Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar – vă solicită să dispuneți, în regim de urgență, revocarea Circularei nr. 26564/17.04.2026, aprobată de secretarul de stat Sorin Ion, referitoare la transmiterea datelor privind reducerea cheltuielilor de personal în anul 2026 față de anul 2025, pentru inspectoratele școlare și unitățile de educație extrașcolară.
Domnule Ministru,
În primul rând, vă rugăm să observați că Circulara nr. 26564/17.04.2026 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor obligatorii ale art. 4 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar (înregistrat la M.M.F.T.S.S.-U.P.D.S.P.S. sub nr. 1104/09.07.2025 și publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a nr. 5/14.08.2025), în condițiile în care federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar nu au fost consultate anterior emiterii acesteia.
În plus, deși în conținutul Circularei nr. 26564/17.04.2026 se invocă prevederile art. XLIX din O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, prin solicitarea de a se raporta cu celeritate datele privind reducerea cheltuielilor de personal se încalcă însăși prevederile exprese ale art. XLIX din O.U.G. nr. 7/2026 care exceptează de la măsura reducerii cheltuielilor de personal din cadrul UNITĂȚILOR și INSTITUȚIILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE STAT.
Vă rugăm să aveți în vedere că legiuitorul nu a exceptat doar unitățile de învățământ preuniversitar, ci a exceptat TOATE UNITĂȚILE ȘI INSTITUȚIILE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE STAT.
În ceea ce privește unitățile de educație extrașcolară, redăm prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează aceste unități:
- potrivit art. 19 lit. c), unitățile de educație extrașcolară din sistemul național de învățământ (cluburile sportive școlare, palatele și cluburile copiilor, Palatul Național al Copiilor din București și centrele județene de excelență/Centrul Municipiului București pentru Excelență) fac parte din rețeaua școlară;
- pct. 47 din Anexa la lege: „47. Rețeaua școlară națională reprezintă totalitatea unităților de învățământ preuniversitar și a unităților de educație extrașcolară acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, cuprinse în sistemul național de învățământ preuniversitar.”
- pct. 50 din Anexa la lege: „50. Sistemul național de învățământ preuniversitar este constituit din totalitatea unităților de învățământ de stat, particular și confesionale, precum și a unităților de educație extrașcolară, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, în cadrul de organizare prevăzut de prezenta lege.”
Din prevederile legale mai sus redate rezultă că unitățile de educație extrașcolară sunt parte a sistemului național de învățământ preuniversitar și sunt parte componentă a rețelei școlare, deci sunt unități din învățământul preuniversitar de stat.
Faptul că, potrivit art. 145 din Legea nr. 198/2023, Ministerul Educației și Cercetării asigură finanțarea unităților pentru activități extrașcolare nu constituie un argument pentru a dispune unităților de educație extrașcolară să ia măsuri de reducere a cheltuielilor de personal.
În ceea ce privește inspectoratele școlare, acestea sunt în mod evident instituții care funcționează în învățământul preuniversitar – a se vedea în acest sens dispozițiile art. 3 lit. s), art. 53, art. 63 alin. (5) rap. la alin. (1), art. 78 alin. (3), art. 115 alin. (2) lit. j), art. 119 alin. (1) etc. din Legea nr. 198/2023.
În consecință, unitățile de educație extrașcolară și inspectoratele școlare fac parte din categoria UNITĂȚILOR ȘI INSTITUȚIILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, astfel că sunt exceptate de la măsura reducerii cheltuielilor de personal în anul 2026.
Pentru aceste considerente, se impune, în regim de urgență, revocarea Circularei nr. 26564/17.04.2026.
După cum bine se cunoaște, începând cu luna martie educația are un nou ministru. Având în vedere munca aproape sisifică în identificarea unui astfel de „doritor” pe care cel care este așezat la butoanele Guvernului a trebuit să o facă, ne întrebam pe atunci dacă acest fapt va fi de vreun ajutor sistemului educațional. Între timp, s-a clarificat și răspunsul: NU, ba chiar dimpotrivă.
„Electrocutați” aproape în permanență de „marile adevăruri” enunțate de ocupantul celui mai important scaun de pe General Berthelot, la care „luatul gurii pe dinainte” pare să fie o „competență” îndelung exersată, ni s-a adus recent la cunoștință că una dintre marile probleme ale educației românești este lipsa de onestitate a liderilor de sindicat în raporturile acestora cu ministerul. „Indivizii” aceștia, pe de o parte discută cu ministerul, iar pe de altă parte tot dau în judecată, înglodând ministerul și țara în datorii.
