În data de 28 mai 2026, au avut loc consultări legate de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, între reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și cei ai Ministerului Muncii, inclusiv domnul ministru Dragoș Pîslaru (precedate de întâlnirea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării cu cei ai Ministerului Muncii).
Partea sindicală a propus următoarele:
1. Modificarea coeficientului de ierarhizare astfel încât să se respecte principiile stabilite în anul 2024, la negocierile cu Ministerul Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. Astfel, grila propusă trebuie să fie construită pornind de la principiul că salariul profesorului debutant S trebuie să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, iar evoluția salarială, în carieră, trebuie să fie motivantă.
Răspuns: Se va analiza propunerea și se va face un studiu de impact, fără a se garanta că se acceptă.
2. Păstrarea majorării salariale de 10% pentru profesorii diriginți, profesori pentru învățământ primar și preșcolar, învățători și educatoare.
Răspuns: Se acceptă această propunere, dar schimbându-se modul de calcul, în sensul că această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă (având în vedere că atribuțiile celor care ocupă această funcție sunt identice), fără a se depăși cuantumul actual.
3. Păstrarea procentului maxim de 20% al sporului acordat personalului didactic din zonele izolate.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
4. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru predarea simultană.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
5. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru practică pedagogică.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
6. Acordarea, în continuare, a majorării salariale de 15% pentru învățământ special, sub formă de spor, inclusiv pentru personalul didactic din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
7. Acordarea, în continuare, a indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Răspuns: Se analizează propunerea, dar, în principiu Ministerul Muncii dorește eliminarea acestui drept.
8. Eliminarea anomaliilor legate de neconcordanța dintre indemnizațiile secretarilor șefi și contabililor șefi din învățământul preuniversitar și salariile celor care ocupă funcțiile de execuție de secretar și administrator financiar.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
10. Acordarea premiului de performanță personalului din sistemul de învățământ, în cuantum de 10% - 20% din salariu, pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru 30% din personalul angajat la nivel de unitate/instituție, fără a afecta drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs.
Răspuns: Prin hotărâre de Guvern se va stabili procedura de acordare.
11. Reglementarea în lege a transferului personalului din sectorul bugetar.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
12. Calculul sporului de handicap prin raportare la salariul de bază deținut, nu la salariul de referință.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
13. Completarea Anexei I, Cap. I lit. A, pct. 3b) cu poz. 23, cu funcția de administrator patrimoniu-șef.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
Simion HANCESCU, Președinte F.S.L.I.,
Marius Ovidiu NISTOR, Președinte F.S.E. „SPIRU HARET”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învățământ preuniversitar, universitar și cercetare, reunind interesele a peste 300.000 de salariați – vor picheta joi, 25 iunie 2026, începând cu ora 11:00, Palatul Parlamentului.
Cu această ocazie, reprezentanții angajaților din învățământ vor depune la Registratura Parlamentului cele peste 160.000 de semnături strânse pentru susținerea inițiativei cetățenești care are ca scop modificarea și completarea Legilor Educației (Legea nr. 198/2023 și Legea nr. 199/2023).
Prin acest demers legislativ solicităm anularea prevederilor anti-educație distructive impuse prin Legea nr. 141/2025.
Proiectul de lege vine să corecteze derapajele legislative din ultimii ani și să asigure un act educațional de calitate, stipulând mai multe măsuri esențiale, printre care:
- Combaterea supraaglomerării școlare: Susținem reducerea și reglementarea strictă a numărului de beneficiari la clasă/grupă. De exemplu, în învățământul primar, o clasă trebuie să aibă, maximum 22 de elevi, în cel gimnazial maximum 26 de elevi, iar în cel liceal maximum 26 de elevi.
- Calculul corect pentru tarifele la orele în regim de plata cu ora: susținem revenirea la modul de calcul de dinainte de Legea nr. 141/2025.
- Respect pentru experiența la catedră: Solicităm revenirea la norma didactică de dinainte de Legea nr. 141/2025 și reducerea acesteia cu două ore pentru profesorii cu gradul I și peste 25 de ani vechime.
- Stimularea predării în zone defavorizate: Susținem acordarea, începând cu anul școlar 2026-2027, a unei prime de instalare neimpozabile echivalentă cu 3 salarii de bază cadrelor didactice care se titularizează în zone izolate sau defavorizate, cu condiția rămânerii pe post timp de 5 ani.
