CURTEA CONSTITUȚIONALĂ CONFIRMĂ CONSTITUȚIONALITATEA
INIȚIATIVEI LEGISLATIVE CETĂȚENEȘTI PRIVIND LEGILE EDUCAȚIEI
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, reunind interesele a peste 280.000 de salariați – salută Hotărârea Curții Constituționale a României nr. 1 din 15 iulie 2026, prin care s-a constatat că inițiativa legislativă cetățenească pentru modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023, precum și pentru modificarea altor acte normative îndeplinește condițiile prevăzute de Constituție pentru a-și continua parcursul legislativ în Parlament.
Prin această hotărâre, Curtea Constituțională a stabilit că inițiativa respectă cerințele constituționale privind numărul minim de susținători și reprezentativitatea teritorială. Din cele 185.568 de semnături depuse, 150.643 au fost validate ca fiind legal atestate, depășind cu mult pragul constituțional de 100.000 de semnături, iar condiția referitoare la dispersia teritorială a fost, de asemenea, îndeplinită.
Mulțumim tuturor organizațiilor sindicale, liderilor, membrilor de sindicat, cetățenilor cu drept de vot care au susținut această inițiativă prin semnătura lor, precum și celor care au desfășurat o amplă și riguroasă activitate de verificare și centralizare a listelor de susținători.
Pe de altă parte, am luat act de faptul că, prin aceeași hotărâre, Curtea Constituțională a constatat că o parte dintre prevederile inițiativei legislative, între care cele referitoare la plata cu ora și la bursele studenților, nu pot face obiectul unei inițiative legislative cetățenești, apreciind că acestea au un impact major asupra bugetului de stat și, deci, sunt norme cu caracter fiscal.
Ne exprimăm surprinderea față de această soluție și nu împărtășim această interpretare, întrucât prevederile respective reglementează drepturi și măsuri specifice, destinate asigurării bunei funcționări a procesului educațional și nu sunt măsuri cu caracter fiscal care nu pot constitui obiectul unei inițiative legislative cetățenești.
Adresăm un apel ferm tuturor parlamentarilor să dezbată și să adopte, în regim de urgență, această inițiativă legislativă cetățenească. În acest moment, proiectul de lege susținut de cei peste 150.000 de semnatari validați de C.C.R. va intra în dezbatere parlamentară, iar legislativul trebuie să dea dovadă de seriozitate și responsabilitate, astfel încât acest demers cetățenesc să devină lege.
Anul școlar 2026-2027 trebuie să înceapă în condiții optime pentru elevi, studenți și întregul personal din învățământ.
Corectarea măsurilor de austeritate impuse învățământului în anul 2025 nu mai poate fi amânată!
Educația are nevoie de soluții legislative rapide și responsabile, care trebuie adoptate înainte de debutul noului an școlar!
PREȘEDINTE PREȘEDINTE
F.S.L.I. F.S.E. „SPIRU HARET”
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR
București
15 iulie 2026
EDUCAȚIA BATJOCORITĂ! PENTRU A CÂTA OARA?
GUVERNUL CONDAMNĂ EDUCAȚIA LA SUBFINANȚARE, UMILINȚĂ ȘI DECLIN!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă din învățământul preuniversitar, reprezentând peste 280.000 de salariați, condamnă modul în care Guvernul României a ales să trateze educația prin proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Varianta „îmbunătățită” a proiectului reprezintă, în realitate, o nouă ofensă adusă personalului din învățământ, încalcă angajamente asumate de Guvern și ignoră obligații prevăzute de legislația în vigoare. În loc să elimine inechitățile și să redea profesiei didactice statutul pe care îl merită, proiectul adâncește discriminările salariale, accentuează lipsa de atractivitate a carierei didactice și condamnă sistemul de învățământ la un declin și mai accentuat. Pentru Guvern, „respectul” față de educație înseamnă:
• Încălcarea flagrantă a O.U.G. nr. 57/2023
Proiectul ignoră complet actul normativ adoptat în urma greveigenerale din educație din anul 2023. O.U.G. nr. 57/2023 stabilește, fără echivoc, că salarizarea profesorului debutant trebuie raportată la salariul mediu brut pe economie și că întreaga grilă salarială trebuie construită astfel încât să stimuleze evoluția în carieră și să motiveze corpul profesoral. Actualul proiect elimină aceste principii și propune o grilă care nu mai reflectă dezvoltarea profesională a cadrului didactic. Raportul dintre salariul profesorului debutant și salariul maxim al profesorului cu gradul didactic I și vechime maximă este mult sub nivelul necesar de cel puțin 1,47:1 pentru o evoluție profesională firească.
