Mobilitatea personalului
Prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.695/2025 a fost aprobată Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2026-2027.
Metodologia reglementează:
a) condițiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar;
b) organizarea și desfășurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar;
c) recrutarea, selecția și angajarea personalului didactic de predare în învățământul preuniversitar, precum și eliberarea din funcție a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar.
Cu alte cuvinte, toți cei interesați de constituirea normelor, completarea acestora, reducerile de activitate, pretransferul la cerere, detașări, concursul național etc. pot consulta prevederile legale aici:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=36&e=2026
Planul de școlarizare 2026-2027
În această perioadă se proiectează planul de școlarizare pentru anul școlar următor, 2026-2027.
Astfel, joi, 22 ianuarie 2026, a avut loc ședința Comitetului Local de Dezvoltarea a Parteneriatului Social de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Toate detaliile privind planul de școlarizare pentru clasele a noua sunt postate aici:
https://nou.siphd.ro/?a=3455&t=2026
Sintetic, s-a aprobat următorul număr de clase pe zone și unități de învățământ:
Deva: 24 clase (5 pentru Colegiul Național „Decebal”, 5 pentru Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, câte3 clase pentru Colegiul Tehnic „Transilvania”, Liceul Tehnologic „D. Hurmuzescu”, Liceul Tehnologic „G. Moisil”, câte 2 clase pentru Liceul cu Program Sportiv „Cetate” și Liceul de Artă „S. Toduță” și o clasă pentru Liceul Teoretic „Teglaș Gabor);
Hunedoara 15 clase (4 pentru Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, câte 3 clase pentru Colegiul Național „T. Lalescu”, Colegiul Economic „E. Gojdu”, Liceul Tehnologic „C. Bursan”, 2 clase pentru Liceul Tehnologic „M. Corvin);
Petroșani 12 clase (câte 3 clase pentru fiecare liceu);
Orăștie 10 clase (4 pentru Colegiul Național „Aurel Vlaicu”, câte 3 pentru Liceul Tehnologic „N. Olahus” și Liceul Tehnologic Agricol „A. Borza” Geoagiu);
Hațeg 8 clase (7 pentru Liceul Teoretic „I.C. Brătianu”, 1 pentru Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ecaterina” Prislop)0 pentru Liceul „prof. Bora Tit Liviu” Baru);
Brad 6 clase (4 pentru Liceul Teoretic „A. Iancu” Brad și 2 pentru Liceul Tehnologic „Crișan” Crișcior);
Lupeni 6 clase (3 pentru Liceul Teoretic „M. Eliade” și 3 pentru Liceul Tehnologic);
Vulcan 4 clase (Liceul Tehnologic „M. Viteazu);
Petrila 4 clase (Colegiul Tehnic „C. Brâncuși);
Simeria 3 clase (Liceul Tehnologic Transport Feroviar „A. Saligny”);
Călan 3 clase Liceul Tehnologic „O. Densușianu”);
Ilia 3 clase (Liceul Teoretic „S. Dragomir”);
Uricani 2 clase (Liceul Tehnologic „Retezat”).
În aceste zile se finalizează demersurile relative la elaborarea și aprobarea planurilor de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026, ceea ce înseamnă, într-o atmosferă departe de a fi plăcută, numeroase noi probleme cu care sistemul educațional preuniversitar se confruntă.
Dăruiți cu o guvernare caracterizată de un profund dezinteres față de traiul „muritorilor de rând”, educația românească, inclusiv cea hunedoreană, continuă să încaseze lovitură după lovitură într-un „război” (chiar dacă nedeclarat) prin care politicul pare să-și propus ca daunele să fie pe cât se poate de mari.
Cunoaștem cu toții măsurile adoptate în detrimentul educației prin Legea nr. 141/2025 și alte acte normative, efectele negative fiind departe de a se fi epuizat. Un aspect major al acestor efecte se relevă, după cum apreciam deja, în aceste zile, creșterea numărului de elevi la clasă (în răspăr cu majoritatea politicilor educaționale europene), cumulată aceasta cu o reducere a numărului de educabili, conducând la reduceri substanțiale în ceea ce privește numărul claselor și implicit a numărului posturilor din sistemul educațional (estimările inițiale ale sindicatelor în această privință se dovedesc pe zi ce trece tot mai corecte, chiar dacă pe când erau făcute politicul, dar nu numai, atribuia acestora o viziune catastrofică).
Mai concret, oprindu-ne la învățământul liceal, acolo unde efectele sunt cele mai vizibile, ceea ce nu înseamnă că nu există pe toate ciclurile de școlarizare, și particularizând la nivelul județului Hunedoara, reducerea numărului de potențiali absolvenți de clasa a VIII-a cu mai bine de 300 și creșterea numărului de elevi la clasă au condus la aprobarea de către I.S.J. Hunedoara a unui număr de 100 de clase de învățământ liceal pentru anul școlar 2026-2027.
