Primul răspuns la care ne vom gândi auzind o astfel de întrebare, cu precădere în cazul celor care s-au mai dedulcit cu cele ale literaturii, nu poate fi decât unul singur: să numere steagurile!
Desigur, deși suntem înclinați să-i dăm dreptate lui Caragiale cam în toate cele care privesc societatea românească, poate nu este bine să ne plasăm de-a dreptul în turmentatele complicații din „O scrisoare pierdută”. Nu de alta, dar prefectul, prin lege, are atribuțiile sale precis determinate, iar printre acestea și aceea de a facilita și a asigura desfășurarea dialogului social între organizațiile sindicale, cele patronale și autoritățile administrației publice centrale și locale.
Clar și la obiect... dar numai în măsura în care în țara noastră litera legii nu ar conta cu precădere pentru „mujici”, în rest lucrurile aducând mai curând cu număratul steagurilor la care făceam trimitere mai sus.
Într-o astfel de atmosferă „moftologică” pare că funcționează și Instituția Prefectului din județul nostru, „foncția foncție” crezându-se a aduce după sine și viziunea asupra problemelor „de la care atârnă viitorul, prezentul și trecutul țării”.
Și totuși, onor „dăscălimea” hunedoreană, cam copleșită de „machiavelicurile” pe care le îndură cu nesfârșită răbdare, prin „faliții” sindicaliști, a găsit de cuviință să bage de seamă că „progresul” mult așteptat aduce din ce în ce mai mult cu „caii verzi pe păreți”.
Dar care sunt „cestiunile arzătoare la ordinea zilii” prin care sindicatele au îndrăznit să conteste epitropia prefecturală? Lista este lungă, dar dintre „mofturile” deranjante ar fi de amintit următoarele: neaplicarea integrală a dispozițiilor legale în ceea ce privește salarizarea și acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, ignorarea unor sentințe judecătorești, discrepanțele salariale din educație, neplata orelor suplimentare etc.
„Infame” solicitări, ar fi de gândit dacă este să luăm în calcul refuzul convocării Comisiei de dialog social de la nivelul Instituției Prefectului Județul Hunedoara, din care strigă doar „enteresul și iar enteresul”.
Sincer, în cele din urmă, nu are-a face. „Delicatețurile” pe care onorabilul ocupant de funcție le poate revizui, dar fără a schimba ceva sau le poate schimba, dar fără să le revizuiască or fi esențiale, dar poate doar în cele ale „politichiei”...
Dar poate că „unde nu înțelegem noi politica”, bieți „nifiliști” colportori în ale educațiunii. Ce-ar mai fi atunci de făcut? Ne-ajută tot domnul Caragiale: „luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă...” Adică „răsboiul”. Cât despre întrebarea din titlu, dați dumneavoastră un răspuns... „Moftangiilor!”
Sindicatul Învățământului Preuniversitar Județul Hunedoara continuă demersurile specifice și va picheta sediul Instituției Prefectului Județul Hunedoara miercuri, 22 martie 2023, între orele 13:00 -15:00.
Dezinteresul actualei guvernări privind
- finanțarea decentă a sistemului educațional,
- aplicarea integrală a dispozițiilor Legii cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice,
- acordarea majorărilor salariale în sistemul de învățământ
conduce la producerea unui dezechilibru social și ne aduce în imposibilitatea asigurării unui trai decent.
Suntem astfel determinați să mergem mai departe cu planul acțiunilor sindicale, până la rezolvarea problemelor cu care salariații din educație se confruntă.
Considerăm că finanțarea corespunzătoare a sistemului educațional și motivarea resursei umane din învățământ reprezintă condiții esențiale pentru a avea un sistem de educație performant în România.
Cerem de urgență Guvernului României să găsească soluții la următoarele:
a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituțiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile;
i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.
De asemenea, revenim cu solicitarea de convocare a Comisiei de dialog social de la nivelul Instituției Prefectului Județul Hunedoara.
În cazul în care solicitările noastre rămân fără rezolvare, angajații din educație vor continua cu următoarele acțiuni de protest:
1. Marș de protest I.S.J. Hunedoara – Prefectura Hunedoara și pichetarea sediului Prefecturii în 29.03.2023;
2. Pichetarea sediului Guvernului și a sediilor prefecturilor în luna aprilie 2023;
3. Miting și marș de protest desfășurat în București în luna mai 2023;
4. Declanșarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;
5. Alte acțiuni specifice.
Luni, 20 martie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Solicitări din partea unităților de învățământ, după cum urmează:
a. se aprobă solicitările din partea unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se acordă aviz transfer pentru 1 elev de la Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva la Colegiul Național „Decebal” Deva, filologie bilingv franceză.
2. Se aprobă Procedura privind gestionarea situațiilor procesuale și trimiterea unei adrese în școli cu modele de anexe.
3. Se discută cazul unui elev și se propune evaluarea acestuia la nivelul școlii și sesizarea DGASPC pentru a fi luat în evidență.
