Noi suntem
SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR JUDEȚUL HUNEDOARA

Ce fel de țară europeană suntem de ne alungăm copiii, am pierdut milioane de cetățeni (inclusiv cupluri fertile) și în acești copii puțini care au rămas nu putem investi măcar 1.000 EUR/lună în educatoarea sau învățătoarea pe care o au la clasă, o învățătoare blândă, dar fermă, care știe să pună limite, care are toate competențele de a fixa gramatica de bază, scrierea corectă și tabla înmulțirii? Bugetul pentru educație este o investiție. Finanțarea per elev - un model care necesită revizuire.

În anul 2013, Institutul de Științe ale Educației, în colaborare cu UNICEF publica prima analiză a efectelor introducerii finanțării per elev[i] în învățământul din România, sistem utilizat începând din anul 2009 doar pentru finanțarea cheltuielilor de personal și extins odată cu noua lege a învățământului și reglementările conexe la toate cheltuielile de bază ale școlilor, incluzând și costurile non-salariale:

,,Previziunile privind evoluția veniturilor școlii în viitorul apropiat nu sunt foarte optimiste. Doar 8% dintre directori consideră că în următorii trei ani veniturile totale ale școlii vor crește în timp ce aproape 30% dintre răspunsuri indică faptul că aceste venituri vor scădea. Principalele motive invocate de director pentru evoluția negativă a veniturilor sunt legate de evoluția demografică și dificultățile de a asigura plata salariilor cadrelor didactice respectând alocările prin formula curentă. ''

Altfel spus, acolo unde calitatea educației doar cel mai tare – în ruralul profund, în școlile cu provocări de incluziune, în școlile speciale, în sărăcie, nu pot ajunge mai mulți bani pe actuala formula de finanțare. Personal, am mai spus-o până când a ajuns subiect de ironii din partea sindicatelor: ,,nu contează atât de mult procentul din PIB alocat educației, contează cât este de mare PIB-ul (adică ce fel de munci, câtă valoare adăugată vor produce absolvenții sistemului) și ce facem cu banii alocați, cum îi cheltuim. De exemplu o mărire a salariilor profesorilor trebuie însoțită de măsuri de creștere a calității educației, iar creșterea globală de alocări bugetare în educație, în condițiile scăderii demografice accentuate, trebuie dublată de transparență în planificare și execuție bugetară. ''

Anul acesta, cu siguranță vom avea alocat educației cel mai mare procent din PIB de până acum. Nu se va vedea însă în calitatea educației! Există deja semnale consistente din țară că ceea ce a anticipat analiza IȘE & UNICEF s-a întâmplat: la Neamț nu s-au plătit toate salariile la timp săptămâna trecută; încă de la începutul anului, acolo unde se încerca o planificare bugetară reală, s-a constatat (v. Bacău), că resursele alocate sunt prea puține pentru schema actuală de finanțare/de personal. În plus, sistemul a primit o lovitură importantă în primăvară, atunci când Parlamentul a hotărât prin Legea privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011, să fie plătite de îndată toate diferențele pentru cei care s-au pensionat între timp sau se pensionează anul acesta și eșalonat pentru restul persoanelor afectate. E nevoie și de oameni, nu numai de bani. Adică de respect și statut social.

Încă de la înființare (mai 2015), Coaliția pentru Educație și-a ales cinci direcții strategice de acțiuni în domeniul educației. Două dintre ele – calitatea resursei umane din sistem și finanțarea și buna guvernanță se regăsesc detaliate în manifest (www.coalitiaedu.ro), noi considerând că abordarea/planificarea lor împreună este baza din care să-și ia resurse creșterea calității serviciului public de educație. România nu și-a formulat încă marile alegeri strategice din domeniul educației ceea ce contribuie la vulnerabilitatea de sistem.

