SALARIAȚII DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, NEMULȚUMIȚI DE PREVEDERILE PROIECTULUI ORDONANȚEI „TRENULEȚ”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“ solicită Guvernului și liderilor partidelor aflate la guvernare să-și respecte angajamentele luate în urma grevei generale din perioada mai - iunie 2023 și să nu înghețe salariile angajaților din învățământ, așa cum apare în proiectul de ordonanță de urgență privind unele măsuri bugetare (ordonanța trenuleț). De asemenea, acest proiect vine și cu alte măsuri care vor aduce prejudicii învățământului preuniversitar și universitar românesc.
Cele mai importante nemulțumiri vizează:
1. Înghețarea salariilor în anul 2025, la nivelul celor din luna noiembrie 2024
Practic, prin această măsură, se calcă în picioare Declarația politică din anul 2023 a președinților PSD și PNL referitoare la Educație, publicată în Monitorul Oficial, angajamentele publice ale acelorași președinți referitoare la salarizarea în învățământ, prevederile OUG nr. 57/2023, precum și promisiunile recente ale guvernanților, conform cărora, în anul 2025, salariații din învățământ vor primi încă o majorare salarială, astfel încât, să se respecte angajamentele luate în timpul amplelor proteste din învățământ, din anul 2023.
Nu trebuie să se uite un lucru: Și promisiunile trebuie respectate, la fel ca prevederile legale!
Referitor la salarizarea din învățământ, un lucru este evident: chiar după majorările consistente din anii 2023 și 2024, salariul unui profesor debutant a ajuns la aproximativ 4000 de lei net, salariu insuficient, ținând cont de importanța muncii prestate și de costurile vieții din România. În mod normal, astăzi, un profesor debutant ar trebui să primească cel puțin 6000 de lei net, salariu pe care îl are, din păcate, un profesor spre sfârșitul carierei.
Este de apreciat faptul că Guvernul României continuă să investească în infrastructură, să reindustrializeze România, dar nu trebuie să uite faptul că investiția cea mai profitabilă este cea în educație, domeniu strategic al oricărei țări, fără a fi omisă resursa ei umană.
Guvernul României ar trebui să intre în alertă, ținând cont de Raportul UNESCO pentru anul 2023 referitor la educație. Potrivit acestui raport, România ocupă locul 123 în lume din 171 de state analizate, în ceea ce privește sumele alocate pentru educație.
Faptul că România se poziționează după țări precum Uganda, Zambia, Benin, în ceea ce privește procentul din PIB alocat educației, trebuie să dea serios de gândit guvernanților.
2. Modul în care se intenționează să se acorde voucherele de vacanță
Conform acestui proiect de act normativ, Guvernul ar urma să acorde vouchere de vacanță în cuantum de 800 de lei, cu condiția ca salariatul să achiziționeze pachete turistice de cel puțin 1600 de lei.
Această măsură va afecta, în primul rând, salariații cu venituri mici, care nu-și vor permite să completeze cu cel puțin 800 de lei sumele pentru a-și achiziționa astfel de pachete turistice.
Guvernul, dacă nu-și permite să acorde aproximativ 1400 de lei, așa cum a făcut-o până acum, ar fi bine să acorde măcar acei 800 de lei, fără să mai impună și coparticiparea de minimum 800 de lei.
Altfel, vor pierde și salariații, vor pierde și patronatele din turism și, implicit, statul român.
3. Suspendarea aplicării unor prevederi din Legea nr. 198/2023 și Legea nr. 199/2023
Guvernul României propune să suspende aplicarea unor prevederi din Legea Învățământului Preuniversitar și din Legea Învățământului Superior, până în anul școlar/universitar 2026-2027.
Este anormal și revoltător faptul că anumite prevederi ale celor două legi, care se referă, în primul rând, la drepturi ale salariaților din învățământ, să fie suspendate pentru o perioadă atât de îndelungată.
Colegii întreabă, pe bună dreptate, de ce au fost prinse în aceste Legi dacă nu se aplică?
Nu este normal să se facă experimente „pavloviene” cu salariații din învățământ!
