Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar – vă solicită să dispuneți, în regim de urgență, revocarea Circularei nr. 26564/17.04.2026, aprobată de secretarul de stat Sorin Ion, referitoare la transmiterea datelor privind reducerea cheltuielilor de personal în anul 2026 față de anul 2025, pentru inspectoratele școlare și unitățile de educație extrașcolară.
Domnule Ministru,
În primul rând, vă rugăm să observați că Circulara nr. 26564/17.04.2026 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor obligatorii ale art. 4 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar (înregistrat la M.M.F.T.S.S.-U.P.D.S.P.S. sub nr. 1104/09.07.2025 și publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a nr. 5/14.08.2025), în condițiile în care federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar nu au fost consultate anterior emiterii acesteia.
În plus, deși în conținutul Circularei nr. 26564/17.04.2026 se invocă prevederile art. XLIX din O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, prin solicitarea de a se raporta cu celeritate datele privind reducerea cheltuielilor de personal se încalcă însăși prevederile exprese ale art. XLIX din O.U.G. nr. 7/2026 care exceptează de la măsura reducerii cheltuielilor de personal din cadrul UNITĂȚILOR și INSTITUȚIILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE STAT.
Vă rugăm să aveți în vedere că legiuitorul nu a exceptat doar unitățile de învățământ preuniversitar, ci a exceptat TOATE UNITĂȚILE ȘI INSTITUȚIILE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE STAT.
În ceea ce privește unitățile de educație extrașcolară, redăm prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează aceste unități:
- potrivit art. 19 lit. c), unitățile de educație extrașcolară din sistemul național de învățământ (cluburile sportive școlare, palatele și cluburile copiilor, Palatul Național al Copiilor din București și centrele județene de excelență/Centrul Municipiului București pentru Excelență) fac parte din rețeaua școlară;
- pct. 47 din Anexa la lege: „47. Rețeaua școlară națională reprezintă totalitatea unităților de învățământ preuniversitar și a unităților de educație extrașcolară acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, cuprinse în sistemul național de învățământ preuniversitar.”
- pct. 50 din Anexa la lege: „50. Sistemul național de învățământ preuniversitar este constituit din totalitatea unităților de învățământ de stat, particular și confesionale, precum și a unităților de educație extrașcolară, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, în cadrul de organizare prevăzut de prezenta lege.”
Din prevederile legale mai sus redate rezultă că unitățile de educație extrașcolară sunt parte a sistemului național de învățământ preuniversitar și sunt parte componentă a rețelei școlare, deci sunt unități din învățământul preuniversitar de stat.
Faptul că, potrivit art. 145 din Legea nr. 198/2023, Ministerul Educației și Cercetării asigură finanțarea unităților pentru activități extrașcolare nu constituie un argument pentru a dispune unităților de educație extrașcolară să ia măsuri de reducere a cheltuielilor de personal.
În ceea ce privește inspectoratele școlare, acestea sunt în mod evident instituții care funcționează în învățământul preuniversitar – a se vedea în acest sens dispozițiile art. 3 lit. s), art. 53, art. 63 alin. (5) rap. la alin. (1), art. 78 alin. (3), art. 115 alin. (2) lit. j), art. 119 alin. (1) etc. din Legea nr. 198/2023.
În consecință, unitățile de educație extrașcolară și inspectoratele școlare fac parte din categoria UNITĂȚILOR ȘI INSTITUȚIILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, astfel că sunt exceptate de la măsura reducerii cheltuielilor de personal în anul 2026.
Pentru aceste considerente, se impune, în regim de urgență, revocarea Circularei nr. 26564/17.04.2026.
Sunt suficiente argumente pentru a nu mai sta deoparte.
Nu așteptați la „cotitură”! Pentru un profesor care formează caractere nu stă în picioare argumentul: „vor rezolva ceilalți și problemele mele”.
Reacționați și împreună putem opri evoluțiile negative din educație.
Orice contraargument care începe cu „sindicatele...”, „liderii...” nu-și găsește locul în contextul actual.
Dacă nu v-am atras atenția, parcurgeți și rândurile care urmează...
I
Politicile economice și sociale ale Guvernului au condus la diminuarea unor drepturi ale personalului din educație:
1) mărirea normei didactice;
2) blocarea ocupării posturilor vacante pentru personalul didactic auxiliar și personalul administrativ, generând volum excesiv de muncă și activitate suplimentară ce nu este remunerată;
3) necompensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat la încetarea contractului individual de muncă;
4) neplata drepturilor salariale cuvenite conform hotărârilor judecătorești;
5) creșterea efectivelor de elevi/preșcolari/antepreșcolari la clasă/grupă și comasările abuzive ale unităților de învățământ;
6) diminuarea remunerației pentru activitatea prestată în regim de plata cu ora;
7) neacordarea sporurilor pentru condiții de muncă;
8) creșterea obligației de catedră pentru cadrele didactice care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, ceea ce afectează condițiile în care aceste categorii își desfășoară activitatea;
9) birocrația excesivă și politizarea actului educațional;
10) protecția insuficientă a personalului din învățământ în cazul diferitelor forme de violență în spațiul școlar.
II
Proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice propune pentru personalul din învățământul preuniversitar salarii care nu sunt conforme cu importanța declarată a muncii noastre.
În plus, după parcurgerea Proiectului, te întrebi:
- Unde a dispărut „neuropsihicul”?
- Dar gradația de merit?
- Dirigenția..,. se mai face?
III.
Există și alte intenții care „răzbat” din declarațiile guvernanților:
- eliminarea titularizării în sistemul național de învățământ;
- normă didactică diferențiată în funcție de importanța disciplinei;
- introducerea educației fizice în norma didactică a învățătorului/profesorului pentru învățământ primar.