Săptămâna trecută am asistat din nou la o ,,abuzare'' a relației dintre stat și cadrele didactice. Decizia de majorare a salariile cadrelor didactice și modul în care a fost făcută, dincolo de nerespectarea legii responsabilității fiscal-bugetare, înseamnă un gest public de desconsiderare a cadrelor didactice, mesajul transmis fiind: ,,noi suntem cei care vă dăm lumină, din marea noastră generozitate am decis să vă majorăm salariile''.

Îmi pare rău, dar mie mi s-au umplut ochii de furie când am văzut raportarea la subiect și regret că nu am reușit să scriu înainte de începerea campaniei electorale: Profesorii nu sunt o masă de manevră pe care cineva o scoate în stradă sau o mituiește ca să uite că a fost umilită și exploatată, batjocorită și subnutrită (financiar, dar mai ales emoțional!).

În toate întâlnirile mele cu profesori – iar în ultimul an chiar au fost multe, ceea ce ei au cerut cel mai des a fost să primească RESPECT. Este drept că respectul se măsoară și în bani, dar în niciun caz în sensul de a majora/diminua după bunul plac plata unor angajați ,,captivi'' în sistem. Salariul pe care, ca stat și, pe persoană fizică (ca decident) alegem – strategic! – să îl dăm unui profesor (se aplică și medicilor, polițiștilor, asistenților sociali etc.) înseamnă reprezentarea valorică a respectului și importanței pe care o are munca lui. Altfel spus, ne respectăm copiii și contribuim la creșterea țării și a unui viitor frumos pentru ei, în măsura în care îi respectăm pe cei mai importanți adulți din anii formării lor ca cetățeni! (în afară de părinți, sigur).

Anul 2016 a însemnat pentru noi, la Coaliția pentru Educație, anul în care am ales să spunem și să documentăm realitatea că nicio reformă în educație nu va avea succes dacă oamenii de la catedră nu cred în ea, nu au competențele necesare, nu au statutul social care să le ofere puterea de a fi agenți de schimbare autentică. Fiind preocupați de calitatea resurselor umane din educație ne atrage atenția cel mai mult ceea ce se întâmplă cu elevul vulnerabil, din câteva puncte de vedere: ce competențe are educatoarea și învățătoarea lui, în primul rând? cum îl apropie de alfabetizarea funcțională profesorii din gimnaziu? ce fel de manager are școala vulnerabilă (diferit semnificativ de cel al unui liceu de elită, de exemplu)?

Pentru ultima preocupare ne-am pronunțat cu prilejul concursului de directori: este nevoie, poate doar pentru un număr limitat de ani, să ducem în acele școli directori dedicați, fără normă didactică, fără să facă parte neapărat din sistem – adică persoane de profesie ,,directori''. Pentru ceilalți profesioniști din școală ne-am uitat atât la formarea inițială cât și, în dezvoltare, la formarea continuă.

Potrivit raportului realizat pe tema formării inițiale a cadrelor didactice (oct. 2016): ,,viitoarele cadre didactice au nevoie de mai multă pregătire psihopedagogică și didactică (pe vârstele preșcolarilor/elevilor), competențe de cercetare în științele educației și posibilitatea de absolvi specializări duble. Astfel, viitorii profesori vor avea capacitatea de a pune elevul în centrul procesului de învățare, de a preda interdisciplinar și de a facilita învățarea într-un mod care să contribuie la dezvoltarea elevilor pe toate planurile (abilități socio-emoționale, motivare și rezultate la testele naționale și internaționale). ''

Un exercițiu de planificare: de două ori mai mulți bani acolo unde este cea mai mare nevoie! Pentru ceea ce se întâmplă cu banii în școală și influența finanțării în școlile vulnerabile din care pierdem în fiecare an copii, deși ne confruntăm cu o majoră scădere demografică, vă propunem un exercițiu de imaginație. Există texte și personalități recunoscute la nivel mondial care vorbesc despre ,,uciderea'' curiozității și imaginației naturale a copiilor. Exercițiile de planificare strategică, de simulare de scenarii, de acomodare cu marile schimbări, de formare a competențelor necesare unui vieți de calitate într-o lume guvernată de incertitudini, încep cu joaca din sala de clasă și deschiderea către abordări altfel, a elevilor și profesorilor deopotrivă.