Printre cele mai importante articole suspendate se numără:
- Alocarea pentru sistemul educațional a unui procent de minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat;
- Acordarea de vouchere educaționale în cuantum fix pentru servicii de sprijin, intervenții psihopedagogice și materiale-suport, pentru participare la manifestări științifice sau de participare la cursuri de perfecționare în domeniul funcției ocupate;
- Reducerea numărului de elevi în învățământul liceal, inclusiv în cel dual;
- Reducerea cu două ore a normei didactice pentru cadrele didactice implicate în proiecte europene și pentru cele care au o vechime de minimum 15 ani și gradul didactic I;
- Majorarea cu 25% a costului standard pentru unitățile de învățământ defavorizate;
- Decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul din învățământul preuniversitar și universitar;
- Acordarea premiului pentru activitate suplimentară de 2% din fondul de salarii de la nivelul unității.
De asemenea, o mare incertitudine este cea referitoare la legea salarizării. Promisiunea este că această lege se va finaliza în prima parte a anului viitor, după adoptarea Legii bugetului de stat pentru anul 2025, iar incertitudinea este: de când se va aplica această lege?
Guvernul a anunțat că, în următorii ani, trebuie să scadă deficitul bugetar până la 3%, față de 8,5% cât este în prezent, iar punerea în aplicare a legii salarizării implică fonduri suplimentare. Le va găsi, oare, Guvernul?
Cele prezentate mai sus sunt o parte a nemulțumirilor membrilor noștri de sindicat și, conform solicitărilor acestora, trebuie să reînceapă acțiunile de protest.
În aceste condiții, este foarte probabil ca, în perioada imediat următoare, primele acțiuni de protest să aibă loc în Piața Victoriei din București.
DOCUMENTE ATAȘATE
Comunicat comun
Ca urmare a discuțiilor generate de apariția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, referitor la decontarea cheltuielilor de NAVETĂ, facem următoarele precizări.
Articolul este lung și „tehnic” așa că vom începe cu:
CONCLUZII
1. De decontarea cheltuielilor de navetă beneficiază cadrele didactice și personalul didactic auxiliar din unitățile de învățământ (cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată).
2. Decontarea cheltuielilor de navetă se realizează pentru personalul didactic atât din mediul rural, cât și din mediul urban:
a) fie prin decontarea abonamentelor pe mijloacele de transport în comun – AUTO, CFR, naval,
b) fie prin decontarea contravalorii biletelor pe respectivul mijloc de transport în comun,
c) fie prin decontarea carburantului la valoarea unui abonament pentru ruta respectivă sau pentru distanțe similare.
3. Obligația decontării cheltuielilor de navetă revine angajatorului (care face plata efectivă) și administrației publice locale (care prevede în buget și alocă unităților de învățământ fondurile necesare decontării cheltuielilor de transport ale personalului didactic care are locul de muncă în altă localitate decât cea de domiciliu/reședință).
4. Nu există nicio prevedere legală care să dea posibilitatea administrației locale să deconteze preferențial cheltuielile de navetă (de exemplu, pe considerentul tarifului, numai pe anumite mijloace de transport sau numai cu anumite firme de transport, agreate de autorități).
Singura excepție o constituie dispoziția de la alin. (8) al art. 7 din Normele metodologice: „(8) Se interzice decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei cu autoturismul proprietate personală, pentru cadrele didactice și personalul didactic auxiliar, atunci când acestea au asigurate servicii de transport gratuit cu autovehiculele destinate transportului de persoane deținute/asigurate de către autoritățile administrației publice locale sau de către unitatea de învățământ, iar orarul mijloacelor de transport nu diferă cu mai mult de 2 ore de orarul/programul beneficiarului.”
5. De decontarea cheltuielilor de navetă beneficiază în continuare și personalul didactic din unitățile conexe, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 8 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 569/2015:
„Art. 8. Prezentele norme metodologice se aplică, în mod corespunzător, și personalului didactic și didactic auxiliar angajat în unitățile de învățământ pentru activități extrașcolare și unitățile conexe din învățământul preuniversitar de stat, finanțarea pentru sumele necesare decontării navetei asigurându-se, în acest caz, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.”
