Joi, 12 noiembrie, ca urmare a unei invitații relativ oficiale, S.I.P. Județul Hunedoara a participat, prin trei reprezentanți, la o acțiune din cadrul proiectului „Dialog social transparent, deschis și participativ”. Derulată la Hotel Sarmis din Deva, acțiunea, proiectată pe durata a două zile, a fost dedicată reprezentanților partenerilor sociali, precum și reprezentanților instituțiilor publice care colaborează cu aceștia în domeniul relațiilor de muncă, ocupării, protecției sociale și dialogului social.
Evenimentul a debutat cu luările de cuvânt a reprezentanților celor implicați, într-un fel sau altul, în dialogul social, după cum urmează: Maria Ștefănie – Instituția Prefectului Județul Hunedoara, Georgeta Angelica Tomuța – AJOFM Hunedoara, Adrian-Florin Bozdog – ITM Hunedoara, Dumitru Sandu – ISJ Hunedoara, Alexandra Braica – Camera Deputaților, Pencea Claudia – Senatul României și Angelica Săbiescu, managerul de proiect.
Iar aici s-a cam încheiat și participarea reprezentanților S.I.P. Județul Hunedoara, lămuriți fiind de „consistența” dialogului social astfel inițiat... prezența reprezentanților sindicali, oricum aceștia în număr mic, dar și a angajatorilor, chiar dacă aceștia prezenți, din câte s-a dat de înțeles, într-un număr destul de mare, fiind dezirabilă mai curând la nivelul de umplere al sălii (oricum, relativ improprie, fără să mai intrăm în detalii).
Totuși, pentru a nu rămâne doar la reiterarea „dezamăgirilor” legate de modul în care dialogul social este înțeles și practicat de la înălțimea diferitelor scaune, vom puncta pe scurt și unele aspecte ale luărilor de cuvânt din această primă parte a evenimentului.
Astfel, deschiderea a revenit doamnei Maria Ștefănie, trecută de pe funcția de inspector școlar general pe cea de prefect, care a apreciat că dialogul social este extraordinar de relevant pentru o societate echilibrată (adevăr grăind, chiar dacă percepția structurată de-a lungul anilor cam contrazice, local, o astfel de afirmație), acesta, începând cu disponibilitatea de a asculta (din nefericire, cel mai adesea formal vărsată într-un „dialog al surzilor”), netrebuind privit doar ca o obligație procedurală (experiența interorganizațională ne-a arătat cel mai adesea că chiar și o astfel de derulare este departe de modul concret în care acest dialog se realizează). Apreciind o cunoaștere a importanței relațiilor de colaborare (din experiență, constând cu precădere în comunicarea mai mult decât formală, cel mai adesea exclusiv verbală, a unor fragmente de decizii/hotărâri/rapoarte/măsuri etc.), a exprimat convingerea că toată lumea încearcă să optimizeze dialogul social (chiar dacă cel mai adesea ne-ar ajunge degetele din dotarea personală pentru a număra fie doar și respectarea normelor procedurale ale unor relații interorganizaționale), prin dialog putându-se identifica soluții pentru orice problemă (covârșitor, „soluții” comunicate înainte de supunerea la vot și „soluții” constant penalizatoare ale salariaților din educație).
Iar lucrurile au continuat cam într-un același stil, cu nenumărate „osanale” aduse diferitelor instituții, centrale sau deconcentrate ale statului, pe de o parte, angajatorilor, pe de altă parte, cu sindicatele, ca să nu mai vorbim de angajați, uitate uneori sau cu menționări aruncate așa în treacăt. De notat totuși și o excepție, cea a domnului Bozdog, care s-a adresat în primul rând, după cum ar fi normal într-un dialog social real, sindicatelor și patronatelor, ceilalți părând să uite în permanență, dacă au știut-o vreodată că rolul lor primordial este acela de facilitatori, iar abia după aceea acela de administratori ai diferitelor domenii.
Dar ce să facem? Dacă la o întâlnire dedicată dialogului social ni se subliniază deosebita relevanță a elevilor, fără măcar a șopti vreun cuvânt despre cei care se „ostenesc” cu aceștia, dacă ni se reafirmă importanța învățământului dual (pe care, cel puțin la nivelul județului nostru, nu am reușit să îl percepem până în prezent decât ca un eșec peste care tot încercăm să tragem preșul) într-un astfel de context, dacă aprecierile la adresa sindicatelor puteau fi interpretate cel puțin ca „malițioase”, este de înțeles de ce singurii cărora nu li s-au „descoperit” cuvintele sunt sindicatele și patronatele.
