În data de 28 mai 2026, au avut loc consultări legate de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, între reprezentanții federațiilor reprezentative din învățământ și cei ai Ministerului Muncii, inclusiv domnul ministru Dragoș Pîslaru (precedate de întâlnirea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării cu cei ai Ministerului Muncii).
Partea sindicală a propus următoarele:
1. Modificarea coeficientului de ierarhizare astfel încât să se respecte principiile stabilite în anul 2024, la negocierile cu Ministerul Muncii și reprezentanții Băncii Mondiale. Astfel, grila propusă trebuie să fie construită pornind de la principiul că salariul profesorului debutant S trebuie să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, iar evoluția salarială, în carieră, trebuie să fie motivantă.
Răspuns: Se va analiza propunerea și se va face un studiu de impact, fără a se garanta că se acceptă.
2. Păstrarea majorării salariale de 10% pentru profesorii diriginți, profesori pentru învățământ primar și preșcolar, învățători și educatoare.
Răspuns: Se acceptă această propunere, dar schimbându-se modul de calcul, în sensul că această activitate trebuie remunerată, ca sumă fixă (având în vedere că atribuțiile celor care ocupă această funcție sunt identice), fără a se depăși cuantumul actual.
3. Păstrarea procentului maxim de 20% al sporului acordat personalului didactic din zonele izolate.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
4. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru predarea simultană.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
5. Păstrarea actualelor procente ale sporului pentru practică pedagogică.
Răspuns: Se va analiza această propunere, fiind posibil să se accepte.
6. Acordarea, în continuare, a majorării salariale de 15% pentru învățământ special, sub formă de spor, inclusiv pentru personalul didactic din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
7. Acordarea, în continuare, a indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Răspuns: Se analizează propunerea, dar, în principiu Ministerul Muncii dorește eliminarea acestui drept.
8. Eliminarea anomaliilor legate de neconcordanța dintre indemnizațiile secretarilor șefi și contabililor șefi din învățământul preuniversitar și salariile celor care ocupă funcțiile de execuție de secretar și administrator financiar.
Răspuns: Propunerea se acceptă.
10. Acordarea premiului de performanță personalului din sistemul de învățământ, în cuantum de 10% - 20% din salariu, pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru 30% din personalul angajat la nivel de unitate/instituție, fără a afecta drepturile celor are au gradația de merit în plată sau care participă anul acesta la concurs.
Răspuns: Prin hotărâre de Guvern se va stabili procedura de acordare.
11. Reglementarea în lege a transferului personalului din sectorul bugetar.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
12. Calculul sporului de handicap prin raportare la salariul de bază deținut, nu la salariul de referință.
Răspuns: Se va analiza această propunere; în principiu sunt de acord.
13. Completarea Anexei I, Cap. I lit. A, pct. 3b) cu poz. 23, cu funcția de administrator patrimoniu-șef.
Răspuns: Se va analiza această propunere.
Simion HANCESCU, Președinte F.S.L.I.,
Marius Ovidiu NISTOR, Președinte F.S.E. „SPIRU HARET”
După un chin de câțiva ani, guvernanții au reușit în cele din urmă să „producă” un proiect al unei așa-numite legi a salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice.
Proiectul, apărut de altfel pe surse cu aproximativ o lună în urmă, dar negat ipocrit la acel moment cum că ar reprezenta varianta finală, s-a dovedit a fi același, amenințările semnalate pe atunci confirmându-se, ba chiar accentuându-se din anumite puncte de vedere.
Tot invocat ca „nevoie” națională, sub securea sa stând, potrivit declarațiilor guvernamentale, 700-800 de milioane de euro din fondurile europene, pare să-și fi găsit consensul aprobării într-un mod deosebit de inedit, dar menit probabil să bucure... multe buzunare. Aflată printre campioanele la creșterea marilor averi, România, prin cei care se fac că o conduc în beneficiul nostru al tuturor, pare să fi intuit că poate pune mâna pe mult mai mulți bani prin acest proiect: pe de o parte se asigură venirea fondurilor europene, iar pe de altă parte se scoate cel puțin aceeași sumă din buzunarele „sărăntocilor” care stau doar în chestia aceea numită salariu.
