Federațiile sindicatelor din învățământ au organizat astăzi, vineri, 22 august, o nouă manifestație de protest față de Legea Bolojan și prevederile acesteia privind educația, în fața sediului Ministerului Educației.
Protestele declanșate de sindicatele din educație în urmă cu patru săptămâni intră în a 16-a zi și vor continua până la începutul anului școlar.
De asemenea, Federațiile au transmis profesorilor că este esențial ca, în data de 8 septembrie, să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026:
„Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice!”
DOCUMENTE ATAȘATE
Apel al federațiilor sindicale din educație
Federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – au declanșat referendum pentru ca, în data de 8 septembrie 2025, începând cu ora 9:00, în toate unitățile de învățământ unde există membri de sindicat ai celor două federații să se boicoteze începerea cursurilor anului școlar 2025-2026.
MOTIVELE PROTESTULUI:
De asemenea, trebuie să ținem cont și de faptul că se pregătește eliminarea titularizării în sistemul de învățământ, măsură care va lovi în toate cadrele didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal.
În aceste zile, când – prin Legea nr. 141/2025 – educația este grav afectată de măsuri care aduc prejudicii majore sistemului de învățământ, subminând munca profesorilor, viitorul copiilor și încrederea părinților, este esențial ca, în data de 8 septembrie, membrii de sindicat și toți salariații din educație:
➢ să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026;
➢ să nu desfășoare niciun fel de activități specifice începutului de an școlar: să nu organizeze ședințe cu părinții; să nu participe la ședințele organizate de unitatea de învățământ; să nu ridice/împartă manualele; să nu desfășoare activități cu elevii/preșcolarii etc.;
➢ să poarte însemne distinctive referitoare la protest (banderole, ecusoane etc.);
➢ să participe la acțiunile de protest organizate de federațiile noastre în București sau, după caz, la cele organizate de sindicatele afiliate în municipiile reședință de județ.
Nu putem sta deoparte când respectul față de educație este înlocuit cu dispreț.
Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice, în timp ce în spatele lor se iau decizii care pun în pericol viitorul copiilor noștri.
Adresăm, pe această cale, rugămintea ca părinții și elevii să fie solidari cu acțiunile noastre și să nu participe la activitățile preconizate a se derula pe data de 8 septembrie 2025 la nivelul unităților de învățământ.
Pe 8 septembrie, alegerea este a fiecăruia dintre noi: putem să ne asumăm consecințele boicotării începutului de an școlar și să arătăm că suntem uniți, că nu mai acceptăm jumătăți de măsură și că vrem o educație care să ridice România – nu să o doboare – alegând să fim împreună la Marșul Educației SAU putem sta deoparte (lăsând impresia că suntem mulțumiți și acceptăm necondiționat măsurile dispuse abuziv împotriva învățământului).
Pe 8 septembrie 2025, ieșim în stradă pentru Marșul Educației – un protest al demnității și al responsabilității față de viitorul școlii românești!
Joi, 28 august 2025, la solicitarea S.I.P. Județul Hunedoara, s-a desfășurat Comisia Paritară a I.S.J. Hunedoara. Ordinea de zi a acestei ședințe s-a concentrat pe efectele Legii nr. 141/2025 și ale legislației subsecvente în învățământul hunedorean.
Astfel, limitându-ne la informațiile furnizate, la nivelul județului Hunedoara între consecințele, evident negative, măsurilor de austeritate se pot aminti:
▪ pierderea personalității juridice de către trei unități de învățământ (două în municipiul Brad și una în municipiul Petroșani), o altă unitate de învățământ (Aninoasa) păstrându-și personalitatea juridică chiar dacă efectivele sale sunt sub normele legale, fiind unitate unică la nivelul unității administrativ-teritoriale;
▪ desființarea a șase structuri școlare (Merișor, Sântandrei, Nădăștia de Sus, Strei, Băiești și Podele), care se adaugă celor trei deja preconizate a-și înceta existența;
▪ comasarea a aproximativ 20 de clase la nivel județean datorită efectivelor de elevi sub normele legale;
▪ dispariția aproximativ 350 de posturi la nivel județean, în proporție covârșitoare didactice, în principal datorită creșterii normei didactice.
Fără să putem garanta că efectele măsurilor adoptate se limitează la cele amintite mai sus, informațiile furnizate fiind formulate verbal, fără punerea la dispoziție a unor documente asumate, este deja evident că avem de-a face cu o bulversare a începutului de an școlar, de unde și nemulțumirea și starea de tensiune existentă în sistem. Evident, dacă este să aducem în discuție și zecile (dacă nu sutele) de colegi cu contracte pe perioadă determinată rămași fără posturi, iar după aceea sutele de colegi înscriși la testarea județeană care se va derula la început de septembrie, în cazul cărora este greu de spus dacă își vor găsi un loc de muncă, situația este cu atât mai explozivă.