Ne întrebăm de ce, în cazul altor familii ocupaționale, experiența și evoluția în carieră sunt recompensate, iar în cazul personalului didactic acestea sunt ignorate.
• Nerespectarea angajamentelor asumate împreună cu Banca Mondială și Ministerul Muncii
În anul 2024 s-a convenit ca salariul maxim al profesorului dinînvățământul preuniversitar, cu gradul didactic I și vechime maximă, să fie echivalent cu salariul unui medic specialist. Astăzi, Guvernul renunță la acest angajament și propune o grilă salarială în care diferența este de aproximativ 4.000,00 de lei în defavoarea profesorului. Această diferență reprezintă modul în care Guvernul apreciază valoarea muncii celor care formează generațiile viitoare.
• Grile și coeficienți umilitori
Este inadmisibil ca salariul maxim al unui profesor din învățământul preuniversitar să nu atingă nici măcar coeficientul 3 într-o grilă construită pe o scară de la 1 la 8. Această ierarhizare transmite un mesaj clar: experiența profesională, performanța, responsabilitatea și rolul social al profesorului sunt subevaluate în raport cu alte categorii profesionale.
Mai grav este faptul că, față de varianta grilei de salarizare prezentată în luna mai, majorările sunt pur simbolice. Profesorul debutant câștigă în plus doar 410 lei brut (aproximativ 240 lei net), iar profesorul cu gradul didactic I și peste 25 de ani vechime doar 164 lei brut (aproximativ 96 lei net). Aceste sume sunt nu doar insignifiante, ci profund ofensatoare pentru o profesie care presupune studii superioare, formare continuă, responsabilitate și un rol esențial în societate.
• Diminuarea unor drepturi salariale
Guvernul propune acordarea unei sume fixe derizorii, de numai 410 lei brut (240 lei net), pentru activitatea de dirigenție, una dintre cele mai complexe, consumatoare de timp și cu cea mai mare responsabilitate în relația cu elevii și părinții. În același timp, sunt diminuate indemnizațiile acordate pentru predarea în regim simultan, pentru activitatea desfășurată în zone izolate, pentru practica pedagogică și alte drepturi specifice sistemului de învățământ.
Mesajul transmis de Guvern este unul revoltător: munca suplimentară, responsabilitățile asumate și condițiile dificile în care își desfășoară activitatea mii de cadre didactice nu merită să fie recunoscute și remunerate corespunzător. În loc să încurajeze profesorii să își asume aceste responsabilități și să asigure continuitatea actului educațional în cele mai dificile contexte, Guvernul alege să le devalorizeze și să le descurajeze. O astfel de abordare nu afectează doar profesorii, ci pune în pericol calitatea educației oferite elevilor, în special celor din comunitățile cele mai vulnerabile.
• Continuarea politicii de austeritate împotriva educației
Acest proiect nu poate fi analizat separat de măsurile deja adoptate prin Legea nr. 141/2025: majorarea normei didactice, creșterea efectivelor de elevi la clasă, diminuarea tarifului pentru plata cu ora și plafonarea unor drepturi salariale. El completează aceeași politică prin care educația este transformată într-un domeniu din care se taie succesiv bani, nu într-un domeniu în care se investește, lovind și mai rău într-un sistem de învățământ deja subfinanțat.
Această abordare contravine inclusiv concluziile formulate de Comisia Europeană în Raportul de țară 2026, care solicită României să crească atractivitatea profesiei didactice și să investească în resursa umană din educație, nu să o descurajeze.
Asistăm la o decizie politică profund iresponsabilă, care ignoră faptul că educația reprezintă cea mai importantă investiție în viitorul României și, pentru aceasta, trebuie să asigure o salarizare echitabilă și motivantă pentru întregul personal din învățământ.
În aceste condiții, Guvernul își asumă întreaga responsabilitate pentru adâncirea conflictului social din educație și pentru declanșarea unor noi acțiuni de protest.
Facem un apel ferm către parlamentarii României să respingă acest proiect de lege și să dovedească faptul că înțeleg rolul esențial al educației pentru dezvoltarea acestei țări. Parlamentul are obligația de a corecta această gravă nedreptate.
Un vot pentru această lege este un vot împotriva școlii românești, împotriva profesorilor și împotriva viitorului copiilor noștri.
Parlamentarii care vor vota acest proiect își vor asuma întreaga responsabilitate politică și morală pentru accentuarea crizei din educație, degradarea sistemului de învățământ și compromiterea atractivității profesiei didactice.
Nu poate exista educație de calitate cu profesori umiliți, descurajați și remunerați necorespunzător, fără să țină cont de importanța muncii pe care o desfășoară.
