Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a implementat împreună cu societatea emitentă, Pluxee, o procedură privind înlocuirea cardurilor pierdute, furate, nefuncționale sau emise cu date incorecte.
Conform procedurii, angajații din școli care au pierdut sau nu mai pot folosi cardurile de primă de carieră și de carieră profesională din diverse motive, pot primi unele noi. Aceștia trebuie să contacteze compania prin telefon sau email.
„Reprezentanții emitentului cardului Pluxee vor prelua solicitările, vor prelucra informațiile și ulterior se va plasa comanda pentru înlocuirea suporturilor electronice.
Pentru a se emite carduri noi, beneficiarii O.U.G. nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat pot contacta Pluxee:
• număr de telefon: 021 207 27 27;
• adresă de email: socialplus.ro@pluxeegroup.com.”
Documente atașate
Adresa Pluxee către Ministerul Educației și Cercetării
Ca urmare a sesizărilor primite din partea organizațiilor afiliate, cu adresa Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” nr. 368/01.04.2025, am solicitat Ministerului Educației și Cercetării un punct de vedere privind frecvența depunerii certificatului de cazier judiciar și a certificatului/adeverinței de integritate comportamentală de către personalul didactic, în conformitate cu prevederile Metodologiilor-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de la art. 168 alin. (7) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare
Prin adresa nr. 26504/09.04.2025, Ministerul Educației și Cercetării – Direcția Generală Management, Carieră Didactică și Rețea Școlară în Învățământul Preuniversitar ne-a comunicat că „Prezentarea certificatului de cazier judiciar și a certificatului/adeverinței de integritate comportamentală (...) este reglementată de metodologiile-cadru privind mobilitatea (...), respectiv în perioadele prevăzute în Calendarul mobilității personalului didactic de predare pentru:
- încadrarea personalului didactic de predare la nivelul unităților de învățământ;
- modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, conform prevederilor art. 180 din Legea nr. 198/2023 (...);
- înscrierea/validarea înscrierii la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar;
- înscrierea la concursul județean, respectiv testarea organizată la nivel județean pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate;
- înregistrarea cererilor privind repartizarea candidaților pe perioadă determinată în baza rezultatelor obținute la concursurile naționale, sesiunile anterioare (maximum 6 sesiuni anterioare);
- înregistrarea cererilor privind angajarea în regim de plata cu ora a personalului didactic asociat și pensionat;
- în perioadele de înscriere la orice etapă a mobilității personalului didactic de predare care presupun încheierea unui contract individual de muncă pe perioadă determinată/nedeterminată la nivelul unei unități de învățământ.”
Adresa M.E.C. confirmă punctul de vedere exprimat de reprezentanții F.S.E. „SPIRU HARET” pe această problemă: obligarea personalului didactic de predare titular de a depune certificatul de cazier judiciar și certificatul/adeverința de integritate comportamentală la fiecare 6 luni – pe motiv că cele anterioare și-au pierdut valabilitatea – este lipsită de fundament.
Faptul că respectivele certificate au valabilitate de 6 luni nu înseamnă că trebuie depuse de 2 ori pe an, ci că, atunci când sunt depuse (în situațiile și perioadele stabilite de metodologia-cadru și calendarul mobilității personalului didactic), acestea trebuie să fie valabile (să fie în interiorul termenului de 6 luni de la eliberare).
Marți, 8 aprilie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se prezintă Procedura operațională referitoare la fișele posturilor din cadrul I.S.J. Hunedoara. Se amână până la ședința viitoare pentru verificare.
2. Se aprobă reînmatricularea unui elev la Școala Gimnazială ”Dr. Aurel Vlad” Orăștie.
3. Se respinge transferul unui elev de la școala profesională, clasa a IX-a, la Liceul de Arte ”Sigismund Toduță” Deva, începând cu anul școlar 2025/2026, deoarece nu permite legislația transferul elevilor de la școala profesională la liceu.
4. Se aprobă lista excepții plata cu ora, cadre didactice, luna martie 2025, conform Anexei 2.
5. Se aprobă rapoartele de doctorat ale inspectorilor școlari și directori unități de învățământ, luna martie 2025.
6. Se respinge închirierea unei garsoniere din sediul I.S.J. Hunedoara.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
Ultima perioadă, după cum o trăim cu toții, este una agitată din numeroase puncte de vedere. Menținându-ne la educație și la problemele acesteia, cu precădere la faptul că trenează rezolvarea lor, este de subliniat, desigur, în primul rând, dezinteresul și chiar disprețul guvernanților cu privire la educație. Ceea ce nu înseamnă că sunt singurii „actori” relevanți. În acest sens, rândurile următoare reprezintă o încercare de a privi, la modul general, și în ograda proprie.
„Precum o minge...
