Stimați colegi,
Vă prezentăm în cele ce urmează principalele
activități derulate în cursul ultimei luni.
I. Majorări salariale
În data de 29 decembrie 2006 a fost publicată Legea nr. 490
/ 28.12.2006 privind unele măsuri în domeniul
învățământului (Monitorul Oficial nr. 1047 / 29.12.2006).
Legea modifică valoarea coeficientului de multiplicare 1,
prevăzută în anexele nr. 1-3 la O.U.G. nr. 68/2004,
de la 210,807 RON la valoarea de 221,307 RON.
Mai concret, prin această modificare, personalul didactic
și didactic auxiliar va beneficia de o creștere
salarială de 5 % în perioada 01.12-31.12.2006.
II. Majorări salariale pentru anul 2007
În data de 16 ianuarie 2007, la sediul Ministerului Educației
și Cercetării au avut loc două întâlniri ale
reprezentanților instituției menționate cu cei
ai federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.
La prima întâlnire au participat ministrul educației
și cercetării - Mihail Hărdău, secretarul
de stat pentru învățământ superior - Dumitru Miron,
consilieri și directori din M.Ed.C., federațiile sindicale
fiind reprezentate de: domnul Gheorghe Isvoranu, domnul Marius Ovidiu
Nistor și domnul Tudor Spiridon (F.S.I. ,,SPIRU HARET''), domnul
Aurel Cornea (F.S.L.I.), domnul Cătălin Croitoru (F.E.N.)
și domnul Răzvan Bobulescu (F.N.S. ,,Alma Mater'').
Cu ocazia acestei întruniri a fost abordată problema
majorărilor salariale pentru anul 2007.
S-a convenit asupra următoarelor procente de majorare
a salariilor în anul 2007:
1. pentru personalul didactic (de predare și instruire/pregătire
practică și didactic auxiliar): 5% de la 1 ianuarie 2007 + 2% de
la 1 aprilie 2007 + 15% de la 1 octombrie 2007;
2. pentru personalul nedidactic: 5% de la 1 ianuarie 2007 + 2% de la 1
aprilie 2007 + 11% de la 1 octombrie 2007.
Majorările respective urmează a fi cuprinse într-o
Ordonanță de Guvern ce va fi aprobată ulterior.
III. Alte drepturi și sporuri specifice pentru angajații
din învățământ
În cadrul întâlnirii menționate la punctul II au fost discutate
și o serie de alte aspecte referitoare la acordarea unor sporuri
specifice pentru angajații din învățământ.
1.Acordarea/obținerea unor sporuri specifice pentru personalul
nedidactic - este vorba de sporul de stabilitate și sporul de
complexitate, care se regăsesc în propunerea legislativă
elaborată de federația noastră în cursul anului trecut.
Discuțiile pe această temă vor continua. În plus,
federația noastră a abordat și problema promovării
în grade/trepte profesionale pentru această categorie de personal
și modificarea criteriilor de normare pentru personalul didactic
auxiliar și nedidactic din unitățile de
învățământ preuniversitar.
2. Elaborarea unei legi de salarizare a domeniului învățământ,
care să reglementeze inclusiv acordarea unui spor pentru domeniul
învățământ (astfel cum există, de exemplu, pentru
personalul din armată). și pe această problemă,
discuțiile vor fi reluate într-un viitor apropiat.
3. Legiferarea plății celor două ore prestate în plus
de institutorii, învățătorii și educatoarele cu
25 de ani vechime și gradul didactic I. Ni s-a precizat că
ministerul analizează această problemă, însă
experții instituției apreciază că este
necesară o modificare legislativă în acest sens;
este important de reținut faptul că am fost avertizați
că se are în vedere inclusiv varianta constituirii catedrelor
profesorilor din ore în specialitate din învățământul
primar.
4. Acordarea, pentru bibliotecarii ce funcționează în
bibliotecile din învățământ a unui spor de până
la 15% din salariul de bază pentru condiții periculoase sau
vătămătoare, similar celui prevăzut de Legea nr.
334/2002 privind biblioteci, republicată, cu modificările
și completările ulterioare - discuțiile pe această
problemă urmează a fi reluate.
5. Acordarea unui spor de până la 15% din salariul de bază
pentru personalul din învățământ care, în realizarea
sarcinilor de serviciu, lucrează pe calculator cel puțin
50% din programul de lucru - așa numitul ,,spor de ecran'' -
poziția ministerului a fost destul de ambiguă deși,
față de propunerea noastră formulată în scris
în acest sens, ni s-a comunicat că acesta urmează a fi
reglementat prin noul statut al personalului didactic.
6. În situația în care există personal didactic pensionat,
care beneficiază de o diplomă pentru activitatea
desfășurată în calitate de cadru didactic,
însoțită de o indemnizație, să beneficieze
de plata acestei indemnizații calculată în funcție
de salariul de bază existent la momentul efectuării
plății, nu de la momentul pensionării.