Mecanismul este relativ simplu: dacă în urmă cu o lună se vehicula drept coeficient de bază suma de 4325 lei, adică salariul minim pe economie, în prezent suma adusă în permanență în discuție este cea de 4100 lei, cu promisiunea că până pe la calendele grecești, plasate în 2031, acest coeficient va crește la 4793. Un calcul simplu arată foarte repede că cei 693 de lei diferență reprezintă o creștere de aproximativ 16,90%, întinsă pe cinci ani, respectiv 3,38% anual (condiționată și aceasta de creșterea P.I.B.-ului, altfel spus salariilor vor crește când va crește acesta, proporțional, pentru anul viitor creșterea învârtindu-se potrivit estimărilor Comisiei Europene în jurul „uimitorului” procent de 0,1%, iar prin 2028 de 2,3%).
Măcar pe-atât, vor spune unii, cu o doză bună de naivitate. Alții dintre noi însă, aducându-și aminte și de inflație, își cam vor pune mâinile în cap: 25% în ultimii trei ani și chiar în condițiile unei redresări economice, ușor de prevăzut o cifră asemănătoare, dacă nu mai mare, pentru următorii cinci ani. Adică banii pe care îi vom lua, cam aceiași potrivit proiectului legii salarizării, vor mai reprezenta cam jumătate în putere de cumpărare față de 2023.
Și cam aceasta este perspectiva generală. În particular, oprindu-ne la învățământ, proiectul confirmă încă o dată dezinteresul total față de educație, coeficienții alocați învățământului preuniversitar ridicându-se, pe execuție, până la „fantasticul” 2,35 la gradație 0 (2,93 la gradație 5) pentru profesorul cu gradul I și peste 25 de ani vechime (la o valoare de referință de 4100 lei, aceasta înseamnă 11997), la cealaltă extremă, profesorul debutant cu studii superioare fiind dăruit cu un coeficient de 1,84 (7544 lei).
Nu intrăm în amănunte în ceea ce privește celelalte categorii de personal, lucrurile stând și acolo la fel de jalnic (grilele sunt publice și au fost transmise integral în teritoriu), ba chiar fiind de semnalat numeroase erori (de exemplu, nivelul maxim pentru un contabil șef sau un secretar șef este de 1,57, în timp ce funcția de execuție are un coeficient pe gradație 0 de maxim 1,86).
Aparența unor creșteri salariale (încadrare pentru profesorul cu gradul I și peste 25 de ani vechime este la ora actuală de 10232), fiindcă ar putea exista astfel de momente de credulitate, cu atât mai mult cu cât guvernanții se laudă pe mai toate drumurile cu „marea” lor realizare, se destramă repede dacă vom citi nu numai grilele, ci și conținutul legii, respectiv anexa relativă la învățământ, unde nu se mai regăsesc: sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10%, majorarea de 10% pentru funcția de diriginte, sporul de învățământ special pentru salariații din C.J.R.A.E., gradația de merit, indemnizația de hrană, indemnizația pentru titlul științific de doctor etc. Cu alte cuvinte, dacă salariații din învățământ vor rămâne măcar cu veniturile din prezent, oricum drastic diminuate și acestea prin toate absurdele măsuri de austeritate, va fi deja mult.
Dacă vom realiza și comparații, situația este și mai „albastră”, până la ne întreba pentru ce ne mai ostenim să menținem învățământul în țărișoara noastră, că oricum nu-l apreciază nimeni. Totuși, „băgând bățul prin gard” ar fi de amintit că inspectorul școlar general ajunge pe la 3,86, inspectorul de specialitate pe la 3,44, directorul de unitate de învățământ pe la 3,35, dar că medicul specialist la 3,20 pe gradație 0, iar medicul primar la 4,00 pe gradație 0, că un procuror stagiar pornește de la 2,70 pe gradație 0 și tot crește etc.
Vor urma negocieri, după cum se tot „latră”... Iertăciune pentru limbaj, dar ne este imposibil să evaluăm mai bine de atât o astfel de „prestație” guvernamentală sau, ca să nu fie umbră de îndoială, aparența unor negocieri, în care se vor asculta nemulțumirile, se vor corecta eventualele discrepanțe și erori, după care lucrurile vor curge pe repede înainte.