Cu alte cuvinte, nu am avut decât o reconfirmare, de unde și scurtimea participării (nici aceasta una singulară, însăși oficialitățile, în majoritate, dispărând pe nesimțite în pauza de după această primă parte), a adevăratului chip al dialogului social (experiența mai mult decât vastă pe relația cu ISJ Hunedoara oferind posibilități incredibile în acest sens), respectiv acela în care conținutul acestuia se reduce la pălăvrăgeala, concretă sau legislativă, despre dialogul social. În rest, realitatea ne-a arătat și ne arată că mai întotdeauna singurul dialog social eficient este acela de pe „poziții de forță” din partea salariaților, adică acelea în care aceștia conștientizează, prin sindicate, că „Împreună suntem puternici!”.
În perioada 9-11 noiembrie 2026, în conformitate cu prevederile statutare și cu motivații în starea învățământului preuniversitar românesc, s-au derulat lucrările Consiliului Liderilor F.S.E. „Spiru Haret”, S.I.P. Județul Hunedoara fiind prezent la aceste lucrări prin doi reprezentanți.
Debutul întâlnirii a reiterat în primul rând parcursul educației preuniversitare din ultimii ani, pornind de la măsurile antieducaționale adoptate de guvernarea Bolojan și de la ministeriatul domnului Daniel-Ovidiu David, ministrul care nu s-a obosit vreodată să coboare în stradă, în pofida zecilor de proteste care „i-au bătut în ușă”, trecând prin interimatul domnului Bolojan la educație, ministrul despre care nu prea se știe dacă a călcat în minister în cele două luni în care a asumat această funcție și ajungând la Mihai Dimian, cel care din mare „revoluționar” în timpul grevei din 2023 s-a metamorfozat într-un „surd” instituțional deosebit de eficient, „gustul” rămas după aproape toate întâlnirile fiind acela al vorbirii unor limbi total diferite.
A urmat „ruperea căruței” și intrarea într-un interimat generalizat, lung acesta, dar care în cele din urmă s-a soldat cu marele eșec al „împărțirii a două paie la cinci măgari”, respectiv de la mult-negata și până la mult-dezbătuta lege a salarizării, în realitate marea „noutate” a acestei legi fiind aceea de a reduce și mai mult veniturile salariaților din educație, până la pierderea a cam tot ceea ce se câștigase prin greva generală din 2023.
Interimatul recent finalizat a adus o nouă echipă guvernamentală, la educație având chiar un duet, învățământul preuniversitar ajungând să beneficieze de un ministru delegat. Primele întâlniri în noul context politic au fost mai curând unele de tatonare și de comunicare, din partea sindicală, a realelor probleme ale sistemului educațional românesc, desigur nu fără a recepta și „entuziasmele” noilor diriguitori în ale educației.
Pornind de la „marele sfat” al mai vechilor diriguitori, prilej cu care au fost rearanjate și tablourile cu miniștrii educației post-revoluționare (nu mai puțin de 35 în cam tot atâția ani), trecând prin „visul umed” al reorganizării inspectoratelor școlare potrivit prevederilor legale („umezeala” provenind din ruptura dintre realitatea în care ne bălăcim și necesitățile unei astfel de reforme, respectiv bani mulți și mai multe mii de posturi), trecând și prin „explozia stelară” a debirocratizării (deși la ora actuală mai în toate școlile se realizează un proces intens de dublare a portofoliului personal al cadrelor didactice, alături de formatul fizic fiind impusă și o existență electronică), bifând unele întâlniri pe tema violenței școlare (care a suscitat declarații „înălțătoare” a angajării a mii de paznici și a mii de consilieri de toate felurile), perplecși ascultând și diferitele „basme” despre încă în curs de desfășurare concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct (lozinca „depolitizării” a prins foarte bine, deși mai toată lumea din sistem știe că este vorba, prin acest concurs, la modul general, doar despre o justificare mascată a politizării), am putea să tot trecem în revistă nesfârșita listă a problemelor văzute de ocupanții actuali de scaune.
