Dicționarele precizează în legătură cu acest termen că se enunță despre ceea ce are calitatea de a fi relevant, despre ceea ce iese în evidență, are însemnătate, o semnificație deosebită. Lăsând de o parte însă simpla semnificație de dicționar și apropiindu-ne de uzul său cotidian, vom constata destul de repede că a rosti cuvântul, mai ales pus în legătură cu sindicatul, fiindcă evident, în acest context, despre o astfel de abordare este vorba, va stârni imediat ba fiori (de dispreț?), ba furori (de adeziune?). Probabil că personalizarea este inevitabilă, deși extremele, lupta cu îndârjire întru condamnare, respectiv eroismul întru apărare, contestatari care aruncă cu ouă clocite, respectiv depuneri pioase de ofrande, nu prea par să-și găsească locul în normalitate.
Greu, dacă nu imposibil, să pui capăt disputelor stârnite mai ales când taberele cumva ajunse în vecinătate se cațără pe metereze, încredințați cu toții fie că poți muri din prea multă relevanță, fie că te poți asfixia în absența sa.
Indiferent despre care dintre tabere este vorba, ignoranța, voită sau nu, este însă aceeași: măsura în care nu este vorba despre cineva anume, eu sau tu sau el, o persoană, ci de grup, cel în care avem anumite roluri asumate iar prin prisma acestora interacționăm, în așa mod că se pot recunoaște cele fără de care ceva sau altceva, important pentru cea mai mare parte dintre membrii grupului, dacă nu pentru toți, nu s-ar fi realizat, nu ar fi existat.
Asta înseamnă însă că relevanța are nevoie de considerație, adică acceptare, evaluare obiectivă și recunoaștere. În absența acestora nu rămâne decât lupta din tranșee.
Acceptarea și recunoașterea țin destul de mult de cum suntem fiecare dintre noi, deși chiar și aici se pot gândi poziții rezonabile, adică poziții și judecăți raționale, cumpătate, dispuse la echidistanță, așa încât, mai ales atunci când ne raportăm la organizații și nu la un om anume, ceea ce rămâne la îndemână pentru a judeca pe cât se poate de bine relevanța este doar evaluarea obiectivă.
Ajungând însă aici, cel puțin prin prisma a ceea ce dorim să subliniem în articolul de față, lucrurile s-au simplificat brusc deosebit de mult în a aprecia relevanța, după cum probabil bine ați ghicit deja, organizațiilor sindicale.
Iar pentru a face acest lucru, ținând seama de faptul că una dintre solicitările curente este aceea de a verifica corectitudinea salarizării și încercând să rămânem la o perspectivă comună, adică una care nu ține seama de „umorile” personale, ne-am oprit asupra ultimei solicitări de acest gen.
Ce am constatat?
O diferență consistentă în ceea ce privește salariul de bază în mai puțin de un an de zile (mai exact, fiind vorba despre un profesor cu gradul I și o vechime de peste 25 de ani, o trecere de la 6872 lei la 9623 lei, cu perspectiva ca din iunie salariul să ajungă 10232), cu creșteri corespunzătoare ale sumelor cuvenite pentru, după caz, gradația de merit, dirigenție, predarea simultană, învățământ special sau control financiar preventiv.
Ne amintim: creșterile salariale au fost obținute numai datorită protestelor organizate de sindicate anul trecut, iar plata drepturilor amintite mai sus în raport cu salariul de bază aflat în plată, doar prin procesele derulate tot de sindicate și modificarea ulterioară a legislației la inițiativa acestora.
Educația este de altfel singurul domeniu în care astfel de drepturi sunt calculate în acest mod, în toate celelalte domenii ele fiind înghețate din 2018, cazul și în ceea ce ne privește, de exemplu, cu sporul de suprasolicitare.
Creșteri proporționale, desigur, și în ceea ce privește plata cu ora, totodată în ceea ce privește indemnizația de concediu, aceasta reflectând diferențele înregistrate, inclusiv prin includerea indemnizației de hrană în determinarea sa, rezultat tot al acțiunii sindicale care a reușit să impună modificarea legislației.
Iar aici ne-am reamintit că suntem la început de aprilie, chiar trecuți de „mai zglobiul întâi aprilie”, iar odată cu salariile din această lună vom primi și diferențele salariale rezultate din diferitele procese, în primul rând cele legate de drepturile cuvenite trecerii într-o altă tranșă de vechime (la vremea sa problemă împinsă și aceasta până la modificarea legislației) și cele privind drepturile salariale mai sus amintite. Sume care au început să devină „frumoase” ținând seama de cuantumul tranșelor aferente, viitorul urmând să adauge aici și drepturile cuvenite din recalcularea indemnizațiilor de concediu.
