Dragi elevi, părinți și studenți,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional ce provoacă în învățământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 PICHETAREA sediului Guvernului României, urmată de un MARȘ DE PROTEST până la Palatul Cotroceni.
Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educației.
Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației și pentru viitorul României.
Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru DREPTATE. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim:
Dragi elevi, părinți și studenți,
Este evident că măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învățământului prin Legea nr. 141/2025 vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației și statutul profesional și social al angajaților din învățământ și viitorul beneficiarilor primari.
Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți: cheltuielile pentru educația sunt o INVESTIȚIE, nu un cost.
Vrem ca elevii și studenții să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta. Vrem să fie pregătiți pentru o lume modernă și competitivă, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o educație solidă și fără profesori motivați.
Vă rugăm să înțelegeți importanța luptei noastre și să ne fiți alături, întrucât este în joc și viitorul vostru, al tinerelor generații care se formează și se vor forma în sistemul educațional.
Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ȘCOALA ROMÂNEASCĂ.
Din aceste motive, vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025.
Vă mulțumim!
După amplul protest din data de 8 septembrie 2025 – peste 20.000 de salariați din învățământ, elevi și studenți au mărșăluit în București și alte mii au pichetat prefecturile din țară, iar în unitățile de învățământ, cu puține excepții, deschiderea anului școlar a fost boicotată – se pare că prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul educației, Daniel David, continuă să ignore problemele generate de măsurile din Legea nr. 141/2025.
Nici faptul că, în multe unități de învățământ, a continuat boicotarea activităților didactice în data de 9 septembrie, nu i-a impresionat pe cei care pot remedia măsurile luate prin Legea 141/2025 și care au afectat profund sistemul educațional.
În aceste condiții, acțiunile de protest vor continua!
În perioada imediat următoare, forurile de conducere ale celor trei federații din învățământ vor propune membrilor de sindicat calendarul și formele următoarelor acțiuni de protest, astfel gândite încât să aibă un impact maxim, dar cu sacrificii minime pentru elevi și studenți. În funcție de rezultate, periodic, vom actualiza tipul și calendarul acțiunilor de protest.
Opinia publică trebuie să înțeleagă faptul că revolta dascălilor nu este pentru că aceștia ar fi pierdut „privilegii” – așa cum afirmă, în mod fals, unii decidenți – ci pentru salvarea învățământului românesc!
Nu este o lozincă, este o realitate!
Elevii și studenții acestei țări merită să beneficieze de un sistem educațional de calitate, așa cum îl au cei din alte state membre ale Uniunii Europene!
Colegiul Național al Liderilor F.S.L.I.
Colegiul Liderilor F.S.E. „SPIRU HARET“,
Consiliul Național de Conducere F.N.S. „ALMA MATER“
București, 11.09.2025
MATERIALE ATAȘATE
Comunicat
Luni 8 septembrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ referitor la ocupare posturi, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă rapoartele de doctorat aferente lunii august 2025 pentru inspectori școlari/directori unități de învățământ.
2. Se prezintă situația numărului de ore în catedră pentru directori/directori adjunct din unități de învățământ.
3. Se aprobă numirea unu inspector școlar pentru monitorizarea activității directorilor de grădinițe.
4. Se prezintă soluția pentru transferul unui elev din clasa a IX-a de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara.
Se propune transmiterea către unitatea școlară..
5. Se aprobă cererea de pensionare pentru limită de vârstă a unui cadru didactic, începând cu data de 01.09.2025.
6. Se aprobă constituirea comisiei de etică de la nivelul I.S.J. Hunedoara, conform deciziei.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
F.S.E. „Spiru Haret”, federația sindicală la care este afiliată și S.I.P. Județul Hunedoara, în urma unor demersuri constante, a reușit să încheie mai multe contracte și parteneriate cu diferite societăți comerciale, prevederile acestora având ca scop să ofere membrilor de sindicat diferite servicii sau produse la prețuri mai mici decât cele practicate curent pe piață.
Astfel, la ora actuală sunt încheiate și funcționale următoarele:
1. Contractul de prestări servicii încheiat cu SYNEVO ROMÂNIA S.R.L., ce are ca obiect efectuarea de analize medicale cu aplicarea unor beneficii financiare pentru membrii de sindicat;
2. Convenția încheiată cu BENEFIT CLUB SOLUTIONS S.R.L., ce are ca obiect furnizarea, prin platforma Samsung Club, a unor produse, servicii dedicate, oferte și beneficii financiare pentru membrii de sindicat;
3. Convenția încheiată cu ORANGE ROMÂNIA, ce are ca obiect punerea la dispoziția membrilor de sindicat a unor oferte speciale pentru serviciile de voce mobile, precum și a unor produse și servicii dedicate;
4. Contractul de utilizare a cardurilor Mol Group Partner, încheiat cu MOL ROMÂNIA PETROLEUM PRODUCTS S.R.L., ce are ca obiect achiziționarea de către membrii de sindicat a carburantului la tarife preferențiale;
5. Convenția de utilizare a Cardurilor Partener, încheiată cu LUKOIL ROMÂNIA S.R.L., ce are ca obiect achiziționarea de către membrii de sindicat a carburanților la tarife preferențiale.
Alte servicii și produse gratuite sau la prețuri mai mici decât cele de pe piață:
6. Ajutoare sociale nerambursabile oferite prin „Programul social” al S.I.P. Județul Hunedoara;
7. Servicii de împrumut la dobânzi mici prin C.A.R. (I.F.N.) S.I.P. Hunedoara;
8. Orice fel de servicii turistice interne sau externe oferite prin SIP Tour Hunedoara;
9. Cursuri de formare acreditate cu titlu gratuit sau cu costuri minime oferite prin Centrul de formare „Magister”, aparținând S.I.P. Județul Hunedoara;
10. Servicii de tipărire, finisare și legătorie necesare realizării unei cărți de calitate, precum și servicii de culegere text, tehnoredactare și obținere ISBN prin Clic Computer Art Design și Editura Karina Deva.
Din dorința de a extinde astfel de contracte și convenții, la ora actuală se discută posibilitatea emiterii unui card/legitimație pentru membrii de sindicat.
Detalii cu privire la conținutul fiecărui contract sau convenții încheiate, din cele enumerate mai sus, precum și condițiile specifice în care sunt accesibile beneficiile precizate în cadrul acestora, sunt furnizate în materialele postate la rubrica „Programe și parteneriate”.