Ce să zicem? Ne-am ferit și ne ferim să aducem în discuție în context sindical (ne)demna noastră clasă politică (o formulare care trebuie luată doar în simplitatea diferențelor de opinie relativ la competențele dovedite), limitându-ne, indiferent de specia politică aparținătoare, la a pune problema diferitelor decizii și măsuri. Și totuși, parcă lucrurile ar mai trebui să se schimbe: cu fiecare apolitic urcat într-o funcție (personajul aflat în discuție reclamându-se și el din încrengătura apoliticilor) lucrurile s-au politizat și mai abitir, fesul interesului, fie el doar legat de menținerea scaunului propriu, sfidând nu numai logica, ci și bunul-simț.
Așadar, încercând să ne dumirim asupra acuzațiilor ministeriale, ne-am adus aminte că onestitatea are de-a face cu cinstea, credibilitatea sau onorabilitatea, o virtute care constă în a susține adevărul, în a fi decent, precaut, rezonabil și just (echitabil). Oho! Grea virtute... Dar poate că exemplele ne vor lămuri pe cât se poate de bine.
Iar unul recent ține de solicitarea făcută undeva în după-amiaza zilei de vineri, 17 aprilie, (cam așa se adoptă toate măsurile „relevante” la Ministerul Educației) ca instituțiile din educație aflate în finanțarea ministerului educației (inspectorate școlare, palate și cluburi ale copiilor, cluburi sportive etc.) să reducă cheltuielile de personal cu 10%, cu un termen de rezolvare luni, 20 aprilie. De unde până unde? Galvanizat probabil de „bolojanul” de la Palatul Victoria și de articolul XLIX al deja faimoasei ordonanțe de urgență nr. 7/2026, „onorabilul” domn, copleșit mai mult ca sigur de datoria fixării pe cât se poate de bine a scaunului ministerial în podeaua biroului, a aruncat pe piață propria sa logică, în așa mod că de acum „din” înseamnă „de”... Sunteți deja în ceață, nu-i așa? Lăsând de-o parte faptul că ceața se cam instaurează după fiecare măsură adoptată în educație, amintindu-ne că știm încă a citi, iar textul ordonanței este unul public, concluzia noastră ni se pare suficient de „onestă”: ordonanța amintită exceptează de la reducerea cheltuielilor de personal „unitățile și instituțiile DIN învățământul de stat”, ceea ce, nu numai în opinia noastră, ci și a consilierilor juridici consultați, ba chiar a unor case de avocatură cărora li s-a cerut o poziție juridică, acoperă tot ceea ce „mișcă” în învățământul de stat. Dar surpriză: ministerialii din educație înțeleg că „DIN” se referă doar la „unitățile și instituțiile DE învățământ”.
Fără să ne propunem să tranșăm aici această problemă, preocupați de carențele de onestitate de care sindicaliștii cam dau dovadă în opinia ministrului, vom trece la problema generală: da, este adevărat că sindicatele ridică problemele cu care se confruntă sistemul educațional, cu precădere salariații acestuia, ocupanților de scaune din minister, după care aduc în fața instanțelor de judecată respectivele probleme, solicitând tranșarea de către acestea a „dreptății”. Și o nouă surpriză (cu un alt „adresant”, evident): instanțele de judecată cam dau dreptate salariaților. Cel puțin așa stau lucrurile dacă este să cercetăm zecile și sutele de mii de procese intentate și pierdute. Iar cum onestitatea nu se cumpără simplu de la piață, după cum pare să sugereze domnul ministru (care se plângea mai zilele trecute că nu i se recunosc „meritele” în administrarea treburilor educației), ne-am întreba ce anume este onest? Să negi un drept acordat de lege sau să-l câștigi în instanța de judecată?
De altfel, procesele câștigate de sindicate au provocat supărare mare actualului „trecător” ministerial. Într-atât de mare că județele în care sunt cei mai lipsiți de onestitate lideri, adică cele mai multe procese câștigate, s-a trimis pentru a n-a oară (n-am făcut o numărătoare, dar cifra există pe la cei responsabili) onor „sperietoarea” de funcții mai mărunte, respectiv faimosul audit. „Verificarea modului de întocmire a întâmpinărilor, apelarea hotărârilor judecătorești și asigurarea legalității modului de calcul și plată a sumelor rezultate din punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești în anul 2024” este pomposul titlu al operațiunii de control, fiecare director de școală fiind obligat să răspundă „scurt pe doi” la nu mai puțin de 38 de întrebări legate direct de tematică. De acord, controalele sunt unul din atributele instituționale, dar de aici și până la a cere „camioane” de hârtii, multe dintre acestea pline cu copii ale dosarelor de instanță (???), parcă distanța este una destul de mare.
