O LEGE A SALARIZĂRII CU ORICE PREȚ?
MAI ARE EDUCAȚIA VREO VALOARE ÎN OCHII GUVERNULUI?
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de activitate învățământ preuniversitar și universitar, care reprezintă interesele a peste 300.000 de salariați – resping categoric propunerea privind salarizarea personalului din învățământ, prezentată în data de 11 august 2026. Aceasta nu răspunde revendicărilor susținute constant de către reprezentanții salariaților și nu asigură profesiei didactice locul cuvenit în viitoarea ierarhie salarială a sectorului public.
În cadrul întâlnirii desfășurate la Palatul Cotroceni au fost prezentate două materiale privind proiectul Legii salarizării.
Primul conține o serie de modificări față de variantele anterioare, printre care acordarea, pentru dirigenție, a unui spor de 10%, 15% sau 20% din valoarea de referință de 4.100 de lei, în funcție de numărul de elevi din clasă, precum și modificarea modalității de calcul pentru plata cu ora, prin raportarea salariului de bază la 120 de ore. Pentru învățământul superior au fost efectuate unele reechilibrări ale coeficienților din grilele anterioare în zona personalului didactic de predare și s-a acceptat, pentru tutorat, acordarea unui spor de 10% din valoarea de referință de 4.100 de lei.
Cel de-al doilea propune o grilă de salarizare cu coeficienți cuprinși între 2,12 pentru profesorul debutant cu studii superioare și 2,55, la gradația 0, pentru profesorul cu studii superioare, gradul didactic I și peste 25 de ani vechime, grilă aplicabilă începând cu 1 septembrie 2028.
Pentru învățământul superior grila de salarizare propune coeficienți cuprinși între 2,12 pentru asistentul universitar - cu vechime până la 3 ani și 4,05 pentru profesorul universitar cu peste 25 de ani vechime - la gradația 0, cu aplicare începând din 1 septembrie 2028.
Discuțiile începute la Palatul Cotroceni au continuat la Ministerul Muncii, fără ca, în final, să fie identificată o soluție pentru problema esențială: grila de salarizare.
Deși unele dintre corecțiile prezentate răspund parțial problemelor semnalate de către federațiile sindicale, acestea nu schimbă problema de fond a proiectului: nivelul coeficienților de ierarhizare și poziționarea personalului didactic în noua grilă de salarizare.
Susținem în continuare o grilă de salarizare în care coeficienții de ierarhizare pentru personalul didactic să fie cuprinși între 2,10 și 2,90. Numai astfel evoluția în carieră, experiența și responsabilitatea profesională vor fi reflectate în mod real în salarizare, iar profesia didactică își va recăpăta atractivitatea.
Pentru învățământul superior susținem în continuare o grilă de salarizare în care coeficienții de ierarhizare pentru personalul didactic să fie cuprinși între 2,25 și 4,05, valori care înglobează și indemnizația pentru titlul științific de doctor.
Actualele constrângeri bugetare nu pot determina nivelul final al coeficienților și, implicit, locul pe care educația îl va ocupa pentru anii următori în sistemul public de salarizare.
Cu atât mai greu de înțeles este această abordare cu cât, în urma grevei generale din anul 2023, Guvernul și-a asumat public reașezarea salarizării personalului din educație pe baze care să redea atractivitatea carierei didactice, iar în anul 2024, în cadrul procesului derulat la Ministerul Muncii împreună cu reprezentanții Băncii Mondiale, a fost elaborată o grilă construită pe principii de ierarhizare fundamental diferite comparativ cu grila propusă de către Guvernul Bolojan.
În lipsa asumării unei grile care să răspundă acestor principii, actualul proiect de Lege a salarizării nu va rezolva problemele salariale din educație, ci le va perpetua, afectând atât evoluția profesională a actualilor salariați, cât și capacitatea sistemului de învățământ de a atrage și de a menține personal calificat.
Efectele măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 sunt deja vizibile în învățământul preuniversitar: numărul cadrelor didactice necalificate a ajuns la aproximativ 6.300. Este un semnal de alarmă care nu poate fi ignorat într-un sistem care se confruntă deja cu dificultăți tot mai mari în atragerea și în menținerea personalului calificat. Într-un asemenea context, o nouă grilă care nu oferă o perspectivă salarială reală riscă să accentueze, nu să corecteze, această tendință.
Dacă Guvernul României nu își asumă o grilă care să reflecte în mod corect valoarea și responsabilitatea muncii personalului din învățământ, Parlamentul are obligația morală fie să adopte grilele propuse de sindicatele din educație, fie să respingă proiectul Guvernului Bolojan.
