Prin Ordinul M.E.C. 3986/2025 a fost aprobată Metodologia-cadru privind tipul programelor pentru dezvoltare în cariera didactică, asigurarea calității programelor și sistemul de acumulare a creditelor ECTS pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar.
Metodologia reglementează tipul programelor pentru dezvoltare în cariera didactică și cadrul general, instituțional, conceptual și procedural de asigurare a calității programelor pentru dezvoltare în cariera didactică.
Pentru recunoașterea competențelor profesionale ale personalului didactic din învățământul preuniversitar, formate și dezvoltate prin programe și activități de formare continuă, prin parcurgerea etapelor de evoluție în carieră, precum și prin celelalte activități de formare prevăzute în Legea învățământului preuniversitar (189/2023) se utilizează Sistemul european de credite transferabile (ECTS).
Evaluarea și validarea rezultatelor participării personalului didactic la diferite programe și forme de organizare a formării în cariera didactică se realizează prin sistemul de acumulare a creditelor ECTS, prin corespondență cu creditele profesionale transferabile (CPT), pe baza evaluării competențelor și a recunoașterii rezultatelor învățării, asigurând flexibilitate și transparența rutelor de formare în contexte variate: formale, nonformale și informale.
Metodologii se referă la următoarele aspecte:
- categorii de programe pentru dezvoltare în cariera didactică și condiții generale de acreditare;
- implementarea programelor pentru dezvoltare în cariera didactică;
- comisia specializată de acreditare;
- aplicarea Sistemului european de credite transferabile (ECTS) în procesul de evaluare, recunoaștere a competențelor dezvoltate și a rezultatelor învățării în cadrul programelor pentru dezvoltare în cariera didactică.
Alte detalii privind dezvoltarea carierei didactice pot fi consultate pe site-ul nostru la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ – CARIERA DIDACTICĂ.
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=34
Linkuri directe:
Legea învățământului preuniversitar
https://nou.siphd.ro/?a=2432&q=2&r=9
Metodologia-cadru privind tipul programelor pentru dezvoltare în cariera didactică
https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040539.pdf
Metodologia de acordare a creditelor transferabile în învățarea pe tot parcursul vieții
https://nou.siphd.ro/f/2025/00000040540.pdf
Procedura specifică - anexa 2 la nota 4663/2022
privind recunoaștere și echivalare în credite profesionale transferabile a competențelor dobândite în cadrul programelor pentru dezvoltare profesională continuă complementare
https://nou.siphd.ro/f/2022/00000038784.pdf
Procedura specifică - anexa 2 la nota 4663/2022
privind recunoașterea și echivalarea în credite profesionale transferabile a competențelor dobândite în cadrul programelor pentru abilitare funcțională
https://nou.siphd.ro/f/2022/00000038783.pdf
NOTA nr. 4663 din 19 septembrie 2022
Baza legală:
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 8 din 18 februarie 2009 privind acordarea voucherelor de vacanță;
HOTĂRÂRE de GUVERN nr. 215 din 4 martie 2009 pentru aprobarea NORMELOR METODOLOGICE privind acordarea tichetelor de vacanță.
Actele normative menționate, în formele completate prin alte acte normative și aplicabile astăzi, sunt publicate pe site-ul organizației (https://nou.siphd.ro/) la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – LEGISLAȚIE SALARIZARE – Indemnizații/vouchere,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2434&q=4&r=40
Cine poate primi vouchere de vacanță?
- Personalul din instituțiile publice ale cărui salarii de bază nete din luna anterioară acordării acestora sunt de până la 8.000 lei;
- Personalul din instituțiile publice care optează pentru acordarea voucherelor de vacanță și își exprimă în scris angajamentul, conform modelului publicat.
(declarație pe propria răspundere - https://nou.siphd.ro/?a=2434&q=4&r=40).
Cuantumul voucherelor de vacanță în anul 2025
- 800 de lei pentru achiziționarea de pachete de servicii turistice în valoare de cel puțin 1.600 lei.
Ce avem de făcut în perioada actuală?
Salariații care optează pentru acordarea voucherelor de vacanță își vor exprima în scris angajamentul (prin completarea declarației menționate anterior).
Alte detalii după apariția precizărilor de la Ministerul Educației și Cercetării.
Luni, 19 mai a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă desemnarea Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva și Liceului Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva drept centre de concurs pentru examenul de titularizare 2025.
2. Se aprobă relocarea elevilor de la Școala Primară Reea la Școala Primară Păclișa.
3. Se aprobă încheierea contractului pentru programul de înregistrare electronică și plata acestuia din venituri proprii.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
În conformitate cu prevederile statutare, Biroul Executiv este organul de conducere al sindicatului între două ședințe ordinare ale Consiliului Liderilor.
Biroul Executiv este format din președinte, secretar general, trei vicepreședinți și liderii structurilor organizatorice de zonă.
Funcțiile în cadrul Biroului Executiv se ocupă pentru un mandat de 4 ani, astfel:
a) Președintele și secretarul general sunt aleși prin vot secret de Conferința Județeană pe baza candidaturilor depuse înaintea începerii lucrărilor Conferinței sau pe baza propunerilor făcute de delegații la Conferința Județeană.
b) Cei trei vicepreședinți sunt validați prin vot secret de Conferința Județeană pe baza propunerilor din rândul membrilor Biroului Executiv făcute de președintele ales.
c) Liderii structurilor organizatorice de zonă sunt aleși prin vot secret de și dintre liderii grupelor sindicale din zona respectivă.
Biroul Executiv se întrunește în ședințe ordinare, o dată pe lună, sau în ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie, la convocarea președintelui sau la solicitarea scrisă a 1/3 din numărul membrilor săi.
2022 octombrie
2022 septembrie
2022 martie
2022 aprilie
Proces diferență salariale tranșe vechime HG 38/2017
Acordare sporuri condiții muncă
2022 ianuarie
2021 - BCR
2021 - BRD