În data de 28 mai 2026, au avut loc consultări legate de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, între reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și cei ai Ministerului Muncii, inclusiv domnul ministru Dragoș Pîslaru (precedate de întâlnirea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării cu cei ai Ministerului Muncii).
Partea sindicală a propus următoarele:
1. Modificarea coeficientului de ierarhizare astfel încât să se respecte principiile stabilite în anul 2024, la negocierile cu Ministerul Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. Astfel, grila propusă trebuie să fie construită pornind de la principiul că salariul profesorului debutant S trebuie să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, iar evoluția salarială, în carieră, trebuie să fie motivantă.
Răspuns: Se va analiza propunerea și se va face un studiu de impact, fără a se garanta că se acceptă.
2. Păstrarea majorării salariale de 10% pentru profesorii diriginți, profesori pentru învățământ primar și preșcolar, învățători și educatoare.
Răspuns: Se acceptă această propunere, dar schimbându-se modul de calcul, în sensul că această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă (având în vedere că atribuțiile celor care ocupă această funcție sunt identice), fără a se depăși cuantumul actual.
3. Păstrarea procentului maxim de 20% al sporului acordat personalului didactic din zonele izolate.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
4. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru predarea simultană.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
5. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru practică pedagogică.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
6. Acordarea, în continuare, a majorării salariale de 15% pentru învățământ special, sub formă de spor, inclusiv pentru personalul didactic din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
7. Acordarea, în continuare, a indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Răspuns: Se analizează propunerea, dar, în principiu Ministerul Muncii dorește eliminarea acestui drept.
8. Eliminarea anomaliilor legate de neconcordanța dintre indemnizațiile secretarilor șefi și contabililor șefi din învățământul preuniversitar și salariile celor care ocupă funcțiile de execuție de secretar și administrator financiar.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
10. Acordarea premiului de performanță personalului din sistemul de învățământ, în cuantum de 10% - 20% din salariu, pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru 30% din personalul angajat la nivel de unitate/instituție, fără a afecta drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs.
Răspuns: Prin hotărâre de Guvern se va stabili procedura de acordare.
11. Reglementarea în lege a transferului personalului din sectorul bugetar.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
12. Calculul sporului de handicap prin raportare la salariul de bază deținut, nu la salariul de referință.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
13. Completarea Anexei I, Cap. I lit. A, pct. 3b) cu poz. 23, cu funcția de administrator patrimoniu-șef.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
Simion HANCESCU, Președinte F.S.L.I.,
Marius Ovidiu NISTOR, Președinte F.S.E. „SPIRU HARET”
Concursul pentru acordarea gradației de merit, sesiunea 2026, se apropie de final.
Conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2026, săptămâna aceasta:
- s-a încheiat analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ;
- s-au completat rapoartele motivate referitoare la activitatea candidatului în specialitate;
- s-a finalizat verificarea dosarelor și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse.
În ședința Consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, desfășurat miercuri, 10 iunie, s-a aprobat lista cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării (listă atașată).
Eventualele contestații, însoțite de o copie după cartea de identitate, pot fi depuse la Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara în perioada 11-12 iunie 2026 sau pot fi transmise pe adresa de e-mail: inspectorat@isj.hd.edu.ro.
Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora la avizierul și pe site-ul inspectoratului școlar se va realiza în perioada 15 – 19 iunie.
În cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara și apoi în cadrul Consiliului de administrație s-a aprobat redistribuirea celor 6 locuri rămase disponibile (4 la personalul didactic de predare și 2 la personalul didactic auxiliar), astfel:
- 1 loc educatoare;
- 1 loc învățători;
- 1 loc educație fizică;
- 1 loc discipline tehnice;
- 1 loc secretar;
- 1 loc informatician.
În redistribuirea acestor locuri s-a ținut cont, în principal, de prevederea din Metodologie privind acordarea unui număr de gradații egal cu 16 % din angajații în specialitate respectivă.
Alte detalii se regăsesc pe site-ul organizației, la rubrica:
JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ - GRADAȚIA DE MERIT - 2026,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Metodologia - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041877.pdf
Graficul desfășurării concursului - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041878.pdf
Numărul de locuri alocate pe fiecare disciplină - https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041904.pdf
Fișele de (auto)evaluare (15) - https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2026
Rezultatele inițiale: https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041931.pdf
Joi, 11 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi a fost înscrisă următoarea problemă:
I. Redistribuirea gradațiilor de merit rămase neutilizate, conform art. 10, alin.4 din O.M.E.C. ne. 3919/14.05.2026
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se prezintă Hotărârea comisiei paritare referitor la situația locurilor rămase nedistribuite.
