„România se află într-un moment decisiv pentru parcursul său către un nou ciclu de dezvoltare”, se apreciază în debutul Programului de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR-GRUPUL PARLAMENTAR AL MINORITĂȚILOR NAȚIONALE, în 88 de pagini încercându-se să se traseze liniile directoare pentru concretizarea intențiilor unui „Guvern puternic”, capabil să își asume „implementarea unor reforme structurale fundamentale, bună guvernare, dezvoltarea României, respectul pentru cetățeni și consolidarea democrației”.
Ce să zicem? Că, fără să ne asumăm lectura cuvânt cu cuvânt a celor 88 de pagini, repede convinși asupra „aspirațiilor” noului val de reforme (oare le mai știe cineva numărul?), n-am prea reușit să vedem vreo măsură pe cât de mică care să ne vorbească despre faptul că ne va fi mai bine și că nivelul nostru de trai va crește? Adevărat, dar poate că nu am fost noi suficient de atenți, iar totodată ne cam lipsește abilitatea de a „deduce” din toate măsurile preconizate faptul că „râurile de lapte și miere” își vor găsi calea pe meleagurile noastre (cu speranța că nu într-atât încât să ne trezim inundați), împlinind până și elucubrațiile care rătăcesc Țara Făgăduinței pe meleagurile mioritice.
Sau poate doar suntem noi prea chițibușari sau de-a dreptul irevențioși față de marele „adevăr” al ideii că „ne-am născut pentru a munci” (...pentru alții)...
Dar nu vom face politică (când trebuie să „înjuri” pe mai toată lumea, ce sens mai are să „înjuri”?)! Rămânem doar la măsurile preconizate, iar dintre acestea cele care vizează educația în mod direct (Programul de guvernare 2025-2028 în integralitatea sa este atașat acestui articol). Astfel, undeva pe la pagina 59 debutează secțiunea dedicată educației și cercetării, iar pe mai puțin de trei pagini („răi” până la capăt, am spune că „greutatea” educației în programul de guvernare este pe măsura bugetului acordat acesteia) se „rezolvă” cam tot ceea ce este de pus la punct în această privință întru rezolvarea „crizei economico-financiare a țării” în care ne-am trezit cumva peste noapte (?!).
Lăsând de-o parte faptul că întreaga situație cam aduce cu lucruri pe care le-am mai trăit (de înțeles pe undeva, mulți dintre „fruntașii” actuali fiind aceeași sau măcar „hrăniți” din același izvor care tot propovăduiește „salvarea Românei” – ptiu... chiar ne-a trecut prin minte că am fi mai salvați dacă nu s-ar tot încerca să fim salvați, dar am aruncat repede pe fereastră ideea: de ce salvarea nu ar fi și ea un instrument la fel de bun pentru a obține puterea politic? - iar dacă nu ne-au ieșit ochii suveranizați, se pare că ne vor ieși în dorința de a fi salvați cu orice preț), vom indica doar noutățile...
Ce ziceți? Ați mai auzit, ba chiar de multă vreme astfel de „chestii”? Evident. Pe când credeam că s-a reușit inversarea trendului în ceea ce privește educația românească și începeam să avem impresia că nu banii sunt principalul obiectiv în domeniu, ci chiar educația, mai mult ca sigur în viitor va fi nevoie să o luăm de la capăt. Un „capăt” care se anunță chiar mai dificil, munca zi-lumină și plata ca pentru necalificați ridicându-se ca veritabili stâlpi ai reformării educației.
Regândirea „titularizării”, comasări/restructurări de unități școlare, tăieri de sporuri și indemnizații, generalizarea învățământului dual în învățământul tehnologic etc. sunt și ele măsuri „aflate pe țeavă”, urmând pe cât de curând să „stropească” în toate direcțiile.
Cu alte cuvinte, și în încheiere, este nevoie de vidanjare, ba chiar de o mare vidanjare, deși se pare că vom rămâne la datul cu mătura, fără să „îndrăznească” cineva să ridice covoarele fie doar și pe la colțuri...
Este bine măcar că măturile se dovedesc un instrument universal, arătându-se pe zi ce trece că vom fi obligați și noi să apelăm la ele, chiar dacă în cu totul alte scopuri decât cele preconizate de „puternicul Guvern Taie de unde poți!” cu care ne-am procopsit. Evident că vom încerca, fiindcă ținând-o tot așa, peste câțiva ani o să fim mai rău decât eram la finalul lui 2024, iar resentimentul va fi într-atât de răspândit că nici măcar cea „din urmă soluție” nu ne va mai fi la îndemână.
În rest, vă așteptăm la proteste... și concediu plăcut!