6. De decontarea cheltuielilor de navetă beneficiază și cadrele didactice de sprijin și itinerante care își desfășoară activitatea la una sau mai multe unități de învățământ sau la domiciliul/reședința elevilor, astfel cum se prevede expres la art. 53 alin. (3) din Contractul Colectiv de Muncă Unic La Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar (înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. sub nr. 1199 /05.07.2023 și publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 1/26.07.2023):
„(3) Cadrele didactice de sprijin și itinerante care își desfășoară activitatea la una sau mai multe unități de învățământ sau la domiciliul/reședința elevilor, indiferent de regimul de mediu, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport, în măsura în care își desfășoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu/reședință.”
7. În ceea ce privește personalul administrativ (nedidactic), până la aplicarea dispozițiilor art. 139 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 198/2023 [care reglementează decontul navetei pentru tot personalul din învățământ – prevedere inserată în urma repetatelor demersuri sindicale], există doar posibilitatea decontării navetei reglementată prin contractele colective de muncă - la nivel de unitate / de grup de unități (în măsura în care există) sau de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar. În acest sens, C.C.M.U.N.S.N.C.I.P. înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. sub nr. 1199/05.07.2023 și publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a nr. 1/26.07.2023 prevede:
„Art. 53. (1) Personalului din învățământ care își desfășoară activitatea în altă localitate decât localitatea de domiciliu/reședință i se decontează cheltuielile de navetă la și de la locul de muncă, de către autoritățile administrației publice locale, la solicitarea consiliului de administrație al unității/instituției prevăzute în Anexa nr. 3.
(2) În cazul în care nu există mijloace de transport în comun pentru localitățile prevăzute la alin. (1), transportul angajaților se poate asigura cu microbuzele care realizează transportul elevilor, pe rutele de transport ale elevilor.”
„TEHNIC”
Art. LI din O.U.G. nr. 156/2024 prorogă aplicarea mai multor dispoziții cuprinse în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, între care și pe cele ale art. 139 alin. (2) lit. d) din lege, după cum urmează:
„(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, aplicabilitatea unor dispoziții prevăzute în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă după cum urmează:
(…) f) prevederile art. 139 alin. (2) lit. d), alin. (3) și (7) se prorogă până la începutul anului școlar 2026-2027;”.
Art. 139 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 198/2023 prevede: „(2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, după cum urmează: (...) d) cheltuieli de transport pentru personalul din învățământul preuniversitar care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială unde are postul.”
[Aplicarea textului respectiv era oricum deja prorogată până la data de 01.09.2025, efect al dispozițiilor art. XXVI alin. 1 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023: „Începând cu data intrării în vigoare a acesteia, aplicabilitatea prevederilor art. 139 alin. (2) lit. d), alin. (3), (7) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările ulterioare, se prorogă până la începutul anului școlar 2025-2026.”.]
În același timp însă, art. 127 lit. k) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede:
„Art. 127. În domeniul educației, autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții:
(...) k) asigură personalului didactic care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială decontarea cheltuielilor de transport;”.
O.U.G. nr. 156/2024 nu prorogă și art. 127 lit. k) din Legea nr. 198/2023, astfel că în prezent suntem în aceeași situație ca și anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 156/2024.
În consecință, în materia decontării cheltuielilor de transport pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, sunt incidente în continuare aceleași dispoziții aplicabile și în anul anterior, respectiv:
1. Art. 127 lit. k) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, anterior citat – autoritățile administrației publice locale neputându-se prevala de dispozițiile art. 139 alin. (2) lit. d), prorogat, pentru a justifica nedecontarea cheltuielilor de navetă ale personalului didactic.
2. Art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului educației nr. 6072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior (emis în temeiul prevederilor art. 248 alin. (2) din Legea nr. 198/2023), cu modificările ulterioare: „Până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor și a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023 se aplică dispozițiile privind organizarea, funcționarea sistemului de învățământ preuniversitar și desfășurarea procesului de învățământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023.”