Se aprobă redistribuirea gradațiilor de merit rămase neutilizate:
- didactic auxiliar, 2 locuri (laborant și supraveghetor de noapte) se vor redistribui la secretar și informatician;
- didactic, 4 locuri ( 2 educație muzicală și 2 CJRAE) se vor redistribui astfel: câte 1 loc pentru educatori, învățători, educație fizică și sport și discipline tehnice – profesori.
În È™edinÈ›a Consiliului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social JudeÈ›ul Hunedoara, desfășurată în luna decembrie 2019, a fost discutat È™i avizat proiectul planului de È™colarizare pentru anul È™colar 2020-2021 în ceea ce priveÈ™te învățământul liceal È™i profesional.
În È™edinÈ›a CA al ISJ din 16 ianuarie a fost aprobat proiectul planului de È™colarizare pentru anul È™colar 2020-2021 pentru toate nivelurile de învățământ È™i toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat sau privat din judeÈ›ul Hunedoara.
În elaborarea proiectului s-a È›inut cont, relativ, de următoarele:
- numărul absolvenților de clasa a VIII-a din fiecare zonă a județul Hunedoara;
- nevoile existente de formare profesională și solicitările agenților economici;
- PLAI 2017-2020;
- distribuÈ›ia geografică a absolvenÈ›ilor È™i a unităților de învățământ (se înregistrează o migraÈ›ie mare înspre zone precum Deva, PetroÈ™ani, Hunedoara, în timp ce din celelalte zone se migrează, determinată de cauze precum absenÈ›a specializărilor dorite sau neconcordanÈ›a acestora cu opÈ›iunile, a numărului mai mic de clase acordate decât numărul de absolvenÈ›i etc.);
- profilurile È™i specializările care pot fi furnizate de unitățile de învățământ din judeÈ›ul Hunedoara;
- opÈ›iunile elevilor în ceea ce priveÈ™te forma de învățământ pe care doresc să o urmeze.
O privire sintetică asupra situaÈ›iei existente la învățământul liceal È™i profesional arată că în anul È™colar 2020-2021 sunt propuse pentru a funcÈ›iona un număr de 120 clase, la care se adaugă 3 clase de învățământ special. Dintre cele 120 clase, învățământul teoretic are alocate 45 de clase (37,5%), învățământul vocaÈ›ional - 9 clase (7,5%), învățământul tehnologic - 66 clase (55% - 30 clase nivel liceal, 29,5 clase învățământ profesional, 6,5 clase învățământ dual).
În ceea ce priveÈ™te celelalte niveluri, s-au aprobat toate solicitările (legale) ale unităților de învățământ. Există totuÈ™i o excepÈ›ie: în învățământului preÈ™colar nu s-au aprobat cinci formaÈ›iuni de studiu (câte una pentru fiecare din zonele Brad, Lupeni, PetroÈ™ani È™i două la Hunedoara) motivat de neîncadrarea în costul standard/elev/preÈ™colar.
ReprezentanÈ›ii SIP Hunedoara care au participat la È™edinÈ›ele menÈ›ionate au pus în evidență, pe de o parte, dubla măsură cu care a fost judecat proiectul, pe de altă parte, nerespectarea efectivelor maxime la clasă prevăzute în Legea EducaÈ›iei pentru învățământul preÈ™colar.
Alte detalii privind evoluÈ›ia demografică, proiectul planului de È™colarizare pe toate nivelurile (cicluri, clase, filiere, reÈ›eaua È™colară etc.) în materialele ataÈ™ate.
SituaÈ›ie statistică – absolvenÈ›i clasa a VIII-a / număr clase acordabile / zone
ReÈ›eaua unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică 2020-2021
Proiectul planului de È™colarizare 2020-2021 (învățământ de stat)
Proiectul planului de È™colarizare 2020-2021 (învățământ privat)
|
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
| 1 | Proiectul planului de școlarizare 2020-2021 (învățământ de stat) | 20.603.004 | APPLICATION/PDF | 2020-02-05 17:12:56 |
| 2 | Proiectul planului de școlarizare 2020-2021 (învățământ privat) | 25.013.729 | APPLICATION/PDF | 2020-02-05 17:14:08 |
| 3 | Rețeaua unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică 2020-2021 | 51.117.323 | APPLICATION/PDF | 2020-02-05 17:07:20 |
| 4 | Situație statistică - absolvenți clasa a VIII-a / număr clase acordabile / zone | 144.138 | APPLICATION/PDF | 2020-02-05 17:06:20 |