VIITORUL EDUCAȚIEI ÎNCEPE CU RECUNOAȘTEREA VALORII CELOR CARE ÎL CONSTRUIESC!
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE, PREȘEDINTE,
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR Anton HADĂR
Federațiile din educație refuză negocierile formale!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de activitate învățământ preuniversitar și universitar, reunind interesele a peste 300.000 de salariați – anunță public că nu vor participa la așa-zisele discuții pe tema legii salarizării, programate pentru astăzi la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Nu vom gira cu prezența noastră un simplu exercițiu de imagine. Cele trei federații și-au transmis deja punctul de vedere comun, fundamentat și detaliat, în cadrul discuțiilor anterioare. Nu putem valida soluții conjuncturale sau ajustări minimale care nu răspund în mod real problemelor semnalate. În contextul în care Guvernul și ministrul Muncii ne-au transmis deja, sec și cinic, că „mai mult de atât nu se poate”, participarea noastră la întâlnirea de astăzi ar fi complet inutilă, servind strict intereselor de imagine publică ale guvernanților.
Atragem atenția că actualul proiect de lege încalcă flagrant tocmai actele normative adoptate de Executiv odată cu finalizarea grevei generale din anul 2023. Este o dovadă de ipocrizie și o desconsiderare totală a angajamentelor luate în fața societății. Ceea ce face Guvernul astăzi nu este doar o încălcare a legii, ci o abandonare directă a întregului sistem educațional, dovedind încă o dată că pentru actualul Executiv educația nu reprezintă o prioritate.
Nu putem sta la masa unor negocieri false, menite doar să bifeze o acțiune pe agenda publică a Ministerului. Mimarea consultării publice nu va diminua revolta legitimă a colegilor și nu poate substitui responsabilitatea reală pe care autoritățile trebuie să o manifeste față de educație.
Amintim poziția fermă a celor trei federații din învățământ și anume aceea că parlamentarii României trebuie să opteze între două variante: să refuze inițierea acestui pseudo-proiect al legii salarizării sau să promoveze o lege sănătoasă, în care salariații din învățământ să fie poziționați conform importanței muncii depuse, așa cum a fost proiectul lucrat la Ministerul Muncii împreună cu reprezentanții Băncii Mondiale în anul 2024.
Educația cere respect!
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE, PREȘEDINTE,
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR Anton HADĂR
23 iulie 2026
Miercuri, 29 iulie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Ajustarea planului de școlarizare pentru clasa IX-a, anul școlar 2026-2027
II. Solicitări de la unități de învățământ
III. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă raportul nr. 2900/29.07.2026 referitor la ajustarea planului de școlarizare pentru clasa IX-a, anul școlar 2026-2027, conform Anexei 1.
II. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 2.
III. Diverse:
1. Se aprobă Procedura operațională referitor la admiterea specială la liceu, revizia 2, ca urmare a numărului redus de elevi admiși în anumite clase.
2. Se aprobă cererea de pensionare anticipată a unui cadru didactic, începând cu data de 01.09.2026.
3. Se aprobă cererile de pensionare la limită de vârstă pentru 4 cadre didactice, începând cu data de 01.09.2026.
4. Se respinge plângerea prealabilă a fostului director de la Școala Gimnazială „I.G. Duca” Petroșani.
5. Se respinge plângerea prealabilă a unui cadru didactic de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
Ținând cont de situația epidemiologică și de legislația în vigoare, Ministerul Educației a transmis în teritoriu o adresă relativă la reprogramarea concediilor de odihnă ale cadrelor didactice.
Astfel, se precizează:
1. cadrele didactice care au în încadrare clase a VIII-a, a XII-a zi și a XIII-a seral și/sau frecvență redusă, în perioada 12 - 29 aprilie 2021, vor fi în activitate; la cerere, aceste cadre didactice pot fi programate în concediu de odihnă doar în zilele în care nu desfășoară activități didactice la aceste clase;
2. cadrele didactice care nu au în încadrare clase a VIII-a, a XII-a zi și a XIII-a seral și frecvență redusă vor fi programate în concediu de odihnă, în perioada 2 aprilie - 4 mai 2021;
3. cadrele didactice din învățământul preșcolar vor fi programate în concediu de odihnă, în perioada 2 aprilie - 4 mai 2021, în situația în care unitățile de învățământ în care sunt încadrate NU organizează activități educative cu copiii, cu prezență fizică, conform punctului 5 al art. 2 din OMEC nr. 3125/2020 privind structura anului școlar 2020 — 2021, cu modificările și completările ulterioare.
