Dragi elevi, părinți și studenți,
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, în semn de revoltă față de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional ce provoacă în învățământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 PICHETAREA sediului Guvernului României, urmată de un MARȘ DE PROTEST până la Palatul Cotroceni.
Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educației.
Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației și pentru viitorul României.
Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru DREPTATE. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim:
Dragi elevi, părinți și studenți,
Este evident că măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învățământului prin Legea nr. 141/2025 vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației și statutul profesional și social al angajaților din învățământ și viitorul beneficiarilor primari.
Protestul nostru este un protest pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți: cheltuielile pentru educația sunt o INVESTIȚIE, nu un cost.
Vrem ca elevii și studenții să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta. Vrem să fie pregătiți pentru o lume modernă și competitivă, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o educație solidă și fără profesori motivați.
Vă rugăm să înțelegeți importanța luptei noastre și să ne fiți alături, întrucât este în joc și viitorul vostru, al tinerelor generații care se formează și se vor forma în sistemul educațional.
Anul aceasta, pentru noi prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ȘCOALA ROMÂNEASCĂ.
Din aceste motive, vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025.
Vă mulțumim!
După amplul protest din data de 8 septembrie 2025 – peste 20.000 de salariați din învățământ, elevi și studenți au mărșăluit în București și alte mii au pichetat prefecturile din țară, iar în unitățile de învățământ, cu puține excepții, deschiderea anului școlar a fost boicotată – se pare că prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul educației, Daniel David, continuă să ignore problemele generate de măsurile din Legea nr. 141/2025.
Nici faptul că, în multe unități de învățământ, a continuat boicotarea activităților didactice în data de 9 septembrie, nu i-a impresionat pe cei care pot remedia măsurile luate prin Legea 141/2025 și care au afectat profund sistemul educațional.
În aceste condiții, acțiunile de protest vor continua!
În perioada imediat următoare, forurile de conducere ale celor trei federații din învățământ vor propune membrilor de sindicat calendarul și formele următoarelor acțiuni de protest, astfel gândite încât să aibă un impact maxim, dar cu sacrificii minime pentru elevi și studenți. În funcție de rezultate, periodic, vom actualiza tipul și calendarul acțiunilor de protest.
Opinia publică trebuie să înțeleagă faptul că revolta dascălilor nu este pentru că aceștia ar fi pierdut „privilegii” – așa cum afirmă, în mod fals, unii decidenți – ci pentru salvarea învățământului românesc!
Nu este o lozincă, este o realitate!
Elevii și studenții acestei țări merită să beneficieze de un sistem educațional de calitate, așa cum îl au cei din alte state membre ale Uniunii Europene!
Colegiul Național al Liderilor F.S.L.I.
Colegiul Liderilor F.S.E. „SPIRU HARET“,
Consiliul Național de Conducere F.N.S. „ALMA MATER“
București, 11.09.2025
MATERIALE ATAȘATE
Comunicat
Luni 8 septembrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ referitor la ocupare posturi, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă rapoartele de doctorat aferente lunii august 2025 pentru inspectori școlari/directori unități de învățământ.
2. Se prezintă situația numărului de ore în catedră pentru directori/directori adjunct din unități de învățământ.
3. Se aprobă numirea unu inspector școlar pentru monitorizarea activității directorilor de grădinițe.
4. Se prezintă soluția pentru transferul unui elev din clasa a IX-a de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara.
Se propune transmiterea către unitatea școlară..
5. Se aprobă cererea de pensionare pentru limită de vârstă a unui cadru didactic, începând cu data de 01.09.2025.
6. Se aprobă constituirea comisiei de etică de la nivelul I.S.J. Hunedoara, conform deciziei.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
A fost emis ordinul ministrului educației privind ”Instrucțiunea pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line. Documentul precizează măsuri specifice pentru desfășurarea procesului de învățare on-line din învățământul preuniversitar.
Astfel, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția cadrelor didactice, elevilor și părinților o colecție de resurse necesare continuării învățării în mediul on-line. Portalul Digital existent pe educred.ro centralizează platforme de învățare și resurse educaționale deschise, inclusiv tutoriale și alte materiale de învățare destinate formării și susținerii cadrelor didactice, scrie edu.ro.
Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar toate informațiile relevante pentru susținerea și îmbunătățirea accesului la învățare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice și al unităților de învățământ la resurse pentru învățarea on-line.
Ministerul Educației și Cercetării poate decide, în cazuri justificate, și pe baza unor instrucțiuni emise în prealabil, ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată on-line. Tot în cadrul acestei instrucțiuni se specifică și responsabilitățile inspectoratelor școlare, ale unităților de învățământ preuniversitar, ale profesorilor, elevilor și părinților.
Inspectoratele școlare în colaborare cu unitățile de învățământ și cu autoritățile locale vor identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ. Toate datele privind desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare online vor fi raportate periodic Ministerului Educației și Cercetării.
În cadrul instrucțiunii elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, unitățile de învățământ vor verifica și monitoriza modul în care sunt transpuse în practică activitățile suport pentru învățarea on-line. Conducerea fiecărei unități de învățământ va sprijini accesul cadrelor didactice la platforme educaționale, iar împreună cu învățătorii, profesorii diriginți și cadrele didactice se va organiza un program săptămânal care include activități de învățare on-line pentru fiecare disciplină de studiu.
Documentul elaborat de Ministerul Educației și Cercetării prevede și o serie de activități pe care cadrele didactice trebuie să le desfășoare în cazul suspendării cursurilor în unitățile de învățământ.
Instrucțiunea pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line mai prevede și faptul că la reluarea activității de predare-învățare-evaluare în unitățile de învățământ, activitatea suport pentru învățarea on-line poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă cu acordul elevului sau al părintelui/tutorelui legal.
Unitățile de învățământ vor realiza planuri de recuperare și planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activitățile de învățare on-line. Acestea vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor.
Alte detalii în Ordinul MEC 4135 din 21.04.2020, publicat mai jos
(sursa: www.edu.ro)
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
1 | Ordinul MEC 4135 pentru aprobarea Instrucțiunii | 3.936.658 | APPLICATION/PDF | 2020-04-23 09:27:29 |