În data de 28 mai 2026, au avut loc consultări legate de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, între reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și cei ai Ministerului Muncii, inclusiv domnul ministru Dragoș Pîslaru (precedate de întâlnirea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării cu cei ai Ministerului Muncii).
Partea sindicală a propus următoarele:
1. Modificarea coeficientului de ierarhizare astfel încât să se respecte principiile stabilite în anul 2024, la negocierile cu Ministerul Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. Astfel, grila propusă trebuie să fie construită pornind de la principiul că salariul profesorului debutant S trebuie să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, iar evoluția salarială, în carieră, trebuie să fie motivantă.
Răspuns: Se va analiza propunerea și se va face un studiu de impact, fără a se garanta că se acceptă.
2. Păstrarea majorării salariale de 10% pentru profesorii diriginți, profesori pentru învățământ primar și preșcolar, învățători și educatoare.
Răspuns: Se acceptă această propunere, dar schimbându-se modul de calcul, în sensul că această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă (având în vedere că atribuțiile celor care ocupă această funcție sunt identice), fără a se depăși cuantumul actual.
3. Păstrarea procentului maxim de 20% al sporului acordat personalului didactic din zonele izolate.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
4. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru predarea simultană.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
5. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru practică pedagogică.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
6. Acordarea, în continuare, a majorării salariale de 15% pentru învățământ special, sub formă de spor, inclusiv pentru personalul didactic din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
7. Acordarea, în continuare, a indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Răspuns: Se analizează propunerea, dar, în principiu Ministerul Muncii dorește eliminarea acestui drept.
8. Eliminarea anomaliilor legate de neconcordanța dintre indemnizațiile secretarilor șefi și contabililor șefi din învățământul preuniversitar și salariile celor care ocupă funcțiile de execuție de secretar și administrator financiar.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
10. Acordarea premiului de performanță personalului din sistemul de învățământ, în cuantum de 10% - 20% din salariu, pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru 30% din personalul angajat la nivel de unitate/instituție, fără a afecta drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs.
Răspuns: Prin hotărâre de Guvern se va stabili procedura de acordare.
11. Reglementarea în lege a transferului personalului din sectorul bugetar.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
12. Calculul sporului de handicap prin raportare la salariul de bază deținut, nu la salariul de referință.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
13. Completarea Anexei I, Cap. I lit. A, pct. 3b) cu poz. 23, cu funcția de administrator patrimoniu-șef.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
Simion HANCESCU, Președinte F.S.L.I.,
Marius Ovidiu NISTOR, Președinte F.S.E. „SPIRU HARET”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învățământ preuniversitar, universitar și cercetare, reunind interesele a peste 300.000 de salariați – vor picheta joi, 25 iunie 2026, începând cu ora 11:00, Palatul Parlamentului.
Cu această ocazie, reprezentanții angajaților din învățământ vor depune la Registratura Parlamentului cele peste 160.000 de semnături strânse pentru susținerea inițiativei cetățenești care are ca scop modificarea și completarea Legilor Educației (Legea nr. 198/2023 și Legea nr. 199/2023).
Prin acest demers legislativ solicităm anularea prevederilor anti-educație distructive impuse prin Legea nr. 141/2025.
Proiectul de lege vine să corecteze derapajele legislative din ultimii ani și să asigure un act educațional de calitate, stipulând mai multe măsuri esențiale, printre care:
- Combaterea supraaglomerării școlare: Susținem reducerea și reglementarea strictă a numărului de beneficiari la clasă/grupă. De exemplu, în învățământul primar, o clasă trebuie să aibă, maximum 22 de elevi, în cel gimnazial maximum 26 de elevi, iar în cel liceal maximum 26 de elevi.
- Calculul corect pentru tarifele la orele în regim de plata cu ora: susținem revenirea la modul de calcul de dinainte de Legea nr. 141/2025.
- Respect pentru experiența la catedră: Solicităm revenirea la norma didactică de dinainte de Legea nr. 141/2025 și reducerea acesteia cu două ore pentru profesorii cu gradul I și peste 25 de ani vechime.
- Stimularea predării în zone defavorizate: Susținem acordarea, începând cu anul școlar 2026-2027, a unei prime de instalare neimpozabile echivalentă cu 3 salarii de bază cadrelor didactice care se titularizează în zone izolate sau defavorizate, cu condiția rămânerii pe post timp de 5 ani.
- Fără învățământ simultan în clasa a VIII-a: Susținem organizarea separată a clasei a VIII-a, indiferent de numărul de elevi. Șanse egale pentru toți!