Evident, acordarea a doar 100 de clase, în raport cu solicitările făcute, și anume de 113 clase, a fost receptată, pe bună dreptate, deosebit de negativ, generând supărări, revolte... și demersuri, mai mult sau mai puțin publice, de a determina o revenire asupra numărului de clase aprobat pentru unele unități de învățământ. Supărări îndreptățite, indiferent de natura sau de prestigiul respectivelor școli, dar care par să-și rateze adevăratele „ținte” în manifestarea lor.
Suntem de acord că frecvent diriguitorii județeni ai învățământului se dovedesc mai patroni decât patronii sau că pozițiile publice (unde cel mai bun exemplu este recentul „tămbălău” suscitat de publicarea de către sindicat al efectelor măsurilor antieducaționale ale guvernului Bolojan) neagă adesea realitatea de la „firul ierbii”. Susținem de asemenea toate acele colective de colegi care încearcă să arate că, având în vedere plusvaloarea pe care o oferă din punct de vedere educațional, acordarea unui număr inferior de clase în raport cu solicitările formulate nu este corectă.
Totuși, nu putem să nu constatăm faptul că incorectitudinea acuzată își ratează oarecum „ținta”. Supărarea, și trebuie să fim supărați, este de adresat guvernanților, iar lupta trebuie să fie împotriva aberantelor măsuri adoptate de aceștia. Știm că demersurile sindicatelor au fost ignorate de către o parte dintre colegi, ba chiar au fost luate în zeflemea (am putea să ne amintim episodul boicotării deschiderii anului școlar și să insistăm pe faptul că supărările sunt mai accentuate chiar pe unde boicotarea a cam fost... boicotată), dar înțelegând chiar și motivațiile mai mult decât egoiste, vom reaminti ceea ce reprezintă esența tuturor acțiunilor sindicale: câștigul veritabil este doar acela de care putem beneficia dacă nu toți, cel puțin cea mai mare parte dintre noi. Iar în spiritul acestei idei nu vom sprijini în niciun fel acele „căderi” care maschează de fapt atacul la adresa altor unități sau forme de învățământ.
Soluția la problema planului de școlarizare este de altfel una deosebit de simplă: o simplă reducere a numărului de elevi la clasă cu 2 locuri ar asigura imediat necesitățile existente. Nu mai vorbim de o reducere mai substanțială (care ne-ar plasa mai aproape de mediile europene), cu beneficii evidente și în ceea ce privește calitatea educației.
Dar trăim în țara în care trăim și mai ales avem guvernanții pe care îi avem (orice discriminare pe criterii de „culoare” în această privință este partizană și neîntemeiată), așa încât soluțiile simple, dar mai ales cele care rezolvă cu adevărat problemele vor fi refuzate întotdeauna, singura cale practicabilă în beneficiul tuturor dovedindu-se aceea a încercării impunerii lor. Ceea ce nu se poate întâmpla, după cum au dovedit-o mișcările de protest din 2023, doar dacă toți cei care înțeleg că mai binele propriu nu poate decurge cu adevărat decât din mai binele comun acționează împreună.
Altfel spus, ținând seama de astfel de aspecte, dar și de toate cele care nu fac decât să „mai arunce câte o mână de țărână” peste educație, rezolvarea acestor probleme și nu numai va depinde de implicarea noastră, a tuturor, în protestele care vor urma în șirul celor deja realizate și care probabil vor culmina, după „pohta” marilor noștri „conducători”, cu o nouă grevă generală. Creșterea normei didactice, creșterea numărului de elevi la clasă, reducerea salarizării pentru plata cu ora etc., toate acestea pot fi date înapoi în măsura în care înțelegem că reușita depinde de fiecare dintre noi într-o acțiune comună.
Luni, 2 februarie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se prezintă memoriile depuse de către Primăria Municipiului Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, părinți ale elevilor de la Liceul de Arte referitor la propunerile planului de școlarizare pentru anul școlar 2026/2027.
Se propune o ședință în data de 04.04.2026 cu toți factorii implicați.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
Dicționarele precizează în legătură cu acest termen că se enunță despre ceea ce are calitatea de a fi relevant, despre ceea ce iese în evidență, are însemnătate, o semnificație deosebită. Lăsând de o parte însă simpla semnificație de dicționar și apropiindu-ne de uzul său cotidian, vom constata destul de repede că a rosti cuvântul, mai ales pus în legătură cu sindicatul, fiindcă evident, în acest context, despre o astfel de abordare este vorba, va stârni imediat ba fiori (de dispreț?), ba furori (de adeziune?). Probabil că personalizarea este inevitabilă, deși extremele, lupta cu îndârjire întru condamnare, respectiv eroismul întru apărare, contestatari care aruncă cu ouă clocite, respectiv depuneri pioase de ofrande, nu prea par să-și găsească locul în normalitate.
Greu, dacă nu imposibil, să pui capăt disputelor stârnite mai ales când taberele cumva ajunse în vecinătate se cațără pe metereze, încredințați cu toții fie că poți muri din prea multă relevanță, fie că te poți asfixia în absența sa.
