În cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației 2024”, în perioada 1-31 octombrie, se va organiza, la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, Salonul Județean „ProfArt”.
Acesta are drept scop să aducă în atenția publicului colegii profesori care îmbină activitatea la catedră cu preocuparea pentru artele vizuale.
Tema ediției din acest an: „eleganța culorii”.
Înscrierea, cu maxim trei lucrări, în tehnici și dimensiuni la libera alegere a creatorului, se va realiza prin depunerea lucrărilor la sediul I.S.J. Hunedoara (str. Gheorghe Barițiu nr. 2) – Robert Humel, în perioada 01-30 septembrie 2024.
Pe spatele fiecărei lucrări se vor preciza titlul lucrării, dimensiunile, tehnica, anul realizării, numele și prenumele cadrului didactic, școala, localitatea, însoțite de datele de contact (telefon și e-mail).
Anterior depunerii lucrărilor se va transmite la adresa de e-mail siphunedoara@gmail.com cel puțin câte o imagine de calitate superioară pentru fiecare lucrare (însoțită de datele tehnice ale lucrării), precum și o scurtă autoprezentare a creatorului.
Vernisajul Salonului Județean „ProfArt”, sub patronajul S.I.P. Județul Hunedoara, se va realiza, în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației”, vineri, 4 octombrie 2024.
Curatorul expoziției: Robert Humel.
Afiș: „ProfArt 2024 – eleganța culorilor”
În perioada 4-11 octombrie 2024, S.I.P. Județul Hunedoara va organiza, în cadrul manifestărilor din „Săptămâna educației”, a X-a ediție a concursului de manuscrise „Magister”.
Concursul de manuscrise se adresează membrilor de sindicat S.I.P Județul Hunedoara și se desfășoară în cadrul a trei secțiuni:
1. Manuscrise cu tematică educațională (manuale, auxiliare didactice, metodică, pedagogie etc.);
2. Literatură de specialitate (cercetare științifică, tratate, studii etc.);
3. Literatură (proză, poezie).
Concursul se finalizează prin publicarea, în cadrul fiecărei secțiuni, a unei lucrări inedite. Tipărirea volumelor va începe imediat după jurizare (decizia juriului va fi suverană, definitivă și irevocabilă).
Lansarea volumelor a se va realiza în cadrul manifestărilor „Săptămâna educației” (04.10.2024 -11.10.2024) organizate de S.I.P. Județul Hunedoara.
Condiții de participare: manuscrisul va fi depus atât în format electronic (într-o formă editabilă), cât și în format print (letric) la sediul S.I.P. Județul Hunedoara (Deva, str. Gheorghe Barițiu nr. 2, corp B, mansardă), însoțit de datele de identificare ale autorului/autorilor (nume, prenume, adresă, unitatea școlară, telefon, e-mail).
Termen de depunere a manuscriselor: 30 august 2024
Afiș „Magister” 2024
Luni, 22 iulie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, după cum urmează:
a) Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara - se acordă aviz organizare concurs 1 post paznic.
II. Diverse:
1. Se aprobă schimbarea centrului de examen pentru definitivat de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva la Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva.
2. Se aprobă Procedura operațională privind repartizarea preșcolarilor/ antepreșcolarilor, etapa de ajustări.
3. Se aprobă 2 cereri de pensionare anticipată a unor cadre didactice, începând cu data de 01.08.2024.
4. Se acordă aviz pentru eliberarea actelor de studii, după cum urmează:
a. diplomă bacalaureat, promoția 2008;
b. diplomă bacalaureat, promoția 2003.
5. Se aprobă recuperarea programului de lucru din ziua de 16.08.2024 prin prelungirea programului de lucru cu 30 de minute dimineața și 30 de minute după amiaza în intervalul 01-08.08.2024.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
În cursul zilei de astăzi, 21 ianuarie 2022, în intervalul orar 11:00-12:30, a avut loc întâlnirea reprezentanților Guvernului cu cei ai federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ, ca urmare a grevei de avertisment din data de 19.01.2022.
La discuții, părțile au fost reprezentate după cum urmează:
I. Guvernul: domnul Prim-ministru Nicolae-Ionel Ciucă, domnul ministru al educației Sorin-Mihai Cîmpeanu, domnul secretar de stat Gigel Paraschiv (Ministerul Educației), domnul secretar de stat Lucian Ovidiu Heiuș (Ministerul Finanțelor), secretar de stat Cristian Vasilcoiu (Ministerul Muncii și Solidarității Sociale), domnul consilier de stat George Agafiței (Cancelaria Prim-ministrului), domnul director general Mihai Păunică (Ministerul Educației).
II. Federațiile sindicale:
F.S.E. „SPIRU HARET” – domnul președinte Marius Ovidiu Nistor și domnul secretar general Ionel Barbu
F.S.L.I. – domnul președinte Simion Hancescu și doamna secretar general Cornelia Popa-Stavri;
F.N.S. „ALMA MATER” – domnul președinte Anton Hadăr (prin Skype), domnul secretar general Mihai Buțu și domnul vicepreședinte Alin Mazăre.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții federațiilor sindicale au pus accentul pe urgența:
- acordării salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);
- calculării corecte, în conformitate cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, a drepturilor salariale cuvenite personalului din învățământ;
- soluționării problemei personalului nedidactic [din punct de vedere salarial (salariu de bază, ore suplimentare, sporuri pentru condiții de muncă) și al încadrării (suplimentarea numărului de posturi)].
De asemenea, reprezentanții federațiilor sindicale au scos în evidență faptul că Legea 153/2017 este profund inechitabilă pentru salariații din învățământ, atâta timp cât coeficienții de ierarhizare sunt în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare, profesorul debutant fiind chiar în șeptimea inferioară a acestora.
Domnul Prim-ministru a afirmat că salarizarea personalului din sistemul educațional este la un nivel inacceptabil, că se impun a fi luate, cât mai rapid, măsuri privind îmbunătățirea acesteia și calculul corect al salariilor și că este hotărât să rezolve cât mai multe dintre problemele supuse atenției.
De asemenea, șeful Executivului a solicitat un răgaz de două săptămâni, în care să se elaboreze un plan concret de măsuri.
În urma discuțiilor, s-a stabilit constituirea unui grup de lucru format din reprezentanți ai Guvernului și federațiilor sindicale reprezentative care va fi coordonat de ministrul educației. Din grupul de lucru mai fac parte ministrul finanțelor și ministrul muncii.
Grupul de lucru va elabora un proiect de Acord, cu măsuri și termene concrete pentru soluționarea problemelor personalului din învățământ, Acord ce urmează să fie asumat de domnul Prim-ministru Nicolae Ciucă în data de 4 februarie 2022.