Reacțiile? Negative, evident. Lăsând de-o parte faptul că printre cei mai vocali nemulțumiți sunt în prezent chiar cei care au blocat prin votul lor demersurile inițiate pentru declanșarea grevei generale sau care au „sabotat” cu sârg încercarea de blocare a simulărilor naționale, „demolând” o poziție de negociere deosebit de puternică, sindicatele vor încerca „repare” ceea ce se poate remedia în actualele condiții. Altfel, soluțiile sunt doar pentru când nemulțumirea va fi devenit suficient de intensă pentru a răbufni într-o acțiune unitară radicală la nivelul sistemului educațional.
Miercuri, 27 mai 2026, a avut loc ședința Consiliului Liderilor S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat 125 lideri de grupe sindicale, lideri de zonă, consilierul juridic, președintele etc.
La ședință a fost invitat și a participat inspectorul școlar general, d-na Maria Ștefănie.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins următoarea problematică: informare privind probleme profesionale și sindicale; probleme organizatorice; probleme diverse ridicate de liderii de sindicat prezenți.
Materialele suport folosite în cadrul ședinței au fost:
- Buletin informativ „Magister” nr. 53;
- Calendarul consultărilor pentru noua lege a salarizării;
- Rezultatele Referendumului din februarie 2026 la nivelul S.I.P. Județul Hunedoara;
- Rezultatele Referendumului din mai 2026 la nivelul S.I.P. Județul Hunedoara;
- Rezultatele Referendumului din mai 2026 la nivelul F.S.E. „Spiru Haret”;
- Situații financiare aprilie 2026;
- Situații statistice aprilie 2026.
În cadrul ședinței au fost abordate probleme de actualitate (prezentate în Buletinul informativ „Magister” nr. 53) insistându-se în special pe următoarele aspecte:
1. Proiectul Legii cadru a salarizării personalului din domeniul bugetar
Proiectul, apărut de altfel pe surse cu aproximativ o lună în urmă, dar negat ipocrit la acel moment cum că ar reprezenta varianta finală, s-a dovedit a fi același, amenințările semnalate pe atunci confirmându-se, ba chiar accentuându-se din anumite puncte de vedere.
Toate aspectele relativ la acest subiect sunt prezentate în articolul postat pe site-ul nostru, aici: https://nou.siphd.ro/?a=1&b=4335&continuare=...
Ar mai fi de adăugat faptul că astăzi, joi, 28 mai, vor avea loc discuții la Ministerul Muncii cu reprezentanți ai Ministerului Educației și cu cei ai federațiilor sindicale din educație.
2. Gradația de merit, sesiunea 2026
Joi, 21 mai, respectiv luni, 25 mai, în conformitate cu prevederile O MEC nr. 3919/14.05.2026 pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat 2026, s-au derulat lucrările Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara, acestea având drept scop detalierea punctajelor aferente criteriilor, stabilirea punctajului minim pe categorii de personal și pe discipline/domenii/niveluri de învățământ.
Detalii despre lupta cu „mușchii instituționali” aici:
https://nou.siphd.ro/?a=1&b=4334&continuare=...
Metodologia, calendarul, fișele de evaluare, numărul de locuri pe fiecare categorie/disciplină sunt postate aici:
https://nou.siphd.ro/?a=1&b=4334&continuare=...
3. Prima de carieră didactică
Cadrul legal a fost astfel gândit încât cea mai mare parte a banilor să nu poată fi folosiți, să se întoarcă la buget.
Detalii tehnice despre primă sunt prezentate în articolul din Buletinul informativ „Magister”, pagina 2 sau pe site aici:
nou.siphd.ro/f/2026/00000041892.pdf
4. Portofoliul profesional al cadrului didactic
Reglementat de O MEC 3858/2026, ar urma să grupeze documente ale cadrului didactic grupate în cinci secțiuni și 17 categorii. Depunerea portofoliului urmează să se facă începând cu anul școlar 2026-2027 printr-o procedură dedicată.