3. Normele metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 569/2015, care detaliază procedura și condițiile de decontare a navetei, inclusiv atribuțiile concrete ale autorităților administrației publice locale.
Dispozițiile Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 569/2015 rămân aplicabile, în ceea ce privește decontarea cheltuielilor pentru naveta personalului didactic, având în vedere atât prorogarea intrării în vigoare a dispozițiilor art. 139 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, prin art. LI alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 156/2024, cât și dispozițiile privitoare la măsurile tranzitorii aplicabile în sistemul de învățământ preuniversitar până la elaborarea tuturor actelor normative și actelor administrative de punere în aplicare a dispozițiilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 [respectiv art. 248 alin. (2) din lege și art. 1 alin. (3) din O.M.E. nr. 6072/2023].
Luni, 13 ianuarie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă 5 ore plata cu ora pentru directorul unei unități de învățământ.
2. Se acordă aviz funcționare consorțiului școlar Municipiul Orăștie.
3. Se aprobă fișele de evaluare și punctajele pentru cei 2 șoferi.
4. Se prezintă prevederile OME 7868/20.12.2024 referitor la transferul posturilor profesorilor itineranți.
Se propune transferul posturilor la CJRAE Hunedoara, începând cu o dată ce se va stabili ulterior.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA – CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE.
Ultima perioadă, după cum o trăim cu toții, este una agitată din numeroase puncte de vedere. Menținându-ne la educație și la problemele acesteia, cu precădere la faptul că trenează rezolvarea lor, este de subliniat, desigur, în primul rând, dezinteresul și chiar disprețul guvernanților cu privire la educație. Ceea ce nu înseamnă că sunt singurii „actori” relevanți. În acest sens, rândurile următoare reprezintă o încercare de a privi, la modul general, și în ograda proprie.
„Precum o minge...
10 februarie 2022. O dată fără importanță, particularizând o zi care totuși nu este diferită de oricare altă zi. Sau poate va fi, până la sfârșitul său urmând ca cine știe ce evenimente să ne prindă în vâltoarea lor. Dar nu are importanță nici măcar asta. Orice s-ar întâmpla, rândurile care urmează nu au decât o legătură pasageră cu această zi. Fiindcă ce legătură ar putea să aibă 10 februarie 2022 cu o discuție despre sindicate, acesta fiind subiectul a ceea ce urmează? Niciuna!
Și totuși...
Sindicatele, o părere doar influențată cu siguranță și de contextul particular al situației actuale, nu (mai) sunt jucători. Sindicatul, la nivel general, ca organizație, a rămas doar o minge pasată, jucată de oricine are interesul să intre pe terenul de joc, pornind de la simplii salariați și mergând până la decidenții politici.
Cum am ajuns aici? Greu de spus, fiindcă sunt multe de neînțeles, mai ales în ceea ce privește acțiunea sindicatelor. Restrângându-ne la sindicatele din educație, adică personalizând lucrurile, deși lucrurile se pot extrapola ușor și la un nivel mai general, ne rămân un „mister” următoarele (comentariile aferente fiecărei întrebări sunt personale și limitate la modesta capacitate de înțelegere de care dăm dovadă, într-atât că se poate sări de la o întrebare la alta fără a le mai citi):
