Primul răspuns la care ne vom gândi auzind o astfel de întrebare, cu precădere în cazul celor care s-au mai dedulcit cu cele ale literaturii, nu poate fi decât unul singur: să numere steagurile!
Desigur, deși suntem înclinați să-i dăm dreptate lui Caragiale cam în toate cele care privesc societatea românească, poate nu este bine să ne plasăm de-a dreptul în turmentatele complicații din „O scrisoare pierdută”. Nu de alta, dar prefectul, prin lege, are atribuțiile sale precis determinate, iar printre acestea și aceea de a facilita și a asigura desfășurarea dialogului social între organizațiile sindicale, cele patronale și autoritățile administrației publice centrale și locale.
Clar și la obiect... dar numai în măsura în care în țara noastră litera legii nu ar conta cu precădere pentru „mujici”, în rest lucrurile aducând mai curând cu număratul steagurilor la care făceam trimitere mai sus.
Într-o astfel de atmosferă „moftologică” pare că funcționează și Instituția Prefectului din județul nostru, „foncția foncție” crezându-se a aduce după sine și viziunea asupra problemelor „de la care atârnă viitorul, prezentul și trecutul țării”.
Și totuși, onor „dăscălimea” hunedoreană, cam copleșită de „machiavelicurile” pe care le îndură cu nesfârșită răbdare, prin „faliții” sindicaliști, a găsit de cuviință să bage de seamă că „progresul” mult așteptat aduce din ce în ce mai mult cu „caii verzi pe păreți”.
Dar care sunt „cestiunile arzătoare la ordinea zilii” prin care sindicatele au îndrăznit să conteste epitropia prefecturală? Lista este lungă, dar dintre „mofturile” deranjante ar fi de amintit următoarele: neaplicarea integrală a dispozițiilor legale în ceea ce privește salarizarea și acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, ignorarea unor sentințe judecătorești, discrepanțele salariale din educație, neplata orelor suplimentare etc.
„Infame” solicitări, ar fi de gândit dacă este să luăm în calcul refuzul convocării Comisiei de dialog social de la nivelul Instituției Prefectului Județul Hunedoara, din care strigă doar „enteresul și iar enteresul”.
Sincer, în cele din urmă, nu are-a face. „Delicatețurile” pe care onorabilul ocupant de funcție le poate revizui, dar fără a schimba ceva sau le poate schimba, dar fără să le revizuiască or fi esențiale, dar poate doar în cele ale „politichiei”...
Dar poate că „unde nu înțelegem noi politica”, bieți „nifiliști” colportori în ale educațiunii. Ce-ar mai fi atunci de făcut? Ne-ajută tot domnul Caragiale: „luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă...” Adică „răsboiul”. Cât despre întrebarea din titlu, dați dumneavoastră un răspuns... „Moftangiilor!”
Sindicatul Învățământului Preuniversitar Județul Hunedoara continuă demersurile specifice și va picheta sediul Instituției Prefectului Județul Hunedoara miercuri, 22 martie 2023, între orele 13:00 -15:00.
Dezinteresul actualei guvernări privind
- finanțarea decentă a sistemului educațional,
- aplicarea integrală a dispozițiilor Legii cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice,
- acordarea majorărilor salariale în sistemul de învățământ
conduce la producerea unui dezechilibru social și ne aduce în imposibilitatea asigurării unui trai decent.
Suntem astfel determinați să mergem mai departe cu planul acțiunilor sindicale, până la rezolvarea problemelor cu care salariații din educație se confruntă.
Considerăm că finanțarea corespunzătoare a sistemului educațional și motivarea resursei umane din învățământ reprezintă condiții esențiale pentru a avea un sistem de educație performant în România.
Cerem de urgență Guvernului României să găsească soluții la următoarele:
a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituțiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile;
i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.
De asemenea, revenim cu solicitarea de convocare a Comisiei de dialog social de la nivelul Instituției Prefectului Județul Hunedoara.
În cazul în care solicitările noastre rămân fără rezolvare, angajații din educație vor continua cu următoarele acțiuni de protest:
1. Marș de protest I.S.J. Hunedoara – Prefectura Hunedoara și pichetarea sediului Prefecturii în 29.03.2023;
2. Pichetarea sediului Guvernului și a sediilor prefecturilor în luna aprilie 2023;
3. Miting și marș de protest desfășurat în București în luna mai 2023;
4. Declanșarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;
5. Alte acțiuni specifice.
Luni, 20 martie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Solicitări din partea unităților de învățământ, după cum urmează:
a. se aprobă solicitările din partea unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se acordă aviz transfer pentru 1 elev de la Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva la Colegiul Național „Decebal” Deva, filologie bilingv franceză.
2. Se aprobă Procedura privind gestionarea situațiilor procesuale și trimiterea unei adrese în școli cu modele de anexe.
3. Se discută cazul unui elev și se propune evaluarea acestuia la nivelul școlii și sesizarea DGASPC pentru a fi luat în evidență.
4. Nu se va transmite la M.E. o informare cu privire la problemele discutate în cadrul Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara.
5. Nu se vor face state de plată în afara EDUSAL pentru punerea în executare a sentințelor civile referitoare la plata sporului pentru condiții vătămătoare.
6. Nu este nevoie de avizul I.S.J. Hunedoara pentru învoirea unui număr de 160 de persoane din unitățile de învățământ din județ, lideri de grupe sindicale, pentru a participa la Consiliul liderilor S.I.P. Județul Hunedoara.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
Înainte chiar să vă dumiriți asupra a ceea ce vă propune în conținutul său acest articol, v-ați întrebat probabil ce înseamnă „țiți”? Dacă vom preciza că acest cuvânt este luat din vocabularul unui băiețel care nu a împlinit încă doi ani și pentru care încă laptele matern este de departe alimentul preferat, ați înțeles tot ceea ce trebuia să înțelegeți.