Alte aspecte și concluzii în pagina 3 a buletinului informativ, aici:
https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041892.pdf
Metodologia cadru poate fi consultată/descărcată de aici:
https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=34
5. Concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți
Metodologia a fost pusă în consultare publică, iar detaliile sunt prezentate în pagina 3 a buletinului informativ, aici:
https://nou.siphd.ro/f/2026/00000041892.pdf
6. (Dacă suntem) Uniți suntem puternici!
În cadrul ședinței s-au prezentat materiale statistice relativ la consultarea membrilor de sindicat pentru declanșarea unor forme de protest și au fost trase o serie de concluzii.
Indiferent de cât de dificile devin încercările de a rezolva problemele deja existente și totodată de a stopa noile amenințări care se profilează la adresa salariaților din educație,
- indisponibilitatea la dialog a guvernanților,
- capcanele manipulatorii în care cad unii dintre noi,
- ipocrizia unora dintre colegi,
- teama altora,
- dezimplicarea, dezinteresul, opțiunile police și orice am mai putea enumera,
ne-au condus la imposibilitatea declanșării în acest moment a unui conflict de muncă radical.
Și chiar dacă singură greva generală ne putea aduce în situația unei reeditări a succesului din 2023 în promovarea și apărarea drepturilor salariaților din educație, lupta trebuie să continue.
Reușita este însă strict condiționată doar de implicarea fiecăruia dintre noi.
Toate materialele folosite în cadrul ședinței sunt postate în cadrul rubricii SIP Hunedoara/Activitate/Consiliul Liderilor/2026.
(https://nou.siphd.ro/?a=3122&t=2026)
Ultima perioadă, după cum o trăim cu toții, este una agitată din numeroase puncte de vedere. Menținându-ne la educație și la problemele acesteia, cu precădere la faptul că trenează rezolvarea lor, este de subliniat, desigur, în primul rând, dezinteresul și chiar disprețul guvernanților cu privire la educație. Ceea ce nu înseamnă că sunt singurii „actori” relevanți. În acest sens, rândurile următoare reprezintă o încercare de a privi, la modul general, și în ograda proprie.
„Precum o minge...
10 februarie 2022. O dată fără importanță, particularizând o zi care totuși nu este diferită de oricare altă zi. Sau poate va fi, până la sfârșitul său urmând ca cine știe ce evenimente să ne prindă în vâltoarea lor. Dar nu are importanță nici măcar asta. Orice s-ar întâmpla, rândurile care urmează nu au decât o legătură pasageră cu această zi. Fiindcă ce legătură ar putea să aibă 10 februarie 2022 cu o discuție despre sindicate, acesta fiind subiectul a ceea ce urmează? Niciuna!
Și totuși...
Sindicatele, o părere doar influențată cu siguranță și de contextul particular al situației actuale, nu (mai) sunt jucători. Sindicatul, la nivel general, ca organizație, a rămas doar o minge pasată, jucată de oricine are interesul să intre pe terenul de joc, pornind de la simplii salariați și mergând până la decidenții politici.
Cum am ajuns aici? Greu de spus, fiindcă sunt multe de neînțeles, mai ales în ceea ce privește acțiunea sindicatelor. Restrângându-ne la sindicatele din educație, adică personalizând lucrurile, deși lucrurile se pot extrapola ușor și la un nivel mai general, ne rămân un „mister” următoarele (comentariile aferente fiecărei întrebări sunt personale și limitate la modesta capacitate de înțelegere de care dăm dovadă, într-atât că se poate sări de la o întrebare la alta fără a le mai citi):
