Reprezentând o constantă a manifestărilor dedicate zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, acestea derulate sub genericul „Săptămâna educației”, vineri, 9 octombrie 2026, a avut loc lansarea volumelor selectate în cadrul ediției din acest an, a XIII-a, a Concursului de manuscrise „Magister”.
Lansarea volumelor, a căror prezentare a fost realizată de doamna Simona Țene, inspector școlar pentru limba și literatura română la I.S.J. Hunedoara, s-a realizat într-un cadru festiv la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, în prezența autorilor, a reprezentanților S.I.P. Județul Hunedoara în calitate de inițiatori și organizatori ai concursului, dar și în prezența unui numeros public.
Beneficiind de colaborarea Editurii Karina, prin Alin Bonța, volumele laureate ale acestei ediții a concursului, în cadrul celor trei secțiuni, au fost:
Secțiunea „Literatură”
- volumul de poezie „Catedra dintre lumină și rană”, autor Doina Bălțat;
- volumul de poezie „Îngerii lucrează în schimburi?”, autor Mihai Marc;
Secțiunea „Tratate/Studii”
- volumul de critică literară „Sub semnul lecturii”, autor Doina Bălțat;
- volumul „Karate-Do. Drumul caracterului”, coord. Marius Liviu Biji
Secțiunea „Didactica”
- volumul „CooLit – Literatura română pentru liceeni în 600 de întrebări”, autor Anamaria Muntean;
- volumul „Între teatru și comunicare didactică”, autor Florina Poenaru.
Vineri, 9 octombrie 2026, în cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației”, dedicate acestea zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, a avut loc, la sala „Spiru Haret” de la I.S.J. Hunedoara, în organizarea S.I.P. Județul Hunedoara, conferința/dezbatere „Educația este putere”.
La lucrările Conferinței au participat aproximativ 180 persoane: lideri de sindicat, directori, inspectori, cadre didactice și invitați.
De asemenea, au fost prezenți în calitate de invitați o serie de reprezentanți ai administrației publice centrale, județene și locale:
Széll Lörincz – Instituția Prefectului Județul Hunedoara - prefect;
Alin Adam Țambă – Consiliul Județean Hunedoara - vicepreședinte;
Radu Trifon – Episcopia Devei și Hunedoarei – părinte consilier eparhial;
Natalia Intotero – Parlamentul României - deputat P.S.D.;
Ilie Toma – Parlamentul României - deputat P.S.D.;
Tiberiu Claudiu Barstan – Parlamentul României - deputat A.U.R.;
Pollyanna Hannellore Hangan – Parlamentul României - deputat U.S.R.;
Anamaria Gavrilă – Parlamentul României - deputat P.O.T.;
Vasilică Potecă – Parlamentul României - senator A.U.R;
Călin Petru Marian – Parlamentul României - senator P.N.L.;
Emil Ioan Rîșteiu – Primăria Simeria – primar;
Furdui Ovidiu Ilie – Primăria Crișcior – primar.
Maria Ștefănie – Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara – inspector școlar general.
Conferința, dorită de către S.I.P. Județul Hunedoara ca un prilej de a aduce față în față oameni politici, decidenți hunedoreni și salariați din educație, a debutat în conținutul său prin prezentarea materialului suport intitulat „Educația este putere.” (atașat prezentului articol). Prin acesta, cu referire directă la problemele educației hunedorene și nu numai, pornindu-se de la multiplele semnificații ale „puterii” educației, inclusiv puterea sindicală dovedită în 2023, dar și în acest an prin blocarea unei legi a salarizării injuste, s-a solicitat oamenilor politici și decidenților să se poziționeze în raport cu sloganul global UNICEF din acest an, și anume „Alături de profesori”, adresându-se direct următoarea întrebare:
Oameni politici, dar și decidenți, sunteți gata să fiți, prin fapte și mai ales bugete, „Alături de profesori”, alături de educație și de puterea sa, sau veți continua să vă temeți de puterea educației, indiferent de aspectul adus în discuție?
De asemenea, a fost prezentat și conținutul mapei conferinței (atașat prezentului articol), acesta aducând în discuție principalele probleme ale sistemului educațional:
- trendul negativ al progresului României în ceea ce privește obiectivul „Educație de calitate”, în ultimii ani înregistrându-se mai curând o creștere a decalajului în raport cu mediile Uniunii Europene;
- trendul descendent al rezultatelor obținute la testările internaționale, dar și în cazul examenelor naționale, cumulate acestea cu ratele mari ale abandonului școlar și absenteismului;
- subfinanțarea constantă și acutizată a școlii românești, cea mai redusă la nivelul Uniunii Europene, indiferent dacă sunt considerate fondurile publice sau fondurile private;
- supraaglomerarea colectivelor de elevi, desființarea sistematică a unităților de învățământ din mediul rural, ratele mici de cuprindere în învățământul obligatoriu;
- supraaglomerarea timpului de lucru al cadrelor didactice, care depășește curent 40 de ore/săptămână, tendință accentuată de creșterea normei didactice, dar și de atribuirea a tot mai multe sarcini administrative;
- amenințările relative la asigurarea resursei umane calificate în sistemul educațional prin prisma reducerii veniturilor salariaților din educație, coroborat cu proiectele vehiculate în acest an cu privire la legea salarizării, toate acestea confirmând fără drept de apel dezinteresul clasei politice și nu numai pentru educație.