EDUCAȚIA TREBUIE SALVATĂ, NU SACRIFICATĂ!
PREȘEDINTE PREȘEDINTE
F.S.L.I. F.S.E. „SPIRU HARET”
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR
București
17 iulie 2026
Luni, 13 iulie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă solicitările a două unități de învățământ:
- suplimentare plan școlarizare, 3 locuri la clasa a II-a – Școala Gimnazială nr. 4 Vulcan;
- suplimentare plan școlarizare, 1 loc la clasa a XI-a, specializarea științe sociale – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani.
II. 1. Se aprobă solicitarea Primăriei Orașului Simeria privind includerea creșei în rețeaua școlară în cadrul Liceului Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria.
2. Se acordă aviz Primăriei Comunei Gurasada pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale Gurasada.
3. Se prezintă, spre informare, scrisoarea de mulțumire a Asociației „Help Autism”.
4. Se aprobă cererea de pensionare a unui cadru didactic de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, începând cu data de 01.09.2026.
5. Se prezintă, spre informare, sesizarea unui cadru didactic privind rezultatele concursului pentru obținerea gradației de merit în urma contestațiilor. Consilierul juridic al instituției va întocmi un răspuns detaliat.
CAPITOLUL I – DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1 Această organizație va fi cunoscută ca SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR JUDEŢUL HUNEDOARA (S.I.P. JUDEȚUL HUNEDOARA).
Art. 2 S.I.P. Județul Hunedoara este persoană juridică română în baza înscrierii la Judecătoria Deva, unde este înregistrat sub nr. 22/PJ/1992.
Art. 3
a) S.I.P. Județul Hunedoara este o organizație sindicală independentă față de organele de stat, față de partidele politice și față de oricare alte organizații politice și religioase.
b) S.I.P. Județul Hunedoara se declară continuator al „Asociaţiei Învăţătorilor din Hunedoara” căreia i s-au preluat şi actualizat obiectivele şi direcțiile generale de acțiune.
Art. 4 Sediul S.I.P. Județul Hunedoara este în Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2 A, corp B - mansardă.
Art. 5 În funcţie de interesele bunei desfăşurări a activităţii, Biroul Executiv poate decide schimbarea sediului la o altă adresă, cu îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege.
CAPITOLUL II – VIZIUNE, MISIUNE, OBIECT DE ACTIVITATE
Art. 6 S.I.P. Județul Hunedoara, conștientă de caracterul necesar al organizațiilor sindicale într-o societate democratică, va apăra și promova sub toate aspectele interesele membrilor organizației sindicale.
Art. 7 Păstrarea și îmbunătățirea capacității organizației de a apăra drepturile prevăzute în legislația națională, în pactele, tratatele și convențiile internaționale ratificate de România sau la care România este parte, precum și în contractele colective de muncă aplicabile, și promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale și sportive ale membrilor săi, desfășurarea de activități de formare continuă și de dezvoltare profesională a acestora.
Art. 8 S.I.P. Județul Hunedoara, în realizarea misiunii sale, își stabilește ca obiect de activitate următoarele:
a) utilizarea mijloacelor specific sindicale pentru promovarea și apărarea intereselor membrilor organizației sindicale;
b) reprezentarea juridică a membrilor organizației sindicale în toate aspectele implicate de activitatea profesională a acestora;
c) organizarea și desfășurarea de activități comerciale, prin înființarea unor societăți comerciale, în beneficiul membrilor organizației sindicale;
d) organizarea și desfășurarea de cursuri de pregătire și dezvoltare profesională, precum și activități de formare continuă pentru membrii organizației sindicale;
e) editarea și tipărirea de publicații proprii sau ale membrilor organizației sindicale;
f) organizarea de case de ajutor reciproc în beneficiul membrilor organizației sindicale;
g) acordarea de ajutoare sociale membrilor organizației sindicale.
CAPITOLUL III – CALITATEA DE MEMBRU
Art. 9 Poate deveni membru al S.I.P. Județul Hunedoara orice angajat din învățământ (personal didactic de predare, personal didactic auxiliar, personal nedidactic/administrativ), în condițiile recunoașterii acestui statut.
Art. 10
a) Persoana, angajată în învățământ, care solicită dobândirea calității de membru al S.I.P. Județul Hunedoara trebuie să adreseze o cerere în scris structurii organizatorice sindicale existente la nivel de unitate, prevăzută în Anexa I, iar aceasta o va transmite la sediul central al S.I.P. Județul Hunedoara.
b) Mutarea într-o altă unitate a membrului de sindicat, atrage după sine necesitatea completării unei cereri de transfer.
c) Admiterea cererii de înscriere este condiționată de completarea unui acord de reținere/plată a cotizației de membru de sindicat.
d) În cazul membrilor de sindicat care își desfășoară activitatea în mai multe unități, acordul de reținere/plată a cotizației de membru de sindicat va fi completat pentru fiecare dintre unități.