Nu ar ajuta însă la mai nimic. În realitate, în ultima perioadă, s-a reușit cu greu evitarea unei rectificări bugetare mult mai drastice a bugetului educației, una care punea în pericol însăși salariile până la finalul acestui an, și se derulează o luptă destul de grea în limitarea politicilor „reducționiste” la care educația continuă să fie supusă. Sunt frumoase „sforăitoarele” declarații despre alocații bugetare capabile să coboare raiul pe pământul educațional, când în realitate nu prea se aprobă niciun fel de organizare a concursurilor de ocupare a posturilor vacante, posturile vacante neocupate sunt tăiate în număr tot mai mare de la o săptămână la alta, iar festivalul comasărilor continuă într-o veselie instituțională generalizată (la nivelul județului Hunedoara, ultima măsură de acest gen, în absența oricărui dialog social pe această temă, este aceea a comasării cluburilor sportive, pe de o parte, palatelor și cluburilor copiilor pe de altă parte, hazlia motivație fiind aceea a asigurării unor servicii educaționale de nivel superior, deși, de exemplu în cazul cluburilor sportive, elevii acestora nu vor putea participa în urma unei astfel de reorganizări la nicio competiție, fiind necesară mai întâi o derulare completă a procesului de relegitimare).
Intermezzo: poate că ne înșelăm într-o anumită măsură, dar, la nivel județean, tot participând la ședințe în care se dezbat măsuri de reducere, nu ne-am putut îndepărta impresia, oricât ne-am ostenit în această privință, că astfel de măsuri cam „fericesc” pe cei prezenți din partea instituției diriguitoare la nivel județean în ale educației, ba chiar pe alocuri având impresia că putem citi dacă nu o anumită „ură”, cel puțin un anumit dispreț la adresa celor care trebăluiesc prin școli.
În realitate, revenind la conținutul ședinței, ne aflăm doar în etapa entuziasto-declarativă de la începutul oricărei guvernări, într-un moment în care nici măcar nu se știe cum va arăta bugetul anului viitor și într-o tradiție în care „mânuitorii” banilor, începând cu celebrul personaj din minister (al cărui nume nu-l vom aminti aici, dar pe care credem că îl știe toată lumea) căruia prea puțin îi pasă de „viniturile” care se tot perindă pe scaunul de ministru, își văd de treburile lor. Desigur, entuziasmul este atât de debordant încât avem până și „sclipiri” de genul celor care se gândesc să numească drept consilieri ministeriali pentru învățământul preuniversitar extraordinari specialiști precum Staș (veșnicul reformator pentru care corpul profesoral este format cu precădere din leneși și incompetenți) sau Szekely (vajnicul promotor al finlandizării educației, desigur pe taxe care numără multe mii de euro)...
Între timp? Pe lângă „orgiile” desființărilor și anihilărilor de toate genurile, cohorte de corpuri de control și de audituri, care controlează ceea ce au controlat controalele precedente în căutarea unor teme pentru controale viitoare, la ora actuală ținta principală fiind sentințele judecătorești. Neinteresând pe nimeni că acestea, de ordinul multor mii de-a lungul anilor doar în județul Hunedoara, reprezintă tot atâtea încălcări ale legii, preocuparea principală este tăierea pe cât se poate a tot ceea ce se poate, fie de ordin legal, fie obținut prin sentință judecătorească, până la „elucubrații” de genul solicitărilor de a depune întâmpinări împotriva unor hotărâri judecătorești aflate deja în plată de 2-3 ani. Din fericire, aberația de gândire a corpurilor de control instrumentate de sinistrul finanțist din minister și de diferiții ciraci juriști și auditori, cu discipoli fideli mai prin fiecare județ, mai primește când și când și câte o „palmă” zdravănă, cum ar fi cea a imputării de către Curtea de Conturi unor primării a sumelor cheltuite cu avocații și procesele pentru decontul navetei, apreciindu-se că legislația este clară, că decontul trebuia realizat și că nu se impuneau cheltuieli suplimentare cu procesele (fiind deosebit de tentant să solicităm Curții de Conturi o vizită pe această temă, cea a proceselor cerute a fi duse până în pânzele albe în pofida evidentei încălcări a legii, și pe la instituțiile diriguitoare în ale educației).
Concluzii? Problemele reale ale educației sunt cunoscute, cel puțin la nivelul organizațiilor sindicale, fiind totodată permanent aduse în atenția autorităților centrale sau locale. Lipsesc însă disponibilitatea reală pentru dialog și identificare a unor soluții viabile, dar mai ales disponibilitatea de alocare a resurselor necesare. Evident nimic nou, așa încât, dincolo de semnalarea problemelor, momentul actual, din punct de vedere sindical, este acela al unei așteptări a soluțiilor identificate de actualii guvernanți, indiferent de nivel, urmând ca în funcție de acestea să fie identificate cele mai adecvate reacții. Conștienți că puterea noastră constă în acțiunea unitară a salariaților din educație, timpul trebuie să fie totodată unul al strângerii rândurilor pentru viitoarele lupte care inevitabil vor trebui date.