1. De ce sunt sindicatele ignorate politic?
Știm, prin lege sindicatele sunt independente politic și mai ales „nu pot desfășura activități cu caracter politic”, după cum precizează primele rânduri din legea dialogului social. Activitatea politică, pe de altă parte, aplecându-ne asupra legii partidelor politice, poate fi desfășurată doar de partidele politice, care „promovează valorile și interesele naționale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidați în alegeri și la constituirea unor autorități publice și stimulează participarea cetățenilor la scrutinuri”. Până aici lucrurile par clare: sindicatele nu și-au propus așa ceva și nu au acționat în acest sens. De aici însă și până la a te feri ca de ciumă de partidele și de oamenii politici distanța este una destul de mare. Evident politicile promovate de un partid sau altul sunt diferite și la fel de evident acestea se pot dovedi mai mult sau mai puțin în folosul intereselor profesionale și sindicale. Independența, totuși, nu înseamnă echidistanță, așa cum par să se fi convins sindicatele, ci doar a nu fi la „remorca” unuia sau altuia. Opiniile politice ale membrilor de sindicat sunt diferite? Corect și la nivel de individ este problema fiecăruia, dar la nivel de organizație a arăta clar că o anumită viziune politică este de preferat alteia fiindcă satisface într-o mai mare măsură interesele profesionale și sindicale nu mai are de-a face cu apartenența sau înclinația politică a fiecăruia, ci cu pragmatica îndeplinirii scopului pentru care exiști ca organizație. Altfel, în realitate și nu într-o lume croită principial, cu mulți de „dacă” și mândră de valorile sale, independența echidistantă se traduce doar în ignoranță (din partea celorlalți).
2. De ce nu reușesc să-și dovedească sindicatele puterea?
„Uniți suntem puternici!” este unul din sloganurile (cu nenumărate forme și variații) prin care sindicatele încearcă să strângă sub „stindardele” lor cât mai mulți membri. O reușită relativă, depinzând de numeroși factori. Da, numărul poate reprezenta un factor de succes și pe această cale, un factor care poate conferi o anumită magnitudine puterii. Totuși, „uniți” nu înseamnă necesar toți, sau în număr cât mai mare, ci trimite la o legătură de o anumită natură. Cu alte cuvinte, „uniți” n-are de-a face decât pe departe cu „adunați”, ceea ce face cu atât mai ciudată „obsesia” pentru numere. Desigur, este nevoie de reprezentativitate, deci de număr, dar a te crampona de fiecare membru, mai ales promovând interesul personal (nu al cuiva anume, ci al fiecărui membru de sindicat) în detrimentul celor colective, nu mai are de-a face cu puterea ci denotă doar slăbiciune (una care va deveni vizibilă chiar atunci când ar fi necesară manifestarea puterii). Sună poate cinic, dar interese colective înseamnă că organizația, ca singura care le apără și le promovează pe acestea, trece înaintea oricărui interes personal și doar în această măsură poate fi vorba de putere. Stau lucrurile astfel? Aș zice mai curând că nu, ținând seama de eficiența deosebită a șantajelor individuale: „voi ieși din sindicat dacă...”, „îmi voi da demisia dacă...” și alte variații pe această temă. Iar pentru ca nici numărul său fie o problemă, ar fi de amintit că sindicatele din țări cu un nivel mult mai slab de sindicalizare (Franța, Germania, ca să oferim niște exemple relevante) au un impact mult mai puternic decât pe acolo pe unde gradul de sindicalizare este mai mare. Dar cine știe, poate că pe acolo sunt uniți și nu adunați.
3. De ce sunt dependente sindicatele?
S-ar putea ridica o obiecție aici: mai sus se afirma independența (fie ea și cu mai ciudatul înțeles care i s-a dat), iar acum trecem la dependență? Totuși, nu este vorba despre nicio contradicție și nici despre un răspuns deja asumat. Astfel, pentru a ne face înțeleși, este evident că sindicatele sunt dependente în primul rând de membrii lor, o problemă parțial atinsă, în ceea ce privește numărul, la punctul precedent. Totodată, această dependență relativă la membri mai are un aspect: cotizația. Știm, o problemă deosebit de dezbătută, mai ales în ceea ce privește mărimea sa, iar cu legătură directă o anumită „competiție” în a o reduce pe cât se poate de mult (punând astfel, evident, încă o dată interesul personal înaintea celui colectiv), pe alocuri devenind chiar derizorie, adică abia reușind să țină pe linia de plutire acele organizații (probabil cât să nu-și dea seama cei îmbarcați că de fapt au eșuat deja). Mai mult, chiar și puținul adunat se folosește cel mai adesea în alte scopuri, care dintr-un anumit punct de vedere, evident cel al prevalenței interesului personal, se arată nobil (se vine în sprijinul direct al membrului de sindicat), dar care din punct de vedere organizațional este extrem de păgubos (adică se pervertește însuși scopul existenței sale). Cadouri, tichete de toate felurile, ajutoare și multe altele întorc membrilor de sindicat o mare parte din cotizații (cu o largă susținere, motivate până și cu absurdități precum „doar sunt banii mei”). Sindicatele sunt dependente, inevitabil, de cotizații, însă practica actuală aduce mai curând cu un viciu ce afectează deopotrivă și organizațiile și membrii lor.