Art. 11 Personalul de conducere, îndrumare și/sau control poate dobândi calitatea de membru de sindicat al S.I.P. Județul Hunedoara, fără a putea deține funcții de conducere în cadrul organizației, indiferent de nivel, atât timp cât deține funcții de conducere în cadrul administrației.
Art. 12
a) Orice membru al S.I.P. Județul Hunedoara poate cere retragerea din sindicat. Cererea de retragere, vizată de liderul structurii organizatorice existente la nivel de unitate, se adresează conducerii județene a S.I.P. Județul Hunedoara.
b) Retragerea nu oferă dreptul la nici un fel de despăgubiri.
c) Din momentul pierderii calității de membru de sindicat, indiferent de cauză, încetează orice obligații ale S.I.P. Județul Hunedoara în raport cu membrul de sindicat sau ale membrului de sindicat în raport cu organizația sindicală.
d) Redobândirea calității de membru de sindicat, după o renunțare prealabilă la această calitate sau excluderea din organizația sindicală, din motive care nu sunt imputabile organizației, se poate face după plata unei taxe de (re)înscriere care va fi stabilită de Biroul Executiv în funcție de nivelul salariilor și al cotizațiilor.
e) În situația în care se solicită recuperarea unor drepturi retroactive, taxa de (re)înscriere va fi egală cu cotizația de membru din perioada pentru care se solicită recuperarea.
Art. 13 Nimeni nu poate fi constrâns să facă parte sau nu, ori să se retragă sau nu din organizația sindicală.
Art. 14 Calitatea de membru se pierde prin:
a) retragerea persoanei prin libera voință a acesteia;
b) neplata cotizației pe o perioadă de mai mult de 3 luni dintr-un an calendaristic sau întârzieri repetate în achitarea acesteia;
c) după epuizarea modalităților prevăzute la capitolul VI.
Art. 15 Structurile organizatorice ale S.I.P. Județul Hunedoara sunt cele prevăzute în Anexa nr. I.
CAPITOLUL IV – DREPTURILE MEMBRILOR S.I.P. JUDEȚUL HUNEDOARA
Art. 16 Organizarea și desfășurarea activității proprii în deplină autonomie și cu respectarea prezentului statut.
Art. 17 Alegerea în mod liber a delegaților pentru Conferința Județeană, a reprezentanților în organele de conducere, participarea acestora la luarea și îndeplinirea deciziilor.
Art. 18 Dreptul de a fi informați asupra tuturor aspectelor activității sindicatului și dreptul de a-și exprima liber opiniile în toate organismele sindicatului.
Art. 19 Exercitarea dreptului de control asupra activității, prin votul delegaților și reprezentanților în organele de conducere ale organizației sindicale.
Art. 20 Participarea la elaborarea unor proiecte de acte normative de interes local sau general.
Art. 21 Să fie sprijiniți material în exercitarea profesiei, inclusiv prin organizarea și realizarea de programe de formare continuă și de dezvoltare profesională a acestora.
Art. 22 Să beneficieze de rezultatele activității organizației sindicale, precum și de inițiativele și serviciile asigurate de aceasta.
Art. 23 Să se retragă oricând din sindicat fără a arăta motivele retragerii.
Art. 24 Membrii organelor de conducere ale S.I.P. Județul Hunedoara precum și orice membru de sindicat cu o activitate sindicală deosebită pot primi indemnizaţii şi prime conform precizărilor din Anexa nr. II.
CAPITOLUL V - ÎNDATORIRILE MEMBRILOR S.I.P. JUDEȚUL HUNEDOARA
Art. 25 Să cunoască și să respecte Statutul S.I.P. Județul Hunedoara.
Art. 26 Să se informeze asupra tuturor aspectelor activității organizației sindicale.
Art. 27 Să participe la ședințele de sindicat, precum și la inițiativele și activitățile organizației sindicale.
Art. 28 Să achite cotizația stabilită.
Art. 29 Să nu întreprindă acțiuni de natură a aduce prejudicii sindicatului sau celorlalți membri ai sindicatului.
Art. 30 Să contribuie la sporirea prestigiului şi popularităţii sindicatului; să încurajeze salariaţii din învăţământ să devină membri ai sindicatului.
Art. 31 Să acorde sprijin celorlalţi membri ai sindicatului.
CAPITOLUL VI – SANCŢIUNI
Art. 32 Pentru nerespectarea obligațiilor statutare, se prevăd următoarele sancțiuni:
a) atenționarea;
b) suspendarea temporară;
c) excluderea.
Art. 33 Decizia cu privire la sancțiunea aplicabilă se poate lua, după caz, de către Biroul Executiv sau Consiliul Liderilor cu 2/3 din totalul voturilor exprimate.
Art. 34 Membrul de sindicat sancționat poate depune contestație, după caz, la organul de conducere ierarhic superior.
CAPITOLUL VII – COTIZAŢIILE
Art. 35
a) Cotizația lunară plătită de fiecare membru al S.I.P. Județul Hunedoara este de până la 1% din salariul brut realizat.
b) Cuantumul cotizației va fi stabilit de către Biroul Executiv după consultarea Consiliului Liderilor.
Art. 36 Modalitatea de colectare a cotizației, în funcție de posibilitățile existente și de legislația în vigoare, va fi decisă, după consultarea membrilor de sindicat, de către Biroul Executiv.
Art. 37 Cotizațiile colectate se vor vira/depune în conturile S.I.P. Județul Hunedoara, astfel încât să se asigure funcționarea organizației în sensul realizării misiunii asumate și îndeplinirii obiectului de activitate stabilit.
CAPITOLUL VIII – ORGANELE DE CONDUCERE / CONTROL
Art. 38 Organele de conducere/control ale S.I.P. Județul Hunedoara sunt: Conferința Județeană, Consiliul Liderilor, Biroul Executiv, respectiv Comisia de Cenzori.
Art. 39 Conferința Județeană este organul suprem de conducere al sindicatului.
Art. 40
a) Conferința Județeană este constituită din delegații desemnați de structurile organizatorice ale S.I.P. Județul Hunedoara în conformitate cu norma de reprezentare de 1 delegat la 25-40 membri.
b) Biroul Executiv decide, întemeiat, asupra normei de reprezentare.
c) În condiții excepționale poate decide o altă normă de reprezentare, dar nu mai mare de 1 delegat la 40 membri.
Art. 41
a) Conferința Județeană se întrunește în ședințe ordinare, o dată la 4 ani sau în ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.
b) Conferința Județeană se convocă de către Consiliul Liderilor sau de către Biroul Executiv, cu majoritate simplă de voturi sau la solicitarea a 1/3 din numărul membrilor Consiliului Liderilor.
c) Conferința Județeană își desfășoară lucrările conform Regulamentului din Anexa IV.
Art. 42
a) Data, locul organizării și ordinea de zi ale Conferinței Județene se stabilesc cu cel puțin 30 de zile înainte.
b) În cazuri excepționale, Conferința Județeană poate fi convocată cu 15 zile înainte, cu o ordine de zi cunoscută de structurile organizatorice ale S.I.P. Județul Hunedoara.
Art. 43 Conferința Județeană se poate desfășura și poate lua hotărâri numai în condițiile în care sunt prezenți cel puțin 2/3 din delegații desemnați de structurile organizatorice ale S.I.P. Județul Hunedoara.
Art. 44 Hotărârile în cadrul Conferinței Județene se iau cu majoritatea simplă a voturilor valabil exprimate cu excepția celor altfel prevăzute de prezentul statut.
Art. 45 Conferința Județeană are următoarele competențe:
a) aprobă sau modifică statutul S.I.P. Județul Hunedoara;
b) hotărăște asupra principiilor, orientărilor fundamentale ale activității sindicale;
c) analizează și hotărăște asupra activității desfășurate de Consiliul Liderilor, Biroul Executiv și Comisia de Cenzori;
d) validează hotărârile Consiliului Liderilor de afiliere sau dezafiliere la federații de ramură;
e) se pronunță asupra contestațiilor persoanelor ale căror cereri de înscriere/reînscriere au fost respinse sau care au fost sancționate;
f) alege prin vot secret, pentru un mandat de patru ani, președintele și secretarul general ai S.I.P. Județul Hunedoara pe baza candidaturilor depuse înaintea începerii lucrărilor Conferinței sau pe baza propunerilor făcute de delegații la Conferința Județeană; vor fi reținute doar candidaturile sau propunerile pentru membrii de sindicat cu activitate sindicală recunoscută, neimplicați politic și care anterior să nu fi adus prejudicii morale și materiale sindicatului;
g) validează prin vot secret cei trei vicepreședinți ai S.I.P. Județul Hunedoara pe baza propunerilor din rândul membrilor Biroului Executiv făcute de președintele ales.
h) alege membrii Comisiei de Cenzori.