De unde și apelul S.I.P. Județul Hunedoara, formulat explicit în cadrul ședinței, adresat personalului de conducere, îndrumare și control de a nu interfera în mod negativ cu protestele din data de 8 septembrie (în măsura în care nu doresc sau nu pot să susțină acțiuni menite să vină în sprijinul educației), inclusiv prin abandonarea organizării oricăror festivități de deschidere și a celorlalte activități prilejuite de noul an școlar în această zi.
În finalul ședinței au fost reiterate de altfel toate acțiunile de protest care s-au derulat în această vară și mai ales cele care urmează în perioada următoare, cu precădere în data de 8 septembrie, inclusiv apelul adresat elevilor și părinților acestora de a nu sprijini măsuri luate împotriva educației prin prezența lor la festivitățile de deschidere sau la alte activități derulate în această zi.
Joi, 29 septembrie, de la ora 09:00, a avut loc, în sala „Spiru Haret” de la Inspectoratul Școlar Județean (I.S.J.) Hunedoara, pe parcursul a mai bine de două ore, ședința cu directorii/directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar din județul Hunedoara. La ședință au participat și inspectorii coordonatori.
Ordinea de zi a cuprins:
1. Prezentarea Raportului privind starea învățământului în județul Hunedoara în anul școlar 2021-2022;
2. Prezentarea Planului managerial al I.S.J. Hunedoara pentru anul școlar 2022-2023;
3. Prezentarea Graficului unic de îndrumare și control al I.S.J. Hunedoara pentru anul școlar 2022-2023;
4. Diverse.
În cadrul lucrărilor au fost prezentate următoarele:
Maria Ștefănie, inspector școlar general, I.S.J. Hunedoara:
- deschiderea ședinței, anunțarea ordinii de zi;
- mai multe precizări de-a lungul ședinței privind:
- PNNR – fonduri pentru dotarea sălilor de clasă, cabinetelor, laboratoarelor;
- consumul de droguri și etnobotanice în rândul elevilor;
- exemple de bună practică;
- premierea pensionarilor din anul școlar trecut;
- noii membri ai echipei I.S.J.
Zsofia Szasz-Barra, inspector școlar general adjunct, I.S.J. Hunedoara:
- Starea învățământului preuniversitar din județul Hunedoara pe anul școlar 2021-2022 (PPT).
Adriana Almașan, inspector școlar general adjunct, I.S.J. Hunedoara:
- Planul managerial pentru anul școlar 2022-2023 (PPT).
Zsofia Szasz-Barra, inspector școlar general adjunct, I.S.J. Hunedoara:
- Graficul unic de îndrumare și control al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara pe anul școlar 2022-2023.
Mariana Miertoiu, contabil șef, I.S.J. Hunedoara:
- estimarea cheltuielilor materiale pentru anul următor;
- depășirea bugetului pe trimestrul doi cu 10,66 %;
- analiza trimestrului III;
- precizări privind plata cu ora, suplinirea persoanelor aflate în concedii medicale, bursele școlare, naveta elevilor, inventarierea patrimoniului la final de an.
Luminița Hurgoiu, inspector școlar pentru învățământul primar, I.S.J. Hunedoara:
- precizări privind organizarea festivității pentru premierea pensionarilor.
Mihaela Manolea, inspector școlar pentru management instituțional:
- transmiterea răspunsurilor la solicitări se face prin serviciul secretariat;
- precizări cu caracter general.
Camelia Lavinia Beșleagă, inspector școlar pentru managementul resurselor umane, I.S.J Hunedoara:
- completarea machetelor privind încadrarea;
- vacantarea posturilor în timpul anului școlar, ocuparea acestora.
Marius Cioară, auditor intern, I.S.J. Hunedoara:
- încadrarea în buget;
- efectuarea concediului de odihnă; evitarea compensării lui în bani;
- recuperarea sumelor stabilite în urma misiunilor de audit.
Claudia Bălici, inspector şcolar pentru învăţământul special, I.S.J. Hunedoara:
- prezentarea unor proiecte Erasmus+.
Paul Dragoș Rusu, președinte, S.I.P. Județul Hunedoara:
- precizări privind materialele transmise în unități în luna septembrie;
- încadrarea în buget prin măsuri legale, nu abuzive;
- precizări privind manifestările din „Săptămâna Educației”;
- invitație la dezbaterea/conferința din 7octombrie.
Materiale suport prezentate în cadrul ședinței:
- Starea învățământului preuniversitar din județul Hunedoara pe anul școlar 2021-2022;
- Planul managerial al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara pentru anul școlar 2022-2023;
- Graficul unic de îndrumare și control al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara pe anul școlar 2022-2023.
Materialele pot fi descărcate/consultate aici: https://nou.siphd.ro/index.php?a=3430&t=2022.