Sunt și „pierderi” (deși, din punct de vedere strict logic, nu prea ai cum să pierzi ceea ce nu ți se cuvine prin prisma legii): indemnizația de hrană și voucherele de vacanță de către colegii care au depășit nivelul de 8000 lei net la funcția de bază (excepție valabilă doar pentru învățământ, în toate celelalte domenii fiind luate în calcul toate veniturile, modificarea legislativă fiind tot rezultatul acțiunii sindicale), deși, chiar admițând „pierderea”, dacă am pune cifrele în calcul, am vedea că plusul rezultat este covârșitor în raport cu minusul suportat... Chiar adăugând la „pierdere”, după cum se mai obiectează, și creșterea corespunzătoare a cotizațiilor sindicale datorită succeselor de mai sus.
Am putea continua cu aspecte care nu sunt la fel de ușor cuantificabile, dar atunci credem că am cădea chiar în unul dintre „păcatele” de mai sus. Considerând însă fie doar și acestea apreciem că este facil de stabilit relevanța organizațiilor sindicale. Și nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru noi toți.
În încheiere ar mai fi totuși de subliniat ceva: a recunoaște relevanța organizațiilor sindicale înseamnă a recunoaște relevanța fiecăruia dintre noi. Neexistând un personaj Sindicatul, deși mai toată lumea se raportează la organizația sindicală ca și cum acesta ar exista la propriu și i se pot pune în cârcă toate cele (avem aici un proces de personificare), sindicatul, indiferent cum apreciem această afirmație, este fiecare dintre noi, așa încât atât reușitele, cât și eșecurile, sunt ale noastre ale tuturor.
Cât despre ceilalți, cei adânciți în tranșee, „luptă sprâncenată”!
Prin O ME nr. 4308/22.04.2024 a fost aprobată Metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2024.
Actul normativ din acest an aduce modificări minore , atât din punct de vedere procedural, cât și în ceea ce privește criteriile și subcriteriile evaluate.
Limitându-ne la fișa sintetică de (auto)evaluare pentru cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal, modificările semnalate regăsindu-se, după caz și specific, și în celelalte fișe de evaluare, semnalăm următoarele:
1. introducerea la subcriteriul 1. c) și a tematicilor incluzive alături de cele inovative;
2. introducerea la subcriteriul 1. f) a etapelor locale în ceea ce privește calitatea de membru al comisiilor de evaluare/organizare a olimpiadelor/concursurilor de profil;
3. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 c.) cu 1 punct;
4. introducerea la criteriul 2 f.) și a activității din cadrul comisiilor de acordare a burselor;
5. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 h.) cu 1 punct;
6. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 i.) cu 1 punct;
7. introducerea unui subcriteriu la criteriul 2, respectiv 2 j.), relativ la participarea la organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale, căruia îi sunt alocate 3 puncte;
8. introducerea la subcriteriul 3 b1.) a coordonării activităților din cadrul Programului „Săptămâna verde”;
9. creșterea nivelului maximal al punctajului în cazul subcriteriilor 4 a2.) și 4 a3.), fără însă a se modifica punctajul maximal acordat pentru subcriteriul 4 a.);
10. eliminarea din subcriteriul 4 c.) a activității în cadrul comisiilor și consiliilor.
Ținând seama de întârzierea cu care a fost adoptat în acest an ordinul de ministru, calendarul concursului este unul destul de strâns:
1. 29-30 aprilie 2024: detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară, stabilirea numărului gradațiilor de merit și a punctajului minim pe categorii de personal/domenii;
2. 8-10 mai 2024: aprobarea numărului de locuri, pe categorii de personal și discipline/domenii, în baza hotărârii comisiei paritare, de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar;
3. 13-21 mai 2024: depunerea dosarelor de către candidați la secretariatul unității/instituției de învățământ;
4. 22-23 mai 2024: depunerea dosarelor de către unitățile de învățământ la secretariatul inspectoratului școlar;
5. 24 mai-12 iunie 2024: analiza dosarelor, evaluarea dosarelor, aprobarea listei punctajelor acordate;
6. 13-14 iunie 2024: depunerea contestațiilor și stabilirea numărului gradațiilor de merit ce pot fi redistribuite;
7. 17 iunie-28 iunie 2024: soluționarea contestațiilor și validarea rezultatelor finale;
8. până la 4 iulie 2024: înaintarea listelor către Ministerul Educației;
9. până la 9 august 2024: emiterea ordinului de ministru.