Art. 46 Consiliul Liderilor este organul de conducere colectivă al sindicatului între două sesiuni ordinare ale Conferinței Județene.
Art. 47 Consiliul Liderilor este format din liderii sindicali ai structurilor organizatorice ale S.I.P. Județul Hunedoara.
Art. 48 Membrii Biroului Executiv sunt membri de drept ai Consiliului Liderilor.
Art. 49 Consiliul Liderilor se întrunește în ședințe ordinare o dată la trei luni sau în ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie, la convocarea Președintelui, a Biroului Executiv cu majoritate simplă de voturi sau la solicitarea a 1/3 din numărul membrilor săi.
Art. 50
a) Consiliul Liderilor se poate desfășura și poate lua hotărâri numai in condițiile în care sunt prezenți cel puțin 2/3 din membrii săi.
b) Hotărârile se iau cu majoritate simplă a voturilor valabil exprimate cu excepția celor altfel prevăzute de prezentul statut.
Art. 51 Consiliul Liderilor are următoarele competențe:
a) conduce sindicatul între două sesiuni ordinare ale Conferinței Județene;
b) îndeplinește hotărârile adoptate de Conferința Județeană;
c) reglementează și rezolvă probleme de interes general;
d) poate decide cu 2/3 din voturi declanșarea unui conflict de muncă;
e) se pronunță asupra contestațiilor persoanelor sancționate;
f) se pronunță asupra activității Biroului Executiv și a membrilor acestuia;
g) în cazul în care constată încălcări ale statutului sau neîndeplinirea sarcinilor poate decide cu 2/3 din voturile valabil exprimate excluderea și înlocuirea unui membru al Biroului Executiv;
h) în cazul în care se decide înlocuirea președintelui S.I.P. Județul Hunedoara, numește cu minim 2/3 din voturi un președinte interimar care va avea ca principală misiune organizarea în termen de maxim 3 luni a unei Conferințe Județene extraordinare;
i) în cazul în care se decide înlocuirea unui membru al Biroului Executiv, numește cu minim 2/3 din voturi un lider de zonă interimar, până la următoarea ședință a Consiliului de zonă în care se va alege un nou lider;
j) poate decide convocarea unei Conferințe Județene ordinare sau extraordinare cu majoritate simplă de voturi sau la solicitarea scrisa a 1/3 din numărul membrilor;
k) examinează și se pronunță trimestrial asupra situației financiare a sindicatului;
l) convocă anual și ori de câte ori este nevoie Comisia de Cenzori;
m) împuternicește Biroul Executiv să poarte discuții privind modalitatea de asociere în federații pe ramură;
n) hotărăște asupra modalităților de afiliere sau dezafiliere la/de la o federație de ramură;
o) membrii Consiliului Liderilor nu desfășoară activități politice în cadrul organizației.
Art. 52 Biroul Executiv este organul de conducere al sindicatului între două ședințe ordinare ale Consiliului Liderilor.
Art. 53 Biroul Executiv este format din președinte, secretar general, trei vicepreședinți și liderii structurilor organizatorice de zonă.
Art. 54 Funcțiile în cadrul Biroului Executiv se ocupă pentru un mandat de 4 ani, astfel:
a) Președintele și secretarul general sunt aleși prin vot secret de Conferința Județeană pe baza candidaturilor depuse înaintea începerii lucrărilor Conferinței sau pe baza propunerilor făcute de delegații la Conferința Județeană.
b) Cei trei vicepreședinți sunt validați prin vot secret de Conferința Județeană pe baza propunerilor din rândul membrilor Biroului Executiv făcute de președintele ales.
c) Liderii structurilor organizatorice de zonă sunt aleși prin vot secret de și dintre liderii grupelor sindicale din zona respectivă.
Art. 55 Biroul Executiv se întruneşte în şedinţe ordinare, o dată pe lună, sau în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui sau la solicitarea scrisă a 1/3 din numărul membrilor săi.
Art. 56 Biroul Executiv se poate desfăşura şi poate lua hotărâri numai în condiţiile în care sunt prezenţi cel puţin 2/3 din membrii săi. Hotărârile se iau cu majoritate simplă a voturilor valabil exprimate cu excepţia celor altfel prevăzute de prezentul statut.