4. Nu se va transmite la M.E. o informare cu privire la problemele discutate în cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara.
5. Nu se vor face state de plată în afara EDUSAL pentru punerea în executare a sentințelor civile referitoare la plata sporului pentru condiții vătămătoare.
6. Nu este nevoie de avizul I.S.J. Hunedoara pentru învoirea unui număr de 160 de persoane din unitățile de învățământ din județ, lideri de grupe sindicale, pentru a participa la Consiliul liderilor S.I.P. Județul Hunedoara.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
Ne-am obișnuit de mult cu ceea ce vehiculează majoritatea mass-mediei românești, majoritatea politicienilor și majoritatea „oamenilor de bine” care vor ca „lucrurile să fie bine făcute!” Ideile vehiculate până dincolo de sațietate au acreditat încetul cu încetul că opinia publică și societatea românească nu-și dorește, ba chiar nu visează la nimic altceva decât la o societate în care fiecare individ aspiră la a fi celebrul „pistolar” din și mai renumitul Vest sălbatic. Capitalismul pur („sălbatic” se vede dintr-o altă zonă) a devenit astfel motorul mai tuturor deciziilor privind viitorul României, la o primă vedere totul orbitând (cu nemăsurată voie bună) în jurul piedestalului pe care s-a ridicat statuia „întreprinzătorului” mai ceva ca în vremurile pe când se preamăreau „eroii” fabricați prin laboratoarele comuniste.
Desigur, într-o economie de piață, precum cea pe care tot încercăm să o construim, a spune „întreprinzător” înseamnă a spune „interes”, iar confundarea acestor noțiuni este perfect legală. Dar legitimă? Poate, dacă am da crezare tuturor ideilor la care făceam trimitere în debutul acestor rânduri, ar trebui să răspundem, pe cât putem de repede, afirmativ. Totuși, dacă am sta puțin pe gânduri, poate răspunsul cel mai adecvat ar fi următorul: depinde!
Punând deoparte anumite conotații ale termenului, cu precădere cele consficate politic și juridic, acest „depinde” este de înțeles prin semnificația mai largă și mai originară a ceea ce „legitimitate” înseamnă: „o valoare prin care ceva sau cineva este recunoscut și acceptat ca fiind corect și potrivit”.
Mai mult, dacă ar fi să constatăm că interesul urmărit cam are obiceiul, cu o atât de mare frecvență în societatea noastră (de aici, am spune, și caracterul său tot mai fracturat), să se realizeze pe seama celorlalți, tot ceea ce am putea răspunde ar fi o respingere hotărâtă a ideii de legitimitate.
Mergem prea departe? Posibil sau... depinde pe cine întrebi!
Cu alte cuvinte, o problemă de cercetat. Ceea ce se mai întâmplă și la modul serios și profesionist, adică cel care nu prea poate fi depistat în ceea ce ni se tot oferă în mass-media, ne încântă politicienii sau „își fac auzite vocile” cei care lucrează cei întru propășirea propriilor interese. Iar cu aceasta ajungem și la motivația acestei lungi introduceri: recent, fundația Friedrich-Ebert-Stiftung (FES), cea mai veche fundație politică din Germania, cu o bogată tradiție în democrație socială care merge înapoi până la înființarea sa în 1925 și care își datorează fondarea și misiunea moștenirii politice a omonimului său Friedrich Ebert, primul președinte german ales democratic, a publicat studiul „Atitudini și valori de tip progresist în România”, chiar titlul articolului nostru.
Motivația acestui studiu a fost una simplă: evoluția României, după intrarea în Uniunea Europeană, este cel puțin satisfăcătoare, mai ales dacă este să ne gândim la „marele” P.I.B., de pe un neonorant penultim loc la momentul aderării ajungând astăzi să lăsăm în urmă mai mult de o jumătate de duzină de țări, unele dintre ele chiar cu „vechime” mai mare în ale capitalismului. Totuși, ceea ce nu spun astfel de statistici, constată autorii studiului, este că ele ignoră modul în care dezvoltarea este distribuită în societate.
Aparent, de la mare distanță, întreaga „flotă” românească (dând uitării faptul că cea reală a fost „scufundată” în întregime) pare să navigheze „cu toate pânzele sus”. Dar, în măsura în care nu vom fi satisfăcuți de o astfel de privire (superficială) și ne vom apropia, vom constata repede că numeroase ambarcațiuni, în special cele mici, dar multe dintre cele de mărime medie, s-au scufundat, navighează în alte flote sau, în cel mai bun caz, reușesc să se mai mențină pe linia de plutire doar „dând din greu la pompe”.