7. În decurs de o săptămână urmează a se lua o
decizie cu privire la remunerarea personalul implicat în
desfășurarea examenelor naționale (bacalaureat,
teste naționale, concurs național unic) - sume și
sistem de plată. ÎN MĂSURA ÎN CARE AVEȚI PROPUNERI
ÎN ACEST SENS, VĂ RUGĂM SĂ NI LE COMUNICAȚI ÎN
REGIM DE URGENȚĂ, ÎN SCRIS ȘI/SAU FORMAT ELECTRONIC.
Există deja o variantă discutată: remunerația
să fie formată dintr-o componentă fixă +
componentă variabilă, în funcție de numărul
de elevi.
IV. Plata cu ora pentru educatoare, învățători,
institutori
Referitor la plata celor două ore prestate în plus de institutorii,
învățătorii și educatoarele cu 25 de ani vechime
și gradul didactic I, până la apariția altor
reglementări, M.Ed.C. ne-a precizat următoarele:
- ,,învățătorii, educatorii, institutorii nu au
normă didactică stabilită de legea nr. 128/1997,
cu modificările și completările ulterioare,
posturile fiind normate câte unul pentru fiecare grupă
de copii, respectiv clasă de elevi, drept pentru care
nu poate fi stabilit un tarif orar corespunzător normei
didactice;
- singura procedură de stabilire corectă a unui tarif
orar se poate face numai prin luarea în considerare a numărului
de ore didactice din aria curriculară, tarif care va fi diferit
de la caz la caz;''
În concluzie, diferențele salariale, câștigate în
instanță, rezultate prin reducerea de normă
se vor calcula cu tariful orar mai mare, diferit de la caz
la caz, conform reducerii de normă față de
numărul de ore din aria curriculară (pentru 16
ore 1/64, pentru 18 ore 1/72, pentru 20 ore 1/80, pentru
24 ore 1/96).
V. ,,Sporul de ecran''
Pentru acordarea sporului de până la 15% din salariul de
bază pentru personalul din învățământ care,
în realizarea sarcinilor de serviciu, lucrează pe calculator
cel puțin 50% din programul de lucru - așa numitul ,,spor
de ecran'' - S.I.P. Hunedoara s-a adresat Direcției de
Sănătate Publică a Județului Hunedoara
(adresa 9067/05.12.2006) și Inspectoratului Teritorial
de Muncă (adresa 8055/05.12.2006).
S-a solicitat constituirea unei comisii de determinare, prin
expertizare, a locurilor de muncă cu condiții nocive
sau periculoase din unitățile de învățământ
preuniversitar, în cadrul cărora există grupe sindicale,
în care se utilizează computerul efectiv în procesul muncii cel
puțin 50% din timpul normal de lucru, pentru următoarele
funcții: profesor de informatică, laborant pentru
informatică, informatician, inginer de sistem, analist-programator,
ajutor de analist-programator, operator controlor date, secretar,
administrator financiar (de patrimoniu), bibliotecar (cu fond de
carte informatizat), alte categorii de personal.
Până la această dată nu am primit un răspuns
clar din partea celor două instituții, urmând ca
demersurile să fie continuate.
VI.100 euro pentru stimularea achiziționării de
cărți
Tot în data de 16 ianuarie 2007 a avut loc comisia paritară
M.Ed.C.- federațiile sindicale reprezentative din
învățământ, cu un singur punct înscris pe
ordinea de zi - proiectul Normelor metodologice de aplicare
a Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării
de cărți sau de programe educaționale pe suport
electronic, necesare îmbunătățirii calității
activității didactice în învățământul
preuniversitar. De precizat că la această comisie,
federațiile sindicale au fost reprezentate de: domnul
Gheorghe Isvoranu, domnul Marius Ovidiu Nistor și domnul
Tudor Spiridon (F.S.I. ,,SPIRU HARET''), domnul Simion Hăncescu
(F.S.L.I.) și domnul Constantin Ciosu (F.E.N.).
În urma discuțiilor purtate, a rezultat un proiect de Norme
metodologice clar și concis (la acel moment), care prevedea,
în esență următoarele:
- ajutorul financiar poate fi utilizat pentru achiziționarea
de cărți, reviste de specialitate, programe / soft-uri
educaționale;
- de acest ajutor beneficiază cadrele didactice calificate
încadrate în învățământ ca titulari sau suplinitori,
indiferent de normă;
- sumele necesare se pot acorda în avans sau deconta în maxim 2
tranșe;
- de prevederile Legii nr. 315/2006 se va putea beneficia, practic,
cu începere din luna februarie 2007, existând sume în bugetul
ministerului cu această destinație.
Față de propunerile care au fost discutate în
ședința din 16 ianuarie, textul primit ulterior
de la M.Ed.C. cuprinde 3 modificări inadmisibile, respectiv:
- acordarea ajutorului financiar proporțional cu numărul
de ore de încadrare, pentru suplinitorii încadrați pe fracțiuni
de normă;
- acordarea ajutorului financiar începând cu 1 ianuarie anul următor
(cu alte cuvinte, cei care sunt în prezent în sistem nu beneficiază
de acest ajutor pentru anul 2007);
- restricționarea materialelor care urmează a fi
achiziționate la anumite ,,recomandări''.