Transmițând succes tuturor candidaților la concursul pentru obținerea gradației de merit din acest an, S.I.P. Județul Hunedoara se va implica, în conformitate cu prevederile legale, prin intermediul observatorilor desemnați, în toate etapele ce urmează a se desfășura.
METODOLOGIA și GRAFICUL concursului sunt postate la rubrica JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ – GRADAȚIA DE MERIT sau aici: https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2024.
FIȘELE DE EVALUARE și NUMĂRUL DE LOCURI acordate pentru toate categoriile de personal vor fi postate miercuri, 8 mai, la același topic: https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2024.
Joi, 25 aprilie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Avizare listă posturi angajare pe perioadă nedeterminată
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă lista cu posturile cu viabilitate de 4-5 ani, conform Anexei.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
În data de 3 noiembrie doamna Anisie, ministrul educației, a anunțat cu entuziasm un nou pas pe calea debirocratizării activității didactice, de această dată vizată fiind activitatea de asigurare și evaluare a calității educației sau, pe scurt, „problema ARACIP”.
Astfel, au fost puse în dezbatere publică două proiecte de hotărâre de guvern relative la Metodologia de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, respectiv la standardele de autorizare de funcționare provizorie, standardele de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar.
Curioși, ne-am aplecat asupra conținutului acestor proiecte legislative, încercând să vedem în ce măsură intențiile exprimate sunt concretizate efectiv, experiența de până acum în ceea ce privește debirocratizarea, exceptând câteva documente sau cerințe efectiv eliminate, nefiind una consonantă (fără a mai aduce în discuție faptul că pandemia a generat o avalanșă de diferite statistici și raportări, iar anumite modificări legislative, precum cea relativă la decontarea navetei elevilor, au generat alte numeroase activități și documente inedite).
Pentru început, am luat în considerare standardele de autorizare de funcționare provizorie, standardele de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar. Astfel, legislația funcțională până în prezent preciza 43 de indicatori, cu un număr total de 1095 de descriptori (această din urmă cifră am preluat-o din comunicatul de presă al ministerului, fără a ne mai osteni să realizăm o numărătoare efectivă). Actualul proiect cuprinde 24 de indicatori, cu un număr de 265 de descriptori aferenți, subliniindu-se, în același comunicat de presă, faptul că este vorba aici de o reducere substanțială (reducerea este substanțială: 77% pentru acreditare, 76% pentru evaluare periodică și 57% pentru autorizarea de funcționare provizorie).
Apreciind că o astfel de abordare strict numerică aduce mult prea mult cu steagurile lui Caragiale, am decis să analizăm și conținutul efectiv al indicatorilor și al descriptorilor (cerințelor). Iar o lectură rapidă, încercând să nu vă propunem aici o cercetare efectivă, ne-a permis să observăm, chiar la o astfel de privire lejeră, următoarele:
Dispar, într-adevăr, anumiți descriptori, dar este vorba cu precădere de cei redundanți (fără a se reuși eliminarea în totalitate a redundanței). În cele mai multe cazuri avem însă de-a face nu cu o dispariție propriu-zisă (cu anumite excepții), ci de o concatenare a cerințelor.
În plus, în parte, cerințele devin mult mai greu de realizat. De exemplu, se trece de la „Acoperirea cu personal didactic calificat este de minim 85%” și „Acoperirea cu personal didactic auxiliar și nedidactic calificat este de cel puțin 75%” la cerințe de 100%, respectiv 75%, mergând până la „acoperirea integrală a necesarului de personal didactic auxiliar și nedidactic calificat”, aceasta în condițiile în care lipsa personalului didactic auxiliar și nedidactic este cronică în multe dintre unitățile de învățământ, fără ca până în prezent aceasta să își găsească o rezolvare (evident, în condițiile legislative actuale, responsabilitatea nefiind a unităților de învățământ în mod direct, ci a ministerului și a inspectoratelor școlare).
Se adaugă și cerințe care se pot dovedi în multe cazuri superflue, cum ar fi de exemplu „existența acordurilor de parteneriat cu instituții publice, agenți economici sau ONG sau achiziția de servicii educaționale complementare în vederea extinderii și îmbunătățirii folosirii noilor tehnologii (corectura noastră, termenul utilizat fiind „tehnologiilor”) digitale în procesul educațional”, sau care, ținând cont de realitățile educaționale pot să pară rizibile: „existența unor spații dedicate și dotate corespunzător pentru relaxarea copiilor/elevilor”.
