Reprezentând o constantă a manifestărilor dedicate zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, acestea derulate sub genericul „Săptămâna educației”, vineri, 9 octombrie 2026, a avut loc lansarea volumelor selectate în cadrul ediției din acest an, a XIII-a, a Concursului de manuscrise „Magister”.
Lansarea volumelor, a căror prezentare a fost realizată de doamna Simona Țene, inspector școlar pentru limba și literatura română la I.S.J. Hunedoara, s-a realizat într-un cadru festiv la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, în prezența autorilor, a reprezentanților S.I.P. Județul Hunedoara în calitate de inițiatori și organizatori ai concursului, dar și în prezența unui numeros public.
Beneficiind de colaborarea Editurii Karina, prin Alin Bonța, volumele laureate ale acestei ediții a concursului, în cadrul celor trei secțiuni, au fost:
Secțiunea „Literatură”
- volumul de poezie „Catedra dintre lumină și rană”, autor Doina Bălțat;
- volumul de poezie „Îngerii lucrează în schimburi?”, autor Mihai Marc;
Secțiunea „Tratate/Studii”
- volumul de critică literară „Sub semnul lecturii”, autor Doina Bălțat;
- volumul „Karate-Do. Drumul caracterului”, coord. Marius Liviu Biji
Secțiunea „Didactica”
- volumul „CooLit – Literatura română pentru liceeni în 600 de întrebări”, autor Anamaria Muntean;
- volumul „Între teatru și comunicare didactică”, autor Florina Poenaru.
Vineri, 9 octombrie 2026, în cadrul manifestărilor denumite generic „Săptămâna educației”, dedicate acestea zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, a avut loc, la sala „Spiru Haret” de la I.S.J. Hunedoara, în organizarea S.I.P. Județul Hunedoara, conferința/dezbatere „Educația este putere”.
La lucrările Conferinței au participat aproximativ 180 persoane: lideri de sindicat, directori, inspectori, cadre didactice și invitați.
De asemenea, au fost prezenți în calitate de invitați o serie de reprezentanți ai administrației publice centrale, județene și locale:
Széll Lörincz – Instituția Prefectului Județul Hunedoara - prefect;
Alin Adam Țambă – Consiliul Județean Hunedoara - vicepreședinte;
Radu Trifon – Episcopia Devei și Hunedoarei – părinte consilier eparhial;
Natalia Intotero – Parlamentul României - deputat P.S.D.;
Ilie Toma – Parlamentul României - deputat P.S.D.;
Tiberiu Claudiu Barstan – Parlamentul României - deputat A.U.R.;
Pollyanna Hannellore Hangan – Parlamentul României - deputat U.S.R.;
Anamaria Gavrilă – Parlamentul României - deputat P.O.T.;
Vasilică Potecă – Parlamentul României - senator A.U.R;
Călin Petru Marian – Parlamentul României - senator P.N.L.;
Emil Ioan Rîșteiu – Primăria Simeria – primar;
Furdui Ovidiu Ilie – Primăria Crișcior – primar.
Maria Ștefănie – Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara – inspector școlar general.
Conferința, dorită de către S.I.P. Județul Hunedoara ca un prilej de a aduce față în față oameni politici, decidenți hunedoreni și salariați din educație, a debutat în conținutul său prin prezentarea materialului suport intitulat „Educația este putere.” (atașat prezentului articol). Prin acesta, cu referire directă la problemele educației hunedorene și nu numai, pornindu-se de la multiplele semnificații ale „puterii” educației, inclusiv puterea sindicală dovedită în 2023, dar și în acest an prin blocarea unei legi a salarizării injuste, s-a solicitat oamenilor politici și decidenților să se poziționeze în raport cu sloganul global UNICEF din acest an, și anume „Alături de profesori”, adresându-se direct următoarea întrebare:
Oameni politici, dar și decidenți, sunteți gata să fiți, prin fapte și mai ales bugete, „Alături de profesori”, alături de educație și de puterea sa, sau veți continua să vă temeți de puterea educației, indiferent de aspectul adus în discuție?
De asemenea, a fost prezentat și conținutul mapei conferinței (atașat prezentului articol), acesta aducând în discuție principalele probleme ale sistemului educațional:
- trendul negativ al progresului României în ceea ce privește obiectivul „Educație de calitate”, în ultimii ani înregistrându-se mai curând o creștere a decalajului în raport cu mediile Uniunii Europene;
- trendul descendent al rezultatelor obținute la testările internaționale, dar și în cazul examenelor naționale, cumulate acestea cu ratele mari ale abandonului școlar și absenteismului;
- subfinanțarea constantă și acutizată a școlii românești, cea mai redusă la nivelul Uniunii Europene, indiferent dacă sunt considerate fondurile publice sau fondurile private;
- supraaglomerarea colectivelor de elevi, desființarea sistematică a unităților de învățământ din mediul rural, ratele mici de cuprindere în învățământul obligatoriu;
- supraaglomerarea timpului de lucru al cadrelor didactice, care depășește curent 40 de ore/săptămână, tendință accentuată de creșterea normei didactice, dar și de atribuirea a tot mai multe sarcini administrative;
- amenințările relative la asigurarea resursei umane calificate în sistemul educațional prin prisma reducerii veniturilor salariaților din educație, coroborat cu proiectele vehiculate în acest an cu privire la legea salarizării, toate acestea confirmând fără drept de apel dezinteresul clasei politice și nu numai pentru educație.
