Dragi colegi,
După cum cunoașteți, până la ora actuală guvernanții nu au reușit să identifice soluțiile menite să dezamorseze conflictul de muncă din educație, oferta realizată în cadrul negocierilor de duminică abia putând fi caracterizată și doar praf în ochi.
Ca atare, este necesar să rămânem fermi pe poziții, să continuăm greva generală declanșată, până în prezent aceasta bucurându-se, atât la nivel național, cât și la nivel județean de o largă participare.
Cunoaștem presiunile care se exercită „în subteran” în ceea ce privește ieșirea din grevă de către anumiți responsabili de la nivel central și local, în pofida declarațiilor oficiale ale Ministerului Educației sau ale I.S.J. Hunedoara, ultima dintre acestea vizând convingerea responsabililor cu operarea în ReviSal de a ieși din grevă pentru a opera suspendarea contractelor individuale de muncă.
Așa cum am precizat în informările transmise, o astfel de suspendare, de drept și nu din interes personal cum sugerează materialul transmis în teritoriu de Ministerul Educației, nu reprezintă, din punct de vedere legal, o urgență, după cum nu este imperioasă ieșirea din grevă nici pentru a realiza inspecțiile școlare (cel puțin câtă vreme contractele de muncă nu sunt suspendate), nici pentru a merge în excursiile achitate deja etc., toate acestea înscriindu-se în logica de subminare a acțiunii de protest.
Ca atare, subliniem încă o dată faptul că succesul sau insuccesul acțiunii declanșate, respectiv obținerea unei îmbunătățiri a veniturilor salariaților din educație corespunzător importanței sociale a acestui domeniu, depinde de fiecare dintre noi, și anume de măsura în care vom reuși să rezistăm presiunilor exercitate.
Mulțumim pe această cale tuturor celor care, membri de sindicat sau nu, au intrat și rămân în grevă, conștienți că este singura cale rămasă pentru a obține ceea ce ne-am propus, prin aceasta dând dovadă de solidaritatea și colegialitatea ce ar trebui să ne caracterizeze. Mulțumim totuși și celor care, refuzând participarea la greva generală sau abandonându-și pe parcurs colegii, ba chiar încearcă demobilizarea participanților, ne conving fără drept de apel în ceea ce privește absența calităților mai sus menționate.
Uniți suntem puternici!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“, în numele salariaților din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, au respins ieri, 21 mai 2023, așa-zisa ofertă a Guvernului României.
NU avem nevoie de ajutoare sociale!
NU suntem asistați social!
AVEM nevoie de salarii decente!
NU am decis să facem grevă peste noapte!
NU facem jocuri politice!
ESTE greva oamenilor școlii, este greva celor peste 200.000 de angajați din învățământ, care s-au săturat de nepăsarea guvernanţilor. Este greva celor care spun răspicat: AȘA NU SE MAI POATE!
ACUM, mai mult ca oricând, este important să dăm dovadă de unitate.
Le mulţumim pentru susţinere şi înţelegere părinţilor şi elevilor!
Atenție, însă, la manipulările și dezinformările de pe rețelele sociale și cele care apar în spaţiul public pe anumite site-uri! Facem apel atât la jurnalişti, cât şi la membrii de sindicat să verifice informațiile la nivelul organizațiilor sindicatele teritoriale sau la federaţiile reprezentative din învăţământ!
De aproape doi ani tragem semnale de alarmă, organizăm acțiuni de protest. Din anul 2021 și până în prezent, când s-a luat decizia declanșării grevei, am avut următoarele acțiuni de protest:
• 6 decembrie 2021 – am depus la Registratura Guvernului 163.000 de petiții ale angajaților din învățământ prin care aceștia au solicitat majorarea în regim de urgență a salariilor;
• 20-22 decembrie 2021 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 13 ianuarie 2022 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 19 ianuarie 2022 – am organizat o grevă de avertisment de două ore;
• 25 mai 2022 – am organizat un miting de protest în Piața Victoriei;
• 1 februarie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 21 februarie 2023 – am anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că vom declanșa greva generală;
• 29 martie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 25-26 aprilie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României;
• 10 mai 2023 – am organizat un marș de protest la care au participat peste 15.000 de angajați din învățământ;
• 17 mai 2023 – am organizat o grevă de avertisment de două ore.
Atenționăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluționarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învățământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâți ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă.
Marți, 30 mai a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările din partea unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se prezintă raportul referitor la profesorii de sprijin și elevi cu CES. Se vor face demersuri la ME pentru suplimentarea posturilor profesorilor de sprijin.
2. Se respinge solicitarea de desfășurare cursuri online pentru un elev, pe motiv de arest la domiciliu, deoarece nu există bază legală.
3. Se aprobă pensionarea anticipată a unui cadru didactic, începând cu data 01.09.2023.
4. Se aprobă pensionarea la limită de vârstă a unui cadru didactic, începând cu data 01.09.2023.
5. Se solicită o detașare în interesul învățământului, ca urmare a sentinței judecătorești.
6. Se acordă aviz pentru eliberarea duplicatelor actelor de studii:
a. Diplomă de bacalaureat, promoția 2002.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE
S.I.P. Județul Hunedoara a lansat începând cu anul 2014, sub egida „Magister”, un concurs anual de manuscrise, adresat membrilor de sindicat din județul Hunedoara.
Acesta se derulează în cadrul a trei secțiuni:
Concursul se finalizează prin publicarea, în cadrul fiecărei secțiuni, a unei lucrări inedite.
Tipărirea volumelor începe imediat după jurizare (decizia juriului este suverană, definitivă și irevocabilă), lansarea acestora realizându-se în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” organizate de S.I.P. Județul Hunedoara pentru marcarea Zilei Mondiale a Educației - 5 octombrie.