați trăit și vremuri de tristă amintire, pe care nu le mai vrem înapoiș
Totodată, să nu scăpăm din vedere faptul că și în cadrul FEN există vicepreședinți pensionabili și lideri de sindicat deja pensionați (în județul Argeș și în București). Nu avem nimic de reproșat acestora, apreciem experiența și eforturile pe care le depun în activitatea sindicală, dar să nu transformăm vârsta în criteriu acuzator la adresa celorlalte organizații, când în propria ,,curte'' există situații similare.
8. DE CE TOATE ACESTE ATACURI?
Ne-am întrebat și noi ce îl determină pe președintele Federației Educației Naționale să-și intensifice cu atâta ardoare atacurile la adresa celorlalte două organizații sindicale din învățământul preuniversitar. Domnul Cătălin Croitoru nu face nimic fără o miză care să-i justifice pe deplin efortul.
Nu avem un răspuns clar (deocamdată), așa că nu putem decât să presupunem următoarele:
* Simte că ,,pierde teren'' în fața propriilor membri, care au început, încet - încet, să-și manifeste interesul față de activitatea Federației ,,Spiru Haret''. Martore ne sunt e-mail-urile care vin, din ce în ce mai des, pe adresa federației, prin intermediul cărora cadrele didactice solicită răspunsuri la felurite probleme strict legate de drepturile lor. Probabil că nu găsesc un răspuns mulțumitor la propria organizație și atunci îl caută folosind alte surse sindicale.
* Membrii FEN îl chestionează referitor la punctul de vedere formulat de organizația lor, privind modificările legislative, statutul cadrelor didactice, contractul colectiv de muncă etc. Deoarece dl. Cătălin Croitoru nu are răspunsuri de substanță, el renunțând de mult să mai participe cu ceva constructiv la dialogul dintre partenerii sociali, singura soluție este să dezinformeze și să denigreze activitatea celorlalte organizații.
* Există un interes de natură politică ce îl determină pe președintele FEN să atace două organizații care nu au încheiat înțelegeri politice cu felurite partide și care, dimpotrivă, au încercat să mențină în permanență un dialog echilibrat și decent cu toate formațiunile politice care s-au arătat interesate în rezolvarea unor probleme ale învățământului românesc.
F.S.I. ,,Spiru Haret''