Explicit, ne-a fost mai bine, dar nu la toți! Pornind de la decalajele economice (fiindcă, orice s-ar spune, am fi de acord cu o mai veche vorbă cum că „munca l-a făcut pe om”, dar epoca în care trăim, dincolo de „basmele” de la televizor, ne arată fără drept de apel că munca nu este mai niciodată suficientă) și mergând până la cele educaționale (intrând într-o zonă tabu, conținutul studiului subliniază un adevăr abia șoptit, dar totuși evident în primul rând prin masivele resurse bugetare deturnate în această direcție, și anume acela că dezvoltarea învățământului privat are o contribuție însemnată la „naufragiul” pe care l-au încercat și îl încearcă mulți dintre români), unora dintre noi le-a fost și le este din ce în ce mai greu...
Deși temele aduse în discuție în rândurile precedente sunt generoase, iar o analiză a lor ar putea înghiți numeroase tomuri, ne vom opri aici din comentariile noastre pentru a prezenta doar câteva dintre cele constatate prin acest studiu (o perspectivă cu atât mai adecvată fiind accesibilă printr-o lectură integrală a sa – procentele amintite în ceea ce urmează sunt cele ale răspunsurilor „integrale” în sensul respectiv, fără a-i lua în calcul pe cei care pun lucrurile sub semnul „posibilității”):
1. Este o obligație a statului:
- să ofere tuturor acces la serviciile de sănătate (92,1% dintre respondenți), să ofere un standard de viață decent pentru vârstnici (90.9%), să ofere ajutor financiar elevilor și studenților din familii cu venit mic (88,4%) etc.
- să crească cheltuielile bugetare pentru: educație (92,8%), sănătate (91,4%), pensiile de vârstă (87,7%), reducerea sărăciei (77,6%), cultură și artă (72,3%) etc.
2. De unde și percepția multora dintre cetățeni că perioada postrevoluționară ne-a făcut să pierdem lucruri precum: siguranța locului de muncă (78,7%), siguranța publică (73,8%), disponibilitatea locuințelor (73,2%), egalitatea dintre oameni (68,7%), relațiile dintre oameni (66,1%) etc.
3. Totuși, în pofida unor astfel de poziții ale majorității membrilor societății, trecerea prin „filtrul” politic va arăta că procentul celor care se autoidentifică pe dreapta politică este mai mare (26,8%) decât al celor care se autoidentifică la stânga (18,3%), pe centru plasându-se o valoare mediană (21,3%), ceea constituie, credem noi, un paradox, ținând seama de precedentele două puncte și de faptul că politicile puternic de dreapta sunt sursa multora dintre derapajele existente.
4. O astfel de autoidentificare politică și, implicit de gir dat politicilor care merg pe liniile respective, se poate observa cu ușurință în consecințele sale în alte atitudini, cum ar fi cea cu privire la impozitare, 73% dintre respondenți apreciind că toată lumea ar trebui să plătească același impozit, indiferent de venit și doar 23% apreciind că impozitele plătite de cei cu venituri mai mari ar trebui să fie mai mari (iar asta împotriva modului în care se întâmplă lucrurile în majoritatea țărilor europene și a studiilor care au arătat că efectele impozitării egale sunt preponderent negative și având darul de a accentua inegalitățile sociale).
Iar dacă ar fi să pătrundem și mai adânc în „măruntaiele” studiului, ale cercetării, ar fi de subliniat și faptul că puținele procente care se arată în dezacord cu „cerințele” sociale mai sus enumerate provin cu precădere din zona veniturilor mari și foarte mari, a celor cu statut social de nivel superior etc.
Ținând seama de toate aspectele puse în evidență, studiul conchide că „Percepțiile privind justiția socială și rolul statului reflectă o susținere majoritară pentru o mai mare intervenție a statului în viața economică și social și pentru mai multă solidaritate socială. Aceste date sugerează că este necesară o regândire a politicilor fiscale, economice și sociale din ultimele decenii. Cu toate astea, încrederea scăzută în instituțiile democrației reprezentative, cuplată cu percepția conform căreia statul ar trebui să își reducă per ansamblu cheltuielile constituie o vulnerabilitate și chiar un obstacol pentru orice efort care își propune un rol mai activ al statului în asigurarea bunăstării cetățenilor. Demersul de reconfigurare a unei societăți mai juste trebuie însoțit de un efort de reformare și democratizare a instituțiilor statului, care să crească încrederea cetățeanului în acestea.”
În ce ne privește, ajungând și la finalul acestor rânduri, ar fi de spus că nu am reușit să ajungem la o concluzie propriu-zisă (proprie, urmând să o desprindeți pe a dumneavoastră în măsura în care vă veți apleca asupra acestui studiu), ci am rămas doar cu o întrebare: trăim într-un stat confiscat („trecut pe persoană fizică”), cu o societate într-atât de manipulată că „ar ști ce vrea, dar nu este de acord cu ceea ce își dorește”?
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
1 |
Atitudini și valori de tip progresist în România
studiu realizat de Fundația Friedrich Ebert (FES), 2022 |
4.693.404 | APPLICATION/PDF | 2022-06-03 14:51:05 |