Pe parcursul conferinței, alternând cu luările de poziții ale oamenilor politici și decidenților educaționali au fost punctate de către salariații din educația hunedoreană și alte probleme, dintre care se pot aminti:
- datoria oamenilor politici și a decidenților de a face ceva concret și adecvat realității pentru învățământ, nu dictat doar de interese politice și contabile;
- bulversările aduse calendarului școlar în fiecare an și necesitatea de a reveni la un calendar școlar clar și precis (cursuri 15 septembrie-15 iunie), fără a se da posibilitatea modificării acestuia potrivit altor interese;
- birocratizarea excesivă a procesului didactic, ultimul pas fiind cel care impune existența unui portofoliu personal de dimensiuni considerabile, și transformarea profesorului în funcționar public, asistent social, statistician etc.
- fragmentarea normei didactice în multe cazuri în mult prea multe școli și lipsa personalului calificat etc.
Luările de poziție? Printre multe altele, următoarele (fără a preciza nominal pe cei care le-au susținut):
- în ultimii ani s-au făcut pași importanți pentru modernizarea școlilor, dar nu trebuie uitat că în centrul priorităților educației trebuie să fie profesorul ca cel care are puterea de a face educația;
- avem adesea impresia că suntem niște cobai, ceea ce se resimte nu doar în mediul educațional;
- în măsura în care copiii sunt cea mai importantă resursă a României trebuie să o dovedim și printr-un buget public adecvat;
- inadecvarea tăierilor care au afectat sistemul educațional sub actuala guvernare, după ce în prealabil au fost adoptate legi ale educației cu un proces minim de consultare;
- multe dintre măsurile adoptate la nivelul Parlamentului sunt „deturnate” de către diferitele nivele ale executivului;
- suntem părtași și vinovați pentru eșecul educației, dar la fel cum unii dintre noi ar trebui să plece acasă, la fel ar trebui să plece acasă și profesorii care nu își fac treaba;
- școala românească insistă prea mult pe memorare, fără a prioritiza gândirea critică și capacitatea de utilizare a cunoștințelor;
- se ignoră „elefantul din cameră”: salarizarea, dar și celelalte așa-zis reforme din ultimii ani, în realitate aberații;
- problema proiectului legislativ relativ la introducerea uniformelor școlare, prilej cu care chiar s-a cerut un vot al sălii (în proporție covârșitoare în favoarea introducerii acestora) etc.
Desigur, întâlnirea a fost presărată de inevitabilele dispute ale oamenilor politici, care, la modul general și aproape fără excepție, și-au arătat susținerea pentru educație. Mai mult, problemele educației au fost punctate incisiv, cumva inedit într-un astfel de context, chiar și de factorii decidenți locali (în pofida faptului că deciziile curente sunt într-o anumită măsură antagonice cu astfel de poziționări).
Întâlnirea s-a finalizat prin sublinierea faptului că salariații și sindicatele din educație știu foarte bine ceea ce vor. Problema ar fi cu cei care creează legile, pe de o parte, cu cei care iau decizii întru aplicarea lor, pe de altă parte. Aici ar fi nevoie să se gândească foarte profund la ceea ce este de făcut întru binele educației, iar nu întru satisfacerea intereselor de partid, protejarea scaunului propriu sau salvgardarea obiectivelor bugetar-contabilicești.
Documente atașate:
- Incitare Conferința „Educația este putere”
- Mapa Conferinței „Educația este putere”
Luni, 12 octombrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație (C.A.) al Inspectoratului Școlar Județean (I.S.J.) Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. 1. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
2. Se aprobă raportul de funcționare a claselor peste/sub efective.
II.
1. Se aprobă rapoartele de activitate doctorală a directorilor unităților de învățământ.
2. Se aprobă lista alertelor din programul EduSal conform Anexelor 2 și 3.
3. Se aprobă pensionarea la limită de vârstă a unui cadru didactic de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila, începând cu data de 01.11.2026.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
Soarta Educației, decisă de cei care o urăsc!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“ protestează față de intenția Executivului de a reduce suplimentar cheltuielile de personal în sistemul de învățământ, printr-un nou act normativ care se discută în aceste zile în spatele ușilor închise de la Palatul Victoria. Considerăm că o asemenea măsură este nu doar inoportună, ci și profund nedreaptă, cu consecințe grave asupra sistemului educațional.
În condițiile în care, după măsurile aberante anti-educație dispuse prin Legea nr.141/2025 și actele subsecvente, învățământul se confruntă deja cu lipsa personalului calificat, salarizare inadecvată, birocrație excesivă și un nivel crescut de stres profesional, aceste noi tăieri riscă să creeze o criză fără precedent și o încălcare gravă a dreptului la educație al copiilor, așa cum este el consfințit în Constituția României.
Este evident faptul că experții care lucrează la identificarea soluțiilor pentru reducerea deficitului bugetar nu cunosc în mod concret activitatea din sistemul de învățământ. Deja avem mii de copii care nu au cadre didactice calificate la clasă, iar în fiecare zi sute de profesori, inclusiv din învățământul superior, renunță la orele pe care le au la plata cu ora. Orice tăiere care se va decide în perioada următoare va conduce la agravarea crizei de personal, cu consecințe directe asupra copiilor.
Facem un apel la rațiune și cerem partidelor din coaliție să renunțe la aceste măsuri absurde!
Nu învățământul este vinovat pentru că cei care au fost la putere în ultimii ani nu au rezolvat problema pensiilor speciale!
Nu învățământul este vinovat că guvernele României nu au fost în stare să facă reformele necesare pentru a primi bani din PNRR!
Nu învățământul este de vină pentru corupția transpartinică!
Nu sacrificați, din nou, sistemul de învățământ pentru a acoperi sinecurile!
Menționăm că mâine, 19 noiembrie 2025, începând cu ora 13.00, angajații din învățământ – membri de sindicat vor picheta Ministerul Educației.