Oricum, trebuie să remarcăm dispariția termenului de „procedură”, așa încât cel puțin din această perspectivă dispare neoficiala „competiție” relativă la numărul de proceduri existente într-o unitate de învățământ, cea care a condus de altfel și la compromiterea ideii de procedură în sistemul educațional românesc, deși, pe de altă parte, au rămas într-un fel sau altul aproape toate cerințele implicite (dispariția documentului „procedură” nu este echivalentă cu dispariția activităților procedurale, singurele prin care se realizează ceea ce se realizează, iar după aceea pot dovedi realizarea).
Nu vă bucurați însă mult prea repede nici măcar cu privire la acest lucru, fiindcă, aparent nevinovată, în realitate greu demonstrabilă și presupunând o anumită deplasare a centrului activității didactice, își face apariția o expresie, criticată la momentul la care ARACIP a experimentat implementarea unor noi standarde (fiindcă ideea este veche, chiar dacă astăzi ambalajul este afirmat ca nou), și anume cea de „stare de bine”.
Nici nu vă speriați, fiindcă nu este vorba de un „bau-bau”, dar cel puțin realizați exerciții de imaginație cu privire la ce presupun și la cum se pot demonstra aspecte precum (redăm doar câteva dintre ocurențe):
Oprindu-ne și asupra proiectului de metodologie, aici lucrurile sunt și mai simple, modificarea consistentă se referă doar la vehicularea în format electronic a diferitelor documente (ceea ce nu înseamnă inexistența lor fizică, ci doar că vor fi scanate și transmise în această formă) și, trebuie recunoscut, o împuținare a celor transmise în caz de solicitare a evaluării externe.
Tot în acest sens și ca o clarificare a practicii obișnuite, Raportul Anual de Evaluare Internă a Calității Educației se va completa electronic pe platforma ARACIP (cel puțin greoaie și deosebit de abundentă în cerințe), inspectoratele școlare având sarcina de a verifica existența acestuia în fiecare an școlar.
Am putea continua, dar credem că aspectele semnalate sunt suficiente pentru a trece, în acest context, la a trage câteva concluzii.
Evident, cea care se impune mai întâi înclină către, legat de titlul articolului, „abureală” (iar aici, dacă nu ați făcut-o deja citind precedentele rânduri, în măsura în care aveți o perspectivă mai optimistă (sic!), v-ați putea pune întrebarea „cine pe cine aburește?”). Comasarea indicatorilor și a descriptorilor aferenți nu reprezintă la propriu o reducere a cerințelor decât dacă chiar ne limităm la a număra precum în Caragiale.
Mai mult, ținând seama de conținutul efectiv al descriptorilor, mai ales prin ideea semnalată deja a „stării de bine”, dar și prin altele asemenea, apreciem că noile cerințe vor fi mai dificil de evaluat și, mai ales, dacă suntem cu adevărat sinceri în ceea ce privește sistemul de asigurare și evaluare a calității educației, așa cum funcționează curent, de demonstrat în cadrul vizitelor de evaluare externă.
Într-adevăr, nu mai avem reiterată la tot pasul ideea de procedură, interpretată cel mai adesea ca document de sine stătător, dar după cum precizam activitățile procedurale, sau cum vreți să le numiți, nu dispar, ci cel mult sunt exprimate într-un mod mai general (ceea ce le poate face, în funcție de cine evaluează, mai greu sau mai ușor de realizat și demonstrat). Iar ca bucuria privind procedurile să fie și mai dezamăgitoare în cele din urmă, nu uitați că există sistemul de control managerial intern (care este cerut și mai departe în educație, în pofida faptului că educația are propriul sistem de asigurare și evaluare a calității), el însuși implicând un buchet destul de amplu de proceduri.
În fine, toate acestea înseamnă că lăudata debirocratizare nu reușește nici în acest caz să-și atingă ținta. Ba chiar, pentru o vreme, ținând seama de toate implicațiile, implementarea noilor standarde va conduce, cel puțin pe termen scurt și mediu, la necesitatea unor eforturi suplimentare din partea unităților de învățământ și a cadrelor didactice.
Proiectele de acte normative pot fi descărcate de pe site-ul MEC:
Proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea metodologiei de evaluare
Proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea standardelor