Pe parcursul conferinței, alternând cu luările de poziții ale oamenilor politici și decidenților educaționali au fost punctate de către salariații din educația hunedoreană și alte probleme, dintre care se pot aminti:
- datoria oamenilor politici și a decidenților de a face ceva concret și adecvat realității pentru învățământ, nu dictat doar de interese politice și contabile;
- bulversările aduse calendarului școlar în fiecare an și necesitatea de a reveni la un calendar școlar clar și precis (cursuri 15 septembrie-15 iunie), fără a se da posibilitatea modificării acestuia potrivit altor interese;
- birocratizarea excesivă a procesului didactic, ultimul pas fiind cel care impune existența unui portofoliu personal de dimensiuni considerabile, și transformarea profesorului în funcționar public, asistent social, statistician etc.
- fragmentarea normei didactice în multe cazuri în mult prea multe școli și lipsa personalului calificat etc.
Luările de poziție? Printre multe altele, următoarele (fără a preciza nominal pe cei care le-au susținut):
- în ultimii ani s-au făcut pași importanți pentru modernizarea școlilor, dar nu trebuie uitat că în centrul priorităților educației trebuie să fie profesorul ca cel care are puterea de a face educația;
- avem adesea impresia că suntem niște cobai, ceea ce se resimte nu doar în mediul educațional;
- în măsura în care copiii sunt cea mai importantă resursă a României trebuie să o dovedim și printr-un buget public adecvat;
- inadecvarea tăierilor care au afectat sistemul educațional sub actuala guvernare, după ce în prealabil au fost adoptate legi ale educației cu un proces minim de consultare;
- multe dintre măsurile adoptate la nivelul Parlamentului sunt „deturnate” de către diferitele nivele ale executivului;
- suntem părtași și vinovați pentru eșecul educației, dar la fel cum unii dintre noi ar trebui să plece acasă, la fel ar trebui să plece acasă și profesorii care nu își fac treaba;
- școala românească insistă prea mult pe memorare, fără a prioritiza gândirea critică și capacitatea de utilizare a cunoștințelor;
- se ignoră „elefantul din cameră”: salarizarea, dar și celelalte așa-zis reforme din ultimii ani, în realitate aberații;
- problema proiectului legislativ relativ la introducerea uniformelor școlare, prilej cu care chiar s-a cerut un vot al sălii (în proporție covârșitoare în favoarea introducerii acestora) etc.
Desigur, întâlnirea a fost presărată de inevitabilele dispute ale oamenilor politici, care, la modul general și aproape fără excepție, și-au arătat susținerea pentru educație. Mai mult, problemele educației au fost punctate incisiv, cumva inedit într-un astfel de context, chiar și de factorii decidenți locali (în pofida faptului că deciziile curente sunt într-o anumită măsură antagonice cu astfel de poziționări).
Întâlnirea s-a finalizat prin sublinierea faptului că salariații și sindicatele din educație știu foarte bine ceea ce vor. Problema ar fi cu cei care creează legile, pe de o parte, cu cei care iau decizii întru aplicarea lor, pe de altă parte. Aici ar fi nevoie să se gândească foarte profund la ceea ce este de făcut întru binele educației, iar nu întru satisfacerea intereselor de partid, protejarea scaunului propriu sau salvgardarea obiectivelor bugetar-contabilicești.
Documente atașate:
- Incitare Conferința „Educația este putere”
- Mapa Conferinței „Educația este putere”
Luni, 12 octombrie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație (C.A.) al Inspectoratului Școlar Județean (I.S.J.) Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. 1. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
2. Se aprobă raportul de funcționare a claselor peste/sub efective.
II.
1. Se aprobă rapoartele de activitate doctorală a directorilor unităților de învățământ.
2. Se aprobă lista alertelor din programul EduSal conform Anexelor 2 și 3.
3. Se aprobă pensionarea la limită de vârstă a unui cadru didactic de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila, începând cu data de 01.11.2026.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA - CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
O veche vorbă românească spune că „în boul care trage, în ăla se dă cu biciul”. Și am decis să începem această addenda la articolul având ca temă ședința Comisiei de Dialog Social de la nivelul Instituției Prefectului Județul Hunedoara derulată vineri, 12 decembrie, cu aceste cuvinte, deși nu o să ne aplecăm asupra înțelesului proverbului, lăsându-l pe măsura minții fiecăruia dintre noi, pe care îl apreciem destul de ilustrativ pentru pocinoagele care ni se pun pe seamă.