- Fără învățământ simultan în clasa a VIII-a: Susținem organizarea separată a clasei a VIII-a, indiferent de numărul de elevi. Șanse egale pentru toți!
- Susținerea tinerilor și a excelenței (Învățământul Superior): Studenții de la licență didactică cu dublă specializare sau masterat didactic vor primi burse egale cu salariul net al unui profesor debutant. De asemenea, liceenii medaliați la olimpiadele internaționale își vor păstra bursa de excelență pe toată durata studiilor universitare de licență în România, dacă își mențin performanța.
Cu această ocazie, facem un apel către parlamentarii din Parlamentul României, solicitându-le discutarea în regim de urgență a acestei inițiative legislative, astfel încât anul școlar 2026-2027 să înceapă în condiții optime, atât pentru angajații din învățământ, cât și pentru beneficiarii direcți ai sistemului educațional.
Luni, 13 iulie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă solicitările a două unități de învățământ:
- suplimentare plan școlarizare, 3 locuri la clasa a II-a – Școala Gimnazială nr. 4 Vulcan;
- suplimentare plan școlarizare, 1 loc la clasa a XI-a, specializarea științe sociale – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani.
II. 1. Se aprobă solicitarea Primăriei Orașului Simeria privind includerea creșei în rețeaua școlară în cadrul Liceului Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria.
2. Se acordă aviz Primăriei Comunei Gurasada pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale Gurasada.
3. Se prezintă, spre informare, scrisoarea de mulțumire a Asociației „Help Autism”.
4. Se aprobă cererea de pensionare a unui cadru didactic de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, începând cu data de 01.09.2026.
5. Se prezintă, spre informare, sesizarea unui cadru didactic privind rezultatele concursului pentru obținerea gradației de merit în urma contestațiilor. Consilierul juridic al instituției va întocmi un răspuns detaliat.
În conformitate cu prevederile statutare, dar și pentru a marca unul dintre evenimentele importante ale mișcării sindicale din educație, respectiv fuziunea dintre federațiile F.S.I. „Spiru Haret” și F.E.N. (care s-a realizat în 2013), în perioada 23-26 ianuarie 2024 a avut loc Consiliul Național al F.S.E. „Spiru Haret”.
La lucrările Consiliului Național au participat 67 de delegați cu drept de vot din 38 de județe, alături de aceștia fiind prezenți și numeroși membri ai structurilor de conducere ale organizațiilor afiliate, în calitate de invitați. S.I.P. Județul Hunedoara, printre cele mai mari și mai puternice organizații județene afiliate la F.S.E. „Spiru Haret”, a fost reprezentată de un număr de 5 delegați și 9 invitați, respectiv membrii Biroului Executiv.
Pe lângă deciziile organizatorice, scopul principal al Consiliului Național, au fost dezbătute și analizate o serie de aspecte și probleme relative la mișcarea sindicală din educație și la învățământul preuniversitar. Astfel sunt de semnalat în primul rând:
1. Persistența atacurilor ce au drept scop slăbirea organizațiilor sindicale din învățământul preuniversitar, corelat cu acțiuni de denigrare ale liderilor de sindicat, contextul general în acest sens continuând a fi acțiunile sindicale din anul 2023, care au culminat cu greva generală. În numele aceluiași „până la capăt”, motivat cel mai adesea de cu totul alte interese decât cele proprii salariaților din educație, se insistă astfel în a devaloriza rezultate care pot fi apreciate ca deosebit de pozitive (în orice caz, peste așteptările/ obiectivele proiectate în prima jumătate a anului 2023).
2. Concretizarea creșterilor salariale asumate pentru acest an în educație de către decidenții politici, inclusiv în ceea ce privește personalul de conducere, îndrumare și control.
3. Concentrarea demersurilor sindicale în perioada următoare, odată cu atingerea obiectivelor de creșteri salariale, în direcția concretizării anumitor drepturi prevăzute de Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar și de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar.
Concluziile Consiliului Național F.S.E. „Spiru Haret” au subliniat încă o dată că relevanța mișcării sindicale din învățământul preuniversitar a fost și continuă să fie dovedită, temeiul acesteia fiind foarte bine sintetizat de deviza federației sindicale din care facem parte: „UNIȚI SUNTEM PUTERNICI!”