Onești, vom cere doar ca lucrurile să rămână în cadrul legal... pentru a nu fi nevoie de o urmărire legală. Se va întâmpla astfel? Semnele nu sunt prea îmbucurătoare, dar nici nu au cum să fie având în vedere oceanul de ipocrizie în care par să se cam arunce bucuroși nevoie mare toți cei băgați în seamă cu vreo funcție...
Iar cu cât funcția este mai sus, cu atât și lumea pare să înceapă a se învârti nu pe măsura naturii, ci pe măsura „Sorilor” atât de incandescenți. Sau cel puțin cam așa se poartă cei în cauză, actualul ministru ale educației având suficiente valențe de prototip în această privință. Spunem aceasta, găsind o justificare și mai profundă titlului acestor rânduri, fiindcă ne-au revenit în minte și recentele simulări ale examenelor naționale...
Cunoașteți, desigur, faptul că acestea s-au derulat pe fondul unor proteste ale salariaților din educație, ceea ce a făcut ca în aproape toate comisiile să fie prezenți, vorba aceea, „și cățel și purcel”, dar într-un număr mic cei cu catalogul, adică cei care ar fi trebuit de fapt să fie prezenți. Dând dovadă de o maximă onestitate, „trecătorul” nostru a lucrat zi și noapte până când lauda de sine l-a adus la un procent aproape de maxim în ceea ce privește organizarea simulărilor. Lucrurile s-au mai încurcat, evident, atunci când s-a pus problema corecturii lucrărilor, care nu mai putea fi făcută de doamna contabilă, de doamna secretară, de doamna bibliotecară sau de cine mai știe cine (de aici și prelungirea termenelor de publicare a rezultatelor). Fără să ne batem capul cu unele afirmații precum că notele obținute par să fi fost date adesea de deosebit de buni (ne)specialiști, vom reuși însă să identificăm destul de repede sincopa „reală” care a afectat bunul mers al acestor activități: profesorii de logică... Așa zice domnul ministru: „nu am pregătit și profesorii pentru a corecta această logică”.
Încă nu vă blocați, că ajungem imediat la final... Prin urmare, ar fi de subliniat poate, onest, că întârzierea corecturii s-a datorat refuzului celor calificați de a corecta lucrările în contextul protestelor sindicale, iar nu faptului că profesorii nu sunt pregătiți să corecteze logica. Dar credem că problema domnului ministru este mai curând alta și se leagă de „ACEASTĂ” logică. Profesori de logică, capabili să corecteze la logică, se mai găsesc, dar oricât am căutat nu am reușit să găsim persoane competente pentru a corecta în logica ministerială. Dar cine știe, poate că o puternică misiune de audit pe această temă va rezolva problema, propunerea noastră fiind ca prin chestionarele și documentațiile solicitate să fie educate și verificate competențele de logică ale întregului personal de conducere, îndrumare și control, precum și ale personalului didactice auxiliar, căci cine știe, s-ar putea ca la vară să fie nevoie de... corectori la ACEASTĂ logică.
În rest, spor la învățat onestitatea electro-logicii ministeriale!
Luni, 20 aprilie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Stabilire măsuri referitoare la reducerea cheltuielilor de personal, conform adresei MEC nr. 26564/17.04.2026
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se prezintă adresa MEC nr. 26564/2026 referitoare la sarcina de guvern privind reducerea cheltuielilor de personal.
Se prezintă execuțiile bugetare pentru anii 2024, 2025 și plan 2026.
Președintele S.I.P. Județul Hunedoara precizează că art. 49 din OUG 7/2026 prevede că autoritățile și instituțiile din învățământul de stat sunt exceptate de la reducerea cheltuielilor de personal. Codul Muncii interzice renunțarea la un drept primit prin lege.
Se aprobă următoarele măsuri:
- distribuirea atribuțiilor inspectorului școlar, care urmează să intre în concediu pentru îngrijire copil începând cu data de 01.06.2026;
- reducere 0,5 post consilier compartiment financiar-contabil;
- reducere 0,5 post șofer;
- reducere 1 post consilier depozit manuale;
- reducere 1 post consilier II compartiment tehnic;
- renunțare viza CFP șef serviciu salarizare-normare;
- renunțare spor doctorat pentru inspectorii școlari;
- reducere 1 post inspector școlar, începând cu data de 01.09.2026.