În acest context, credem că solicitările noastre sunt de bun simț.
Le puteți parcurge în materialele atașate.
Materiale atașate:
Miercuri, 22 aprilie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi a fost înscrisă următoarea problemă:
I. Revenire la măsurile referitoare la reducerea cheltuielilor de personal, conform adresei MEC nr. 26564/17.04.2026
În cadrul ședinței au fost discutate următoarele aspecte:
I. Se aprobă revenirea asupra hotărârii Consiliului de Administrație I.S.J. Hunedoara din data de 20.04.2026, cu următoarele măsuri:
- pentru Palatul Copiilor Deva: reducerea cheltuielilor privind salariile cu 8.844 lei din plata cu ora;
- pentru Clubul Sportiv Școlar Petroșani: reducerea indemnizației de hrană pentru 3 persoane, reducerea sporului de doctorat, reducerea a 3 posturi didactice;
- pentru Centrul Județean de Excelență Hunedoara: reducerea sumei din plata cu ora;
- pentru Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara: se completează macheta cu suma de 24.611 lei care se recuperează din FUNAS – din concedii medicale din lunile februarie și martie;
- pentru Clubul Sportiv Școlar Hunedoara: reducerea plății cu ora pentru 2,6 posturi și reducerea plății cu ora la titulari.
În cadrul manifestărilor dedicate zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, a educatorilor, vineri, 7 octombrie, în sala „Spiru Haret” de la sediul I.S.J. Hunedoara, s-a derulat conferința/dezbatere „Educația se face cu educatori motivați”.
Motivată de starea învățământului preuniversitar românesc, dar mai ales de statutul tot mai precar al cadrelor didactice, conferința/dezbatere a fost organizată de S.I.P. Județul Hunedoara în parteneriat cu I.S.J. Hunedoara, Casa Corpului Didactic Hunedoara și Asociația Dascălilor Hunedoreni.
Participarea la conferința/dezbatere a fost de aproape 200 de persoane, în primul rând lideri de sindicat, directori de unități de învățământ și inspectori școlari, alături de aceștia fiind prezenți și o parte dintre cei invitați să exprime un punct de vedere relativ la tema pusă în discuție. Astfel, subliniem participarea următorilor: Natalia Intotero, deputat, președinta Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților; Vetuța Stănescu, deputat; Ilie Toma, deputat; Ilius Marian Firczak, deputat; Nistor Laurențiu, președintele Consiliului Județean Hunedoara; Lorincz Szell, subprefectul Județului Hunedoara; Iulius Gelu Bedea, primar al orașului Simeria; Malvine Socaci, viceprimar al municipiului Vulcan; Marius Heljiu, viceprimar al orașului Petrila; Anișor Pârvu, consilier al primarului municipiului Hunedoara; Radu Trifon, consilier cultural al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Deschiderea conferinței/dezbatere a fost realizată de președintele S.I.P. Județul Hunedoara, următoarea intervenție fiind cea a inspectorului școlar general, doamna Maria Ștefănie, ca reprezentant al I.S.J. Hunedoara, instituție parteneră în organizarea acestui eveniment.
Baza luărilor de cuvânt din cadrul conferinței/dezbatere a fost constituită de mapa oferită fiecărui participant, conținutul acesteia cuprinzând, pe lângă documentul introductiv (moțiunea), o serie de sinteze comparative și ilustrative pentru statutul cadrelor didactice la nivel european și în România (conținutul mapei este atașat acestui articol), informațiile furnizate convergând către o aceeași concluzie: statutul cadrelor didactice din România este unul precar, pe deplin corespondent dezinteresului manifestat față de educație de către clasa politică din țara noastră și de societatea românească în ansamblul său.
În debutul dezbaterii propriu-zise s-a dat citire și unui material menit să „incite” discuțiile (se regăsește și acesta atașat articolului), material care a insistat pe o reformulare a titlului sub forma unei întrebări: Ce a împiedicat... împiedică?... clasa politică să motiveze educatorii?
Luările de cuvânt ale invitaților au recunoscut necesitatea unei motivări adecvate a educatorilor, necesitatea unei finanțări adecvate a educației, speranțele fiind legate, pe măsura înțelegerii acestor nevoi, în primul rând de noul pachet legislativ relativ la educație, dar și de noi principii care să stea la baza constituirii bugetului național.
Prima parte a lucrărilor s-a încheiat în jurul orei 12.30, după o scurtă pauză activitățile fiind reluate sub forma unor ateliere de lucru, propuse acestea de Asociația Dascălilor Hunedoreni, în colaborare cu Casa Corpului Didactic. Tematica atelierelor de lucru a fost următoarea: Tendințele învățământului românesc acum, Atitudine și comunicare, Integrarea instrumentelor TIC și a Resurselor Educaționale Deschise la clasă, Cercul siguranței și Educația părinților în contextul actual.
Acțiunile derulate de-a lungul acestei zile s-au finalizat prin intermediul unei mese festive la care au fost invitați toți participanții. De asemenea, în baza listelor de prezență vor fi eliberate certificate de participare, acestea urmând a fi transmise în școli prin intermediul liderilor de sindicat.
|
Numărul
curent |
Titlul
documentului |
Dimensiune
(octeți) |
Extensia
documentului |
Data
atașării |
| 1 | Educatia se face cu educatori motivati - poziția S.I.P. Județul Hunedoara | 4.566.164 | APPLICATION/PDF | 2022-10-10 17:41:19 |
| 2 | Educația se face cu educatori motivati - document introductiv (moțiunea) | 7.192.175 | APPLICATION/PDF | 2022-10-10 17:40:20 |
| 3 | Educația se face cu educatori motivati - statistici privind statutul cadrelor didactice | 12.274.736 | APPLICATION/PDF | 2022-10-10 17:42:07 |