4. De ce sunt comode sindicatele?
O ridicare de umeri ar fi probabil cel mai comod răspuns. Dar renunțând la această comoditate, ne-am putea gândi la lucruri ceva mai incomode. De exemplu, la cotizații. Nu la mărime, ci la modul în care sunt strânse. Pe statul de plată (dincolo de anumite sincope mai funebre, cu ceva timp în urmă), știm răspunsul, simplu, eficient și mai ales comod. Cu amenințarea, desigur, că nu se va mai întâmpla acest lucru dacă... Iar după aceea, un alt exemplu, ne-am putea gândi la sedii, respectiv la inexistența lor în proprietate și, pe cale de consecință, la dependența în această privință chiar de cei de care ar mai fi nevoie „să te iei” când și când. Desigur, este de dorit să ai de unde să-ți faci treaba, cu atât mai comod dacă ți se pun la dispoziție astfel de spații. Toate bune, dacă nu ne-am aminti și faptul că orice comoditate înseamnă instalarea unei dependențe până într-acolo că după o vreme dispariția sa ar avea proporții apocaliptice. Sau cam așa s-ar vedea lucrurile dinspre comoditate, ceea ce aduce, încă o dată, cu un viciu, de altfel strâns împletit acesta cu cel amintit ceva mai sus (ca să fim mai clar măcar într-o privință: pentru sedii proprii ar fi nevoie de bani, dar banii sunt prinși în mare măsură într-un „para-ndărăt” împachetat pe cât de frumos în diferite forme).
5. De se abțin de la acțiune sindicatele?
Aici problemele care ar putea fi aduse în discuție sunt și mai multe, începând cu cele amintite precedent, dar la care s-ar putea adăuga numeroase altele. Dar ne vine în minte cu precădere una: contractul colectiv de muncă. Legislația românească, evident descurajantă, coercitivă și cu bogate nuanțe de antisindicalism, impune imposibilitatea declanșării unor forme de protest mai severe, precum greva generală, în condițiile existenței unui contract colectiv de muncă. Particular, în educație avem așa ceva. Desigur, el ar putea fi denunțat, asumând pierderea drepturilor consfințite de acesta. Firave acestea (comparativ cu ceea ce oferă la modul general legislația, contractele colective de muncă neputând excede chiar legislația existentă), oferă totuși câteva avantaje (paritare ar fi cele mai comune), apreciate la nivel personal (indiferent despre cine este vorba și în ce moment). Iar personal? Da, din nou personalul excede colectivul, căci colectivul poate fi interesat înainte de toate doar de salariu, chiar ceea ce nu se permite a fi atins în contractul colectiv de muncă, dar nu se permite nici o luptă ceva mai agresivă pentru acesta în măsura existenței unui contract colectiv de muncă.
Sună a cerc vicios? Cam este! Și nimeni nu pare să găsească o cale de ieșire. Cum nu? Foarte simplu, s-ar putea renunța la el... Serios? Chiar nu ați citit celelalte întrebări?
Ne oprim aici, deși întrebările ar mai fi multe. Desigur, ceea ce contează, după cum subliniam deja, sunt chiar întrebările. Puteți ignora comentariile sau chiar să vă declarați profundul dezacord. Dar încercați să (vă) răspundeți la întrebări (fără a căuta vinovați anume, că nu există, ceea ce înseamnă totodată că oricine este vinovat). Nici nu are importanță dacă veți găsi sau nu răspunsuri. Marea problemă ar fi cu ceea ce facem, dacă este de făcut ceva... Dar poate că nici măcar asta nu se merită!”