Miercuri, 4 noiembrie 2026, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara. La ședință au participat 12 lideri de zonă, președintele și consilierul juridic al organizației.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins următoarea problematică:
- informare privind probleme profesionale și sindicale;
- probleme organizatorice;
- probleme diverse ridicate de liderii de sindicat prezenți.
În cadrul ședinței au fost abordate probleme de actualitate, astfel:
- prima de carieră didactică – prin O.U.G. nr. 48/2026, la solicitarea organizațiilor sindicale, s-au adus modificări legislației existente, în sensul reluării procedurilor astfel încât până la finalul acestui an calendaristic să se realizeze alocarea sumelor și pentru cei mai mult de 50.000 de colegi care nu au beneficiat de prima de carieră didactică;
- alocația/indemnizația de hrană –-> implicații în indemnizația de concediu: opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene în această speță dă dreptate sindicatelor; urmează o serie de acțiuni în instanță pentru plata diferențelor salariale ce rezultă de aici;
- concursului pentru ocuparea funcțiilor de director / director adjunct din unitățile de învățământ: derularea activităților conform O. M.E.C. nr. 4155/2026;
- conținutul întâlnirii dintre reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ cu reprezentanții Ministerului Educației – în cadrul întâlnirii au fost abordate probleme precum: principiile proiectului legii salarizării (salariul profesorului debutant egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salariul profesorului cu gradul I și vechime de peste 25 de ani egal cu cel al unui medic specialist); repararea măsurilor anti-educație din Legea nr. 141/2025 (norma didactică, efectivele la clasă și tariful la plata cu ora); adoptarea unei legislații mai dure împotriva violenței școlare, inclusiv prin protejarea adecvată a salariaților din educație; necesitatea unui proces de debirocratizare; încadrarea personalului de îngrijire în educația timpurie; deblocarea plății drepturilor salariale obținute prin sentințe etc.
- continuarea acțiunilor de restrângere a activităților educative din rațiuni exclusiv contabile, ultima dintre acestea privind comasarea la nivel județean în cadrul unei singure personalități juridice a cluburilor sportive școlare, pe de o parte, a Palatului Copiilor Deva și a cluburilor școlare, pe de altă parte (demersul a debutat prin blocarea scoaterii la concurs a unor posturi, desființarea în urmare a unor grupe, iar acum desființarea juridică a mai multor unități datorită, printre altele, numărului mic de copii);
- „schimbările” produse la nivelul funcțiilor de conducere în învățământul hunedorean.
În cadrul ședinței au fost discutate și aprobate situațiile financiare aferente lunii septembrie 2026. De asemenea, s-a analizat situația statistică privind derularea ședințelor de sindicat în teritoriu, precum și situația comunicării borderourilor cu încasarea cotizației.
Pentru a preîntâmpina apariția unor sincope în derularea activității sindicatului, s-a reiterat că deținerea calității de membru de sindicat/lider de sindicat implică și anumite obligații, precum:
- organizarea/participarea la ședința lunară de sindicat;
- informarea liderului/membrilor de sindicat și reactualizarea panoului de afișaj sindical;
- verificarea statutului în cadrul organizației a celor nou veniți în unitate (cereri de înscriere/transfer);
- verificarea lunară a borderourilor și transmiterea acestora către organizația județeană;
- solicitarea în scris a unor drepturi, după caz: prima de instalare, decontul navetei etc.;
- transmiterea la sediul S.I.P. Județul Hunedoara a materialelor solicitate;
- o atitudine pozitivă și constructivă față de organizația sindicală.
Totodată, în contextul actual este important:
- să verificăm informațiile la care avem acces, cu precădere cele pe teme sindicale și profesionale;
- să fim mai „rezervați” în privința comentariilor sindicale și profesionale de pe rețelele de socializare;
- să folosim în primul rând informațiile primite din surse sigure (lideri, sindicat, federație);
- să manifestăm încredere în organizația sindicală, acțiunile întreprinse de aceasta fiind întotdeauna conforme scopului existenței sale.