În consecință, federația noastră urmează
a înaintat un protest scris Ministerului Educației și
Cercetării, solicitând totodată modificarea textului
conform celor discutate și decise în data de 16 ianuarie 2007.
VII. Rezultatele referendumului sindical
După cum este cunoscut, la sfârșitul anului 2006 s-a
desfășurat un referendum sindical.
Având în vedere nerespectarea Acordului încheiat între Guvernul
României și federațiile sindicale din învățământ,
disprețul manifestat la avea vreme de Guvern referitor la
solicitările noastre de majorare a salariilor, alocarea unui
procent din PIB pentru bugetul educației mai mic decât
prevederile legale, s-a solicitat punctul dumneavoastră
de vedere referitor la acțiunile de protest propuse de
federațiile sindicale din învățământ.
Rezultatele referendumului sunt sintetizate în tabelul de mai jos.
Câteva observații:
- participarea la referendum a fost de 67 % din totalul
membrilor de sindicat;
- 65 % din membrii de sindicat au votat pentru boicotarea
finalului de an școlar, iar 63,9 % au fost de acord cu
propunerea F.S.I. ,,Spiru Haret'' de a solicita demisia Guvernului;
- procentele menționate anterior permit continuarea,
întru-un cadru legal, a acțiunilor de protest.
ținând cont de rezultatele negocierilor din acest început
de an (punctele I, II, III din informare), vă rugăm
să încheiați situația școlară a elevilor
pentru semestrul I, urmând ca protestul să fie reluat,
dacă va fi nevoie, în semestrul al II-lea.
VIII. Cadouri de Crăciun
La finalul anului 2006, S.I.P. Hunedoara a oferit tuturor
membrilor săi cadouri de Crăciun (în unele zone
fondurile alocate au fost folosite pentru organizarea unor
festivități).
Facem mențiunea că în luna decembrie a fost plătit
și al XIII-lea salariu și din acest motiv cotizația
încasată de sindicat a fost substanțial mai mare.
Această cotizație, în întregime, a fost restituită
unităților școlare pentru organizarea acțiunilor
menționate.
IX. Accesul la informații
După cum v-am informat și în cursul anului trecut,
încercăm în permanență să dezvoltăm
strategia de comunicare dintre membrii de sindicat și toate
persoanele, organizațiile și instituțiile interesate
de activitatea noastră.
În aceste condiții, vă adresăm rugămintea să
popularizați în toate unitățile de
învățământ site-ul S.I.P. Hunedoara
www.geocities.com/siphunedoara și site-ul
Federației Sindicatelor din Învățământ
,,Spiru Haret'':
www.fsiispiruharet.ro.
De-a lungul ultimilor ani, am perfecționat acest mijloc
de comunicare, astfel încât site-ul cuprinde cât mai multe
informații necesare pentru toți cei cărora le
pasă de soarta învățământului românesc.
Am conceput ,,Newsletter-ul'' pe pagina de ,,Forum'' , special
pentru a intra în contact cât mai repede posibil cu toate
sesizările, problemele și sugestiile salariaților
din învățământ. Suntem conștienți de
faptul că în orice organizație, în special una
sindicală, comunicarea este extrem de importantă.
Obiectivul nostru este să fim informați și, în
același timp, să informăm despre problemele
membrilor de sindicat și ale salariaților din
învățământul românesc.
Totodată, site-ul vă oferă posibilitatea
să luați cunoștință rapid despre
conținutul unor materiale (adrese, informări,
solicitări transmise instituțiilor statului,
puncte de vedere etc.) realizate în scopul de a elucida
sau rezolva o serie de probleme de care personalul din
învățământ se lovește zi de zi.
Tot în cadrul site-ului am publicat acte normative pe care
le consideram extrem de importante pentru învățământ,
pentru drepturile salariaților din sistem și pentru
activitatea noastră de zi cu zi.
Presa este un factor important pentru Federația ,,Spiru Haret'',
astfel că, zilnic, veți putea citi o monitorizare a presei
cu articole despre sistemul educațional din România.
În cadrul site-ului veți găsi (la rubrica Legături utile)
adresele altor site-uri utile angajaților din învățământ.
Avem rugămintea ca toți cei care au tangență cu
sistemul educațional din România, fie că sunt sau nu membri
ai Federației ,,Spiru Haret'', să nu ezite să ne contacteze
pentru a ne împărtăși opinii sau probleme, în tot ceea ce
înseamnă învățământul din România.
X. Abonamente la revista ,,Tribuna învățământului''
Vă reamintim că S.I.P. Hunedoara a contractat abonamente la
revista ,,Tribuna învățământului'' pentru fiecare unitate
de învățământ din județ. În situația în care
nu primiți revista săptămânal, vă rugăm să
ne sesizați acest lucru.
De asemenea, vă rugăm să puneți la dispoziția
membrilor de sindicat fiecare număr al revistei, iar colecția
ei să-și găsească locul în fiecare cancelarie.
Vă dorim un an mai bun, multă sănătate și o
integrare europeană fără probleme
Cu stimă,
Consiliul Județean
S.I.P. Hunedoara
Președinte
Paul Rusu