În regulă, veți spune, dar care ar fi legătura? Simplă, în ce ne privește. Astfel, recent a fost reactivată, în mass-media mai întâi, că în prezent politica educațională se realizează primordial la televizor, inițiativa transferării întregului patrimoniu și a întregului personal ale unităților de învățământ pentru activități extrașcolare (palatele și cluburile copiilor) la autoritățile administrației publice locale. Spunem „a fost reluată” fiindcă ea nu este nouă, fiind vehiculată inițial în mai tristele guvernări ce au însoțit și „ne-au îngropat” în criza din 2008. Desigur, la momentul actual este la fel de adevărat că au fost „reșapați” mulți dintre politicienii acelor vremuri (fără a uita de „dependințele” acestora), dar cu precădere au fost revopsite și prezentate ca noi-nouțe ideile (cu toată „târla” lor de interese).
Extraordinarul adevăr de la care s-a redeclanșat povestea a fost acela că „s-a dovedit că ministerul nu poate gestiona eficient aceste entități pe întreg teritoriul”, în așa mod că, exemplul concret, Baza sportivă „Cireșarii” a trebuit igienizată și curățată de factori externi (recte ministrul și cei de pe la universitatea păstorită, actual de la distanță). Scurt spus, o variație pe vechiul refren al „statului prost administrator”.
Trecând peste lipsa de logică a argumentării domnului ministru, n-am aflat nimic despre motive și cauze, fiindcă evident spusele sale sunt doar un mod retoric de evitare a problemei. Nu de alta, dar dacă incompetența ministerului este cu adevărat cauza, n-am înțelege de ce mai este ministru sau de ce mai există minister al educației? (Basmul cu greaua moștenire nu prea funcționează aici, fiindcă cu cât ne întoarcem mai mult în timp, cu atât am descoperi că lucrurile mergeau ceva mai bine.)
În realitate motivația este mult prea simplă pentru ca politicienii și guvernanții noștri să o ia în calcul: lipsa finanțării, iar de aici a personalului și a dotărilor. Asemănător cu ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în întreg sistemul educațional.
Dar nu, nu putem aduce în discuție banii fiindcă în momentul acela ai cam încheiat orice discuție. Vom lăsa adevărata cauză a celor mai multe dintre neajunsurile educației românești în urmă și ne vom concentra pe „soluții”, respectiv una singură: transferul către administrația publică locală...
Și gata! Cu asta am scăpat de problemă, bașca de patrimoniu, de personal și mai ales de multe dureri de cap (plus „fericirile” unuia și altuia dintre prieteni). Chiar așa? Ținând seama că până în prezent procesul de descentralizare în sistemul educațional românesc nu a oferit niciun rezultat pozitiv, în situația în care cedarea devine efectivă, se poate trece deja la organizarea prohodului. Iar în ce ne privește, exemplele nu ne lipsesc. Iar cele mai strigătoare la cer, fiindcă acolo faptele s-au consumat și răsconsumat, sunt creșele și taberele școlare.
Primul dintre aceste jafuri pe seama sistemului educațional, cel care a privit creșele, a fost uitat de mult. Cine își mai amintește că inițial acestea au fost ale învățământului, într-un număr mare și funcționale? Au fost cedate la un alt moment administrațiilor locale, care s-a întrecut pe sine în desființări și valorificări de patrimoniu, până nu a mai rămas aproape nimic. Au venit după aceea ceva bani europeni și sporadic au mai fost înființate, pe ici pe colo, de la zero și crescute cu „mare grijă” (ca debușee pentru pcr-ul nemuritor). Cu alte cuvinte, un eșec crunt, care acum se dorește remediat și va fi, chiar în pofida subfinanțării caracteristice sistemului educațional. Probabil, la un alt moment, educația le va returna administrațiilor locale, pentru a reface „oportunitățile” locale.
Un alt jaf, la fel de mare, a fost cel al taberelor școlare, și ele transferate din grija educației, până acolo că în scurt timp au fost șterse din existență (este drept, unele „reanimate” ca extraordinare inițiative private și astfel argumente pentru demolarea în continuare a sistemului public). Iar lista ar putea continua, fie că ne gândim la transportul școlar, menit să mascheze masivele desființări de școli (mergând până la „hazliile” situații, nu puține, în care școala abia ieșită din reabilitare s-a închis, devenind astfel o extraordinară generatoare de venituri).
De fapt, fiecare dintre aceste „inițiative” întru propășirea educației a avut drept scop, tiparul este evident, pe de o parte, eliminarea unor cheltuieli bugetare directe, oricum insuficiente, dar pe de altă parte, transferuri consistente de patrimoniu și de finanțare „oamenilor de bine”. Iar procesul continuă, ba chiar se perfecționează, mergând și mai adânc. Probabil ne gândim la un același lucru: recenta bulversare a structurii anului școlar (oricum decisă de mulți ani mai curând în funcție de nevoile celor din turism, iar nu pe considerente educaționale) și „evacuarea” evaluărilor sumative din școală, până acolo că profesorul rămâne un fel de supraveghetor-organizator (prost plătit), „treaba” (în toate sensurile) făcând-o alții.
Ce-am avut și ce-am pierdut? Puțin câte puțin, educația. Că de bani și de interes din partea decidenților oricum nu a avut parte. Iar povestea, ținând seama de „pastilele” ministeriale zilnice, dar și de „soluțiile” găsite peste noapte de cine trebuie, pare să devină una fără de sfârșit, multe alte ghiulele fiind pregătite pentru a fi trase-n tunurile celor care „ne” vor tot binele din lume.