Dragi colegi,
Ne aflăm, fără îndoială, într-un moment crucial pentru viitorul învățământului românesc și, implicit, pentru viitorul nostru, al angajaților din învățământ. Ceea ce Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării propun nu este doar un set de măsuri politice, ci reglementări care vor influența direct salarizarea noastră, condițiile de muncă, finanțarea educației și chiar statutul și demnitatea profesiei didactice. NOI am ajuns pentru EI doar niște cifre într-o filă contabilă.
În timp ce EI își văd liniștiți de treabă, de sinecurile politice, pe NOI ne obligă să suportăm costurile exceselor lor, diminuându-ne veniturile.
Printre măsurile anunțate este și cea conform căreia ar urma să crească norma didactică de predare cu maximum 2 ore, lucru pe care îl respingem, având în vedere consecințele acesteia. Măsura este propusă în contextul în care, în sistemul de învățământ preuniversitar, sunt mulți colegi care, peste cele 18 ore de predare efectivă, mai au și ore de învățare remedială, ore de pregătire suplimentară pentru concursuri/olimpiade, ore de consiliere, precum și activități extracurriculare/extrașcolare, de întocmire a dosarelor pentru burse sociale etc.
În acest context, nu putem să nu ne întrebăm:
De ce NOI trebuie să suferim pentru că EI nu sunt capabili sau nu vor să stopeze evaziunea fiscală?
De ce NOI trebuie să suferim pentru că EI și-au angajat rudele și pilele pe salarii de zeci de mii de euro?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să beneficieze de pensii speciale?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să meargă cu avionul la clasa business?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să-și deconteze chiria de la bugetul de stat?
De ce NOI trebuie să suferim pentru ca EI să meargă cu automobile cumpărate de la bugetul de stat?
DE CE NOI TREBUIE SĂ SUFERIM PENTRU BUNĂSTAREA LOR?
Dragi colegi,
Puterea noastră stă în unitate și în acțiuni comune. Fragmentarea și apatia nu ne vor aduce niciun beneficiu. Acum este momentul să fim mai solidari ca niciodată, să lăsăm deoparte orice divergențe minore și să ne concentrăm pe obiectivul comun: un învățământ de calitate, respectat și finanțat corespunzător.
Nu trebuie să ne temem să ne facem vocea auzită! Să cerem răspunsuri la întrebările de mai sus politicienilor locali, parlamentarilor din circumscripțiile noastre! Să ne arătăm nemulțumirea și în mediul online împotriva celor cu putere de decizie!
Trebuie ca, prin presiunea pusă de NOI, să-i determinăm pe EI să ia toate măsurile necesare pentru ca învățământul să nu fie afectat.
Sperăm ca EI să identifice măsurile și sursele corecte, care să conducă la diminuarea deficitului bugetar, astfel încât să nu fim tot NOI sacrificații „de serviciu”!
Dacă guvernanții nu vor înțelege importanța educației, trebuie o mobilizare masivă din partea noastră, a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare.
Marți, 24 iunie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă cererile de pensionare la limită de vârstă pentru 4 cadre didactice, începând cu data de 01.09.2025.
2. Se aprobă cererea unui cadru didactic de pensionare anticipată.
3. Se aprobă obținerea titlului de Colegiu Național pentru Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara.
4. Se aprobă cererea de concediu de odihnă a directorului Școlii Primare Hășdău.
5. Se informează despre hotărârea Consiliului Local Geoagiu pentru schimbarea destinației Școlii Primare Cigmău.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
Dicționarele precizează în legătură cu acest termen că se enunță despre ceea ce are calitatea de a fi relevant, despre ceea ce iese în evidență, are însemnătate, o semnificație deosebită. Lăsând de o parte însă simpla semnificație de dicționar și apropiindu-ne de uzul său cotidian, vom constata destul de repede că a rosti cuvântul, mai ales pus în legătură cu sindicatul, fiindcă evident, în acest context, despre o astfel de abordare este vorba, va stârni imediat ba fiori (de dispreț?), ba furori (de adeziune?). Probabil că personalizarea este inevitabilă, deși extremele, lupta cu îndârjire întru condamnare, respectiv eroismul întru apărare, contestatari care aruncă cu ouă clocite, respectiv depuneri pioase de ofrande, nu prea par să-și găsească locul în normalitate.
Greu, dacă nu imposibil, să pui capăt disputelor stârnite mai ales când taberele cumva ajunse în vecinătate se cațără pe metereze, încredințați cu toții fie că poți muri din prea multă relevanță, fie că te poți asfixia în absența sa.
Indiferent despre care dintre tabere este vorba, ignoranța, voită sau nu, este însă aceeași: măsura în care nu este vorba despre cineva anume, eu sau tu sau el, o persoană, ci de grup, cel în care avem anumite roluri asumate iar prin prisma acestora interacționăm, în așa mod că se pot recunoaște cele fără de care ceva sau altceva, important pentru cea mai mare parte dintre membrii grupului, dacă nu pentru toți, nu s-ar fi realizat, nu ar fi existat.
