„România se află într-un moment decisiv pentru parcursul său către un nou ciclu de dezvoltare”, se apreciază în debutul Programului de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR-GRUPUL PARLAMENTAR AL MINORITĂȚILOR NAȚIONALE, în 88 de pagini încercându-se să se traseze liniile directoare pentru concretizarea intențiilor unui „Guvern puternic”, capabil să își asume „implementarea unor reforme structurale fundamentale, bună guvernare, dezvoltarea României, respectul pentru cetățeni și consolidarea democrației”.
Ce să zicem? Că, fără să ne asumăm lectura cuvânt cu cuvânt a celor 88 de pagini, repede convinși asupra „aspirațiilor” noului val de reforme (oare le mai știe cineva numărul?), n-am prea reușit să vedem vreo măsură pe cât de mică care să ne vorbească despre faptul că ne va fi mai bine și că nivelul nostru de trai va crește? Adevărat, dar poate că nu am fost noi suficient de atenți, iar totodată ne cam lipsește abilitatea de a „deduce” din toate măsurile preconizate faptul că „râurile de lapte și miere” își vor găsi calea pe meleagurile noastre (cu speranța că nu într-atât încât să ne trezim inundați), împlinind până și elucubrațiile care rătăcesc Țara Făgăduinței pe meleagurile mioritice.
Sau poate doar suntem noi prea chițibușari sau de-a dreptul irevențioși față de marele „adevăr” al ideii că „ne-am născut pentru a munci” (...pentru alții)...
Dar nu vom face politică (când trebuie să „înjuri” pe mai toată lumea, ce sens mai are să „înjuri”?)! Rămânem doar la măsurile preconizate, iar dintre acestea cele care vizează educația în mod direct (Programul de guvernare 2025-2028 în integralitatea sa este atașat acestui articol). Astfel, undeva pe la pagina 59 debutează secțiunea dedicată educației și cercetării, iar pe mai puțin de trei pagini („răi” până la capăt, am spune că „greutatea” educației în programul de guvernare este pe măsura bugetului acordat acesteia) se „rezolvă” cam tot ceea ce este de pus la punct în această privință întru rezolvarea „crizei economico-financiare a țării” în care ne-am trezit cumva peste noapte (?!).
Lăsând de-o parte faptul că întreaga situație cam aduce cu lucruri pe care le-am mai trăit (de înțeles pe undeva, mulți dintre „fruntașii” actuali fiind aceeași sau măcar „hrăniți” din același izvor care tot propovăduiește „salvarea Românei” – ptiu... chiar ne-a trecut prin minte că am fi mai salvați dacă nu s-ar tot încerca să fim salvați, dar am aruncat repede pe fereastră ideea: de ce salvarea nu ar fi și ea un instrument la fel de bun pentru a obține puterea politic? - iar dacă nu ne-au ieșit ochii suveranizați, se pare că ne vor ieși în dorința de a fi salvați cu orice preț), vom indica doar noutățile...
Ce ziceți? Ați mai auzit, ba chiar de multă vreme astfel de „chestii”? Evident. Pe când credeam că s-a reușit inversarea trendului în ceea ce privește educația românească și începeam să avem impresia că nu banii sunt principalul obiectiv în domeniu, ci chiar educația, mai mult ca sigur în viitor va fi nevoie să o luăm de la capăt. Un „capăt” care se anunță chiar mai dificil, munca zi-lumină și plata ca pentru necalificați ridicându-se ca veritabili stâlpi ai reformării educației.
Regândirea „titularizării”, comasări/restructurări de unități școlare, tăieri de sporuri și indemnizații, generalizarea învățământului dual în învățământul tehnologic etc. sunt și ele măsuri „aflate pe țeavă”, urmând pe cât de curând să „stropească” în toate direcțiile.
Cu alte cuvinte, și în încheiere, este nevoie de vidanjare, ba chiar de o mare vidanjare, deși se pare că vom rămâne la datul cu mătura, fără să „îndrăznească” cineva să ridice covoarele fie doar și pe la colțuri...
Este bine măcar că măturile se dovedesc un instrument universal, arătându-se pe zi ce trece că vom fi obligați și noi să apelăm la ele, chiar dacă în cu totul alte scopuri decât cele preconizate de „puternicul Guvern Taie de unde poți!” cu care ne-am procopsit. Evident că vom încerca, fiindcă ținând-o tot așa, peste câțiva ani o să fim mai rău decât eram la finalul lui 2024, iar resentimentul va fi într-atât de răspândit că nici măcar cea „din urmă soluție” nu ne va mai fi la îndemână.
În rest, vă așteptăm la proteste... și concediu plăcut!
Dragi colegi,
Ne aflăm, fără îndoială, într-un moment crucial pentru viitorul învățământului românesc și, implicit, pentru viitorul nostru, al angajaților din învățământ. Ceea ce Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării propun nu este doar un set de măsuri politice, ci reglementări care vor influența direct salarizarea noastră, condițiile de muncă, finanțarea educației și chiar statutul și demnitatea profesiei didactice. NOI am ajuns pentru EI doar niște cifre într-o filă contabilă.
În timp ce EI își văd liniștiți de treabă, de sinecurile politice, pe NOI ne obligă să suportăm costurile exceselor lor, diminuându-ne veniturile.
Printre măsurile anunțate este și cea conform căreia ar urma să crească norma didactică de predare cu maximum 2 ore, lucru pe care îl respingem, având în vedere consecințele acesteia. Măsura este propusă în contextul în care, în sistemul de învățământ preuniversitar, sunt mulți colegi care, peste cele 18 ore de predare efectivă, mai au și ore de învățare remedială, ore de pregătire suplimentară pentru concursuri/olimpiade, ore de consiliere, precum și activități extracurriculare/extrașcolare, de întocmire a dosarelor pentru burse sociale etc.
În acest context, nu putem să nu ne întrebăm:
De ce NOI trebuie să suferim pentru că EI nu sunt capabili sau nu vor să stopeze evaziunea fiscală?
De ce NOI trebuie să suferim pentru că EI și-au angajat rudele și pilele pe salarii de zeci de mii de euro?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să beneficieze de pensii speciale?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să meargă cu avionul la clasa business?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să-și deconteze chiria de la bugetul de stat?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să meargă cu automobile cumpărate de la bugetul de stat?
DE CE NOI TREBUIE SĂ SUFERIM PENTRU BUNĂSTAREA LOR?
Dragi colegi,
Puterea noastră stă în unitate și în acțiuni comune. Fragmentarea și apatia nu ne vor aduce niciun beneficiu. Acum este momentul să fim mai solidari ca niciodată, să lăsăm deoparte orice divergențe minore și să ne concentrăm pe obiectivul comun: un învățământ de calitate, respectat și finanțat corespunzător.
Nu trebuie să ne temem să ne facem vocea auzită! Să cerem răspunsuri la întrebările de mai sus politicienilor locali, parlamentarilor din circumscripțiile noastre! Să ne arătăm nemulțumirea și în mediul online împotriva celor cu putere de decizie!
Trebuie ca, prin presiunea pusă de NOI, să-i determinăm pe EI să ia toate măsurile necesare pentru ca învățământul să nu fie afectat.
Sperăm ca EI să identifice măsurile și sursele corecte, care să conducă la diminuarea deficitului bugetar, astfel încât să nu fim tot NOI sacrificații „de serviciu”!
Dacă guvernanții nu vor înțelege importanța educației, trebuie o mobilizare masivă din partea noastră, a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare.
Marți, 24 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă cererile de pensionare la limită de vârstă pentru 4 cadre didactice, începând cu data de 01.09.2025.
2. Se aprobă cererea unui cadru didactic de pensionare anticipată.
3. Se aprobă obținerea titlului de Colegiu Național pentru Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara.
4. Se aprobă cererea de concediu de odihnă a directorului Școlii Primare Hășdău.
5. Se informează despre hotărârea Consiliului Local Geoagiu pentru schimbarea destinației Școlii Primare Cigmău.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
Sunt deja câteva zile de la debutul anului școlar 2024-2025, marcate acestea în primul rând de pregătirile pentru debutul efectiv al cursurilor, activități cu atât mai intense cu cât data începerii acestora, 9 septembrie, este devansată în raport cu tradiția sistemului educațional românesc. Dar cum ne-am obișnuit de mult cu incapacitatea decidenților de a oferi un cadru de stabilitate școlii românești, fie doar și printr-o structură a anului școlar care să prioritizeze nevoile educaționale, înainte de toate activitatea la catedră, ne vom opri în aceste rânduri nu atât la problemele educației, cât la așteptările care îi marchează debutul.