Indiferent despre care dintre tabere este vorba, ignoranța, voită sau nu, este însă aceeași: măsura în care nu este vorba despre cineva anume, eu sau tu sau el, o persoană, ci de grup, cel în care avem anumite roluri asumate iar prin prisma acestora interacționăm, în așa mod că se pot recunoaște cele fără de care ceva sau altceva, important pentru cea mai mare parte dintre membrii grupului, dacă nu pentru toți, nu s-ar fi realizat, nu ar fi existat.
Asta înseamnă însă că relevanța are nevoie de considerație, adică acceptare, evaluare obiectivă și recunoaștere. În absența acestora nu rămâne decât lupta din tranșee.
Acceptarea și recunoașterea țin destul de mult de cum suntem fiecare dintre noi, deși chiar și aici se pot gândi poziții rezonabile, adică poziții și judecăți raționale, cumpătate, dispuse la echidistanță, așa încât, mai ales atunci când ne raportăm la organizații și nu la un om anume, ceea ce rămâne la îndemână pentru a judeca pe cât se poate de bine relevanța este doar evaluarea obiectivă.
Ajungând însă aici, cel puțin prin prisma a ceea ce dorim să subliniem în articolul de față, lucrurile s-au simplificat brusc deosebit de mult în a aprecia relevanța, după cum probabil bine ați ghicit deja, organizațiilor sindicale.
Iar pentru a face acest lucru, ținând seama de faptul că una dintre solicitările curente este aceea de a verifica corectitudinea salarizării și încercând să rămânem la o perspectivă comună, adică una care nu ține seama de „umorile” personale, ne-am oprit asupra ultimei solicitări de acest gen.
Ce am constatat?
O diferență consistentă în ceea ce privește salariul de bază în mai puțin de un an de zile (mai exact, fiind vorba despre un profesor cu gradul I și o vechime de peste 25 de ani, o trecere de la 6872 lei la 9623 lei, cu perspectiva ca din iunie salariul să ajungă 10232), cu creșteri corespunzătoare ale sumelor cuvenite pentru, după caz, gradația de merit, dirigenție, predarea simultană, învățământ special sau control financiar preventiv.
Ne amintim: creșterile salariale au fost obținute numai datorită protestelor organizate de sindicate anul trecut, iar plata drepturilor amintite mai sus în raport cu salariul de bază aflat în plată, doar prin procesele derulate tot de sindicate și modificarea ulterioară a legislației la inițiativa acestora.
Educația este de altfel singurul domeniu în care astfel de drepturi sunt calculate în acest mod, în toate celelalte domenii ele fiind înghețate din 2018, cazul și în ceea ce ne privește, de exemplu, cu sporul de suprasolicitare.
Creșteri proporționale, desigur, și în ceea ce privește plata cu ora, totodată în ceea ce privește indemnizația de concediu, aceasta reflectând diferențele înregistrate, inclusiv prin includerea indemnizației de hrană în determinarea sa, rezultat tot al acțiunii sindicale care a reușit să impună modificarea legislației.
Iar aici ne-am reamintit că suntem la început de aprilie, chiar trecuți de „mai zglobiul întâi aprilie”, iar odată cu salariile din această lună vom primi și diferențele salariale rezultate din diferitele procese, în primul rând cele legate de drepturile cuvenite trecerii într-o altă tranșă de vechime (la vremea sa problemă împinsă și aceasta până la modificarea legislației) și cele privind drepturile salariale mai sus amintite. Sume care au început să devină „frumoase” ținând seama de cuantumul tranșelor aferente, viitorul urmând să adauge aici și drepturile cuvenite din recalcularea indemnizațiilor de concediu.
Sunt și „pierderi” (deși, din punct de vedere strict logic, nu prea ai cum să pierzi ceea ce nu ți se cuvine prin prisma legii): indemnizația de hrană și voucherele de vacanță de către colegii care au depășit nivelul de 8000 lei net la funcția de bază (excepție valabilă doar pentru învățământ, în toate celelalte domenii fiind luate în calcul toate veniturile, modificarea legislativă fiind tot rezultatul acțiunii sindicale), deși, chiar admițând „pierderea”, dacă am pune cifrele în calcul, am vedea că plusul rezultat este covârșitor în raport cu minusul suportat... Chiar adăugând la „pierdere”, după cum se mai obiectează, și creșterea corespunzătoare a cotizațiilor sindicale datorită succeselor de mai sus.
Am putea continua cu aspecte care nu sunt la fel de ușor cuantificabile, dar atunci credem că am cădea chiar în unul dintre „păcatele” de mai sus. Considerând însă fie doar și acestea apreciem că este facil de stabilit relevanța organizațiilor sindicale. Și nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru noi toți.
În încheiere ar mai fi totuși de subliniat ceva: a recunoaște relevanța organizațiilor sindicale înseamnă a recunoaște relevanța fiecăruia dintre noi. Neexistând un personaj Sindicatul, deși mai toată lumea se raportează la organizația sindicală ca și cum acesta ar exista la propriu și i se pot pune în cârcă toate cele (avem aici un proces de personificare), sindicatul, indiferent cum apreciem această afirmație, este fiecare dintre noi, așa încât atât reușitele, cât și eșecurile, sunt ale noastre ale tuturor.
Cât despre ceilalți, cei adânciți în tranșee, „luptă sprâncenată”!