Art. 57 Biroul Executiv are următoarele competențe:
a) asigură conducerea sindicatului între ședințele Consiliului Liderilor;
b) îndeplinește hotărârile adoptate de Consiliul Liderilor și de Conferința Județeană;
c) reprezintă sindicatul în negocieri, medieri, concilieri, litigii de muncă, revendicări etc. cu organele administrației de stat și în relațiile cu mass-media;
d) aprobă angajarea personalului necesar bunei desfășurări a activității;
e) asigură și răspunde pentru derularea execuției bugetare;
f) fixează salariile, indemnizațiile și plafonul cheltuielilor;
g) convocă Consiliul Liderilor și Conferința Județeană în ședințe ordinare și extraordinare;
h) adoptă sigla oficială și antetul care să fie imprimate și reproduse;
i) decide schimbarea sediului la o altă adresă;
j) analizează și propune Consiliului Liderilor acorduri de colaborare cu alte sindicate în scopul realizării obiectivelor de interes comun ale membrilor de sindicat;
k) adoptă sancțiuni sau propune Consiliului Liderilor pentru sancționare, după caz, membri ai S.I.P. Județul Hunedoara care încalcă prevederile statutului sau aduc prejudicii sindicatului;
l) decide asupra modalităților concrete de realizare a obiectului de activitate al S.I.P. Județul Hunedoara;
m) convocă anual și ori de câte ori este nevoie Comisia de Cenzori;
n) membrii Biroului Executiv nu desfășoară activități politice în cadrul organizației.
Art. 58 Competențele membrilor Biroului Executiv sunt:
(1) Președintele S.I.P. Județul Hunedoara:
a) propune spre validare Conferinței Județene cei trei vicepreședinți;
b) coordonează și conduce activitatea Biroului Executiv;
c) realizează legătura operativă a organelor de conducere ale sindicatului în relațiile cu terți;
d) are specimen de semnătură în bancă și aprobă cheltuielile specifice în normele de competență financiară ale sindicatului;
e) prezintă lunar Biroului Executiv și trimestrial Consiliului Liderilor situația financiară a sindicatului;
f) dispune în scris delegarea membrilor de sindicat pentru realizarea unor sarcini specifice activității sindicale;
g) angajează pe funcții salariații organizației, dispune sancționarea și concedierea acestora cu aprobarea Biroului Executiv
h) convocă lunar și ori de câte ori este nevoie Biroul Executiv;
i) convocă trimestrial și ori de câte ori este nevoie Consiliul Liderilor;
j) convocă anual și ori de câte ori este nevoie Comisia de Cenzori;
k) în situația în care din motive obiective președintele nu-și poate exercita prerogativele pe o perioadă mai lungă de timp, acesta delegă secretarului general și sau unuia dintre vicepreședinți competențele ce îi revin potrivit legii și prezentului Statut;
l) orice alte competențe care îi revin potrivit legii, prezentului statut sau hotărârilor organelor de conducere ale S.I.P. Județul Hunedoara.
(2) Secretarul general al S.I.P. Județul Hunedoara:
a) asigură legătura permanentă cu grupele sindicale și organizațiile de zonă, informarea operativă a acestora, inventariază problemele și le înaintează organelor de conducere;
b) organizează ședințele Biroului Executiv și Consiliului Liderilor, coordonează întocmirea proceselor verbale, redactarea hotărârilor și comunicarea acestora în teritoriu;
c) coordonează întocmirea documentelor, seturilor de materiale etc. necesare membrilor organelor de conducere și comisiilor de negociere;
d) gestionează și sistematizează circulația informațiilor în cadrul S.I.P. Județul Hunedoara, coordonează evidența documentelor scrise intrate sau ieșite din S.I.P. Județul Hunedoara;
e) orice alte competențe care îi revin potrivit legii, prezentului statut sau hotărârilor organelor de conducere ale S.I.P. Județul Hunedoara.
(3) Vicepreședinții S.I.P. Județul Hunedoara:
a) pe probleme profesionale;
b) pe probleme sociale;
c) pe probleme de imagine și promovare.
Art. 59 Președintele, secretarul general și cei trei vicepreședinți exercită conducerea operativă a S.I.P. Județul Hunedoara.
Art. 60 În situația în care din motive de forță majoră președintele se află în imposibilitatea de a-și exercita prerogativele acestea revin de drept secretarului general.
Art. 61 Comisia de Cenzori este organ unic de control în probleme economico-financiare şi de patrimoniu ale sindicatului.
Art. 62
a) Comisia de Cenzori este compusă din 5 membri, care nu pot face parte și din alte organe de conducere ale S.I.P. Județul Hunedoara, aleși pentru un mandat de 4 ani de Conferința Județeană;
b) Locurile vacantate în timpul exercitării mandatului vor fi ocupate prin decizie a Consiliului Liderilor.
Art. 63 Comisia de Cenzori se întruneşte anual şi ori de câte ori este nevoie la solicitarea Președintelui, a Biroului Executiv sau a Consiliului Liderilor.
