Marți, 24 mai 2022, a devenit public, pe site-ul Ministerului Educației și al ANAF, Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice.
Acest ghid, elaborat și pus la dispoziție de Agenția Națională de Administrare Fiscală, se adresează tuturor persoanelor fizice care acordă sau intenționează să acorde meditații în particular și care aleg să își desfășoare activitatea în mod individual. Veniturile ce rezultă în urma acordării de meditații sunt impozabile și, potrivit Codului Fiscal, se încadrează în categoria venituri din activități independente.
Pașii care trebuie urmați în acest scop sunt următorii:
1. Înregistrarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului și solicitarea de autorizare a funcționării, în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008 (atât cei care preconizează de a desfășura astfel de activități, cât și cei care desfășoară deja astfel de activități).
2. Ulterior etapei de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării, persoanele fizice depun la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212 - Capitolul II – Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate).
Determinarea venitului net anual se face fie în baza normelor de venit (pentru această activitate, poziția 104 din Normele de venit pentru contribuabilii care realizează venituri din activități independente), caz în care nu se ține o contabilitate, fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.
În cadrul primului sistem, procedurile sunt mai simple, permițând inclusiv ajustarea normelor de venit anuale proporțional cu timpul de desfășurarea a activității, fiind de luat în calcul și calitatea de salariat, caz în care norma de venit pentru care se datorează impozit pe venit (până la nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, se plătește doar acesta – 10%, fără contribuțiile de asigurări sociale) se reduce cu până la 50% (cuantumul poate fi diferit de la un an la altul).
Fără a intra în dezbateri relative la obiectul acestor reglementări, nu este de ignorat ideea că insistența asupra lor poate reprezenta un semnal cu privire la declanșarea unor acțiuni de control pe această linie.
Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, vor relua protestele și vor organiza miercuri, 25 mai 2022, începând cu ora 11.00, un pichet în Piața Victoriei. La acțiunea de protest sunt așteptați aproximativ 500 de membri de sindicat.
Acțiunea urmărește să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar și superior.
Multe unități de învățământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic. În plus, această categorie de personal nu beneficiază nici acum de sporurile pentru condițiile de muncă. Mai mult, deși lucrează peste program, din cauza lipsei de personal, salariații în cauză nu sunt remunerați suplimentar pentru munca prestată, iar acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă. Având în vedere specificul sistemului de învățământ, se impune reglementarea salariilor de bază ale personalului nedidactic din învățământ în anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, nu în anexa nr. VIII.
De asemenea, la protestul de mâine vor participa și angajați din palatele și cluburile sportive școlare. Aceștia vor protesta față de intenția Ministerului Educației de a transfera aceste instituții, inclusiv resursa umană, în administrarea autorităților locale.
Reamintim reprezentanților Guvernului României și partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. În plus, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 și H.G. nr. 569/2017.
Materiale atașate:
Comunicat comun
Luni, 23 mai a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Modificarea planului de școlarizare pentru anul școlar 2022-2023
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă modificarea planului de școlarizare pentru anul școlar 2022-2023 la Liceul Tehnologic „Ovid Densusianu” Călan, astfel: alocarea unei clase cu 28 locuri pentru stagii de practică.
II. Diverse:
1. Se aprobă proiectul Erasmus – întâlnire de lucru – Skopje, precum și componența delegației I.S.J. Hunedoara.
2. Se anunță perioada pentru vacanță: 13-19 februarie 2023, stabilită în Consiliul consultativ al directorilor.
3. Se informează despre work shop-ul CRED și numărul de participanți.
Anexele la ce se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
Astăzi, 16.06.2021, ministrul educației, domnul Sorin-Mihai Câmpeanu, a semnat O ME nr. 3993/16.06.2021 prin care se reglementează calculul și plata drepturilor salariale de care beneficiază personalul didactic din învățământ la salariul de bază aflat în plată.
După cum se cunoaște, până în prezent aceste drepturi salariale se calculau la salariul de bază din decembrie 2016, fapt care a determinat S.I.P. Județul Hunedoara să acționeze în instanță, în numele membrilor de sindicat, solicitând un calcul corect al acestora. Drepturile obținute în urma câștigării acestor procese vor fi plătite, eșalonat, potrivit legii, începând din acest an (tranșa aferentă se va plăti în cursul lunii iunie).
În prezent, prin acest ordin de ministru, în urma demersurilor sindicale, se reglementează plata curentă a acestor drepturi, începând cu luna iunie, prevederile sale vizând următoarele prevederi ale legii nr. 153/2017 (art. 4, art. 5 alin (1), art. 7 și art. 8 din Anexa I, Capitolul I, litera B, respectiv art. 15):
„Art. 4. Personalul didactic din învățământul special beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază.
Art. 5.
(1) Personalul didactic din învățământ, inclusiv personalul didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare, beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului școlar, bibliotecilor centrale universitare, respectiv al instituției de nivel superior și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază deținut. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani. (…)
Art. 7.
Personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-5 clase de elevi/grupe în învățământul preșcolar, primar sau gimnazial, primește o majorare a salariului de bază, după cum urmează:
a) pentru 2 clase de elevi/grupe, o creștere cu 7% a salariului de bază deținut;
b) pentru 3 clase de elevi/grupe, o creștere cu 10% a salariului de bază deținut;
c) pentru 4 clase de elevi/grupe, o creștere cu 15% a salariului de bază deținut;
d) pentru 5 clase de elevi/grupe, o creștere cu 20% a salariului de bază deținut.
Art. 8.
Personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, învățătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învățământul primar, profesorii pentru învățământul preșcolar beneficiază de o majorare de 10% a salariului de bază.”
„Art. 15
Personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, beneficiază de o majorare a salariului de bază cu 10%.”