4. în perioada 2 aprilie-4 mai 2021, vor fi în activitate:
- cadrele didactice nominalizate în comisiile stabilite prin decizii ale directorilor unităților de învățământ, care în această perioadă au planificate activități (de exemplu: înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, desfășurarea anchetelor sociale în vederea includerii elevilor în programul „Euro 200” ș.a.);
- cadrele didactice a căror prezență se impune în unitatea de învățământ (de exemplu: asigurarea continuității la conducerea unității de învățământ, prezență la ședințele consiliului de administrație stabilite în baza actelor normative în vigoare ș.a.);
- cadrele didactice din cadrul CJRAE/CMBRAE implicate în activitățile de evaluare a dezvoltării copiilor în vederea înscrierii la clasa pregătitoare;
- cadrele didactice din cluburile sportive școlare implicate în organizarea și desfășurarea competițiilor sportive, precum și cadrele didactice din unitățile conexe implicate în organizarea și desfășurarea activităților deja programate.
Aceste cadre didactice vor fi programate în concediu de odihnă în zilele în care nu sunt implicate în activități de tipul celor menționate anterior.
În ceea ce privește salarizarea personalului didactic de predare, se fac următoarele precizări:
a. în perioada 12 - 29 aprilie, personalul didactic de predare titular, precum și personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată sau pe durata viabilității postului didactic, care desfășoară activități de predare în această perioadă, va fi salarizat doar pentru norma didactică de predare aferentă funcției de bază, în situația în care activitățile de predare desfășurate în această perioadă nu depășesc o normă didactică de predare; excepție fac cadrele didactice, care, în perioada 12 - 29 aprilie 2021, desfășoară activități didactice de predare care conduc la depășirea normei didactice de predare aferente funcției de bază, acestea fiind salarizate și în regim de plata cu ora pentru numărul de ore lucrate în perioada respectivă peste norma de bază;
b. în perioada 12-29 aprilie 2021, personalul didactic de predare asociat/pensionat, angajat în regim de plata cu ora, care are în încadrare clase a VIII-a, a XII-a zi sau a XIII-a seral și/sau frecvență redusă, va fi salarizat pentru activitatea prestată la aceste clase, pentru numărul de ore lucrate în perioada respectivă;
c. celelalte cadre didactice care nu se află într-una din situațiile prevăzute la punctele 1 sau 2 vor primi indemnizația aferentă concediului de odihnă, calculată conform prevederilor legale.
Ținând seama de toate aceste precizări, dar și de diferitele „interpretări” ale acestora, se cuvine precizat:
1. Reprogramarea concediilor de odihnă afectează, dintre categoriile de personal existente în unitățile de învățământ, doar cadrele didactice;
2. NU există o obligativitate general aplicabilă ca toate cadrele didactice să intre în concediul de odihnă, excepțiile fiind suficient de permisive pentru a permite derularea tuturor activităților care se cer derulate;
3. Derularea diferitelor activități NU dă dreptul angajatorului de a fragmenta programul cadrelor didactice (de exemplu, o zi în activitate, patru în concediu de odihnă) care derulează activități didactice (punctele 1 și 3 de mai sus), exceptând situațiile precizate la punctul 4;
4. Este posibilă plata cu ora pentru persoanele încadrate în acest regim, după cum se pot plăti ore la plata cu ora peste norma didactică de bază numai în măsura în care se realizează întreaga normă de bază, iar aceste ore exced norma de bază.
Totodată, ținând cont de modul în care Ministerul Educației a decis și a transmis aceste precizări relative la reprogramarea concediilor de odihnă și având în vedere neajunsurile pe care aplicația utilizată pentru salarizare în sistemul educațional le dovedește, F.S.E. „Spiru Haret” a transmis o adresă prin care s-a solicitat modificarea Adresei nr. 1970/DGPI/31.03.2021 în conformitate cu legislația în vigoare și după consultarea partenerilor de dialog social.
Atașăm acestui articol atât adresa Ministerului Educației, cât și pe cea a F.S.E. „Spiru Haret”.
|
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
| 1 | Adresa F.S.E. „Spiru Haret” nr. 178/01.04.2021 | 734.834 | APPLICATION/PDF | 2021-04-01 13:33:02 |
| 2 | Adresa Ministerului Educației nr. 1970/DGPI/31.03.2021 | 181.221 | APPLICATION/PDF | 2021-04-01 13:32:09 |