Asta înseamnă însă că relevanța are nevoie de considerație, adică acceptare, evaluare obiectivă și recunoaștere. În absența acestora nu rămâne decât lupta din tranșee.
Acceptarea și recunoașterea țin destul de mult de cum suntem fiecare dintre noi, deși chiar și aici se pot gândi poziții rezonabile, adică poziții și judecăți raționale, cumpătate, dispuse la echidistanță, așa încât, mai ales atunci când ne raportăm la organizații și nu la un om anume, ceea ce rămâne la îndemână pentru a judeca pe cât se poate de bine relevanța este doar evaluarea obiectivă.
Ajungând însă aici, cel puțin prin prisma a ceea ce dorim să subliniem în articolul de față, lucrurile s-au simplificat brusc deosebit de mult în a aprecia relevanța, după cum probabil bine ați ghicit deja, organizațiilor sindicale.
Iar pentru a face acest lucru, ținând seama de faptul că una dintre solicitările curente este aceea de a verifica corectitudinea salarizării și încercând să rămânem la o perspectivă comună, adică una care nu ține seama de „umorile” personale, ne-am oprit asupra ultimei solicitări de acest gen.
Ce am constatat?
O diferență consistentă în ceea ce privește salariul de bază în mai puțin de un an de zile (mai exact, fiind vorba despre un profesor cu gradul I și o vechime de peste 25 de ani, o trecere de la 6872 lei la 9623 lei, cu perspectiva ca din iunie salariul să ajungă 10232), cu creșteri corespunzătoare ale sumelor cuvenite pentru, după caz, gradația de merit, dirigenție, predarea simultană, învățământ special sau control financiar preventiv.
Ne amintim: creșterile salariale au fost obținute numai datorită protestelor organizate de sindicate anul trecut, iar plata drepturilor amintite mai sus în raport cu salariul de bază aflat în plată, doar prin procesele derulate tot de sindicate și modificarea ulterioară a legislației la inițiativa acestora.
Educația este de altfel singurul domeniu în care astfel de drepturi sunt calculate în acest mod, în toate celelalte domenii ele fiind înghețate din 2018, cazul și în ceea ce ne privește, de exemplu, cu sporul de suprasolicitare.
Creșteri proporționale, desigur, și în ceea ce privește plata cu ora, totodată în ceea ce privește indemnizația de concediu, aceasta reflectând diferențele înregistrate, inclusiv prin includerea indemnizației de hrană în determinarea sa, rezultat tot al acțiunii sindicale care a reușit să impună modificarea legislației.
Iar aici ne-am reamintit că suntem la început de aprilie, chiar trecuți de „mai zglobiul întâi aprilie”, iar odată cu salariile din această lună vom primi și diferențele salariale rezultate din diferitele procese, în primul rând cele legate de drepturile cuvenite trecerii într-o altă tranșă de vechime (la vremea sa problemă împinsă și aceasta până la modificarea legislației) și cele privind drepturile salariale mai sus amintite. Sume care au început să devină „frumoase” ținând seama de cuantumul tranșelor aferente, viitorul urmând să adauge aici și drepturile cuvenite din recalcularea indemnizațiilor de concediu.
Sunt și „pierderi” (deși, din punct de vedere strict logic, nu prea ai cum să pierzi ceea ce nu ți se cuvine prin prisma legii): indemnizația de hrană și voucherele de vacanță de către colegii care au depășit nivelul de 8000 lei net la funcția de bază (excepție valabilă doar pentru învățământ, în toate celelalte domenii fiind luate în calcul toate veniturile, modificarea legislativă fiind tot rezultatul acțiunii sindicale), deși, chiar admițând „pierderea”, dacă am pune cifrele în calcul, am vedea că plusul rezultat este covârșitor în raport cu minusul suportat... Chiar adăugând la „pierdere”, după cum se mai obiectează, și creșterea corespunzătoare a cotizațiilor sindicale datorită succeselor de mai sus.
Am putea continua cu aspecte care nu sunt la fel de ușor cuantificabile, dar atunci credem că am cădea chiar în unul dintre „păcatele” de mai sus. Considerând însă fie doar și acestea apreciem că este facil de stabilit relevanța organizațiilor sindicale. Și nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru noi toți.
În încheiere ar mai fi totuși de subliniat ceva: a recunoaște relevanța organizațiilor sindicale înseamnă a recunoaște relevanța fiecăruia dintre noi. Neexistând un personaj Sindicatul, deși mai toată lumea se raportează la organizația sindicală ca și cum acesta ar exista la propriu și i se pot pune în cârcă toate cele (avem aici un proces de personificare), sindicatul, indiferent cum apreciem această afirmație, este fiecare dintre noi, așa încât atât reușitele, cât și eșecurile, sunt ale noastre ale tuturor.
Cât despre ceilalți, cei adânciți în tranșee, „luptă sprâncenată”!