1. De ce sunt sindicatele ignorate politic?
Știm, prin lege sindicatele sunt independente politic și mai ales „nu pot desfășura activități cu caracter politic”, după cum precizează primele rânduri din legea dialogului social. Activitatea politică, pe de altă parte, aplecându-ne asupra legii partidelor politice, poate fi desfășurată doar de partidele politice, care „promovează valorile și interesele naționale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidați în alegeri și la constituirea unor autorități publice și stimulează participarea cetățenilor la scrutinuri”. Până aici lucrurile par clare: sindicatele nu și-au propus așa ceva și nu au acționat în acest sens. De aici însă și până la a te feri ca de ciumă de partidele și de oamenii politici distanța este una destul de mare. Evident politicile promovate de un partid sau altul sunt diferite și la fel de evident acestea se pot dovedi mai mult sau mai puțin în folosul intereselor profesionale și sindicale. Independența, totuși, nu înseamnă echidistanță, așa cum par să se fi convins sindicatele, ci doar a nu fi la „remorca” unuia sau altuia. Opiniile politice ale membrilor de sindicat sunt diferite? Corect și la nivel de individ este problema fiecăruia, dar la nivel de organizație a arăta clar că o anumită viziune politică este de preferat alteia fiindcă satisface într-o mai mare măsură interesele profesionale și sindicale nu mai are de-a face cu apartenența sau înclinația politică a fiecăruia, ci cu pragmatica îndeplinirii scopului pentru care exiști ca organizație. Altfel, în realitate și nu într-o lume croită principial, cu mulți de „dacă” și mândră de valorile sale, independența echidistantă se traduce doar în ignoranță (din partea celorlalți).
2. De ce nu reușesc să-și dovedească sindicatele puterea?
„Uniți suntem puternici!” este unul din sloganurile (cu nenumărate forme și variații) prin care sindicatele încearcă să strângă sub „stindardele” lor cât mai mulți membri. O reușită relativă, depinzând de numeroși factori. Da, numărul poate reprezenta un factor de succes și pe această cale, un factor care poate conferi o anumită magnitudine puterii. Totuși, „uniți” nu înseamnă necesar toți, sau în număr cât mai mare, ci trimite la o legătură de o anumită natură. Cu alte cuvinte, „uniți” n-are de-a face decât pe departe cu „adunați”, ceea ce face cu atât mai ciudată „obsesia” pentru numere. Desigur, este nevoie de reprezentativitate, deci de număr, dar a te crampona de fiecare membru, mai ales promovând interesul personal (nu al cuiva anume, ci al fiecărui membru de sindicat) în detrimentul celor colective, nu mai are de-a face cu puterea ci denotă doar slăbiciune (una care va deveni vizibilă chiar atunci când ar fi necesară manifestarea puterii). Sună poate cinic, dar interese colective înseamnă că organizația, ca singura care le apără și le promovează pe acestea, trece înaintea oricărui interes personal și doar în această măsură poate fi vorba de putere. Stau lucrurile astfel? Aș zice mai curând că nu, ținând seama de eficiența deosebită a șantajelor individuale: „voi ieși din sindicat dacă...”, „îmi voi da demisia dacă...” și alte variații pe această temă. Iar pentru ca nici numărul său fie o problemă, ar fi de amintit că sindicatele din țări cu un nivel mult mai slab de sindicalizare (Franța, Germania, ca să oferim niște exemple relevante) au un impact mult mai puternic decât pe acolo pe unde gradul de sindicalizare este mai mare. Dar cine știe, poate că pe acolo sunt uniți și nu adunați.
3. De ce sunt dependente sindicatele?
S-ar putea ridica o obiecție aici: mai sus se afirma independența (fie ea și cu mai ciudatul înțeles care i s-a dat), iar acum trecem la dependență? Totuși, nu este vorba despre nicio contradicție și nici despre un răspuns deja asumat. Astfel, pentru a ne face înțeleși, este evident că sindicatele sunt dependente în primul rând de membrii lor, o problemă parțial atinsă, în ceea ce privește numărul, la punctul precedent. Totodată, această dependență relativă la membri mai are un aspect: cotizația. Știm, o problemă deosebit de dezbătută, mai ales în ceea ce privește mărimea sa, iar cu legătură directă o anumită „competiție” în a o reduce pe cât se poate de mult (punând astfel, evident, încă o dată interesul personal înaintea celui colectiv), pe alocuri devenind chiar derizorie, adică abia reușind să țină pe linia de plutire acele organizații (probabil cât să nu-și dea seama cei îmbarcați că de fapt au eșuat deja). Mai mult, chiar și puținul adunat se folosește cel mai adesea în alte scopuri, care dintr-un anumit punct de vedere, evident cel al prevalenței interesului personal, se arată nobil (se vine în sprijinul direct al membrului de sindicat), dar care din punct de vedere organizațional este extrem de păgubos (adică se pervertește însuși scopul existenței sale). Cadouri, tichete de toate felurile, ajutoare și multe altele întorc membrilor de sindicat o mare parte din cotizații (cu o largă susținere, motivate până și cu absurdități precum „doar sunt banii mei”). Sindicatele sunt dependente, inevitabil, de cotizații, însă practica actuală aduce mai curând cu un viciu ce afectează deopotrivă și organizațiile și membrii lor.
