Ieri, 29 iunie 2023, la peste 40 de zile de la începerea negocierilor, a fost semnat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.N.C.I.P.).
În urma negocierilor purtate cu reprezentanții Ministerului Educației, pornind de la proiectul de contract colectiv elaborat de F.S.L.I. și F.S.E „SPIRU HARET”, s-a convenit asupra unor CLAUZE FAVORABILE SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI A UNOR DREPTURI în plus față de cele prevăzute în contractul anterior, între care:
1. plata salariului și a indemnizației de hrană pentru angajații care lucrează și în zilele libere prevăzute de lege, indiferent de numărul de ore/zile de muncă acumulate în perioada lucrată;
2. instituirea zilei de 5 Iunie ca zi nelucrătoare;
3. calcularea indemnizației de concediu cu luarea în calcul a indemnizației de hrană;
4. acordarea concediului de odihnă suplimentar și personalului didactic de conducere, de îndrumare și de control (nu doar personalului didactic auxiliar și nedidactic);
5. reglementarea expresă a faptului că, la stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă, cele aferente concediului de maternitate, concediului paternal, concediului de risc maternal, concediului pentru îngrijirea copilului bolnav, concediului de îngrijitor, perioada absenței de la locul de muncă în condițiile art. 152 din Codul Muncii și perioada reglementată la art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 (perioada suspendării contractului de muncă pentru participare la grevă) se consideră perioade de activitate prestată;
6. acordarea a 2 zile (nu o zi) lucrătoare libere plătite pentru îngrijirea sănătății copilului – pentru familiile cu 1 copil sau 2 copii, respectiv 3 zile (nu două) lucrătoare libere plătite – pentru familiile cu 3 sau mai mulți copii;
7. acordarea a 5 zile lucrătoare libere plătite pentru salariata care urmează o procedură de fertilizare „in vitro”;
8. acordarea unei zile lucrătoare libere plătite pentru donarea de sânge;
9. instituirea și pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic/contractual încadrat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată (nu doar pentru cadrele didactice) a dreptului la concediu fără plată pe o perioadă de un an calendaristic, o dată la 10 ani de activitate în învățământ, cu aprobarea consiliului de administrație;
10. decontarea contravalorii dispozitivelor vizuale de corecție (ochelari/lentile), pentru angajații care, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, lucrează cu un monitor, pe baza prescripției medicale și a facturii privind costul ochelarilor, conform Programului Național aprobat prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Educației în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă;
11. deducerea, pentru personalul din învățământul preuniversitar, instituită la art. 78 alin. (2) lit. a) pct. v) din Codul fiscal – respectiv contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităților sportive în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, precum și contravaloarea abonamentelor plătite de salariați, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană;
12. consacrarea dreptului angajaților care folosesc în mod obișnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru, cel puțin 50% din timpul de lucru, de a beneficia de examene medicale corespunzătoare ale ochilor și vederii la angajare, ulterior, la intervale regulate, precum și ori de câte ori apar tulburări de vedere care pot fi cauzate de activitatea la ecranul de vizualizare;
13. reglementarea posibilității ocupării unui post didactic auxiliar sau nedidactic vacantat, prin încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată, până la ocuparea postului prin concurs;
14. stabilirea la 12 luni (în loc de 6 luni) a perioadei de readaptare pentru salariatele/salariații care au beneficiat de concediu de maternitate și/sau concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;
15. reglementarea expresă a faptului că reducerea programului de lucru cu până la 1/2 normă, pentru angajații care au în îngrijire copii bolnavi în vârstă de până la 7 ani, nu le afectează calitatea de salariat și vechimea INTEGRALĂ în învățământ/muncă;
16. reglementarea expresă a faptului că angajații NU au obligația însoțirii preșcolarilor/elevilor care fac naveta, pe mijloacele de transport în comun/microbuzele școlare/ mijloacele de transport puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale.
17. reglementarea programului flexibil și a programului inegal de lucru, cu precizarea faptului că acestea nu afectează drepturile prevăzute de contractul colectiv de muncă aplicabil; etc.
Totodată, în raport de prevederile noii legi a dialogului social, respectiv Legea nr. 367/2022, s-a prevăzut modalitatea de negociere a contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități – inspectorate școlare.
Precizăm că C.C.M.U.N.S.N.C.I.P. va intra în vigoare la data înregistrării la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și va produce efecte pe o perioadă de 2 ani. De asemenea, în cadrul negocierilor colective, părțile au fost de acord ca, după intrarea în vigoare a Legii învățământului preuniversitar, să se procedeze la modificarea clauzelor contractului, prin act adițional, pentru a-l armoniza cu prevederile acestei legi.
Joi, 28 septembrie 2023, de la ora 10:00, a avut loc, în sala „Spiru Haret” de la Inspectoratul Școlar Județean (I.S.J.) Hunedoara, ședința cu directorii/directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar din județul Hunedoara.