Nu vom relua întreaga conjunctură, ci ne vom opri doar asupra obrintiturilor care de vineri încoace s-au tot accentuat, până ce astăzi au reușit să se spargă, stropind mai peste tot prin județ. Pricina acestora, pe când „educația... arde și doamnele de vârsta a n-a se pieptănă”, au fost în primul rând cifrele comunicate de S.I.P. Județul Hunedoara cu privire la efectele Legii nr. 141/2025 în educația hunedoreană.
Prinse în materialul prezentat la întâlnirea de la Instituția Prefectului, dar și în ultimul număr din buletinul informativ Magister, cifrele în cauză sunt rezultatul unor simple adunări (după cum am învățat și noi la școală să le facem – informații suplimentare cu privire la modul în care am realizat aceste operații se pot obține de la învățătorii/profesorii care ne-au făcut onoarea de a ne învăța cele puține câte le știm) a datelor comunicate de către fiecare unitate de învățământ, la solicitarea S.I.P. Județul Hunedoara.
Dar cifrele „reale” cică ar exista sau cel puțin asta înțelegem dintr-o hârtie ultimativă trimisă de I.S.J. Hunedoara către sindicat. Ce să zicem? Să punem la îndoială, deși nu le-am văzut încă (cu rugămintea că dacă le-ați observat pe undeva comunicate/publicate, să ne spuneți și nouă, mai mici și mai neștiutori din fire scăpându-se informațiile în cauză)? Am putea, fiindcă temeiurile invocate, celebrele EDUSAL și SIIIR, numai ca exemple de bune practici nu pot fi amintite (probabil am publica o adevărată enciclopedie dacă ar fi să colectăm toate „supărările” în această privință, dar ce credibilitate am putea recunoaște pe acolo dacă nici măcar membrii de sindicat nu sunt ținuți minte de la o lună la alta – sau poate că...), dar nu o să o facem. Totuși, ar fi timpul pentru o plimbare pe promenadă în momentul în care ni se cere să precizăm „dacă datele prezentate au fost corelate sau verificate prin raportare la evidențele oficiale existente în aplicațiile naționale gestionate de Ministerul Educației și Cercetării”, fiind evident că „de la Ana la Caiafa” este cale lungă („că mii de ani i-au trebuit luminii să ne-ajungă”), dar și chiar dacă ne-am pune pe drum, ceea ce noi am și făcut, Ana, a se citi „Președinte”, și Caiafa, a se citi „Minister/ISJ”, rătăcind cine știe pe unde și rămânând cu promisiunile neonorate.
Chestionarul, fiindcă despre un astfel de „biet” document este vorba, a fost lansat de S.I.P. Județul Hunedoara, concordant cu celelalte organizații sindicale din țară la solicitarea federațiilor sindicale, cu prilejul realizării recensământului membrilor de sindicat, constituindu-se în anexă la acesta. Rezultatele nu au fost comunicate mult prea des invocatei „opinii publice”, sperietoarea de serviciu, ci membrilor de sindicat și unor factori responsabili în stabilirea politicilor educaționale, fiind evident, dincolo de „elucubrațiile” vehiculate în diferite sfere precum că în educație ne-am scălda doar în lapte, din nefericire nu alături de Cleopatra, și am mânca doar ambrozie zeiască, la fel de nefericiți că nu în mărețul Olimp, că lucrurile sunt departe de „rozul” care pare să încânte privirile celor care nu se coboară la nivelul marțafoilor de rând, care doar se plâng și iar se plâng...
Da, subliniem încă odată ceea ce este de subliniat, temeiul cu care de altfel s-au cerut și datele, că efectele aplicării Legii nr. 141/2025 sunt negative, că măsurile au lovit puternic în salariații din învățământ, că ceea ce s-a făcut nu arată decât dezinteres și dispreț față de educație. „Zbârlirea” noastră (ca să nu utilizăm termeni mai neaoși), prin colectarea și publicarea datelor în cauză, motivată inițial de toate încercările politrucilor de a acoperi pe cât se poate de mult țambalul cu batistele din dotare, nu a avut vreun alt scop. Că datele nu au la bază o cercetare statistică făcută ca la carte, ba chiar s-ar putea să se fi strecurat erori (pentru asta invocam în titlu „mea maxima culpa”)? Nu ne-am propus să ne dăm doctoratul în această privință, așa că nu ne-au preocupat nici definițiile operaționale, nici procedurile de validare și nici corelările cu cine mai știe ce, după cum nu ne-a preocupat nici ce s-a înțeles din itemii chestionarului (ca să dăm glas unei alte acuze „estimări” de „eșaloanele superioare” la adresa celor ce se zdrobesc prin școli) ci doar să arătăm că salariații din educație muncesc mult și sunt plătiți prost, ba cu acest an școlar tot mai prost. Asta este ceea ce contează și asta nu credem că o poate nega cineva care a rămas cât de cât lucid. În rest, trăncăneală și obrintituri stropind.
Cu speranța că nu ni se vor cere definițiile și procedurile urmărite pentru fiecare dintre cuvintele de mai sus (deși am fost tentați să facem acest lucru în cazul de față), am încheia totuși cu un autentic „Ce-am avut și ce-am pierdut!”... pe tonuri de soprană.