Toate materialele folosite în cadrul ședinței sunt postate pe site-ul nostru în cadrul rubricii
SIP Hunedoara/Activitate/Biroul Executiv/2026,
link direct:
https://nou.siphd.ro/?a=3121&t=2026
În curând, după cum bine cunoaștem, se va împlini un an de la adoptarea unei noi legi a învățământului preuniversitar, și anume Legea nr. 198/2023 (publicată în Monitorul Oficial la 5 iulie 2023 și intrată în vigoare începând cu 3 septembrie 2023).
Anunțată cu „surle și trâmbițe” la acel moment, subliniindu-se inclusiv că respectiva lege constituie un răspuns adecvat la problemele existente în educația românească, cele mai grave dintre acestea semnalate cu fără drept de apel și de greva generală derulată în învățământul preuniversitar, constatăm la ora actuală că respectiva lege este aproape „degeaba”.
Pornind din start cu decalaje mari în ceea ce privește implementarea unora dintre măsuri, ineficacitatea sa a fost accentuată de seria de măsuri economico-financiare adoptate la finalul anului trecut, majoritatea prevederilor implicând creșterea bugetului educației, cu excepția salarizării, fiind amânate pentru anul școlar 2025-2026 (inclusiv reorganizările instituționale).
Mai mult, chiar dacă Ministerul Educației a publicat periodic calendare prin care își asuma, cu termene precise, elaborarea actelor normative subsecvente, puține dintre termenele respective au și fost respectate. Nu știm foarte precis câte din cele aproape 300 de acte normative au fost adoptate, ordinele ministrului educației fiind lovite într-o mare măsură de o secretomanie care le face adesea greu accesibile, dar am fi tentați să pariem că numărătoarea pe degete ar putea fi arhisuficientă.
Iar dacă este să privim rezultatele, ajungem uneori să regretăm chiar și așteptarea...
Un foarte bun exemplu în această privință sunt recentele proiecte ale Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, respectiv Statutul elevului.
Nu vom intra aici în amănuntele conținutului acestor proiecte, de analizat și de încercat a fi corectate în alte contexte, inclusiv prin propuneri trimise direct către Ministerul Educației și/sau către organizațiile sindicale, dar spiritul acestor documente, în pofida tuturor dificultăților și problemelor pe care educația este nevoită să le înfrunte zi de zi, este ușor de recunoscut în prevederi mult discutate în aceste zile.
Ne gândim aici în primul rând la dublarea numărului de absențe nemotivate la care intervine sancțiunea scăderii notei la purtare, respectiv 40 de absențe. Inițiativă, se pare, chiar a doamnei ministru, fără nicio justificare rațională (exceptând poate cine știe ce speranțe politice), cu atât mai mult cu cât, chiar dacă problema este trecută curent sub preș, principala problemă a calității educației în România este absenteismul, motivat sau nemotivat, oficial sau neoficial, poate avea un succes teribil în măsura în care ne dorim ceea ce în ultimul număr al Buletinului Informativ „Magister” numeam „școala fără școală”.
Fiindcă, la un calcul elementar, nu rămâne prea multă școală: un an școlar are în medie 36 de săptămâni de cursuri, de aici trebuind eliminate din start „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, la care inevitabil sunt de adăugat (cu indulgență), dacă nu suntem tentați de ipocrizie, prima și ultima săptămână de școală, aproximativ o săptămână reprezentată de diferitele sărbători legale și aproximativ o săptămână dedicată diferitelor simulări și testări.
Au rămas aproximativ 30 de săptămâni de cursuri, din care va trebui să scădem desigur zilele de învoire la cererea părinților, dar și nenumăratele motivări medicale, care vor reduce și mai mult timpul pe care elevii îl petrec efectiv la cursuri, fără să uităm desigur activitățile extracurriculare, acestea având cu siguranță utilitatea lor, dar care, realizate aproape exclusiv în timpul orelor de curs, contribuie și ele din plin la „îmbunătățirea” rezultatelor școlare.
