CURTEA CONSTITUȚIONALĂ CONFIRMĂ CONSTITUȚIONALITATEA
INIȚIATIVEI LEGISLATIVE CETĂȚENEȘTI PRIVIND LEGILE EDUCAȚIEI
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, reunind interesele a peste 280.000 de salariați – salută Hotărârea Curții Constituționale a României nr. 1 din 15 iulie 2026, prin care s-a constatat că inițiativa legislativă cetățenească pentru modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023, precum și pentru modificarea altor acte normative îndeplinește condițiile prevăzute de Constituție pentru a-și continua parcursul legislativ în Parlament.
Prin această hotărâre, Curtea Constituțională a stabilit că inițiativa respectă cerințele constituționale privind numărul minim de susținători și reprezentativitatea teritorială. Din cele 185.568 de semnături depuse, 150.643 au fost validate ca fiind legal atestate, depășind cu mult pragul constituțional de 100.000 de semnături, iar condiția referitoare la dispersia teritorială a fost, de asemenea, îndeplinită.
Mulțumim tuturor organizațiilor sindicale, liderilor, membrilor de sindicat, cetățenilor cu drept de vot care au susținut această inițiativă prin semnătura lor, precum și celor care au desfășurat o amplă și riguroasă activitate de verificare și centralizare a listelor de susținători.
Pe de altă parte, am luat act de faptul că, prin aceeași hotărâre, Curtea Constituțională a constatat că o parte dintre prevederile inițiativei legislative, între care cele referitoare la plata cu ora și la bursele studenților, nu pot face obiectul unei inițiative legislative cetățenești, apreciind că acestea au un impact major asupra bugetului de stat și, deci, sunt norme cu caracter fiscal.
Ne exprimăm surprinderea față de această soluție și nu împărtășim această interpretare, întrucât prevederile respective reglementează drepturi și măsuri specifice, destinate asigurării bunei funcționări a procesului educațional și nu sunt măsuri cu caracter fiscal care nu pot constitui obiectul unei inițiative legislative cetățenești.
Adresăm un apel ferm tuturor parlamentarilor să dezbată și să adopte, în regim de urgență, această inițiativă legislativă cetățenească. În acest moment, proiectul de lege susținut de cei peste 150.000 de semnatari validați de C.C.R. va intra în dezbatere parlamentară, iar legislativul trebuie să dea dovadă de seriozitate și responsabilitate, astfel încât acest demers cetățenesc să devină lege.
Anul școlar 2026-2027 trebuie să înceapă în condiții optime pentru elevi, studenți și întregul personal din învățământ.
Corectarea măsurilor de austeritate impuse învățământului în anul 2025 nu mai poate fi amânată!
Educația are nevoie de soluții legislative rapide și responsabile, care trebuie adoptate înainte de debutul noului an școlar!
PREȘEDINTE PREȘEDINTE
F.S.L.I. F.S.E. „SPIRU HARET”
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR
București
15 iulie 2026
Federațiile din educație refuză negocierile formale!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de activitate învățământ preuniversitar și universitar, reunind interesele a peste 300.000 de salariați – anunță public că nu vor participa la așa-zisele discuții pe tema legii salarizării, programate pentru astăzi la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Nu vom gira cu prezența noastră un simplu exercițiu de imagine. Cele trei federații și-au transmis deja punctul de vedere comun, fundamentat și detaliat, în cadrul discuțiilor anterioare. Nu putem valida soluții conjuncturale sau ajustări minimale care nu răspund în mod real problemelor semnalate. În contextul în care Guvernul și ministrul Muncii ne-au transmis deja, sec și cinic, că „mai mult de atât nu se poate”, participarea noastră la întâlnirea de astăzi ar fi complet inutilă, servind strict intereselor de imagine publică ale guvernanților.
Atragem atenția că actualul proiect de lege încalcă flagrant tocmai actele normative adoptate de Executiv odată cu finalizarea grevei generale din anul 2023. Este o dovadă de ipocrizie și o desconsiderare totală a angajamentelor luate în fața societății. Ceea ce face Guvernul astăzi nu este doar o încălcare a legii, ci o abandonare directă a întregului sistem educațional, dovedind încă o dată că pentru actualul Executiv educația nu reprezintă o prioritate.
Nu putem sta la masa unor negocieri false, menite doar să bifeze o acțiune pe agenda publică a Ministerului. Mimarea consultării publice nu va diminua revolta legitimă a colegilor și nu poate substitui responsabilitatea reală pe care autoritățile trebuie să o manifeste față de educație.
Amintim poziția fermă a celor trei federații din învățământ și anume aceea că parlamentarii României trebuie să opteze între două variante: să refuze inițierea acestui pseudo-proiect al legii salarizării sau să promoveze o lege sănătoasă, în care salariații din învățământ să fie poziționați conform importanței muncii depuse, așa cum a fost proiectul lucrat la Ministerul Muncii împreună cu reprezentanții Băncii Mondiale în anul 2024.
Educația cere respect!
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE, PREȘEDINTE,
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR Anton HADĂR
23 iulie 2026
Luni, 20 iulie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II.
1. Se aprobă 4 cereri de pensionare a cadrelor didactice la limită de vârstă, începând cu data de 01.09.2026.
2. Se respinge solicitarea/plângerea prealabilă a unui cadru didactic privind rezultatele concursului pentru obținerea gradației de merit în urma contestațiilor.
3. Se aprobă raportul privind cheltuielile de personal pentru perioada ianuarie – iunie 2026, cu o depășire de 13,31% raportat la costul standard per elev calculat, conform Anexei 2.
Joi, 12 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar
Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Aprobarea rezultatelor în urma reevaluării dosarelor de gradații de merit, contestații
II. Repartizarea disciplinelor pe centre de examen, titularizare 2025
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă rezultatele finale din cadrul concursului pentru obținerea gradației de merit, în
urma contestațiilor, conform Anexei 1.
Reprezentantul S.I.P. Județul Hunedoara menționează faptul că evaluarea trebuie să se
facă unitar, chiar dacă dosarele sunt evaluate de mai multe echipe.
II. Se aprobă alocarea disciplinelor de concurs pentru examenul de titularizare 2025, pe
centre de examen, conform Anexei 2.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE
ADMINISTRAȚIE.