Desigur, având în vedere cine suntem, vom avea în vedere în primul rând așteptarea relativă la „calendarul” creșterilor salariale obținute în urma grevei generale de anul trecut. Onorată în integralitate până în prezent, creșterea veniturilor în educație presupune însă și o ultimă etapă, care ar trebui să fie onorată în orizontul anului 2025: apariția unei noi legi de salarizare a personalului plătit din fonduri publice și acordarea prin aceasta a salariilor de încadrare negociate în 2023 (diferența dintre salariile aflate în prezent în plată și maximul din viitoarea lege de salarizare).
Creșterilor salariale le urmează, prin impactul major pe care îl pot avea, estimările privind apariția unor noi planuri-cadru, cel puțin pentru învățământul liceal, iar corelat apariția unor noi programe școlare. Deși este greu de spus la acest moment care va fi „paradigma” acestora, mai ales ținând seama de predispoziția decidenților de a asculta mai pe toată lumea cu excepția celor de la catedră, având în vedere unele „scăpări”, este de estimat că ne așteaptă o luptă și în această privință.
Mai mult sau mai puțin vizibilă, dar devenită aproape permanentă, este și „lupta” pentru menținerea titularizării, atacurile la adresa acesteia fiind tot mai frecvente, chiar dacă este unul dintre puținele elemente de stabilitate pentru sistemul educațional românesc.
Am spune însă că ne-am obișnuit cu avalanșa de măsuri „luate după ureche” și că în haosul tot mai accentuat vom face tot ce se poate pentru ca, pe cât se poate, școala să-și vadă de scopul său major. Cu siguranță, definirea acestuia ar putea suscita polemici, dar rămânem convinși că acesta nu poate avea de-a face cu o „stare de bine” care pe zi ce trece aduce tot mai mult cu un „bunul plac” al orișicui...
Deși realitatea nu face decât să ne confirme modul de „operare” al decidenților, un bun exemplu fiind recentele decizii privind derularea examenelor naționale. Probe orale mutate la începutul anului (adică aproximativ două săptămâni în care activitatea școlară curentă va fi bulversată în multe dintre școli), câte o zi liberă după fiecare probă scrisă (într-o perioadă oricum supraaglomerată), vizualizarea lucrărilor înainte de depunerea contestațiilor (măsură potențial generatoare a unui volum imens de activitate), sunt câteva exemple, fără a uita de „ajutorul” oferit de justiție în acest sens, ultimul exemplu fiind decizia menținerii notei mai mari în urma unei contestații (ceea ce va îndemna probabil pe fiecare candidat să depună contestație, neavând nimic de pierdut, iar de aici o recorectare a majorității lucrărilor).
În același sens al unui haos tot mai accentuat se înscrie și elaborarea recentă a profilului profesorului și a standardelor didactice (de către o comisie atinsă din plin de o presupusă extincție a celor de la catedră), confundată aceasta cu ideile aruncate prin media cu privire la o salarizare pe criterii de competență. Istericalele generate și mai ales susținute de diferiții actori cu precădere non-educaționali, iar aici ne gândim cu precădere la „sursa ta de informații din domeniul educațional”, dar fără să ignorăm la fel de dezinformatele rețele sociale, s-au dovedit fără acoperire, discuțiile pe această temă între actorii relevanți fiind încă departe de a fi demarat într-un mod cât de cât consistent...
Și am putea continua, dar ne-am învârti, având în minte avalanșa de măsuri preconizate (cam pe câte nu s-a reușit a fi implementate în ultimele trei decenii), în aceleași orizonturi ale nesiguranței... Dar poate că un lucru, prin prisma „festivalului” electoral care ne așteaptă în ultima parte a anului, este sigur: dincolo de „simpatiile” politice, dincolo de „adevărurile” care ne sunt oferite valuri-valuri pe toate canalele posibile și chiar dincolo de idiosincraziile personale, personalul de educație va trebui să meargă la vot și să-și acorde votul cu multă, cu foarte multă chibzuință. În rest, reiterăm urarea unui an școlar plin de satisfacții și împliniri!