Să ne imaginăm că de la 1 ianuarie se dublează finanțarea per elev în școlile cu grad 3 sau 4 de marginalizare din Atlasul zonelor marginalizate și devine 7.000 de lei/an: într-o școală cu 200 de elevi se va constitui un buget de 117.000 lei/lună (1,4 mil lei/an); să presupunem că este o școală gimnazială cu o singură clasă pe nivel, adică un buget de aproape 13.000 lei/lună/clasa medie de 22 de elevi (!); din cei 117.000 lei/lună am putea plăti 20 de persoane cu un salariu mediu net de 2.500 lei/luna, corespunzător unei cheltuieli salariale medii de aproximativ 4.500 de lei/persoană; rămân pentru cheltuieli generale de funcționare, inclusiv pentru formarea profesorilor aproximativ 27.000 lei/lună; dacă alocăm sumele pentru cei cinci învățători și considerăm influențe mai mari pentru vechime și grade didactice, se pot regăsi în gimnaziu resurse pentru plata cu 5.000 de lei net pentru vreo 10 profesori (sau 9 profesori și un manager profesionist); Ar putea să fie bine, nu-i așa?

Obiectivul nostru ca absolvenți de top ai facultăților să aleagă cariera didactică poate să se împlinească... Eu nu sunt expert, sunt activist și părinte, însă cred sincer că în aceste condiții se poate face școală de-adevăratelea, sau cel puțin alfabetizare funcțională (e.g. un absolvent care să știe de ce este nevoie să meargă încet pe șosea când e ceață). Cred sincer că se poate face educație de calitate, inclusiv se poate asigura bunăstarea copiilor și profesorilor într-o școală mică de 200 de elevi, 22 elevi/clasă, cu un buget de funcționare de 27.000 lei/lună, cinci învățători, vreo opt profesori, un consilier și un director, toți plătiți cu între 2.500 și maxim 6.000 de lei/lună (nu pentru că munca lor este în mod esențial diferită ci pentru că o reformă consistentă care să ignore vechimi și grade didactice este imposibilă în acest moment).

Ce fel de țară europeană suntem de ne alungăm copiii, am pierdut milioane de cetățeni (inclusiv cupluri fertile) și în acești copii puțini care au rămas nu putem investi măcar 1.000 EUR/lună în educatoarea sau învățătoarea pe care o au la clasă, o învățătoare blândă dar fermă, care știe să pună limite, care are toate competențele de a fixa gramatica de bază, scrierea corectă și tabla înmulțirii? Bugetul pentru educație este o investiție. Pierdem bani, din buzunarul fiecăruia dintre noi, în fiecare zi în care ne raportăm la educație ca o cheltuială (mai mult sau mai puțin eficientă). Ar trebui să fim recunoscători, dincolo de majorarea salariului, fiecărei educatoare care știe meserie, care pune muzică clasică în timpul activităților și numără ghinde sau râme în timp ce îi scoate afară la aer pe copii. Care râde mult cu ei și spune povești cu morală. Câți dintre voi, cei care citiți, v-ați asuma această profesie, chiar și pe un salariu de două/trei ori mai mare?