Art. 64 Comisia de Cenzori are următoarele competențe:
a) verifică anual și ori de cate ori este nevoie, la solicitarea Biroului Executiv sau a Consiliului Liderilor, activitatea financiară și patrimoniul sindicatului;
b) prezintă anual și ori de câte ori este nevoie rapoarte asupra activității, în ședințele Biroului Executiv, Consiliului Liderilor sau Conferinței Județene.
CAPITOLUL IX – PATRIMONIUL
Art. 65 Patrimoniul S.I.P. Județul Hunedoara este compus din bunuri mobile și imobile, din sume bănești aflate în conturile sindicatului, precum și din societățile comerciale sau de altă natură înființate sau aflate sub autoritatea organizației sindicale.
Art. 66 Patrimoniul S.I.P. Județul Hunedoara provine din cotizații, poate fi dobândit cu titlu gratuit sau oneros sau poate proveni din orice activități aducătoare de profit desfășurate de organizația sindicală cu respectarea legislației în vigoare.
Art. 67 Bunurile mobile sau imobile ale sindicatului vor fi înregistrate anual de o comisie de inventariere numită de preşedinte şi verificate de Comisia de Cenzori.
Art. 68 Patrimoniul sindicatului este indivizibil și netransmisibil cu excepția situațiilor prevăzute la articolul 72.
CAPITOLUL X – DIVIZAREA, COMASAREA, DIZOLVAREA ORGANIZAȚIEI; DISTRIBUIREA, TRANSMITEREA ȘI LICHIDAREA PATRIMONIULUI
Art. 69 Divizarea, comasarea sau dizolvarea S.I.P. Județul Hunedoara se poate face numai de către Conferința Județeană, în prezența a 3/4 din numărul delegaților desemnați de structurile organizatorice, în condițiile prezentului statut, în baza unei hotărâri adoptate cu 2/3 din numărul voturilor valabil exprimate.
Art. 70 Operațiile legate de divizare, comasare sau dizolvare se vor efectua de către o comisie numită de Conferinţa Judeţeană. Comisia întocmeşte o documentaţie privind distribuirea, transmiterea sau lichidarea patrimoniului sindicatului. Decizia finală va fi luată de Conferința Județeană.
Art. 71 În cazul dizolvării S.I.P. Județul Hunedoara, patrimoniul se va împărți între structurile organizatorice proprii, proporțional cu partea de contribuție la realizarea acestuia.
Art. 72 În termen de 5 zile de la dizolvare, Biroul Executiv S.I.P. Județul Hunedoara este obligat să solicite instanței judecătorești competente, cea care a operat înscrierea în registrul special al sindicatelor ca persoană juridică, să facă mențiunea dizolvării organizației sindicale.
CAPITOLUL XI – DISPOZIȚII FINALE
Art. 73 În situații obiective, cum ar fi: calamități, intemperii, epidemii, pandemii, urgențe, alte situații excepționale, ședințele organelor de conducere și ale structurilor organizatorice la orice nivel se pot desfășura on line, prin mijloace electronice de comunicare, în sistem de videoconferință.
Art. 74 S.I.P. Județul Hunedoara își elaborează reglementări proprii (anexe ale Statutului), aprobate de către Biroul Executiv.
Art. 75 Acest Statut a fost adoptat de Conferința Județeană a S.I.P. Județul Hunedoara din data de 29.04.2015, modificat și completat de Conferința Județeană a S.I.P. Județul Hunedoara din data de 22.11.2023 și intră în vigoare imediat după adoptare.
|
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
| 1 | Statutul S.I.P. Hunedoara | 268.964 | APPLICATION/PDF | 2020-05-15 18:24:53 |
| 2 | Anexa I - Structurile organizatorice ale S.I.P. Județul Hunedoara | 167.840 | APPLICATION/PDF | 2020-03-13 13:01:44 |
| 3 | Anexa II - Drepturile bănești | 187.339 | APPLICATION/PDF | 2020-03-13 13:02:27 |
| 4 | Anexa III - Drepturi bănești pe perioada delegării și deplasării | 167.737 | APPLICATION/PDF | 2020-03-13 13:03:06 |
| 5 | Anexa IV - Regulament de organizare a conferinței județene | 196.836 | APPLICATION/PDF | 2020-03-13 13:03:42 |
| 6 | Anexa V - Regulament de acordare a ajutoarelor sociale | 186.126 | APPLICATION/PDF | 2020-03-13 13:04:21 |
| 7 | Anexa VI - Regulament de desfășurare a ședințelor de alegeri | 238.057 | APPLICATION/PDF | 2020-03-13 13:04:57 |