10 februarie 2022. O dată fără importanță, particularizând o zi care totuși nu este diferită de oricare altă zi. Sau poate va fi, până la sfârșitul său urmând ca cine știe ce evenimente să ne prindă în vâltoarea lor. Dar nu are importanță nici măcar asta. Orice s-ar întâmpla, rândurile care urmează nu au decât o legătură pasageră cu această zi. Fiindcă ce legătură ar putea să aibă 10 februarie 2022 cu o discuție despre sindicate, acesta fiind subiectul a ceea ce urmează? Niciuna!
Și totuși...
Sindicatele, o părere doar influențată cu siguranță și de contextul particular al situației actuale, nu (mai) sunt jucători. Sindicatul, la nivel general, ca organizație, a rămas doar o minge pasată, jucată de oricine are interesul să intre pe terenul de joc, pornind de la simplii salariați și mergând până la decidenții politici.
Cum am ajuns aici? Greu de spus, fiindcă sunt multe de neînțeles, mai ales în ceea ce privește acțiunea sindicatelor. Restrângându-ne la sindicatele din educație, adică personalizând lucrurile, deși lucrurile se pot extrapola ușor și la un nivel mai general, ne rămân un „mister” următoarele (comentariile aferente fiecărei întrebări sunt personale și limitate la modesta capacitate de înțelegere de care dăm dovadă, într-atât că se poate sări de la o întrebare la alta fără a le mai citi):
1. De ce sunt sindicatele ignorate politic?
Știm, prin lege sindicatele sunt independente politic și mai ales „nu pot desfășura activități cu caracter politic”, după cum precizează primele rânduri din legea dialogului social. Activitatea politică, pe de altă parte, aplecându-ne asupra legii partidelor politice, poate fi desfășurată doar de partidele politice, care „promovează valorile și interesele naționale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidați în alegeri și la constituirea unor autorități publice și stimulează participarea cetățenilor la scrutinuri”. Până aici lucrurile par clare: sindicatele nu și-au propus așa ceva și nu au acționat în acest sens. De aici însă și până la a te feri ca de ciumă de partidele și de oamenii politici distanța este una destul de mare. Evident politicile promovate de un partid sau altul sunt diferite și la fel de evident acestea se pot dovedi mai mult sau mai puțin în folosul intereselor profesionale și sindicale. Independența, totuși, nu înseamnă echidistanță, așa cum par să se fi convins sindicatele, ci doar a nu fi la „remorca” unuia sau altuia. Opiniile politice ale membrilor de sindicat sunt diferite? Corect și la nivel de individ este problema fiecăruia, dar la nivel de organizație a arăta clar că o anumită viziune politică este de preferat alteia fiindcă satisface într-o mai mare măsură interesele profesionale și sindicale nu mai are de-a face cu apartenența sau înclinația politică a fiecăruia, ci cu pragmatica îndeplinirii scopului pentru care exiști ca organizație. Altfel, în realitate și nu într-o lume croită principial, cu mulți de „dacă” și mândră de valorile sale, independența echidistantă se traduce doar în ignoranță (din partea celorlalți).
2. De ce nu reușesc să-și dovedească sindicatele puterea?
„Uniți suntem puternici!” este unul din sloganurile (cu nenumărate forme și variații) prin care sindicatele încearcă să strângă sub „stindardele” lor cât mai mulți membri. O reușită relativă, depinzând de numeroși factori. Da, numărul poate reprezenta un factor de succes și pe această cale, un factor care poate conferi o anumită magnitudine puterii. Totuși, „uniți” nu înseamnă necesar toți, sau în număr cât mai mare, ci trimite la o legătură de o anumită natură. Cu alte cuvinte, „uniți” n-are de-a face decât pe departe cu „adunați”, ceea ce face cu atât mai ciudată „obsesia” pentru numere. Desigur, este nevoie de reprezentativitate, deci de număr, dar a te crampona de fiecare membru, mai ales promovând interesul personal (nu al cuiva anume, ci al fiecărui membru de sindicat) în detrimentul celor colective, nu mai are de-a face cu puterea ci denotă doar slăbiciune (una care va deveni vizibilă chiar atunci când ar fi necesară manifestarea puterii). Sună poate cinic, dar interese colective înseamnă că organizația, ca singura care le apără și le promovează pe acestea, trece înaintea oricărui interes personal și doar în această măsură poate fi vorba de putere. Stau lucrurile astfel? Aș zice mai curând că nu, ținând seama de eficiența deosebită a șantajelor individuale: „voi ieși din sindicat dacă...”, „îmi voi da demisia dacă...” și alte variații pe această temă. Iar pentru ca nici numărul său fie o problemă, ar fi de amintit că sindicatele din țări cu un nivel mult mai slab de sindicalizare (Franța, Germania, ca să oferim niște exemple relevante) au un impact mult mai puternic decât pe acolo pe unde gradul de sindicalizare este mai mare. Dar cine știe, poate că pe acolo sunt uniți și nu adunați.