4. De ce sunt comode sindicatele?
O ridicare de umeri ar fi probabil cel mai comod răspuns. Dar renunțând la această comoditate, ne-am putea gândi la lucruri ceva mai incomode. De exemplu, la cotizații. Nu la mărime, ci la modul în care sunt strânse. Pe statul de plată (dincolo de anumite sincope mai funebre, cu ceva timp în urmă), știm răspunsul, simplu, eficient și mai ales comod. Cu amenințarea, desigur, că nu se va mai întâmpla acest lucru dacă... Iar după aceea, un alt exemplu, ne-am putea gândi la sedii, respectiv la inexistența lor în proprietate și, pe cale de consecință, la dependența în această privință chiar de cei de care ar mai fi nevoie „să te iei” când și când. Desigur, este de dorit să ai de unde să-ți faci treaba, cu atât mai comod dacă ți se pun la dispoziție astfel de spații. Toate bune, dacă nu ne-am aminti și faptul că orice comoditate înseamnă instalarea unei dependențe până într-acolo că după o vreme dispariția sa ar avea proporții apocaliptice. Sau cam așa s-ar vedea lucrurile dinspre comoditate, ceea ce aduce, încă o dată, cu un viciu, de altfel strâns împletit acesta cu cel amintit ceva mai sus (ca să fim mai clar măcar într-o privință: pentru sedii proprii ar fi nevoie de bani, dar banii sunt prinși în mare măsură într-un „para-ndărăt” împachetat pe cât de frumos în diferite forme).
5. De se abțin de la acțiune sindicatele?
Aici problemele care ar putea fi aduse în discuție sunt și mai multe, începând cu cele amintite precedent, dar la care s-ar putea adăuga numeroase altele. Dar ne vine în minte cu precădere una: contractul colectiv de muncă. Legislația românească, evident descurajantă, coercitivă și cu bogate nuanțe de antisindicalism, impune imposibilitatea declanșării unor forme de protest mai severe, precum greva generală, în condițiile existenței unui contract colectiv de muncă. Particular, în educație avem așa ceva. Desigur, el ar putea fi denunțat, asumând pierderea drepturilor consfințite de acesta. Firave acestea (comparativ cu ceea ce oferă la modul general legislația, contractele colective de muncă neputând excede chiar legislația existentă), oferă totuși câteva avantaje (paritare ar fi cele mai comune), apreciate la nivel personal (indiferent despre cine este vorba și în ce moment). Iar personal? Da, din nou personalul excede colectivul, căci colectivul poate fi interesat înainte de toate doar de salariu, chiar ceea ce nu se permite a fi atins în contractul colectiv de muncă, dar nu se permite nici o luptă ceva mai agresivă pentru acesta în măsura existenței unui contract colectiv de muncă.
Sună a cerc vicios? Cam este! Și nimeni nu pare să găsească o cale de ieșire. Cum nu? Foarte simplu, s-ar putea renunța la el... Serios? Chiar nu ați citit celelalte întrebări?
Ne oprim aici, deși întrebările ar mai fi multe. Desigur, ceea ce contează, după cum subliniam deja, sunt chiar întrebările. Puteți ignora comentariile sau chiar să vă declarați profundul dezacord. Dar încercați să (vă) răspundeți la întrebări (fără a căuta vinovați anume, că nu există, ceea ce înseamnă totodată că oricine este vinovat). Nici nu are importanță dacă veți găsi sau nu răspunsuri. Marea problemă ar fi cu ceea ce facem, dacă este de făcut ceva... Dar poate că nici măcar asta nu se merită!”