Dubla specializare înseamnă mai puțin profesori navetiști. Transdisciplinaritatea este ,,bonus''! Avansând însă în acest scenariu, pentru ca un gimnaziu să se descurce bine cu 8/9 profesori este nevoie de dubla/tripla specializare. Această specializare multiplă permite atât norme complete pentru același profesor într-o singură școală, cu efect în construirea unei cancelarii/echipe de profesori dedicate școlii și comunității, cât și baza pentru transdisciplinaritate la gimnaziu și liceu. Salutăm în acest context propunerea MENCS de modificare a Legii Educației 1/2011 (în consultare) care precizează că Legea educației naționale nr. 1/2011 a prevăzut înființarea de duble specializări, însă ,,lipsa unor prevederi clare a dus la imposibilitatea înființării de masterate didactice şi la întărzierea reformelor privind formarea inițială şi continuă a cadrelor didactice''. Și invităm și noi pe cei interesați, afectați sau experți să trimită către MENCȘ observații și recomandări cu bună intenție respectând tocmai deschiderea și opțiunea pe care o avem acum de a ne spune părerea.

Școlile vulnerabile funcționează la limita de avarie având bugete care pot acoperi nevoile urgente/de bază și preferând, dacă este posibil, să aibă cadre didactice mai puțin calificate, cu vechime mai mică, în consecință cheltuieli salariale mai mici. Aceste școli cu dimensiuni reduse au și nevoile cele mai mari de sprijin – acolo sunt provocările de abandon școlar, absenteism, rezultate școlare slabe, profesori mai slab calificați sau navetiști, fără norme consistente și atașament față de școală. Conform rezultatelor cercetării citate la începutul articolului, ,,bugetele aprobate sunt, în media cu 70-75% mai reduse în comparație cu proiecția bugetară iar plățile efective nu acoperă, din lipsa fondurilor nici jumătate din cheltuielile proiectate! '' Este nevoie de mai mulți bani și modificarea sistemului de finanțare, însă obiectivul este calitatea, care depinde de existența în sistem a profesorilor de calitate, a managerilor de școală profesioniști.

Copiii noștri nu vor învăța valoarea muncii atâta vreme cât educatorii, învățătorii și profesorii lor vor fi plătiți prost și/sau fără corelare cu performanța. Ce învață un copil de la școală dacă are un profesor pasionat și un profesor plictisit sau care pur și simplu nu știe să explice? Ei bine, învață săptămâna de săptămână că oricât te strădui să înveți, să te dezvolți personal, să fii prezent în sala de clasă 100% și să îți pese de fiecare elev vei fi plătit puțin și oricum la același nivel cu un coleg care nu știe sau nu poate, sau pur și simplu nu vrea. Devine dificil și inutil să te revolți sau să ceri altceva astfel încât oricând o soluție care pare salvatoare și/sau revoluționară are șanse să aibă mulți adepți. Închei într-o notă personală cu o scurtă poveste.

Îmi spunea acum câteva luni un lider din educație că în România să fii decident înseamnă să fii un jongleur desăvârșit: ai mâinile pline de bombe și nu știi dimineața ce bombă nouă va fi aruncată către tine. Un tablou perfect pentru sistem: totul este urgent în educație, totul este istoric și întârziat însă nimic nu are succes în educație dacă nu este bine planificat. Sau împărtășit. Ministrul nu e responsabil pentru întregul proces cum nu este nici profesorul din sala de clasă. Cu cât ne asumăm mai mult procesul de învățare, ca părinți și profesori, cu atât mult dorita și necesară responsabilizare a copiilor pentru propriile lor rezultate va fi un proces greoi, dureros (chiar traumatic) și poate niciodată produs.

Bugetele școlilor din România sunt construite prin multiplicarea costului standard per elev/preșcolar, stabilit anual la nivel național prin HG, cu o serie de coeficienți specifici unității școlare și cu numărul de elevi. Costul standard per elev/preșcolar este determinat pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu iar finanțarea de bază se repartizează la nivel de comună, oraș și municipiu de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene.

(articol preluat de pe site-ul: adevarul.ro, 12.11.2016, autor Daniela Vișoianu (Președinta Coaliției pentru Educație), http://adevarul.ro/educatie/scoala/bani-profesori-bani-scoala-profesori-scoalac-1_582704135ab6550cb8709594/index.html)