Ce rămâne? Maxim două treimi din numărul inițial de săptămâni de cursuri (cu suspiciunea că ne dovedim destul de generoși). Cam de aici discutăm atunci când vorbim de absențe nemotivate. Iar 40 de absențe sunt aproape o săptămână și jumătate de cursuri (facem abstracție de măsura în care sunt consemnate respectivele absențe nemotivate), așa încât, bazându-ne pe cifrele medii privind absenteismul, cu siguranță cam tot elevul va mai beneficia de aproape două săptămâni de timp liber fără ca acest lucru să atragă după sine vreo sancțiune. Iar dacă își mai asumă și vreun punct-două pe la purtare și douăzeci de săptămâni de cursuri vor putea să pară cam prea mult (iar dacă aproape va bufnit râsu-plânsu, gândiți-vă și la prevederea potrivit căreia unitatea de învățământ anunță pe cei competenți să intervină atunci când elevul a absentat la 75% din numărul orelor de curs). Cu siguranță, la disciplinele cu o oră de curs pe săptămână cam așa stau lucrurile (iar între noi fie vorba, ținând seama de ușurința cu care se obțin motivările medicale, pe care nimeni nu vrea să le reglementeze, și de măsura în care se consemnează absențele, chiar și 20 de absențe nemotivate pentru un punct la purtare se dovedește în realitate prea mult)...
Un alt exemplu, la fel de bun, mai ales din perspectiva percepției sociale, este cel legat de deja celebrele „centre de detenție” care ar urma să se înființeze în școli. Desigur, proiectele în cauză nu pomenesc de așa ceva, ci doar de posibilitatea ca „în cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc.”
Ceva de speriat? Nicidecum, ci am spune că o rezolvare oarecum doar în glumă a solicitării mereu reiterate de cadrele didactice de a li se furniza instrumentele necesare pentru a putea desfășura netulburați activitatea didactică. Dreptul la educație revine fiecărui elev, așa încât elevul care împiedică derularea unei ore de curs se face vinovat nu numai de acest lucru, ci și de încălcarea flagrantă a dreptului la educație al tuturor celorlalți elevi, fără a uita respectul datorat cadrului didactic, care ar trebui să fie cel puțin pe măsura respectului solicitat.
Fără să fie vorba măcar despre reținerea în activitatea școlară după orele de curs (oricum, este de estimat că limitarea la durata acelei ore de curs va accentua în primul rând doar „traficul” din școală), deși o astfel de măsură este practicată în multe alte sisteme educaționale, printre acestea și dintre cele către care privim cu invidie, întreaga mass-media românească, dovedind o maximă „apreciere” față de educație, a titrat doar despre „centrele de detenție” care urmează a fi înființate în școli.
În ce ne privește, suntem tentați să liniștim pe toată lumea: chiar dacă o astfel de măsură ar putea reprezenta un plus pentru derularea în condiții mai bune a orelor de curs, eliberate acestea de toți acei elevi care au chef de orice altceva cu excepția educației (intervenția aici cu mereu repetatele idei legate de motivație, supraîncărcare a programelor, predarea învechită etc. nu ar face, ținând seama de realitatea în care ne „bălăcim”, nimic altceva decât să aducă argumente în plus pentru existența marțienilor), chiar și în măsura în care prevederea va trece de „oprobiul” public, ea va fi aproape inaplicabilă: va fi necesară cel puțin o sală (evident, în școlile mari mult mai multe, fiindcă nu prea am vedea eficiența unei măsuri prin care aduni „zurbagiii” laolaltă), dar mai ales cadre didactice care să se ocupe îndeaproape de respectivii elevi... Ceea ce înseamnă bani! Ori, nu credem că mai este un secret pentru cineva, orice idee este bună în educație până la bani, moment în care se rupe filmuʼ.
Exemplele ar putea continua, dar credem că exemplele aduse în discuție sunt suficiente, iar proiectele mai sus amintite nu fac decât să ne întărească o idee enunțată și aceasta în ultimul număr al Buletinului informativ „Magister”, respectiv aceea în care estimam o „incapacitate funcțională” care pare să fi lovit Ministerul Educației. Reconfirmată mult prea frecvent, constatarea pare să anunțe ceva ce în economie se numește simplu „faliment”...
Cu siguranță nu ne vom confrunta cu un faliment efectiv al Ministerului Educației, dar nici bucuria rezolvării vreuneia dintre probleme nu ne va fi dat să o trăim. Mai ales că se anunță multe altele de calibru asemănător: accentuarea descentralizării (în pofida faptului că fiecare nouă măsură în acest sens a mai salvat din banii și responsabilitățile ministeriale, dar asta doar în schimbul subminării calității educației), proiectele unor noi planuri cadru, noi programe școlare, noi standarde profesionale pentru cadrele didactice (realizate de o echipă de experți în care nu este prezent niciun profesor din învățământul gimnazial sau liceal), standarde de evaluare (strecurate și ele ca idee în proiectele amintite) etc.