În data de 28 mai 2026, au avut loc consultări legate de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, între reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și cei ai Ministerului Muncii, inclusiv domnul ministru Dragoș Pîslaru (precedate de întâlnirea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării cu cei ai Ministerului Muncii).
Partea sindicală a propus următoarele:
1. Modificarea coeficientului de ierarhizare astfel încât să se respecte principiile stabilite în anul 2024, la negocierile cu Ministerul Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. Astfel, grila propusă trebuie să fie construită pornind de la principiul că salariul profesorului debutant S trebuie să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, iar evoluția salarială, în carieră, trebuie să fie motivantă.
Răspuns: Se va analiza propunerea și se va face un studiu de impact, fără a se garanta că se acceptă.
2. Păstrarea majorării salariale de 10% pentru profesorii diriginți, profesori pentru învățământ primar și preșcolar, învățători și educatoare.
Răspuns: Se acceptă această propunere, dar schimbându-se modul de calcul, în sensul că această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă (având în vedere că atribuțiile celor care ocupă această funcție sunt identice), fără a se depăși cuantumul actual.
3. Păstrarea procentului maxim de 20% al sporului acordat personalului didactic din zonele izolate.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
4. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru predarea simultană.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
5. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru practică pedagogică.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
6. Acordarea, în continuare, a majorării salariale de 15% pentru învățământ special, sub formă de spor, inclusiv pentru personalul didactic din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
7. Acordarea, în continuare, a indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Răspuns: Se analizează propunerea, dar, în principiu Ministerul Muncii dorește eliminarea acestui drept.
8. Eliminarea anomaliilor legate de neconcordanța dintre indemnizațiile secretarilor șefi și contabililor șefi din învățământul preuniversitar și salariile celor care ocupă funcțiile de execuție de secretar și administrator financiar.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
10. Acordarea premiului de performanță personalului din sistemul de învățământ, în cuantum de 10% - 20% din salariu, pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru 30% din personalul angajat la nivel de unitate/instituție, fără a afecta drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs.
Răspuns: Prin hotărâre de Guvern se va stabili procedura de acordare.
11. Reglementarea în lege a transferului personalului din sectorul bugetar.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
12. Calculul sporului de handicap prin raportare la salariul de bază deținut, nu la salariul de referință.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
13. Completarea Anexei I, Cap. I lit. A, pct. 3b) cu poz. 23, cu funcția de administrator patrimoniu-șef.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
Simion HANCESCU, Președinte F.S.L.I.,
Marius Ovidiu NISTOR, Președinte F.S.E. „SPIRU HARET”
Concursul pentru acordarea gradației de merit, sesiunea 2026, se apropie de final.
Conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2026, săptămâna aceasta:
- s-a încheiat analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ;
- s-au completat rapoartele motivate referitoare la activitatea candidatului în specialitate;
- s-a finalizat verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse.
În ședința Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, desfășurat miercuri, 10 iunie, s-a aprobat lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării (listă atașată).
Eventualele contestații, însoțite de o copie după cartea de identitate, pot fi depuse la Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 11-12 iunie 2026 sau pot fi transmise pe adresa de e-mail: inspectorat@isj.hd.edu.ro.
Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la avizierul și pe site-ul inspectoratului școlar se va realiza în perioada 15 – 19 iunie.
În cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara și apoi în cadrul Consiliului de administrație s-a aprobat redistribuirea celor 6 locuri rămase disponibile (4 la personalul didactic de predare și 2 la personalul didactic auxiliar), astfel:
- 1 loc educatoare;
- 1 loc învățători;
- 1 loc educație fizică;
- 1 loc discipline tehnice;
- 1 loc secretar;
- 1 loc informatician.
În redistribuirea acestor locuri s-a ținut cont, în principal, de prevederea din Metodologie privind acordarea unui număr de gradații egal cu 16 % din angajații în specialitate respectivă.
Alte detalii se regăsesc pe site-ul organizației, la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ - GRADAȚIA DE MERIT - 2026,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Metodologia - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041877.pdf
Graficul desfășurării concursului - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041878.pdf
Numărul de locuri alocate pe fiecare disciplină - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041904.pdf
Fișele de (auto)evaluare (15) - https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Rezultatele inițiale: https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041931.pdf
Joi, 11 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi a fost înscrisă următoarea problemă:
I. Redistribuirea gradațiilor de merit rămase neutilizate, conform art. 10, alin.4 din O.M.E.C. ne. 3919/14.05.2026
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se prezintă Hotărârea comisiei paritare referitor la situația locurilor rămase nedistribuite.
Se aprobă redistribuirea gradațiilor de merit rămase neutilizate:
- didactic auxiliar, 2 locuri (laborant și supraveghetor de noapte) se vor redistribui la secretar și informatician;
- didactic, 4 locuri ( 2 educație muzicală și 2 CJRAE) se vor redistribui astfel: câte 1 loc pentru educatori, învățători, educație fizică și sport și discipline tehnice – profesori.
Vineri, 18 decembrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Emiterea avizului conform pentru rețeaua școlară a unităților de învățământ pentru anul școlar 2021-2022
II. Analizarea și stabilirea rețelei școlare pentru unitățile conexe I.S.J. Hunedoara pentru anul școlar 2021-2022
III. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă acordarea avizului conform pentru toate primările care au transmis proiecte de hotărâre pentru rețeaua școlară a unităților de învățământ pentru anul școlar 2021-2022, conform anexei.
Se discută situațiile în care există modificări față de rețeaua școlară existentă:
1. Primăria Orașului Petrila - se aprobă trecerea Clubului Copiilor Petrila ca structură a Clubului Copiilor „Valea Jiului” Petroșani;
2. Primăria Comunei Pui – se respinge redeschiderea a 4 structuri;
3. Primăria Municipiului Deva – se aprobă neincluderea Școlii Primare Viile Noi în rețeaua școlară deoarece nu mai există elevi;
4. Primăria Municipiului Brad – se aprobă neincluderea Grădiniței P.N. Valea Bradului în rețeaua școlar deoarece nu mai există preșcolari;
5. Primăria Comunei Peștișu Mic – se aprobă redeschiderea Școlii Primare Mânerău;
6. Primăria Municipiului Vulcan – se respinge desprinderea structurii Școala Gimnazială nr. 5 Vulcan din Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazu” Vulcan.
II. Se aprobă componența rețelei școlare pentru anul școlar 2021-2022 pentru unitățile de învățământ pentru activități extrașcolare, a centrelor de excelență și a cluburilor sportive școlare, după cum urmează:
1. Centrul Județean de Excelență Hunedoara;
2. Clubul Sportiv Școlar „Cetate” Deva – structură a Liceului cu Program Sportiv ”Cetate” Deva;
3. Clubul Sportiv Școlar Hunedoara;
4. Clubul Sportiv Școlar Petroșani;
5. Palatul Copiilor Deva
Clubul Copiilor Hunedoara – structură a Palatului Copiilor Deva;
6. Clubul Copiilor „Valea Jiului” Petroșani
7. Clubul Copiilor Petrila – structură a Clubul Copiilor „Valea Jiului” Petroșani.
III. Diverse:
1. Se aprobă neatacarea sentinței de acordare a diferențelor salariale referitoare la sporul pentru condiții de muncă, în cuantum de 15%.
2. Se prezintă situația achiziționării tabletelor.
3. Se acordă aviz eliberare acte studii:
a. Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoi” Deva – certificat gradul II, promoția 1991;
b. Grupul Școlar Industrial „Horea” Deva – diplomă de bacalaureat, promoția 1998.
Anexele la ce se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE