În data de 28 mai 2026, au avut loc consultări legate de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, între reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și cei ai Ministerului Muncii, inclusiv domnul ministru Dragoș Pîslaru (precedate de întâlnirea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării cu cei ai Ministerului Muncii).
Partea sindicală a propus următoarele:
1. Modificarea coeficientului de ierarhizare astfel încât să se respecte principiile stabilite în anul 2024, la negocierile cu Ministerul Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. Astfel, grila propusă trebuie să fie construită pornind de la principiul că salariul profesorului debutant S trebuie să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, iar evoluția salarială, în carieră, trebuie să fie motivantă.
Răspuns: Se va analiza propunerea și se va face un studiu de impact, fără a se garanta că se acceptă.
2. Păstrarea majorării salariale de 10% pentru profesorii diriginți, profesori pentru învățământ primar și preșcolar, învățători și educatoare.
Răspuns: Se acceptă această propunere, dar schimbându-se modul de calcul, în sensul că această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă (având în vedere că atribuțiile celor care ocupă această funcție sunt identice), fără a se depăși cuantumul actual.
3. Păstrarea procentului maxim de 20% al sporului acordat personalului didactic din zonele izolate.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
4. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru predarea simultană.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
5. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru practică pedagogică.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
6. Acordarea, în continuare, a majorării salariale de 15% pentru învățământ special, sub formă de spor, inclusiv pentru personalul didactic din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
7. Acordarea, în continuare, a indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Răspuns: Se analizează propunerea, dar, în principiu Ministerul Muncii dorește eliminarea acestui drept.
8. Eliminarea anomaliilor legate de neconcordanța dintre indemnizațiile secretarilor șefi și contabililor șefi din învățământul preuniversitar și salariile celor care ocupă funcțiile de execuție de secretar și administrator financiar.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
10. Acordarea premiului de performanță personalului din sistemul de învățământ, în cuantum de 10% - 20% din salariu, pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru 30% din personalul angajat la nivel de unitate/instituție, fără a afecta drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs.
Răspuns: Prin hotărâre de Guvern se va stabili procedura de acordare.
11. Reglementarea în lege a transferului personalului din sectorul bugetar.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
12. Calculul sporului de handicap prin raportare la salariul de bază deținut, nu la salariul de referință.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
13. Completarea Anexei I, Cap. I lit. A, pct. 3b) cu poz. 23, cu funcția de administrator patrimoniu-șef.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
Simion HANCESCU, Președinte F.S.L.I.,
Marius Ovidiu NISTOR, Președinte F.S.E. „SPIRU HARET”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învățământ preuniversitar, universitar și cercetare, reunind interesele a peste 300.000 de salariați – vor picheta joi, 25 iunie 2026, începând cu ora 11:00, Palatul Parlamentului.
Cu această ocazie, reprezentanții angajaților din învățământ vor depune la Registratura Parlamentului cele peste 160.000 de semnături strânse pentru susținerea inițiativei cetățenești care are ca scop modificarea și completarea Legilor Educației (Legea nr. 198/2023 și Legea nr. 199/2023).
Prin acest demers legislativ solicităm anularea prevederilor anti-educație distructive impuse prin Legea nr. 141/2025.
Proiectul de lege vine să corecteze derapajele legislative din ultimii ani și să asigure un act educațional de calitate, stipulând mai multe măsuri esențiale, printre care:
- Combaterea supraaglomerării școlare: Susținem reducerea și reglementarea strictă a numărului de beneficiari la clasă/grupă. De exemplu, în învățământul primar, o clasă trebuie să aibă, maximum 22 de elevi, în cel gimnazial maximum 26 de elevi, iar în cel liceal maximum 26 de elevi.
- Calculul corect pentru tarifele la orele în regim de plata cu ora: susținem revenirea la modul de calcul de dinainte de Legea nr. 141/2025.
- Respect pentru experiența la catedră: Solicităm revenirea la norma didactică de dinainte de Legea nr. 141/2025 și reducerea acesteia cu două ore pentru profesorii cu gradul I și peste 25 de ani vechime.
- Stimularea predării în zone defavorizate: Susținem acordarea, începând cu anul școlar 2026-2027, a unei prime de instalare neimpozabile echivalentă cu 3 salarii de bază cadrelor didactice care se titularizează în zone izolate sau defavorizate, cu condiția rămânerii pe post timp de 5 ani.
- Fără învățământ simultan în clasa a VIII-a: Susținem organizarea separată a clasei a VIII-a, indiferent de numărul de elevi. Șanse egale pentru toți!
- Susținerea tinerilor și a excelenței (Învățământul Superior): Studenții de la licență didactică cu dublă specializare sau masterat didactic vor primi burse egale cu salariul net al unui profesor debutant. De asemenea, liceenii medaliați la olimpiadele internaționale își vor păstra bursa de excelență pe toată durata studiilor universitare de licență în România, dacă își mențin performanța.
Cu această ocazie, facem un apel către parlamentarii din Parlamentul României, solicitându-le discutarea în regim de urgență a acestei inițiative legislative, astfel încât anul școlar 2026-2027 să înceapă în condiții optime, atât pentru angajații din învățământ, cât și pentru beneficiarii direcți ai sistemului educațional.
Luni, 13 iulie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă solicitările a două unități de învățământ:
- suplimentare plan școlarizare, 3 locuri la clasa a II-a – Școala Gimnazială nr. 4 Vulcan;
- suplimentare plan școlarizare, 1 loc la clasa a XI-a, specializarea științe sociale – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani.
II. 1. Se aprobă solicitarea Primăriei Orașului Simeria privind includerea creșei în rețeaua școlară în cadrul Liceului Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria.
2. Se acordă aviz Primăriei Comunei Gurasada pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale Gurasada.
3. Se prezintă, spre informare, scrisoarea de mulțumire a Asociației „Help Autism”.
4. Se aprobă cererea de pensionare a unui cadru didactic de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, începând cu data de 01.09.2026.
5. Se prezintă, spre informare, sesizarea unui cadru didactic privind rezultatele concursului pentru obținerea gradației de merit în urma contestațiilor. Consilierul juridic al instituției va întocmi un răspuns detaliat.
Potrivit ultimelor declarații ale ministrului educației, concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, dorit a avea loc la finalul lunii iulie, se va amâna, cel mai probabil pentru toamnă.
Astfel, prezent la Iași, la întâlnirea cu inspectorii generali din județele Iași, Suceava, Bacău, Botoșani, Vaslui și Neamț, ministrul educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a declarat că proba scrisă a examenului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar ar putea avea loc după debutul noului an școlar. „Luăm în considerare ideea, pe care o vom prezenta luni, aceea de demarare a concursurilor pentru posturile de director prin proba scrisă, nu pe 26 iulie, ci imediat după începerea anului școlar 2021-2022, după 13 septembrie. Probele de interviu s-ar putea susține până în decembrie, pentru a avea numirile făcute cu începere din semestrul doi, din 10 ianuarie. Acesta este un avantaj de a comasa toate etapele în anul școlar 2021-2022 și să începem semestrul doi cu directori numiți pe competență. Există și o serie de argumente pentru a organiza concursul mai grabnic, în iunie. Printre avantaje ar fi putut fi că atunci când avem de numit interimari să ne orientăm către cei cu note peste 7. Mai sunt și alte argumente, dar Ministerul Educației este deschis la ele, atunci când vin propuneri din mai multe părți. A doua problemă discutată a fost cea a ponderii între examenul scris și interviuri. În proiectul de metodologie avem pondere 40% examen scris și 60% interviu. Luăm în considerare și vom discuta la Ministerul Educației și 50% -50%. A mai fost lansată ideea de a contesta și interviul nu doar proba scrisă. Am agreat că vom analiza și această propunere la nivelul ministerului. Luni vom face publice concluziile”, a declarat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, la Iași.
De altfel, prin adrese comune, federațiile sindicale din educație au cerut ministrului educației să nu demareze acest concurs în pripă. Atașăm acestui articol adresa comună a federațiilor sindicale din educație, precum și propunerile înaintate de acestea în ceea ce privește metodologia de concurs, calendarul și bibliografia.
|
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
| 1 | Adresa comună FSE „Spiru Haret”- FSLI cu privire la organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct | 309.219 | APPLICATION/PDF | 2021-06-13 08:39:11 |
| 2 | Propuneri FSE „Spiru Haret”- FSLI la bibliografia concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct | 199.465 | APPLICATION/PDF | 2021-06-13 08:41:49 |
| 3 | Propuneri FSE „Spiru Haret”- FSLI la calendarul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct | 133.758 | APPLICATION/PDF | 2021-06-13 08:41:00 |
| 4 | Propuneri FSE „Spiru Haret”- FSLI la metodologia concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct | 279.549 | APPLICATION/PDF | 2021-06-13 08:40:12 |