Ordinea de zi a cuprins:
1. Prezentarea Raportului privind starea învățământului în județul Hunedoara în anul școlar 2022-2023;
2. Prezentarea Planului managerial al I.S.J. Hunedoara pentru anul școlar 2023-2024;
3. Prezentarea Graficului unic de îndrumare și control al I.S.J. Hunedoara pentru anul școlar 2023 -2024;
4. Diverse.
Materiale suport folosite în cadrul ședinței:
- Starea învățământului preuniversitar din județul Hunedoara în anul școlar 2022-2023;
- Planul managerial I.S.J. Hunedoara 2023-2024;
- Grafic unic de îndrumare și control 2023-2024;
- Bursele școlare 2023-2024;
- Rezultate olimpiade și concursuri școlare;
- Proiectul Erasmus „CHILD SAFETY MATTERS-ENOUGH”.
Materialele pot fi consultate pe site-ul nostru, la rubrica ISJ HUNEDOARA – ȘEDINȚE CU DIRECTORII sau accesând link-ul: https://nou.siphd.ro/?a=3430&t=2023.
Miercuri, 27 septembrie 2023, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat 13 lideri de zonă, președintele și consilierul juridic al organizației.
Ordinea de zi a ședinței cuprins următoarea problematică: informare privind probleme profesionale și sindicale; probleme organizatorice; probleme diverse, ridicate de liderii de sindicat prezenți.
Materiale suport folosite în cadrul ședinței au fost: Adresa unități de învățământ cu privire la activitățile organizate în „Săptămâna Educației 2023”; Invitație la activitățile organizate în „Săptămâna educației 2023”, Situație statistică membri de sindicat, Situații financiare august 2023, Convocator Conferința Județeană.
Dintre problemele propuse pe ordinea de zi sau ridicate în timpul ședinței subliniem:
1. Implementarea noilor prevederi din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar și Contractul Colectiv de muncă se va realiza eșalonat, în funcție de termenele specificate și apariția actelor normative subsecvente;
2. Derularea activităților dedicate sărbătoririi zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, grupate sub genericul „Săptămâna Educației 2023”, se derulează conform convocărilor și invitațiilor transmise în teritoriu;
3. Parteneriatul cu MOL România va fi reînnoit, în acest sens urmând a fi eliberate doritorilor noi carduri de fidelitate;
4. Acordarea tichetelor sociale pentru ultimele două evenimente ale acestui an se va realiza cumulat, în luna decembrie, cuantumul acestora urmând să fie stabilit în funcție de cotizația medie lunară;
5. Conferința Județeană de alegeri S.I.P. Județul Hunedoara se va derula în data de 22 noiembrie 2023, norma de reprezentare stabilită fiind de 1 reprezentant/25 membri de sindicat, în cazul existenței a mai puțin de 25 membri de sindicat în grupa sindicală, reprezentarea fiind asigurată de liderul grupei sindicale.
S-a reiterat că în contextul actual este important:
- să verificăm informațiile la care avem acces, cu precădere cele pe teme sindicale și profesionale;
- să fim „rezervați” în privința comentariilor sindicale și profesionale de pe rețelele de socializare;
- să folosim în primul rând informațiile primite din surse sigure (lideri, sindicat, federație);
- să manifestăm încredere în organizația sindicală, acțiunile întreprinse de aceasta fiind întotdeauna conforme scopului existenței sale.
Totodată, menținem următoarele solicitări adresate tuturor membrilor de sindicat:
- să respingă suplinirea colegilor aflați în concedii medicale pe bază de învoire colegială, legală fiind încheierea de contracte de muncă și plata muncii suplimentare;
- să solicite conducerii unității de învățământ demararea și finalizarea procedurilor pentru acordarea sporului pentru condiții de muncă;
- să sprijine activitatea liderului de sindicat, inclusiv prin participarea la ședințele de sindicat și realizarea în timp util a diferitelor documente.
Toate materialele utilizate în cadrul ședinței se regăsesc la rubrica S.I.P. HUNEDOARA / Activitate / Biroul Executiv - link direct: https://nou.siphd.ro/?a=3121&t=2023.
Calitatea de membru C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. Hunedoara se poate dobândi, în măsura în care lucrați în învățământul hunedorean, prin completarea Cererii de înscriere, care poate fi descărcată de la rubrica „C.A.R. Hunedoara/Modele documente”.
Alături de cerere, în momentul înscrierii, trebuie să completați, în conformitate cu legislația și Statutul, Acordul de reținere a cotizației pe statul de plată (modelul documentului este de regăsit la rubrica indicată mai sus) și să atașați o copie după actul dumneavoastră de identitate.
Modelele de documente pot fi obținute și de la sediul C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. Hunedoara (Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2, corp B - mansardă), prin fax (0254 211 642, 0254 232 350) sau de la liderul de sindicat din unitatea de învățământ.
Formularele completate se transmit în original la C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. Hunedoara pentru înregistrare și procesare. Există posibilitatea înaintării acestora, lunar, prin intermediul liderilor sindicatelor de zonă.
Pot deveni membri al C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. Hunedoara angajații din învățământul hunedorean sau foști angajați (actualmente pensionari).
Membrii de sindicat beneficiază de o serie de condiții avantajoase în ceea ce privește dobânda la împrumuturi, beneficiile acordate anual și reținerea cotizației și a ratei la împrumut pe statul de plată.
Dacă sunteți membru al unei alte case de ajutor reciproc, puteți păstra toate drepturile prin retragerea fondului social și depunerea lui la C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. Hunedoara.
Cotizația lunară la fondul social propriu este cuprinsă, în funcție de opțiunea fiecărui membru, între 1 și 300 lei.