- Susținerea tinerilor și a excelenței (Învățământul Superior): Studenții de la licență didactică cu dublă specializare sau masterat didactic vor primi burse egale cu salariul net al unui profesor debutant. De asemenea, liceenii medaliați la olimpiadele internaționale își vor păstra bursa de excelență pe toată durata studiilor universitare de licență în România, dacă își mențin performanța.
Cu această ocazie, facem un apel către parlamentarii din Parlamentul României, solicitându-le discutarea în regim de urgență a acestei inițiative legislative, astfel încât anul școlar 2026-2027 să înceapă în condiții optime, atât pentru angajații din învățământ, cât și pentru beneficiarii direcți ai sistemului educațional.
Luni, 6 iulie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se respinge plata cu ora pe programul „A doua șansă” pentru directorul adjunct de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni.
II. Diverse:
1. Se aprobă situația celor 3 alerte de depășire cu 0,5 normă la plata cu ora:
a. Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” Prislop – 1 cadrul didactic, educatoare, aflat în CIC este înlocuită/suplinită de un alt carul didactic;
b. Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila – 1 maistru instructor depășește cu 0,5 normă la plata cu ora;
c. Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani – CNP nou, încadrat pe post unic.
2. Se aprobă sporul pentru titlu de doctor pentru 8 directori de unități de învățământ.
3. Se aprobă desemnarea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva drept Centru de evaluare titularizare 2026.
4. Se aprobă cererea de pensionare a unui cadru didactic de la Liceul Tehnologic „Crișan” Crișcior, începând cu data 01.09.2026.
5. Se aprobă desemnarea unui reprezentant al I.S.J. Hunedoara în comisia de concurs din cadrul proiectului ECI „Furnizarea de servicii integrate în comunități rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”– consilier școlar 4 ore/zi și/sau 20 ore/săptămână.
6. Se prezintă, spre informare, demersuri pentru căutarea unui spațiu pentru organizarea arhivei I.S.J. Hunedoara.
7. Se prezintă, spre informare, problema măsurătorilor pentru condiții vătămătoare.
Reflecția asupra procesului de învățare a elevilor reprezintă actualmente o provocare pentru orice cadru didactic, pe de o parte datorită nevoii din ce în ce mai persistente de a găsi modalități de gestiune eficientă a procesului didactic, iar pe de altă parte datorită sarcinii pe care societatea o solicită școlii și anume aceea de a forma indivizi capabili de a se adapta permanent, de a-și asuma responsabilități, de a se exprima și de a contribui la ameliorarea vieții sociale.
În acest context, cadrul didactic este chemat să-și redimensioneze continuu rolurile și ipostazele, să manifeste un comportament deschis și o atitudine pozitivă, activizantă și reflexivă, promovând o învățare interactivă și stimulând întregul potențial al elevilor săi. La nivelul instruirii școlare, învățarea ridică, printre altele, „problema crucială a logicii copilului”, respectiv a particularităților de cunoaștere proprii elevului, în calitate de subiect al educației.
Inadecvarea metodelor de instruire la psihologia celui care învață rămâne una din cauzele principale ale eșecului școlar. În aceste condiții, devine evident că planificarea învățării trebuie să țină seama de diferențele individuale de învățare ale elevilor.
Prin competențele vizate și conținuturile propuse, modulul dorește să contribuie la construirea unei perspective actualizate asupra rolurilor noi pe care le are profesorul, în mod deosebit acelea de a defini situațiile care permit exersarea și aprofundarea învățării ținând cont de diferențele induse de stilurile de învățare și de a deveni un mediator între modurile formal și nonformal de învățare.
Totodată, având în vedere că marele impediment al introducerii diferențelor de stil de învățare în proiectarea didactică este absența unui exercițiu în acest sens, activitatea de formare propusă încearcă să pună bazele unei astfel de experiențe și totodată să stimuleze crearea unei comunități de bune practici în ceea ce privește specificul proiectării didactice care ține seama de aceste diferențe.
![]() |
Acreditare: OMENCS nr. 3114/01.02.2016 Număr credite: 5 credite Durata: 24 ore Grup țintă: cadre didactice din învățământul gimnazial și liceal, membri de sindicat Stadiu: implementat |
Interval activități de formare: decembrie 2016 - mai 2018 Număr grupe formate: 53 (15 - Deva; 17 - Petroșani; 8 - Hunedoara; 4 - Hațeg; 5 - Orăștie; 4 - Brad) Număr cursanți înscriși: 1093 Număr comisii de evaluare: 28 Număr cursanți care au finalizat: 1018 |