Președintele S.I.P. Județul Hunedoara precizează că pentru palate și cluburi ale copiilor prevederile adresei nu sunt aplicabile.
II. Diverse:
1. Se aprobă PO privind înscrierea elevilor în clasa a V-a intensiv limbă străină.
2. Se aprobă decalarea inspecției de la Colegiul Economic „Hermes” Petroșani cu o săptămână.
Marți, 20 octombrie 2020, a avut loc, în sistem videoconferință, pe parcursul a mai mult de trei ore, ședința Biroului Executiv și al Consiliului Liderilor Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. La ședință au participat 40 lideri sindicali din toate județele țării.
În cadrul ședinței au fost prezentate de către conducerea federației aspecte profesionale și sindicale din ultima perioadă, în special cele discutate la ultimele două întâlniri cu reprezentanți ai Guvernului și ai Ministerului Educației, iar liderii județeni au făcut o informare privind situațiile specifice din fiecare județ.
Întâlnirea de la Ministerul Educației și Cercetării din 2 octombrie
Au participat, alături de ministrul educației – Monica Anisie, mai mulți membrii ai Guvernului: premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul afacerilor Interne – Marcel Vela, ministrul sănătății – Nelu Tătaru, ministrul Muncii – Violeta Alexandru, secretarul de stat Raed Arafat. Din partea federației noastre a participat domnul Marius Nistor.
Cele mai importante aspecte discutate:
- respectarea cu strictețe a măsurilor de protejare a sănătății, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice;
- respectarea reglementărilor prin care se stabilește modul în care se desfășoară cursurile (cele 3 scenarii);
- conducerile inspectoratelor școlare au obligația să urmărească desfășurarea procesului educațional în fiecare școală.
Alte aspecte discutate:
- naveta școlară; probleme generate de operatorii privați de transport la nivel de județ care nu eliberează abonamentele gratuite pentru elevi și de consiliile județene care nu plătesc 50% din cuantumul costului călătoriilor;
- interpretarea reglementărilor care oferă posibilitatea părinților de a beneficia de plata a 75% din salariu pe perioadele în care sunt suspendate cursurile școlare;
- numărul tabletelor necesare pentru predarea online; 12 inspectorate școlare nu au solicitat încă fondurile ceea ce înseamnă că nu au semnat contractele pentru achiziționarea stocurilor-tampon; achiziția de tablete continuă la toate nivelele; se va adapta ghidul solicitantului, astfel încât se va ridica nivelul maxim al prețului la 250 de euro;
- copiii la școală sunt mult mai in siguranță decât atunci când nu sunt controlați;
- nu se poate accepta ideea că există cadre didactice care refuză să-și exercite profesia: ”Un profesor care nu face lecții online acolo unde este necesară organizarea acestor lecții online, dacă din 10 ore face numai 6 ore, atunci 4 ore nu trebuie plătit. Este simplu. Iar dacă refuză să predea online, din punctul meu de vedere nu mai are ce căuta în educație. Un profesor are obligația să se adapteze la orice situație.”(Ludovic Orban).
Marius Nistor, președintele Federației „Spiru Haret”, a solicitat, printre altele, suplimentarea numărului de posturi din unitățile de învățământ și repartizarea în mod transparent a acestora, în cadrul unor comisii paritare.
Întâlnirea de la Ministerul Educației și Cercetării din 19 octombrie
Au participat ministrul educației – Monica Anisie, președintele F.S.E. „Spiru Haret” – Marius Nistor, președintele F.S.L.I. – Simion Hăncescu.
Principalele aspecte discutate:
- monitorizarea activității didactice;
- declarația angajament pentru a proteja datele cu caracter personal și dreptul la imagine pentru toate părțile implicate în actul educațional;
- reformarea ARACIP;
- chestionar de feed-back pentru semnalarea dificultăților reale cu care ne confruntăm în realizarea activității didactice.
Alte aspecte:
- accelerarea demersului de elaborare a normelor metodologice prevăzute de Legea 185/2020 - privind desfășurarea orelor de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și de învățare remedială;
- reducerea normei didactice de predare cu 2-4 ore/săptămână a profesorilor care desfășoară activitatea de mentorat, cu scopul evident de a se recunoaște până la nivel de salarizare anumite activități derulate de o parte a cadrelor didactice.
Aspectele discutate în cadrul acestei întâlniri sunt prezentate pe larg în articolul „Sindicatul este al nostru, al membrilor de sindicat”.