3. De ce sunt dependente sindicatele?
S-ar putea ridica o obiecție aici: mai sus se afirma independența (fie ea și cu mai ciudatul înțeles care i s-a dat), iar acum trecem la dependență? Totuși, nu este vorba despre nicio contradicție și nici despre un răspuns deja asumat. Astfel, pentru a ne face înțeleși, este evident că sindicatele sunt dependente în primul rând de membrii lor, o problemă parțial atinsă, în ceea ce privește numărul, la punctul precedent. Totodată, această dependență relativă la membri mai are un aspect: cotizația. Știm, o problemă deosebit de dezbătută, mai ales în ceea ce privește mărimea sa, iar cu legătură directă o anumită „competiție” în a o reduce pe cât se poate de mult (punând astfel, evident, încă o dată interesul personal înaintea celui colectiv), pe alocuri devenind chiar derizorie, adică abia reușind să țină pe linia de plutire acele organizații (probabil cât să nu-și dea seama cei îmbarcați că de fapt au eșuat deja). Mai mult, chiar și puținul adunat se folosește cel mai adesea în alte scopuri, care dintr-un anumit punct de vedere, evident cel al prevalenței interesului personal, se arată nobil (se vine în sprijinul direct al membrului de sindicat), dar care din punct de vedere organizațional este extrem de păgubos (adică se pervertește însuși scopul existenței sale). Cadouri, tichete de toate felurile, ajutoare și multe altele întorc membrilor de sindicat o mare parte din cotizații (cu o largă susținere, motivate până și cu absurdități precum „doar sunt banii mei”). Sindicatele sunt dependente, inevitabil, de cotizații, însă practica actuală aduce mai curând cu un viciu ce afectează deopotrivă și organizațiile și membrii lor.
4. De ce sunt comode sindicatele?
O ridicare de umeri ar fi probabil cel mai comod răspuns. Dar renunțând la această comoditate, ne-am putea gândi la lucruri ceva mai incomode. De exemplu, la cotizații. Nu la mărime, ci la modul în care sunt strânse. Pe statul de plată (dincolo de anumite sincope mai funebre, cu ceva timp în urmă), știm răspunsul, simplu, eficient și mai ales comod. Cu amenințarea, desigur, că nu se va mai întâmpla acest lucru dacă... Iar după aceea, un alt exemplu, ne-am putea gândi la sedii, respectiv la inexistența lor în proprietate și, pe cale de consecință, la dependența în această privință chiar de cei de care ar mai fi nevoie „să te iei” când și când. Desigur, este de dorit să ai de unde să-ți faci treaba, cu atât mai comod dacă ți se pun la dispoziție astfel de spații. Toate bune, dacă nu ne-am aminti și faptul că orice comoditate înseamnă instalarea unei dependențe până într-acolo că după o vreme dispariția sa ar avea proporții apocaliptice. Sau cam așa s-ar vedea lucrurile dinspre comoditate, ceea ce aduce, încă o dată, cu un viciu, de altfel strâns împletit acesta cu cel amintit ceva mai sus (ca să fim mai clar măcar într-o privință: pentru sedii proprii ar fi nevoie de bani, dar banii sunt prinși în mare măsură într-un „para-ndărăt” împachetat pe cât de frumos în diferite forme).
5. De se abțin de la acțiune sindicatele?
Aici problemele care ar putea fi aduse în discuție sunt și mai multe, începând cu cele amintite precedent, dar la care s-ar putea adăuga numeroase altele. Dar ne vine în minte cu precădere una: contractul colectiv de muncă. Legislația românească, evident descurajantă, coercitivă și cu bogate nuanțe de antisindicalism, impune imposibilitatea declanșării unor forme de protest mai severe, precum greva generală, în condițiile existenței unui contract colectiv de muncă. Particular, în educație avem așa ceva. Desigur, el ar putea fi denunțat, asumând pierderea drepturilor consfințite de acesta. Firave acestea (comparativ cu ceea ce oferă la modul general legislația, contractele colective de muncă neputând excede chiar legislația existentă), oferă totuși câteva avantaje (paritare ar fi cele mai comune), apreciate la nivel personal (indiferent despre cine este vorba și în ce moment). Iar personal? Da, din nou personalul excede colectivul, căci colectivul poate fi interesat înainte de toate doar de salariu, chiar ceea ce nu se permite a fi atins în contractul colectiv de muncă, dar nu se permite nici o luptă ceva mai agresivă pentru acesta în măsura existenței unui contract colectiv de muncă.
Sună a cerc vicios? Cam este! Și nimeni nu pare să găsească o cale de ieșire. Cum nu? Foarte simplu, s-ar putea renunța la el... Serios? Chiar nu ați citit celelalte întrebări?
Ne oprim aici, deși întrebările ar mai fi multe. Desigur, ceea ce contează, după cum subliniam deja, sunt chiar întrebările. Puteți ignora comentariile sau chiar să vă declarați profundul dezacord. Dar încercați să (vă) răspundeți la întrebări (fără a căuta vinovați anume, că nu există, ceea ce înseamnă totodată că oricine este vinovat). Nici nu are importanță dacă veți găsi sau nu răspunsuri. Marea problemă ar fi cu ceea ce facem, dacă este de făcut ceva... Dar poate că nici măcar asta nu se merită!”